O dată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii.
(Secţia comercială, decizia nr. 1.099/5.12.1996).
Prin sentinţa civilă nr. 12.205, pronunţată la data de 20.11.1995, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiunea în pretenţii formulată de reclamanta S.C. “S.” – S.A. împotriva pârâtei S.C. “T.” – S.R.L., cu consecinţa respingerii acesteia, ca fiind prescrisă.
Spre a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în considerarea dispoziţiilor art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, că dreptul la acţiune al reclamantei era prescris la momentul introducerii acesteia: 1.06.1995, faţă de data emiterii facturii, respectiv 9.01.1992 şi 15.01.1992.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel S.C. “S.” – S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în motivarea apelului s-a arătat că, în mod greşit, instanţa de fond a considerat ca fiind prescris dreptul reclamantei de a solicita obligarea pârâtei la plata penalităţilor pentru întârziere în decontare, “întrucât scadenţa preţului produselor livrate şi facturate a fost 25.01.1992, deci prima zi de întârziere la plată a fost 26.01.1992, iar suma de 2162, 71 lei, aferentă acestei zile, se putea cere în termenul de prescripţie până la 26.01.1995 ş. a. m. d, pentru fiecare zi întârziere – penalitatea aferentă zilei de 26.01.1995, putând fi cerută până la 26.01.1998”.
Examinând motivele invocate, în raport de probele administrate, tribunalul apreciază ca fiind nefondat apelul.
Este de observat că faţă de dispoziţiile imperative ale art. 1 alin. 1 şi alin. 2 din Decretul nr. 167/9158, conform cărora dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principial se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii şi faţă de împrejurarea că reclamanta nu şi-a valorificat, în intervalul stabilit prin art. 3 din menţionatul act normativ, ca fiind de 3 ani, pretinsele sale drepturi, aceasta a pierdut posibilitatea de a obţine concursul organelor de justiţie pentru realizarea lor – situaţie corect reţinută de instanţa de fond, care, admiţând excepţia prescripţiei, a respins acţiunea reclamantei, ca fiind prescrisă.
Pentru aceste considerente, urmează a se respinge, ca nefondat, prezentul apel şi, în conformitate cu dispoziţiile art.296 Cod. proc. civilă, a se păstra în tot hotărârea atacată.
Notă: în legătură cu Decretul nr. 167/1958, a se vedea nota de la speţa
nr. 24.
