Notificarea prealabilă a debitorului nu întrerupe cursul prescripţiei, deoarece reprezintă un termen de graţie pentru plata datoriei şi nu o cerere de chemare în judecată.
Dreptul la acţiune pentru valorificarea creanţelor ce izvorăsc din contracte comerciale stabilite în formă simplificată, conform art. 36 Cod comercial, se naşte la momentul în care comanda transmisă de una dintre părţi a fost executată de cealaltă parte şi nu la o dată ulterioară, cum ar fi aceea a emiterii facturii de livrare.
Secţia Comercială, decizia nr. 4189 din 17 noiembrie 1998.
Tribunalul a admis acţiunea comercială formulată de reclamanta SC PETROTEL SA Ploieşti şi a obligat-o pe pârâta SC CASIAL SA Deva, la plata sumei de 51.575.291 lei cu titlu de preţ.
S-a reţinut că, în baza contractului stabilit în forma simplificată prevăzută de art. 36 Cod comercial, reclamanta a livrat pârâtei mărfuri în valoare de 51.575.291 lei şi a emis facturile anexate acţiunii, care deşi acceptate la plată, din cauza bjocajului financiar, nu au putut fi decontate.
în baza art. 10 din Legea nr. 76/1992, pârâta a fost declarată în incapacitate de plată şi pusă în întârziere, însă nici această procedură prealabilă nu a dus la încasarea preţului de către reclamantă.
S-a concis că, potrivit art. 6 din Legea nr. 76/1992 şi art. 1075 Cod Civil, acţiunea reclamantei este întemeiată pentru suma de 5.575.291 lei.
Referitor la penalităţile de întârziere, s-a reţinut că acestea nu au fost prevăzute sub forma unei clauze penale în contractul intervenit între părţi, iar clauzele contractuale nu pot fi completate de drept.
Curtea de Apel a respins ca nefondat apelul pârâtei, reţinând că acţiunea nu este prescrisă întrucât factura invocată ca temei, al pretenţiilor a fost emisă la 30 aprilie 1994 şi nu la 12 aprilie 1994, iar reclamanta a sesizat instanţa la 21 aprilie 1997, în termenul de 3 ani.
S-a mai reţinut că reclamanta a calculat corect preţul produselor livrate pârâtei, conform catalogului de preţuri din 8 aprilie 1994, aprobat prin nota de negociere a Ministerului/ Finanţelor şi Ministerului Industriei.
Pârâta a declarat recurs susţinând că acţiunea înregistrată la tribunal la 21 aprilie 1997 este prescrisă în raport de data de 12 aprilie 1994, când a devenit exigibilă creanţa reclamantei.
Recursul este fondat.
Astfel, cursul prescripţiei nu se întrerupe prin notificarea prealabilă, care reprezintă un termen de graţie acordat
debitorului pentru plata datoriei şi nu o cerere de chemare în judecată, iar potrivit art. 30 Cod comercial, contractul este perfectat de îndată ce partea cealaltă a întreprins executarea lui.
Or, din probe rezultă că în speţă relaţiile comerciale dintre părţi s-au desfăşurat în temeiul art. 36 Cod comercial, în formă simplificată, prin comanda transmisă de pârâtă la 12 aprilie 1994, urmată de executarea imediată a reclamantei, care a livrat în aceeaşi zi cantitatea de păcură solicitată.
în atare situaţie, contractul dintre părţi s-a perfectat la 12 aprilie 1994, când reclamanta a executat comanda pârâtei, neavând relevanţă împrejurarea că factura de livrare a fost emisă la o data ulterioară, respectiv 30 aprilie 1994.
Aşa fiind, acţiunea este prescrisă deoarece reclamanta a sesizat prima instanţă la 21 aprilie 1997, deci după 9 zile de la împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1954, iar notificarea prealabilă nu a întrerupt cursul prescripţiei.
