Prescripţie extinctivă. Contract internaţional de transport auto de mărfuri.


în cazul unui transport auto internaţional de mărfuri termenul de prescripţie este de 1 an şi 3 luni, conform art. 32 lit. c din Decretul nr. 451/1972.

(Secţia comercială, decizia nr. 3/5.01.1998)

Prin sentinţa civilă nr. 6.131/1996, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, a fost respinsă acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

împotriva sentinţei civile a formulat apel reclamanta S.C. „S”-S.A. Buzău, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, arătând, în esenţă, că instanţa nu a intrat în cercetarea fondului, considerând că actele depuse sunt ilizibile, deşi putea solicita, spre confruntare, actele originale.

Apelanta solicită admiterea completării probelor, desfiinţarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Analizând excepţia de tardivitate şi motivele de apel, în raport de probele dosarului, tribunalul reţine că apelul este nefondat, pentru considerentele de mai jos.

în speţă, ne aflăm în cazul unui transport auto internaţional de mărfuri pe ruta Bucureşti-Moscova, conform scrisorii de transport internaţional CMR.

Se reţine că recepţia mărfii s-a efectuat Ia 29.05.1993, conform aceleeaşi scrisori de trăsură-CMR.

în această materie, reglementările sunt cuprinse în Decretul nr. 451/ 1972.

Or, conform prevederilor art. 32 lit. c din Decretul nr. 451/1972, termenul de formulare a prezentei cereri nu este cel general, de 3 ani, potrivit Decretului nr. 167/1958, ci, cel special, de 1 an şi 3 luni.

Faţă de această împrejurare, recepţia mărfii, conform-CMR-, datează la 29.05.1993, iar, reclamanta a formulat acţiunea la 3.05.1996, deci, cu mult peste termenul special de 1 an şi 3 luni, reglementat de art. 32 lit. c. din Decretul nr. 451/1972.

Faţă de cele de mai sus, acţiunea este tardiv formulată şi intrarea în cercetarea fondului este de prisos.

în concluzie, respingerea cererii de către instanţa de fond este fondată, dar cu motivarea de mai sus, în sensul că a fost tardiv formulată.

Faţă de aceste considerente, tribunalul, în baza art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul, ca nefondăt.

Notă: în legătură cu Decretul nr. 167/1958, a se vedea nota de la speţa

nr. 24.