Câtă vreme este dreptul reclamantei să exploateze această parcare şi să realizeze profit, în condiţiile în care pârâtul nu a putut face dovada datei şi orei la care a accesat parcarea, suma de 500 lei, percepută numai în situaţia în care utilizatorul nu face dovada duratei de staţionare şi care reprezintă suma datorată pentru 5 zile de parcare, nu este excesivă, dată fiind practica, notorie, a staţionării vehiculelor în parcarea, păzită, a aeroportului în perioada dintre momentul plecării cu avionul şi cel al revenirii în ţară.”. (sentinţa comercială nr.2336/13.03.2009)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti în data de 09.05.2008, sub nr.5303/300/2008, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ AEROPORTUL INTERNAŢIONAL HENRI COANDĂ – BUCUREŞTI S.A. a chemat în judecată pe pârâtul D.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 500 lei, cu titlu de penalitate reprezentând echivalentul jetonului de parcare neprezentat la plată.
S-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii se arată că, în data de 31.07.2006, pârâtului, care accesase cu autoturismul parcarea Companiei Naţionale a Aeroportului Internaţional Henri Coandă, nu a putut prezenta la poartă jetonul ce se eliberează la intrare şi pe baza căruia se stabileşte suma datorată pentru perioada de staţionare.
În aceste condiţii, a fost emisă şi înmânată pârâtului factura fiscală seria IF VFB nr.0188241/31.07.2006, în valoare de 500 lei, sumă ce reprezintă penalitatea instituită pentru situaţiile în care parcarea este accesată fără ridicarea jetonului sau în cazul pierderii, distrugerii ori neprezentării la plată a acestuia, penalitate adusă la cunoştinţa clienţilor parcării prin intermediul panourilor amplasate în locuri vizibile în parcarea aeroportului, inclusiv la intrarea în parcare.
Precizează reclamanta că s-a conformat prevederilor art.7201 din Codul de procedură civilă, invitând pârâtul la discuţii în vederea soluţionării amiabile a litigiului, însă acesta a susţinut că suma pretinsă este excesivă faţă de valoarea jetonului, oferindu-se să plătească suma de 50 lei.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.969 din Codul civil, art.46 din Codul comercial, art.7201 din Codul de procedură civilă.
Cerere legal timbrată cu suma de 45,96 lei, conform O.P. nr.838/07.04.2008 şi timbru judiciar de 1,5 lei.
În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, anexat cererii introductive de instanţă fiind depuse la dosar, în copie certificată conform prevederilor art.112 Cod procedură civilă, factura fiscală seria IF VFB nr.0188241/31.07.2006, invitaţia la conciliere şi procesul verbal privind rezultatul concilierii, hotărâri din anul 2005 ale Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale „Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti” S.A. cu privire la suprataxa (penalizare) de 500 lei, regulament de utilizare a parcării publice sosiri, planşe foto.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca nefondată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Recunoscând că în data de 31 iulie 2006 a accesat parcarea aeroportului internaţional Henri Coandă, pârâtul arată că a pierdut jetonul eliberat la intrare şi că nu a înţeles să plătească suma de 500 lei pretinsă de reclamantă, sumă pe care o apreciază vădit disproporţionată în raport cu valoarea jetonului din plastic.
A confirmat faptul că la întâlnirea cu reprezentanţii reclamantei a oferit suma de 50 lei pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă, însă a fost refuzat cu motivarea că instituirea taxei de 500 lei a fost menită să descurajeze utilizatorii de rea credinţă care invocă pierderea tichetului de parcare în scopul achitării unei sume mai mici decât aceea corespunzătoare timpului real de staţionare.
Susţine pârâtul că suma de 500 lei reprezintă o amendă aplicată cetăţenilor iar reclamanta nu este în drept să aplice amenzi şi chiar în ipoteza în care s-ar considera că între părţi s-a încheiat un contract comercial care conţine o clauză penală, respectiva clauză penală este nulă întrucât reprezintă un abuz de drept câtă vreme scopul pentru care reclamantei i s-a acordat dreptul să gestioneze parcarea este acela de a ajuta persoanele care efectuează zboruri cu avionul şi nu obţinerea unor sume exorbitante din amenzi echivalente cu salariul minim pe economie în condiţiile în care pe o rază de câţiva kilometri nu există posibilitatea de a opta pentru o altă parcare.
Totodată, susţine că la data la care a utilizat parcarea la intrare nu exista nici un afiş care să atenţioneze asupra consecinţelor pierderii jetonului,cele invocate de reclamantă fiind puse ulterior.
În drept au fost invocate prevederile art.115 Cod procedură civilă.
În apărare a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi interogatoriul reclamantei.
Răspunzând susţinerilor pârâtului, reclamanta arată că suma de 500 lei nu este o amendă şi nici nu reprezintă contravaloarea jetonului din plastic ci constituie o suprataxă pentru pierderea, deteriorarea sau neprezentarea jetonului de parcare, a cărei instituire a fost aprobată prin Hotărârea nr.12/30.11.2005 a Consiliului de Administraţie.
Referitor la afişele care aduceau la cunoştinţa utilizatorilor consecinţele pierderii jetonului de parcare, arată că existenţa lor la data de 31.07.2006 este dovedită prin înscrisurile depuse la dosar dar rezultă din chiar susţinerile pârâtului şi din faptul că în absenţa respectivelor afişe nu ar fi avut de unde să cunoască necesitatea ridicării jetonului la momentul accesării parcării şi locul de unde putea să îl procure. Prin accesarea parcării, pârâtul a acceptat termenii şi condiţiile în care se utilizează acest spaţiu, între părţi stabilindu-se un raport juridic în al cărui conţinut intră, corelativ dreptului de a staţiona perioada de timp dorită, obligaţia de plată a tarifului dinainte stabilit sau suma de 500 lei în cazul neprezentării jetonului pe baza căruia se poate verifica durata de timp în care a fost utilizată parcarea.
Având în vedere susţinerile pârâtului privind caracterul abuziv al clauzei penale, instanţa a solicitat părţilor să îşi precizeze poziţia cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor Legii nr.193/2000, act normativ care la data de 31.07.2006 sancţiona clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, prin notele de şedinţă depuse la dosar în data de 12.12.2008 reclamanta arătând, în esenţă, că Legea nr.193/2000 nu interzice clauzele penale ci numai pe cele abuzive iar în speţa dedusă judecăţii clauza privind obligaţia de plată a sumei de 500 lei are caracterul unei clauze negociate, fiind cunoscută de pârât la momentul la care a accesat parcarea.
Precizează reclamanta că nimeni nu este obligat să acceseze parcarea aeroportului, aceia care o fac urmărind să îşi asigure un maxim de confort şi securitatea vehiculului, parcarea fiind păzită şi aflându-se în imediata apropiere a terminalelor plecări şi sosiri.
Şi pârâtul a depus la doar note de şedinţă, nesemnate, arătând că sunt incidente prevederile art.2 în referire la lit.i din anexa la Legea nr.193/2000, text de lege care califică drept abuzive prevederile contractuale care obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.
Probele solicitate de părţi au fost discutate în şedinţa publică de la 17.10.2008, fiind încuviinţată administrarea probelor cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtului pentru reclamantă şi înscrisuri, interogatoriul reclamantei şi martori, pentru pârât. Pentru motivele reţinute în încheierile de şedinţă de la 28 noiembrie şi 12 decembrie 2008 pârâtul a fost decăzut din dreptul de a administra proba testimonială.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
Litigiul dedus judecăţii izvorăşte din executarea contractului intervenit între părţi cu privire la utilizarea parcării aflată în proprietatea Companiei Naţionale Aeroportul Internaţional Henri Coandă, contract ale cărui clauze, stabilite de reclamantă, au fost acceptate de pârât în momentul accesării parcării, între acestea fiind şi clauza penală potrivit cu care pentru pierderea, distrugerea sau neprezentarea la plată a jetonului utilizatorul datorează suma de 500 lei.
Nu poate fi primită apărarea petentului, care arată că nu a cunoscut că datorează această sumă în cazul pierderii jetonului, întrucât planşele foto depuse la dosar de reclamantă evidenţiază faptul că pe stâlpul barierei de la intrarea în parcare sunt redate tariful de parcare, informaţiile necesare (instrucţiuni) pentru ridicarea barierei: „apăsaţi butonul roşu şi aşteptaţi eliberarea jetonului verde” cât şi consecinţele nerespectării obligaţiei de păstrare a acestui jeton în vederea prezentării sale pentru plată: „penalizare de 500 RON pentru pierderea, distrugerea sau neprezentarea la plată a jetonului”.
În aceste condiţii, instanţa apreciază că reclamanta şi-a îndeplinit corespunzător obligaţia de informare, atrăgând consumatorului atenţia asupra datelor esenţiale privind condiţiile de prestare a serviciului oferit, astfel că pârâtul a avut la dispoziţie toate elementele necesare exprimării unui consimţământ valid la încheierea contractului (contract încheiat la momentul accesării parcării).
Este real că respectiva clauza penală nu a făcut obiectul unei negocieri directe, însă nu se poate susţine că este menită să creeze un dezavantaj consumatorului prin plata unei sume nejustificat de mari comparativ cu pierderile suferite de comerciant (lit.i din anexa la Legea nr.193/2000) întrucât aceste pierderi nu se raportează la valoarea jetonului din plastic, aşa cum susţine pârâtul, ci la natura serviciilor – servicii de parcare cu unitate de taxare de 30 de minute.
Câtă vreme este dreptul reclamantei să exploateze această parcare şi să realizeze profit, în condiţiile în care pârâtul nu a putut face dovada datei şi orei la care a accesat parcarea, suma de 500 lei, percepută numai în situaţia în care utilizatorul nu face dovada duratei de staţionare şi care reprezintă suma datorată pentru 5 zile de parcare, nu este excesivă, dată fiind practica, notorie, a staţionării vehiculelor în parcarea, păzită, a aeroportului în perioada dintre momentul plecării cu avionul şi cel al revenirii în ţară.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, pârâtul urmează a fi obligat să plătească reclamantei cheltuielile ocazionate de prezentul litigiu reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar în valoare de 47,46 lei.
