Pretentii comerciale Contracte economice


SENTINŢA CIVILĂ Nr. 4255

Şedinţa publică din data de 31 Martie 2011

Prin cererea înregistrată sub nr. 42716/301/2010, reclamanta GMTD SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR xxx a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC H SA, obligarea pârâtei la plata sumei de 29473,89 de lei.

În motivare, reclamanta a arătat că, prin sentinţa comercială xxx a TB sectia VII-a comerciala, s-a deschis procedura falimentului împotriva reclamantei. Ca urmare a verificărilor contabile, s-a constat existenţa unui debit al paratei în cuantum de 29473,89 de lei, compus din 13237,78 de lei debit principal şi 16236,11 lei, penalităţi.

În drept a invocat prevederile art. 112 C.pr.cv..

Prin întâmpinarea formulata, parata a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată şi nelegala. Parata a susţinut ca, în baza contractului xxx, părţile s-au obligat reciproc, furnizorul să livreze diverse produse în baza comenzilor beneficiarului, iar beneficiarul să efectueze pentru furnizor prestaţii de marketing şi publicitate pentru promovarea produselor acestuia comercializate în hipermarketurile Cora din Bucuresti şi Cluj. Părţile au emis reciproc facturi. Factura 361/05.06.2009 emisa de reclamanta nu exista in evidenţele contabile ale pârâtei. O parte din obligaţii s-au stins parţial prin ordinele de compensare 9319660 şi 0330017 precum şi prin ordinul de plata 1300019729, rămânând de achitat un debit de 936,94 de lei.

In dovedirea susţinerilor, părţile au solicitat şi instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri, reprezentand facturi, ordine compensare, ordin plata. Instanţa a respins cererea paratei de efectuare a unei expertize contabile in condiţiile in care stingerea obligaţiilor prin compensare nu se poate stabili prin expertiza, ci opereaza de drept, instanţa fiind cea care poate verifica daca compensarea a operat sau nu.

Analizând cererea, prin prisma probelor administrate, instanţa reţine următoarele :

In drept, potrivit art. 969, 970 si 1073 urm C.cv, conventiile legal facute au putere de lege intre parti si trebuie executate cu buna credinta, creditorul având dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligaţiei, in caz contrar având dreptul la dezdăunare. Totodata, in materia comerciala, dovada relaţiilor comerciale se poate face cu orice mijloc de proba, inclusiv facturi semnate si acceptate.

In fapt, prin contractul cadru de achiziţii xxxx (f.69 şi urm.), reclamanta s-a obligat să livreze pârâtei produse, cu obligaţia pârâtei de a achita contravaloarea lor.

Având în vedere faptul că în cazul obligaţiilor de a da o sumă de bani, creditorul trebuie să dovedească existenţa creanţei, astfel încât dacă el face această dovadă, neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedeşte executarea, faţa de contractul indicat mai sus şi faţa de facturile depuse de reclamanta (f.23-66) rezultă existenţa unui drept de creanţă în favoarea reclamantei reprezentat de contravaloarea bunurilor livrate în cuantum de 13237,78 de lei debit şi, faţa de prevederile anexei 3 la contract (f. 82), având in vedere neachitarea la termen a obligaţiilor, şi de penalităţi în cuantum de 16236,11 lei penalităţi.

Instanţa reţine faptul ca parata nu a contestat primirea bunurilor care fac obiectul facturilor emise de reclamanta. Susţinerile acesteia conform cărora factura 316/05.06.2009 nu a figurează în contabilitatea sa nu sunt de natura sa justifice respingerea cererii reclamantei. Pe lângă faptul că reclamanta a făcut dovada existenţei facturii 361/05.06.2009 pe care a depus-o la dosar (f. 53), ceea ce contează nu este daca parata a înregistrat factura în propria contabilitate, pretinsa neînregistrare fiindu-i imputabilă, ci daca bunurile aferente acestei facturi au fost sau nu livrate; in condiţiile in care parata nu a contestat primirea bunurilor aferente acestei facturi, rezultă ca reclamanta are dreptul şi la recuperarea preţului aferent bunurilor indicate în aceasta factura.

Instanţa nu va reţine susţinerile reclamantei conform cărora parata nu ar fi avut dreptul să ii opună compensarea după ce a intrat in procedura insolvenţei, art. 52 din legea 85/2006 prevăzând că „deschiderea procedurii de nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii”.

Dar, deşi compensarea operează în general de drept in condiţiile art. 1143 Cod civil, părţile din prezenta cauza au înţeles sa stabilească prin contractul semnat ca o compensare să nu opereze decât cu respectarea unei anumite proceduri. Astfel, în art. 13.9 din contract (f. 76) s-a stabilit ca această compensare va fi realizata pe baza formularelor prevăzute de legislaţia aferenta, care vor fi completate de către beneficiar şi vor fi transmise furnizorului; furnizorul are la dispoziţie 10 zile de la primirea formularelor pentru a le transmite beneficiarului semnate şi ştampilate. Aceasta clauza reprezintă legea părţilor in sensul art. 969 şi art. 5 Cod civil, nefiind o clauza contrara ordinii publice sau bunelor moravuri. In aceste condiţii, pentru a fi operat compensarea invocata, parata nu trebuia doar să emita ordinele de compensare (f. 114, 115), dar să le şi transmită reclamantei. Având în vedere, însă, că parata nu a făcut dovada comunicării ordinelor de compensare către furnizor conform prevederilor contractuale, rezultă că aceasta compensare nu a operat, parata datorând întreaga creanţa faţa de reclamanta.

Ordinul de plata xxx (f. 116) invocat de pârâta nu face dovada achitării sumei de 242,47 de lei din debitul care face obiectul prezentei cauze, ci face dovada achitării sumei de 242 de lei reprezentând „061 AV P din 24.08.2009” fără legătură cu una dintre facturile care fac obiectul prezentei cauze. În ordin nefiind făcută imputaţia plăţii cu referire expresa la una din facturile care fac obiectul cauzei (f.25-66) nu se poate considera ca prin acest ordin s-a stins o parte din debitul care rezultă din aceste facturi.

Pentru toate aceste motive, având in vedere ca reclamanta a făcut dovada dreptului său de creanţa constând intr-o suma de bani, ca pârâta nu a făcut dovada achitării debitului sau a stingerii acestuia prin alte mijloace, instanţa va admite cererea astfel cum a fost formulata şi va obliga parata să plătească reclamantei suma de 29473,89 de lei, reprezentând 13237,78 de lei debit şi 16236,11 lei penalităţi