TRIBUNALUL COMERCIAL MURES
COMERCIAL
SENTINTA NR. 2421
Sedinta publica din data de 28 iunie 2010
Pe rol fiind pronuntarea solutiei asupra actiunii comerciale promovate de reclamanta debitoare SC W T SRL în contradictoriu cu pârâta creditoare SC U SRL prin lichidator A IPURL, având ca obiect actiunea în anulare a ordonantei nr. 612/2010 pronuntata de Tribunalul Comercial Mures în dosar nr. XXX/1371/XXXX.
La apelul nominal se constata lipsa partilor.
Procedura este completa.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier, dupa care:
Mersul dezbaterilor au fost consemnate în cuprinsul încheierii de sedinta din data de 21 iunie 2010, încheiere care face parte integranta din prezenta sentinta când s-a dispus amânarea pronuntarii pentru data de azi, 28 iunie 2010.
INSTANTA,
Prin Sentinta nr. 612/22 februarie 2010 pronuntata de aceasta instanta în dosarul nr. 1832/1371/2010, s-a dat urmatoarea solutie :
“ RESPINGE exceptia vizând prescriptia dreptului material la actiune cu privire la factura emisa la data de 17 decembrie 2006.
ADMITE în parte cererea de emitere a ordonantei de plata formulata de creditoarea SC U SRL reprezentata prin lichidator judiciar A IPURL cu sediul în municipiul Galati, jud. Galati în contradictoriu cu debitoarea SC W T SRTL cu sediul în municipiul Tg. Mures, str., jud. Mures si pe cale de consecinta:
Ordona debitoarei ca în termen de 10 zile de la primirea prezentei hotarâri sa achite creditoarei suma de 26.480, 5 lei cu titlul de pret si 20.178,5 lei cu titlul de penalitati de întârziere.”
Din considerentele ordonantei se retine ca instanta a fost sesizata cu urmatorul obiect de emitere a somatiei de plata în aplicarea prevederilor OG nr. 5/2001 : emiterea somatiei de plata care sa contina obligatia debitoarei de a-i achita suma de 154.632, 4 lei din care 26.480,5 lei cu titlul de pret facturat si neachitat si 128.151,85 lei cu titlu de penalitati de întârziere conventionale.
Pe cale de exceptie, instanta a fost sesizata din partea debitoarei, care a invocat exceptia vizând lipsa competentei materiale a instantei dat fiind pragul valoric al petitului 1 al cererii de emitere a somatiei de plata si exceptia vizând prescriptia dreptului material la actiune. Ambele exceptii au fost respinse, prima printr-o încheiere interlocutorie anterioara, din data de 15 februarie 2010, iar cea de a doua prin chiar hotarârea asupra cererii.
Pe fond s-a luat act ca în baza relatiilor contractual comerciale ce îsi au izvorul în contractul de transport marfa înregistrat sub nr. 1 din 9.11.2008, în calitate de prestator servicii, creditoarea s-a obligat sa efectueze în beneficiu debitoarei, servicii de transport marfa pe rute externe, cu mijloace proprii de export. Pentru transporturile efectuate în perioada decembrie 2008- ianuarie 2009, S-au emis facturile nr. 45/16.12.2008, nr. 46/17.12.2008, nr. 48/9.01.2009, nr. 49/24.02.2009, care nu au fost decontate în termenul stabilit prin contract.
Sub aspectul temeiului juridic instanta a mai aratat ca lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, creditoare în prezenta speta, si-a întemeiat cererea pe dispozitiile art. 1 din OG nr. 5/2001 în conditiile în care acest temei legal a ramas aplicabil doar creantelor certe , lichide si exigibile în materie civila odata cu adoptarea OUG nr. 119/2007 modificata si aprobata prin Legea nr. 118/2009 privind masurile pentru combaterea întârzierii obligatiilor de plata rezultate din contracte comerciale. În speta de fata, raporturile obligationale dintre parti sunt veritabile raporturi de drept comercial întemeiate pe disp. art. 3 pct. 13 Cod comercial . Se mai arata ca stabilind temeiul legal al cererii , instanta nu face altceva decât sa aplice dispozitiile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod pr. Civ. si sa indice temeiul de drept corect al cererii, judecatorii nefiind tinuti de temeiurile legale incorecte stabilite de parti. Faptul ca lichidatorul judiciar al creditoarei si-a întemeiat cererea pe disp. OG nr. 5/2001 nu face ca cererea sa devina inadmisibila pe motiv ca nu a indicat corect temeiul legal întrucât din cuprinsul cererii rezulta fara echivoc scopul urmarit de parte, acela dea se emite ordonanta de plata pentru pretul facturat si penalitatile de întârziere conventionale.
Concluzionând, plecând de la constatarea ca debitoarea nu si-a îndeplinit aceasta obligatie contractuala si nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale emise dupa data încheierii contractului, în concret facturile fiscale nr. 45/16.12.2008 în suma de 3.900 lei ( fila 3 ), nr. 48/9.01.2009 în suma de 10.760 lei si nr. 49/24.02.2009 în suma de 5.518,5 lei ( fila 4 ), la care se adauga situatia facturii nr. 46/17.12.2006, care chiar daca a fost emisa în afara cadrului stabilit prin contractul nr. 1/ 9.11.2008, tribunalul comercial a admis cererea în sensul aratat mai sus, pentru suma totala de baza cu titlu de contravaloare servicii prestate în cuantum de 26.480,5 lei.
Penalitatile de întârziere la plata s-au acordat doar aferent celor trei facturi emise în executarea contractului . În concret, în aplicarea art. 5.4 din contractul nr. 1/2008 ( fila 7 ). Potrivit acestei clauze contractuale, partile litigante au convenit ca pentru neachitarea în termen a facturilor de transport se percep penalitati de întârziere de 1,5 la suta pe fiecare zi întârziere calculate la valoarea restanta a facturii sau la valoarea neachitata. Raportat la aceasta conventie si verificând calculul penalitatilor de întârziere, instanta retine ca penalitatile de întârziere calculate pentru pretul facturat în baza cadrului contractual stabilit prin contractul nr. 1/2008 exced sumei asupra carora au fost calculate. Conform clauzei contractuale vizând penalitatile de întârziere, debitoarea datoreaza creditoarei penalitati de întârziere ce nu pot excede pretului facturat si restant. Ca urmare, suma cuvenita creditoarei cu titlul de penalitati de întârziere conventionale trebuie sa fie maxim egala , cu pretul facturat, adica în cuantum de 20.178,5 lei ( 3.900 lei plus 10.760 lei plus 5518,5 lei ). Pentru a stabili cuantumul penalitatilor în acest sens, instanta a avut în vedere în primul rând ca partile au încheiat contractul nr. 1/2008 în perioada în care erau în vigoare dispozitiile Legii nr. 469/2002 modificata ( în prezent abrogata prin Legea nr. 2146/30.06.2009 ). Potrivit art. 4 alin. 3 din acest act normativ , penalitatile de întârziere nu pot depasi cuantumul sumei asupra carora sunt calculate, cu exceptia cazului în care partile contractante au stipulat contrariul. Prin contractul nr. 1/2008, partile litigante nu au stipulat în sensul prevazut de legiuitor si ca urmare, cererea creditoarei vizând plata de penalitati de întârziere în cuantumul solicitat, nu poate fi primita. În ce priveste factura nr. 46/17.12.2006 aceasta nu este susceptibila de acordarea de penalitati conventionale fiind emisa în afara cadrului contractual prevazute de contractul nr. 1/2008.
Împotriva acestei hotarâri, debitoarea SC W T SRL Tg. Mures a formulat cererea în anulare prevazuta de art.13 din OUG nr. 119/2007 si prin care a atacat în primul rând solutia asupra exceptiei necompetentei materiale a tribunalului comercial vis a vis de valoarea obiectului principal cererii si care este sub pragul de 100.000 lei în raport cu prevederile art. art. 2 al. 1 lit a C. pr. civ. la care face trimitere art. 5 al. 1 din legea speciala. În opinia debitoarei, valoarea penalitatilor de întârziere nu trebuia cumulata cu cea a obiectului principal pentru ca penalitatile sunt accesorii si ele urmeaza soarta principalului conform principiului “ accesorium sequitur principale” consacrat si de art. 17 C. pr. civ. Cum valoarea obiectului principal este de doar 26.480, 5 lei, competenta materiala apartinea judecatoriei, încalcându-se normele de ordine publica referitoare la competenta.
Cu referire la fondul cererii, debitoarea îsi mentine apararile formulate si în întâmpinarea depusa la cererea de emitere a somatiei de plata în sensul ca pretentia partii creditoare nu poate fi socotita o creanta certa, lichida si exigibila. Face în mod deosebit referiri la situatia facturii nr. 46 / 17 dec. 2006 care a fost emisa anterior momentului încheierii contractului nr. 1/9 noi. 2008. Se mai întreaba debitoarea, cum putea fi acceptata si înscrisa în evidenta contabila a anului 2008, o factura din anul 2006 în conditiile în care situatia contabila aferenta anului 2006 era închisa de peste doi ani .
Examinând cererea în anulare formulata potrivit actelor de la dosar si în raport de textele legale incidente la care s-a facut referire mai sus, instanta de fata apreciaza ca aceasta este nefondata si va fi respinsa în consecinta. Solutia se impune din urmatoarele considerente :
În primul rând, cu privire la solutia criticata în privinta solutionarii asupra exceptiei necompetentei materiale a tribunalului comercial vis a vis de valoarea obiectului considerat principal al cererii.
Este adevarat, asa cum se arata mai sus, ca instanta a fost sesizata cu urmatorul obiect: emiterea somatiei de plata care sa contina obligatia debitoarei de a achita suma de 154.632, 4 lei din care 26.480,5 lei cu titlul de pret facturat si neachitat si 128.151,85 lei cu titlu de penalitati de întârziere conventionale.
De asemenea, instanta de fata nu pune la îndoiala nici aplicarea principiului de drept civil “ accesorium sequitur principale” si nici concluzia pe care o desprinde debitoarea în sensul ca respectiva regula este consacrata si de art. 17 C. pr. civ prin care legiuitorul stabileste prorogarea legala de competenta. În aceasta privinta este relevanta, de pilda, argumentarea juridica pe care autorii G. Boroi si D. Statescu o prezinta în lucrarea de specialitate Codul de procedura civila comentat si adnotat, editura – ALL 1994, sau 1995, (în ambele, pg. 22 ) : Daca s-au formulat mai multe capete de cerere, fara ca unele sa constituie principalul, iar celelalte accesoriile, toate sumele trebuie adunate pentru a determina valoarea litigiului. În schimb, în ipoteza în care reclamantul formuleaza un capat de cerere principal si unul sau mai multe accesorii, doar valoarea capatului principal este cea care determina competenta , iar nu suma lor. Ipoteza se sprijina pe constatarea ca art. 17 C. pr. civ. este asezat de legiuitor în Titlul III ( dispozitii speciale ), derogând astfel de la prevederile art . 2 din cod, cu caracter general. Adica este ideea pe care în principiu , în mod justificat o sustine debitoarea în cererea în anulare si pe care a expus-o si în fata primei instante când a invocat exceptia.
Însa, tot de exemplu, în aceeasi lucrare ( pg. 56 ), autorii ne ofera câteva exemple de cereri accesorii în acceptiunea art. 17: acordarea pensiei de întretinere în raport de cererea principala care este stabilirea paternitatii, acordarea de despagubiri în raport de cererea principala care este revendicarea, etc. Adica primirea cererii accesorii este conditionata de admiterea cererii principale. Daca o anumita cerere, aparent accesorie, uneori dupa cum este redactata de reclamant în actiunea sa, are o rezolvare distincta si nu atârna de admiterea capatului calificabil a fi principal, nu intra în aplicare art. 17.
Este tocmai distinctia pe care instanta care a emis somatia de plata a facut-o prin încheierea din data de 15 februarie 2010 când a respins exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Comercial Mures. În consecinta, a cumulat valoarea de 26.480,5 lei cu titlul de pret facturat si neachitat si 128.151,85 lei cu titlu de penalitati de întârziere conventionale, rezultând astfel valoarea de 154.632, 4 lei. Cererea de emitere a somatiei de plata urmareste sub aspectul fondului cauzei ( art. 5 al. 1 din OUG nr. 119/2007 ) o actiune în raspundere contractuala, cu cele doua elemente ale despagubirii : paguba efectiv produsa prin neachitarea pretului si beneficiul nerealizat prezumat anticipat prin clauza penala înserata de parti în art. art. 5.4 din contractul nr. 1/2008 ( fila 7 ), referitoare la penalitatile de întârziere. Teoretic, cererea privind pretul poate fi respinsa ca urmare a constatarii stingerii obligatiei prin una din cauzele legale ( plata, compensatie, etc), dar acordarea penalitatilor sa fie primita în aplicarea izvorului juridic reprezentat de articolul din contract mentionat. În plus nimic nu împiedica reclamantul sa ceara distinct si direct, doar penalitati de întârziere pentru a pune astfel presiune pe debitor si sa-si rezerve actiunea asupra pretului înauntrul termenului de prescriptie. Iata deci ca terminoligia de accesorii, folosita destul de frecvent în practica (activitatea bancara, fiscala, etc ), si în privinta penalitatilor de întârziere, nu trebuie sa genereze confuzie prin ignorarea exigentelor de ordin juridic impuse de art. 17, raportat la art. 2 pct. 1 lit. a C. pr. civ.
În ceea priveste criticile asupra fondului somatiei de plata, instanta de fata apreciaza ca ele nu sunt dezvoltate cu nimic în plus fata de aspectele supuse dezbaterii cu ocazia primului ciclu de solutionare finalizat prin emiterea somatiei de plata.
În concret, situatia facturii nr. 46/ 17 dec. 2006 care a fost emisa anterior momentului încheierii contractului nr. 1/9 noi. 2008, ridica în contextul cererii în anulare mai degraba o problema de contabilitate. Debitoarea se întreaba, cum putea fi acceptata si înscrisa în evidenta contabila a anului 2008, o factura din anul 2006 în conditiile în care situatia contabila aferenta anului 2006 era închisa de peste doi ani . Însa aceasta obiectie nu intereseaza în principiu ca si piedica în emiterea somatiei de plata deoarece legiuitorul impune verificarea existentei creantei sub aspect obligational. Ca probatoriu, instanta nu este legata de evidenta de contabilitate, interesând daca exista sau nu creata certa, lichida si exigibila. Important a observa este ca debitoarea nu a negat beneficiul serviciilor de transport facturate, aparându-se prin argumente formale si în mod deosebit prin invocarea prescriptiei, care fiind respinsa, nu a mai fost reluata ca si motiv de critica în procedura de fata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Respinge cererea în anulare formulata de catre debitoarea SC W T SRTL cu sediul în municipiul Tg. Mures, jud. Mures împotriva ordonantei de plata emisa prin Sentinta nr. 612/22 februarie 2010 pronuntata de aceasta instanta în dosarul nr. 1832/1371/2010.
Respinge cererea aceleiasi debitoare privind acordarea cheltuielilor de judecata.
Irevocabila.
Pronuntata în sedinta publica azi, 28 iunie 2010.
