– Articolul 3 pct.1 Legea nr.85/2006 ;
Prezumţia că debitorul se află în stare de insolvenţă, că starea de insolvenţă a debitorului este vădită, poate fi răsturnată de către debitor prin administrarea probei contrare.
Societatea nu se află în stare de insolvenţă dacă efectuează operaţiuni de plată atât faţă de creditoarea recurentă cât şi către alte societăţi, nedovedindu-se insuficienţa fondurilor băneşti.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A V- A COMERCIALA DECIZIA COMERCIALĂ NR. 482 din 17.03.2011)
Prin sentinţa comercială nr. 631/F/01.10.2010, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosarul nr.2876/98/2010 a fost admisă contestaţia formulată de debitoarea SC D SRL F şi s-a respins cerea formulată de creditoarea SC B L I.F.N. S.A..
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din probele aflate la dosarul cauzei, respectiv înscrisurile care dovedesc efectuarea unor operaţiuni de plată către alte (ordinul de plată în valută din data de 30.06.2010 şi din data de 05.02.2010) rezultă că societatea debitoare nu se află în stare de insolvenţă aşa cum aceasta este definită de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006. Acelaşi lucru o dovedeşte şi faptul că pârâta-debitoare a achitat o parte din datoriile reclamate de către creditoare potrivit ordinelor de plată aflate la filele 182 – 185 dosar.
Prin urmare, raportat la situaţia de fapt aşa cum aceasta rezultă din probele administrate în cauză, judecătorul sindic a constatat că pârâta-debitoare nu se află în stare de insolvenţă, în cauză nedovedindu-se insuficienţa fondurilor băneşti pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, şi în consecinţă urmează s-a admis contestaţia formulată de debitoarea S.C. D S.R.L., respingându-se cererea introductivă formulată de creditoarea S.C. B L I.F.N. S.A. Bucureşti.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal, motivat, creditoarea SC B L I.F.N. S.A.,care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în motivele de recurs că la data formulării cererii introductive, debitoarea SC D SRL se afla în încetare de plăţi, creanţa întrunind condiţiile cerute de şi anume:
Debitorul avea o întârziere la plată de peste 90 de zile, în speţă fiind vorba de sume restante la plată de peste 300 zile, respectiv 522 de zile întârziere pentru unele obligaţii, conform facturilor contabile ataşate cererii;
– Cuantumul creanţei depăşea suma de 45.000 lei, astfel cum prevede art. 3, punctul 12 din Legea 85/2006, în speţă fiind vorba de o creanţă de 50,188.71 lei (RON) plus 5.616,43 EUR.
– Creanţa era certă întrucât existenţa ei rezultă din actul de creanţă – contractele de leasing financiar nr.1410/06/07 şi 1536/08/07- recunoscute de către debitoare şi executate parţial; lichidă întrucât câtimea ei este determinate prin însuşi actul de creanţă – contractele de leasing nr.1410/06/07 şi 1536/08/07 şi în baza graficului de eşalonare a plaţilor ataşate contractului de leasing, acceptat de către debitoare la semnarea contractului şi exigibilă întrucât termenul la care trebuia efectuată plata obligaţiilor contractuale a fost depăşit cu peste 522 de zile.
In raport de prevederea contractuală de la art. 6, punctul 6.7, sumele achitate cu ordinele de plata de la filele 184-185 dosar fond, avute în vedere de instanţa de judecată, au închis alte debite ale SC D SRL, astfel că sumele reclamate de recurentă prin cererea de deschidere a procedurii, au rămas neachitate pentru facturile precizate în centralizatorul Collection/11.05.2010, ataşat cererii introductive, care reprezintă situaţia debitorului la data înregistrării acesteia.
De asemenea, faptul că debitorul a achitat către recurentă la data de 30.09.2010, la mai mult de 90/zile de la înregistrarea cererii de deschidere a procedurii, suma de 5.276,55 lei, reprezentând o parte din creanţă (recunoscând astfel, totuşi, primirea facturilor pe care iniţial le-a contestat) precum şi că a făcut plaţi către un alt creditor, tot după data de 26.05.2010, demonstrează insuficienţa fondurilor băneşti ale debitorului.
Nu are relevanta faptul că au fost făcute plaţi în contul terţilor. Importante sunt plăţile făcute în contul SC B L IFN SA deoarece aceasta este cea care a invocat starea de insolvenţă a debitoarei şi insuficienţa fondurilor băneşti.
La data depunerii cererii creanţa SC B L IFN SA îndeplinea valoarea prag pentru deschiderea procedurii (45. 000 lei) şi deci întreaga creanţă trebuia achitată şi nu parţial, aşa cum a făcut debitorul.
Achitarea parţială a datoriei consideră recurenta nu este o probă de natură să răstoarne prezumţia relativă de insolvenţă a debitorului, starea de insolvenţă raportându-se Ia capacitatea debitorului de a achita toate datoriile exigibile cu fondurile băneşti disponibile.
Conform Legii 85/2006, dacă debitoarea nu îşi achită toate datoriile mai vechi de 90 zile se presupune ca aceasta este în stare de insolvenţă.
De asemenea, atunci când, indiferent din ce motiv, debitorul nu reuşeşte să producă lichidităţi într-un ritm adaptat obligaţiilor asumate, el se găseşte în insolvenţă ca urmare a incapacităţii sale de a plaţi, adică de a-şi onora creditorii cu sumele pe care Ie datorează.
În drept recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile articolului 304 pct. 9 Cod procedură civilă, articolului 3041 Cod procedură civilă, articolului 3 pct. 1 lit. a şi pct. 6 din Legea nr.85/2006, articolului 31 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
În cauză, intimata – debitoare SC D SRL a formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat de creditoarea SC B L I.F.N. S.A. în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, cu dispoziţiile articolului 3041 Cod procedură civilă, ale Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei şi celelalte prevederi legale incidente în speţă, Curtea apreciază că acesta este nefondat având în vedere următoarele considerente: potrivit articolului 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor, prezumţia este relativă, iar potrivit articolului 3 pct. 12 din Legea nr.85/2006 modificată, valoarea prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, acesta fiind de 45.000 lei.
Astfel, procedura specială a insolvenţei se aplică debitorilor aflaţi în stare de insolvenţă, deschiderea acestei proceduri putând fi cerută de creditor atunci când creanţa pe care o are împotriva debitorului este de 45.000 lei, când este o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile de la scadenţă.
În cazul în care debitorul dovedeşte că datorează o creanţă sub cuantumul de 45.000 lei, lipsa disponibilităţilor nu are relevanţă, din moment ce lipsa nu poate fi raportată la o creanţă.
Aspectul definitoriu, care ţine de esenţa insolvenţei, indiferent de forma acesteia îl constituie lipsa fondurilor băneşti pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile. Sub acest aspect, nu există procedură fără insolvenţă şi nu există insolvenţă fără insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor scadente.
Prezumţia că debitorul se află în stare de insolvenţă, că starea de insolvenţă a debitorului este vădită, poate fi răsturnată de către debitor prin administrarea probei contare, cum este şi cazul în speţă. Din coroborarea probelor administrate în acest sens rezultă că debitoarea SC D SRL nu se află în stare de insolvenţă, aceasta efectuând operaţiuni de plată şi către alte societăţi comerciale cât şi faţă de creditoarea recurentă, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 182- 185 dosar fond, plăţi făcute până la pronunţarea hotărârii atacate, precum şi din înscrisurile depuse în recurs, nedovedindu-se insuficienţa fondurilor băneşti pentru plata datoriilor certe lichide şi exigibile, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de creditoarea SC B L I.F.N. S.A., şi a luat act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
