Dacă s-a înstrăinat cea mai mare parte a patrimoniului societăţii falite, nu s-a achitat în întregime preţul, iar între societăţile debitoare şi cumpărătoare există o strânsă legătură, ambele având aceleaşi organe de conducere, se prezumă intenţia tuturor părţilor de a sustrage bunurile de la urmărirea creditorilor.
Prin sentinţa nr.120 din 25 aprilie 2005, Tribunalul Dolj a admis cererea formulată de reclamanta SC E COM SRL Craiova, în calitate de administrator judiciar al debitoarei Societatea Agricolă V Unirea, împotriva pârâtei Asociaţia Agricolă V Unirea. S-a dispus anularea convenţiilor de vânzare cumpărare din data de 22.1.2003, materializate prin facturile nr.7750359, 7750361,7750362, 7750363, 7750364, 7750365, 7750366, 7750367, 7750368, 7750369, cu consecinţele revenirii tuturor bunurilor în patrimoniul debitoarei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Asociaţia Agricolă V Unirea, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
S-a susţinut că, în cauză, nu s-a făcut dovada faptului că respectivele acte de vânzare cumpărare au prejudiciat societatea debitoare sau că au fost încheiate cu intenţia de a leza drepturile creditorilor.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 61 alin.(1) lit.c – administratorii sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin acte încheiate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau a de a le leza în orice alt fel drepturile.
Judecătorul-sindic a apreciat în mod corect faptul că prin facturile fiscale a căror anulare se solicită, s-a înstrăinat aproape întreg patrimoniul societăţii falite, fără a se achita în totalitate preţul convenit, fiind esenţial în cauză, faptul că membrii organelor de conducere ai celor două societăţii comerciale, vânzătoare şi cumpărătoare sunt aceleaşi persoane şi anume numiţii M I şi B A.
În aceste condiţii, „intenţia tuturor părţilor implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea creditorilor” nu mai trebuie dovedită, fiind prezumată în mod absolut prin această identitate de persoane.
De asemenea, preţul convenit între părţi pentru respectivele înstrăinări nu are relevanţă în cauză, de vreme ce acesta nu a fost achitat integral până în prezent, lichidatorul judiciar având la îndemână, conform dispoziţiilor art. 67 alin. (1) din Legea 64/1995 R2, şi calea rezoluţiunii contractului de vânzare cumpărare, în vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului.
Ca urmare, Curtea constată că hotărârea pronunţată de judecătorul-sindic este legală şi temeinică, nefiind afectată de vreunul de motivele de modificare sau casare prevăzute de dispoziţiile art. 3041 şi 304 C. proc.civ.
Aşa fiind, în baza dispoziţiilor art. 312 alin 1 C. proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
