Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 14.12.2006, reclamanta S.C. „Comat”S.A. a chemat în judecată pe pârâtul N.S. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat la plata sumei de 150.000 lei RON, reprezentând p A


reclamanta S.C. „Comat”S.A. a chemat în judecata pe pârâtul N.S. pentru ca,

prin hotarârea ce se va pronunta, sa fie obligat la plata sumei de 150.000 lei

RON, reprezentând prejudiciul cauzat, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea actiunii reclamanta a aratat ca în perioada aprilie – august 2004

pârâtul a îndeplinit functia de director comercial si, fara stirea si aprobarea

directorului general, a realizat o serie de tranzactii comerciale cu mai multe

firme, achizitionând fara sa primeasca bani marfuri la preturi supraevaluate.

Ulterior a vândut marfuri, fara sa primeasca pretul, acelorasi societati

comerciale, încheind procese-verbale de compensare pentru stingerea

datoriilor. S-a ajuns astfel la crearea prejudiciului ce se solicita prin prezenta

actiune. Reclamanta si-a rezervat totodata dreptul de a modifica pretentiile sale

dupa efectuarea unei expertize contabile.

La data de 19.12.2006 reclamanta a solicitat, pe calea ordonantei

presedintiale, instituirea sechestrului asigurator asupra imobilului apartament

situat în Slatina, str. Constructorului nr. 3, judetul Olt, proprietatea pârâtului.

Prin încheierea pronuntata de Tribunalul Olt la data de 20.12.2006 s-a respins

ca neîntemeiata cererea reclamantei de instituire a sechestrului asigurator

asupra imobilului proprietatea pârâtului.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea actiunii pentru urmatoarele

considerente:

Sectia civila a Tribunalului Olt nu este competenta sa solutioneze litigiul de

fata, acesta fiind de competenta Tribunalului muncii.

Actiunea nu îndeplineste conditiile de regularitate prevazute de art. 112 Cod

procedura civila, cu privire la datele de identificare ale reclamantei si nu este

motivata în drept. Reclamanta nu a depus dovezile certificate despre care face

vorbire în actiune. Raspunderea patrimoniala a salariatului se angajeaza numai

în conditiile existentei vinovatiei, aceasta trebuind a fi dovedita de angajator.

Prejudiciul trebuie sa fie real, cert, actual, direct, material si sa nu fi fost reparat

înca. Tranzactiile încheiate în perioada cât a fost director comercial au fost

corect efectuate, cu stirea si aprobarea directorului general.

La data de 05.02.2007, Tribunalul Olt a dispus efectuarea unei expertize

contabile pentru a stabili cine se face vinovat de producerea prejudiciului si

care este suma reala a prejudiciului, expertul desemnat sa o efectueze fiind

domnul D.Gh.

Prin încheierea nr.3562/03.05.2007 pronuntata în dosarul nr. 2676/1/2007,

Înalta Curte de Casatie si Justitie a dispus stramutarea judecarii cauzei de la

Tribunalul Olt la Tribunalul Arges, asa încât la data de 21.05.2007 cauza a fost

scoasa de pe rolul Tribunalului Olt si înaintata spre solutionare Tribunalului

Arges.

Prin sentinta civila nr. 351/CM/16.02.2009, Tribunalul Arges a respins actiunea,

retinând urmatoarele în fapt si în drept urmatoarele:

Din data de 21.01.2004, pârâtul a devenit salariatul reclamantei, pe perioada

nedeterminata, dupa cum reiese din contractul individual de înregistrat

la I.T.M. Olt în data de 17.02.2004 sub nr. 139361. Functia exercitata de pârât

în baza acestui contract individual de munca a fost aceea de director comercial

(f. 54-56).

Reclamanta a sustinut ca în perioada aprilie – august 2004, în exercitarea

atributiilor de director comercial, pârâtul a încheiat tranzactii pagubitoare pentru

societate.

Pentru acest considerent si pentru faptul ca pârâtul a absentat nemotivat de la

serviciu, la data de 20.12.2004 reclamanta a emis decizia nr. 24 prin care

raporturile de munca dintre parti înceteaza din data de 28.10.2004, potrivit art.

58 coroborat cu art. 61 lit. a) din Codul muncii.

În perioada aprilie – august 2004 pârâtul, în calitate de director comercial, a

avizat achizitionarea de marfuri de la S.C. „Badoi Ionut”S.R.L., S.C. „Electro

Metal”S.R.L., S.C. „Prisma Iulian”S.R.L., S.C. „Milnam”S.R.L., S.C. „Înfratirea

Dacia”S.R.L., S.C. „Baza Petrom Tex”S.R.L., S.C. „Topstar”S.R.L., S.C. „Laur

Viomet”S.R.L., S.C. „Unirea Radulescu”S.N.C., S.C. „Uztel”S.R.L., S.C.

„Marvexcor”S.R.L., S.C. „Comet Nico Impex”S.R.L. si S.C. „Floreasca”S.R.L.

S-a constatat ca în unele dintre aceste facturi se mentioneaza ca plata

marfurilor se face la 60, 90, 120 de zile sau la vânzare, iar, ulterior, pentru

unele dintre acestea s-au încheiat procese-verbale de compensare.

Pentru instituirea raspunderii patrimoniale a salariatului instanta a verificat

îndeplinirea conditiilor prevazute de art. 270 alin.1 din Codul muncii. Potrivit

acestui text, salariatii raspuns patrimonial, în temeiul normelor si principiilor

raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse

angajatorului din vina si în legatura cu munca lor.

Prima conditie impusa de acest text legal este aceea a existentei unei pagube

materiale adusa angajatorului.

S-a sustinut de catre reclamanta ca aceasta paguba ar proveni din faptul ca în

calitatea sa de director comercial, pârâtul a achizitionat marfuri la preturi mult

mai mari decât cele practicate pe piata, neputând fi vândute ulterior din cauza

pretului mult prea mare, iar produsele existente în stocul societatii au fost

vândute la preturi mici.

Expertul care a efectuat expertiza contabila în prezenta cauza a sustinut în

lucrarea sa ca societatea a achizitionat marfuri cu preturi mult mai mari decât

preturile altor ofertanti. Tribunalul nu a retinut aceasta concluzie considerând

ca pe piata libera pretul se stabileste între cocontractanti în functie de cerere si

oferta, partile fiind de asemenea libere sa stabileasca termenul în care se

efectueaza plata.

S-a mai sustinut de catre expert ca societatea avea ca principal obiect de

activitate achizitionarea si distribuirea de marfuri în conditii profitabile. Instanta

de fond nu a retinut decât faptul ca societatea avea ca principal obiect de

activitate achizitionarea si distribuirea de marfuri, întrucât este de natura

activitatii comerciale a unei societati existenta riscului în derularea contractelor

comerciale.

Mai mult, la data încetarii raporturilor de munca cu pârâtul (28.10.2004) nu s-a

analizat activitatea acestuia în cadrul societatii, iar existenta unui eventual

prejudiciu s-a încercat a fi depistata si determinata abia în mai 2005.

În al doilea rând, trebuie ca paguba produsa de angajat sa fie produsa din vina

acestuia si sa aiba legatura cu munca pe care acesta o presteaza în cadrul

angajatorului.

Tribunalul a apreciat ca nici existenta vinovatiei nu a fost probata cu certitudine

de catre angajator, asa încât s-a dat eficacitate principiului in dubio pro reo.

Nefiind îndeplinite, cumulativ, conditiile prevazute de art. 270 alin. 1 din Codul

muncii, tribunalul a respins actiunea reclamantei.

Împotriva sentintei a declarat recurs în termen legal, reclamanta S.C.

„Comat”S.A., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie astfel:

– Sentinta a fost pronuntata de o instanta alcatuita cu încalcarea dispozitiilor

legale, caz de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 1 Cod procedura civila.

Se argumenteaza motivul de recurs prin aceea ca S.C. „Comat”S.A. este

supusa în privinta organizarii si functionarii reglementarii cuprinse în Legea

nr.31/1990 privind societatile comerciale.

Pârâtul N.S. a îndeplinit functia de director comercial în cadrul acesteia în

perioada 21.01.2004 – 28.10.2004.

Aceasta este o functie de director executiv alaturi de functiile de director

economic, director tehnic, de aceea sunt incidente în speta prevederile art.152

alin.1 si 3 din Legea nr.31/1990 republicata, potrivit carora directorii executivi

sunt raspunzatori fata de societate si de terti ca si administratorii, pentru

neîndeplinirea îndatoririlor lor conform dispozitiilor art. 148 din lege, chiar daca

ar exista o conventie contrara.

Sediul materiei în ceea ce priveste raspunderea juridica a directorilor executivi

se afla în art. 72 si art. 73 din Legea nr. 31/1990 republicata.

Acestea prevad ca obligatiile si raspunderea administratorilor sunt

reglementate de dispozitiile referitoare la mandat si de cele special prevazute

în aceasta lege.

Rezulta, în opinia recurentei, ca litigiul dedus judecatii este comercial si ca în

speta nu sunt aplicabile dispozitiile Codului muncii, care reglementeaza

raspunderea patrimoniala a celorlalti angajati.

Ca urmare, instanta care a solutionat litigiul nu a fost alcatuita conform

prevederilor legale, cauza trebuind sa fie judecata de Sectia Comerciala a

Tribunalului Arges în complet de un judecator, si nu de Sectia Civila – Conflicte

de munca si asigurari sociale a aceluiasi tribunal, în complet specializat de doi

judecatori si doi asistenti judiciari.

– Un alt motiv de recurs este acela potrivit caruia sentinta nu cuprinde motivele

pe care se sprijina, fiind lipsita de temei legal si pronuntata cu încalcarea si

aplicarea gresita a legii conform art. 304 pct. 7 si 9 Cod procedura civila.

Fara a înlatura motivat concluziile expertizei, instanta de fond a retinut într-o

redactare sumara ca în speta reclamanta nu ar fi dovedit îndeplinirea conditiilor

prevazute de art. 270 Codul muncii, respectiv existenta vinovatiei si a

prejudiciului.

S-a aratat numai ca nu pot fi retinute concluziile expertizei judiciare.

Or, pârâtul nu a lucrat cu diligenta unui bun comerciant, ci fie cu nepermisa

neglijenta, fie cu intentie, producând reclamantei un prejudiciu pentru care nu

are nicio scuza, asa cum rezulta din continutul raportului de expertiza.

Asa cum a exemplificat si expertiza, pârâtul a cumparat de la anumite firme

produse la preturi mult mai mari decât cele ale pietei.

Pentru a eluda obligatia asumata de efectuare a platii pretului „dupa vânzare”,

pârâtul a livrat marfa din stocul unitatii catre aceleasi societati vânzatoare, fara

a primi pretul pentru aceasta, creând astfel aparenta unor datorii reciproce.

A încheiat apoi procese-verbale de compensare stingând datorii ale unitatii

pentru marfuri cumparate la preturi supraevaluate.

Consecinta compensarii vadit nelegale a fost ramânerea pe stoc a tuturor

marfurilor cumparate de la cele 13 firme, înregistrate în contabilitatea S.C.

„Comat”S.A. la preturi supraevaluate de 10 pâna la 20 ori, fara nicio

perspectiva de a le vinde la aceste preturi.

Prejudiciul creat a fost evaluat de expertiza la suma de 541.462,85 lei si nu a

fost contestat.

Fata de primul motiv de recurs apararile intimatului-pârât au fost urmatoarele:

Competenta materiala a instantei de judecata este data de natura contractului

încheiat de parti.

În cazul în care directorul societatii comerciale are calitatea de salariat, acesta

va raspunde potrivit art. 270 din Codul muncii pentru prejudiciul exclusiv în

cadrul raporturilor de munca.

Deoarece între pârât si reclamanta a fost încheiat un contract individual de

munca ne aflam în fata unui conflict de drepturi reglementat de dispozitiile art.

68 lit. a) din Legea nr. 168/1999.

Litigiul dedus judecatii fiind un conflict de drepturi, practic un litigiu de munca,

nu poate fi judecat decât de un complet specializat si într-o componenta

speciala, la nivelul tribunalului, de doi judecatori si doi asistenti judiciari.

Recursul a fost admis, cu consecinta casarii sentintei si trimiterii cauzei spre

competenta solutionare în prima instanta Tribunalului Comercial Arges.

Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea a retinut urmatoarele:

Critica vizând nelegalitatea hotarârii pronuntate de o instanta care nu a fost

alcatuita potrivit dispozitiilor legale, ce se încadreaza în situatiile reglementate

de art. 304 pct. 1 Cod procedura civila este fondata.

În speta, se urmareste angajarea raspunderii directorului comercial al societatii

comerciale pentru prejudiciul cauzat în îndeplinirea atributiilor pe care le

presupune functia.

Este necontestat faptul ca functia de director comercial apartine categoriei

„directori executivi”.

Înca din perioada în care se pretinde ca au fost îndeplinite operatiunile

cauzatoare de prejudicii, Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale,

modificata, prevedea la art. 147 pentru directorii executivi, o raspundere fata

de societate pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor, care opereaza în aceleasi

conditii cu raspunderea administratorilor, chiar daca ar exista o conventie

contrara.

Aceste prevederi au fost pastrate neschimbate în formele ulterioare ale legii,

însa în cuprinsul art. 152.

Ceea ce prevede expres Legea nr. 31/1990 în formele recent intrate în vigoare

este faptul ca directorii societatii comerciale pe actiuni, cum este reclamanta,

nu pot încheia cu aceasta contracte de munca.

Din interpretarea sistematica a prevederilor legale mai sus mentionate rezulta

ca directorii executivi ai societatilor comerciale raspund fata de acestea ca si

administratorii societatii pentru neîndeplinirea atributiilor potrivit dispozitiilor

referitoare la mandat si celor speciale din lege, chiar si atunci când sunt

salariati ai acesteia.

Fiind asimilati cu administratorii chiar si în situatia în care sunt salariati ai

societatii, directorii executivi poarta fata de societate o raspundere întemeiata

pe mandatul comercial, nu o raspundere patrimoniala în întelesul Codului

muncii – cu privire la daunele produse societatii comerciale din vina si în

legatura cu munca lor.

Data fiind cauza pretentiilor formulate prin cererea de chemare în judecata,

natura litigiului este comerciala, competenta de solutionare a acesteia fiind cea

reglementata de art. 2 alin. 1 lit. a) Cod procedura civila, fata de valoarea

obiectului.

Cum însa prin norme de organizare judecatoreasca – art. 37 alin. (3) din Legea

nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata – s-a prevazut preluarea

de catre tribunalele specializate a cauzelor de competenta tribunalului în

domeniile în care se înfiinteaza, curtea constata ca prin încalcarea normelor

mentionate privitoare la compunerea instantei, litigiul a fost solutionat de Sectia

Civila a Tribunalului Arges, si nu de tribunalul specializat – Tribunalul

Comercial Arges.

Comercial Arges.

Norma de organizare judecatoreasca fiind de imediata aplicare, în baza

art. 304 pct. 1 Cod procedura civila coroborat cu art. 312 Cod procedura civila

recursul a fost admis, cu consecinta casarii sentintei si trimiterii cauzei spre

competenta solutionare, sub aspectul analizat, în prima instanta Tribunalului

Fata de cele retinute, celelalte critici de nelegalitate si netemeinicie nu au mai

fost analizate.

14. Vatamarea grava a integritatii corporale unei persoane în cadrul exercitarii

atributiilor de serviciu.

Art.171-178 din Codul muncii

Art.281 din Codul muncii

Art.1000 alin.3 Cod civil

Asa cum au statuat doctrina si practica în materie, vatamarea grava a

integritatii corporale a unei persoane se poate concretiza nu numai într-un

prejudiciu material determinat si imediat evaluabil, ci si în într-un alt prejudiciu

aflat la limita dintre cel moral si material, care este consecinta caracterului

ireversibil al vatamarii si care lipseste persoana în cauza de posibilitatea

deplina de a participa la viata sociala si de a se bucura efectiv de beneficiile

acestei participari si care a fost denumit de unii autori „prejudiciu de agrement”.

Aceasta despagubire trebuie raportata la prejudiciul moral suferit, la gravitate,

importanta si consecintele acesteia pentru persoana vatamata. Aprecierea

prejudiciului moral se realizeaza sub aspectul efectelor negative suferite de

persoana vatamata pe plan fizic si psihic si nu se rezuma la determinarea

„pretului” suferintei fizice si psihice care sunt inestimabile, ci înseamna

aprecierea multilaterala a tuturor consecintelor negative ale prejudiciului si a

implicatiei acestuia pe toate planurile vietii sociale ale persoanei vatamate.

Trebuie sa se aprecieze ce a pierdut persoana vatamata pe plan fizic, psihic,

social, profesional si familial din ceea ce ar însemna o viata normala, linistita si

fericita pentru aceasta în momentul respectiv, dar si în viitor în societatea

respectiva.

(Decizia civila nr.1426/R-CM din 16 octombrie 2009)