Ivascu Florea au chemat în judecată pe pârâţii Badea Vasile Octavian, Calinescu Narcis
Constantin, Călinescu Daniela, .S.C Instal Muntenia S.R.L., Oficiul de şi Publicitate
Imobiliară Argeş, Badea Filofteia, solicitând anularea documentaţiilor cadastrale ce au stat la
baza înregistrării de carte funciară nr.1243/24.01.2005, 12444/24.01.2005 şi 45832/2007 la
O.C.P.I. Argeş.
În motivare, au arătat că cele trei documentaţii cadastrale sunt întocmite
nelegal, cu privire la terenuri pe care beneficiarii înregistrărilor de carte funciară nu le-au deţinut
niciodată în proprietate.
Pârâtul Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Argeş a formulat
întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa, iar în subsidiar a solicitat
respingerea acţiunii formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca lipsită de obiect sau
neîntemeiată.
Ceilalţi pârâţi nu au formulat întâmpinare.
În şedinţa publică din data de 15.10.2008 instanţa a pus în discuţie din oficiu
excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
În urma probatoriului administrat în cauză, Judecătoria Piteşti, prin sentinţa
civilă nr.5911/15.10.2008 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oficiul de
Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul
Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, ca fiind formulată împotriva unei persoane
fără calitate procesuală pasivă, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea formulată
de reclamanţii Ivaşcu Elena, Ivaşcu Florea, în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi, Badea Vasile
Octavian şi Badea Filofteia, Calinescu Narcis Constantin şi Calinescu Daniela, S.C. Instal
Muntenia S.R.L. ca inadmisibilă. Prin aceeaşi sentinţă au fost obligaţi reclamanţii să plătească
pârâtului Badea Octavian suma de 100 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând o
parte din onorariul de avocat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că excepţia lipsei
calităţii procesuale pasive a pârâtului A.N.C.P.I.-O.C.P.I. Argeş este întemeiată, reţinându-se că
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliara este o instituţie publică cu personalitate
juridică, ale cărei atribuţii în domeniul activităţii de publicitate imobiliară sunt strict determinate
de lege.
În exercitarea acestor atribuţii nu se creează raporturi juridice de drept civil
între această instituţie şi persoanele fizice sau juridice titulare ale cererilor de înscriere ori de
rectificare a înscrierilor de carte funciară, raporturi care să poată fi deduse judecăţii în cadrul
unor acţiuni având ca obiect anularea documentaţiilor cadastrale ce au stat la baza înscrierilor.
În consecinţă, în lipsa vreunui raport juridic civil între reclamanţi şi acest
pârât, nu se justifică formularea acţiunii în contradictoriu cu acesta.
În ceea ce priveşte excepţia invocată din oficiu, instanţa a reţinut că
inadmisibilitatea intervine în situaţia în care o persoană încearcă valorificarea unor drepturi ale
sale, pe calea unui mijloc procesual, care nu este prevăzut de lege, sau a altui mijloc procesual
decât cel prevăzut de lege, precum şi în situaţia în care pricina nu este de competenţa generală
a instanţelor judecătoreşti.
Prin intermediul prezentei acţiuni reclamanţii au invocat nulitatea unor
documentaţii cadastrale, motivată de faptul că beneficiarii acestora nu au nici un drept cu privire
la terenurile ce fac obiectul lor.
Accepţiunea expresiei „nulitatea actului juridic civil” este primitoare de două
înţelesuri: în primul rând, ca sancţiune care intervine în cazul nerespectării de către actul juridic
a condiţiilor sale de valabilitate, iar în al doilea rând desemnează calitatea de instituţie juridică a
dreptului civil ce priveşte totalitatea normelor juridice care reglementează sancţiunea nulităţii
actului juridic civil.
Deşi nu există o definiţie legală a nulităţii, atât în literatura juridică, cât şi în
practica judiciară, nulitatea este privită ca o sancţiune care lipseşte actul juridic de efectele
contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea lor valabilă.
Prin urmare, sfera de acţiune a nulităţii este circumscrisă actului juridic civil
ca manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, adică de a crea,
modifica sau stinge un raport juridic – efecte care se produc numai dacă, potrivit legii civile, o
asemenea intenţie a existat.
Termenului de „act” sau „act juridic” i se dau două înţelesuri deosebite. Într-
un prim sens, prin „act” se înţelege tocmai manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a
produce efecte juridice, adică operaţiunea juridică negotium juris, sens folosit de Codul civil
(art.729, art.801, art.802, art.957 etc.). În cel de-al doilea sens, prin „act” se înţelege înscrisul
constatator al operaţiunii juridice, adică mijlocul probator al operaţiei juridice, care este înscrisul.
Analizate din acest punct de vedere, documentaţiile cadastrale ce stau la
baza efectuării de înscrieri în Cartea funciară nu întrunesc niciunul din cele două sensuri ale
„actului juridic”. Aceasta pentru că respectivele documentaţii nu constituie manifestări de voinţă
făcute cu intenţia de a produce efecte juridice – adică de a crea, modifica sau stinge un raport
juridic – motiv pentru care implicit nu pot constitui nici mijloc de probă atâta timp cât nu
reprezintă înscrisuri constatatoare al unor asemenea operaţiuni juridice. Nefiind acte juridice,
documentaţiile cadastrale nu pot face obiectul anulării, ca sancţiune care intervine în cazul
nerespectării de către actul juridic a condiţiilor sale de valabilitate.
Inexistenţa unui raport juridic atrage necompetenţa generală a instanţelor
judecătoreşti de a soluţiona o cerere în anularea unor astfel de documentaţii, cu consecinţa
respingerii cererii ca inadmisibilă.
O astfel de soluţie este în consens şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului elaborată în aplicarea art.6 parag.1 din Convenţia europeană a drepturilor
omului, potrivit căreia acest articol garantează, în mod implicit, şi dreptul fiecărei persoane de a
avea acces la o instanţă. Totuşi, dreptul de acces la instanţă nu este unul absolut, el fiind limitat
la câmpul de aplicare al dreptului la un proces echitabil, şi anume la contestaţiile care poartă
asupra drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil (Golder c. Regatului Unit, hotărârea din 21
februarie 1975, § 36).
Împotriva sentinţei civile susmenţionate au declarat apel reclamanţii Ivaşcu
Elena şi Ivaşcu Florea precum şi pârâţii Badea Vasile Octavian şi Badea Filofteia.
În apelul lor, reclamanţii Ivascu Elena şi Ivascu Florea au critica sentinţa
pentru nelegalitate si netemeinicie arătând că, în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia
lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Argeş şi
a respins cererea formulată în contradictoriu cu această parte.
Tot astfel, prima instanţă greşit a admis şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii
reclamanţilor, cu o motivare greşită în raport de prevederile art.24 din Ordinul nr.634/2006
potrivit cu care răspunderea privind cunoaşterea limitelor imobilului, indicarea şi conservarea
acestora revine proprietarului, iar răspunderea pentru corectitudinea întocmirii documentaţiei şi
corespondenţa acesteia cu realitatea din teren precum si pentru identificarea şi materializarea
limitelor imobilului în concordantă cu actele doveditoare a dreptului de proprietate puse la
dispoziţie de proprietar, revine persoanei autorizate.
Răspunderea pentru atribuirea numărului cadastral, confirmarea suprafeţei
rezultată din măsurători si integrarea imobilului în baza de date revine specialistului care a
efectuat recepţia cadastrală. Tot astfel s-a arătat că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere
prevederile art.34 din Legea nr.7/1996 potrivit cu care orice persoană interesată poate cere
rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă si
irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a
fost valabil.
S-a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat urmând a fi
încuviinţată proba cu înscrisuri, interogatoriu si expertiză de specialitate.
În apelul formulat, pârâţii Badea Vasile Octavian şi Badea Filofteia au criticat
sentinţa pentru nelegalitate si netemeinicie sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată. Au
arătat pârâţii că onorariul de avocat a fost fixat contractual şi a vizat toate căile de atac,
cuantumul total fiind de 4.000 lei din care 3.000 lei la instanţa de fond, iar ulterior 1.000 lei,
apărătorul respectând în totul clauzele contractului. Instanţa de judecată nu este îndreptăţită să
reducă onorariul convenit de avocat şi clientul său potrivit art.30 din Legea nr.51/1995.
S-a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinţei apelate şi acordarea
cheltuielilor de judecată în integralitatea lor atât la fond cât şi în apel.
Prin decizia nr.127/4 iunie 2009, Tribunalul Argeş, Secţia civilă a respins
apelul reclamanţilor ca tardiv formulat şi a admis apelul pârâţilor, schimbând în parte sentinţa, în
sensul că a obligat reclamanţii să plătească pârâţilor suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată.
Au mai fost obligaţi reclamanţii să plătească aceloraşi pârâţi suma de
1.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere că, la termenul de judecată
din 28 mai 2009, apelanţii-pârâţi au invocat excepţia tardivităţii declarării apelului de reclamanţi,
excepţie întemeiată.
Astfel, din dovada aflată la filele 62 şi 63 ale dosarului de fond a rezultat că
hotărârea apelată a fost comunicată apelanţilor reclamanţi Ivaşcu la data de 14.11.2008, iar
apelul a fost declarat la 3.12.2008.
Potrivit prevederilor art.284 alin.1 Cod procedură civilă, termenul de apel
este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel .
În cauză, astfel cum s-a arătat reclamanţii au depus cererea de apel cu
nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicare astfel cum este stabilit de textul de lege
susmenţionat, aşa încât, pentru considerentele arătate şi în temeiul textului de lege arătat,
tribunalul a respins apelul reclamanţilor ca tardiv declarat.
În ceea ce priveşte apelul pârâţilor Badea Vasile Octavian şi Badea Filofteia
tribunalul, verificând actele şi lucrările dosarului precum şi sentinţa civilă apelată prin prisma
criticii formulate a reţinut că apelul este fondat.
Potrivit prevederilor art.274 alin.1 Cod procedură civilă, partea care cade în
pretenţiuni, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Rezultă aşadar că la
baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală astfel că partea din
vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile de judecată făcute justificat de
partea câştigătoare.
Deşi la fila 38 a dosarului de fond a fost depusă chitanţa reprezentând
onorariul de avocat de 3.000 lei pe care pârâţii apelanţi l-au achitat, instanţa de fond, respingând
acţiunea reclamanţilor ca inadmisibilă i-a obligat pe aceştia numai la 100 lei cheltuieli de
judecată către pârâţi, deşi dovezi au fost făcute aşa cum s-a arătat pentru suma de 3.000 lei,
aşa încât în raport de textul de lege sus arătat şi de dovezile existente la dosar, a fost admis
apelul pârâţilor, schimbată în parte sentinţa şi obligaţi reclamanţii să plătească pârâţilor apelanţi
suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată la instanţa de fond. În temeiul art.274 alin.1 Cod
procedură civilă au fost obligaţi reclamanţii să plătească aceloraşi pârâţi apelanţi suma de 1.000
lei cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal apelanţii-
reclamanţi Ivaşcu Elena şi Ivaşcu Florea, criticând-o ca nelegală, potrivit art.304 pct.9 Cod
procedură civilă, pentru greşita respingere a apelului acestora ca tardiv declarat.
Recurenţii susţin că nu au exercitat calea de atac a apelului peste termenul
prevăzut de lege, ci în ultima zi, respectiv în data de 2 decembrie 2008, în jurul orelor 2300,
declaraţia de apel fiind transmisă prin fax Tribunalului Argeş şi fiind rezolutată la data de
3.12.2008.
Prin urmare, se impune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la
instanţa de apel pentru rejudecarea acesteia.
Analizând decizia recurată prin prisma criticii formulate şi având în vedere
actele şi lucrările dosarelor de fond, Curtea constată că recursul este fondat urmând a fi admis
pentru următoarele considerente:
Potrivit art.284 alin.1 Cod procedură civilă, termenul de apel este de 15 zile
de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În speţă, sentinţa civilă nr.5911/15 octombrie 2008 pronunţată de
Judecătoria Piteşti, Secţia civilă a fost comunicată reclamanţilor Ivaşcu Elena şi Ivaşcu Florea la
data de 14.11.2008, aşa cum reiese din dovezile de comunicare şi procesele verbale de predare
de la filele 62-63 ale dosarului de fond.
Potrivit art.284, susmenţionat, raportat la art.101 alin.1 şi 5 Cod procedură
civilă, potrivit căruia termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a
început, nici ziua când s-a sfârşit termenul, iar dacă acesta se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare
legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile următoare,
reiese că, reclamanţii, faţă de data la care le-a fost comunicată sentinţa judecătoriei, puteau
exercita calea de atac până la data de 2 decembrie 2008, inclusiv.
Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea constată că, în speţă, ultima zi
a termenului de declarare a căii de atac a apelului se împlinea la data de 30 noiembrie 2008,
duminica, zi de sărbătoare legală, ceea ce atrăgea prorogarea termenului până la sfârşitul
primei zile lucrătoare, 2 decembrie 2008 (1 decembrie fiind de asemenea zi nelucrătoare), iar
faţă de această împrejurare, apelul trimis prin fax la 2 decembrie 2008, ora 23:02, apare ca fiind
declarat în termen.
Prin urmare, tribunalul a respins în mod greşit apelul reclamanţilor, ca fiind
tardiv formulat şi a rezolvat procesul faţă de aceştia fără a intra în cercetarea fondului, astfel
încât, în baza art.297 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat împotriva deciziei
civile nr.127/4 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia civilă, în dosarul
nr.6036/280/2008, pe care o va casa, cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Argeş, urmând
ca în rejudecare să fie avute în vedere şi criticile referitoare la cheltuielile de judecată exprimate
în cererea de recurs.
4. Eroare materială. Radierea din cartea funciară a dreptului de servitute, fără a exista o
încheiere a biroului de carte funciară în acest sens.
Art.53 din Legea nr.7/1996
Art.20 alin.1 din Legea nr.7/1996
Art.33 alin.5 din Legea nr.7/1996
Art.98 din Regulamentul de funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară
În speţă,, registratorul de carte funciară a înscris dreptul de proprietate al
dobânditorului constituit printr-un act de adjudecare, fără a înscrie, din eroare, odată cu
acesta şi dreptul de servitute ce grevează dreptul de proprietate deşi prin încheierile 7159
şi 7157 s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al petentei cu titlu de drept de
adjudecare, cu menţiunea că se radiază din oficiu doar sarcinile înscrise asupra acestui
imobil, conform art.53 din Legea nr.85/2006, fără a se menţiona că se radiază şi
desmembrământul dreptului de proprietate, respectiv dreptul de servitute, care nu este o
sarcină în sensul textului de lege enunţat.
Aşadar, eroarea materială a constat în aceea că s-a radiat din cartea funciară
dreptul de servitute al intervenientelor, fără să existe o încheiere a biroului de carte
funciară în acest sens, aceasta fiind o simplă eroare, care a fost ulterior remediată prin
încheierea nr.8919, prin care s-a dispus reînscrierea acelui drept.
Rectificarea înscrierii în cartea funciară presupune situaţia în care
neconcordanţa dintre realitatea juridică imobiliară şi înscrierea din cartea funciară este
susceptibilă de soluţionare numai prin această modalitate.
În cauză însă, neconcordanţa dintre inexistenţa înscrierii în cartea funciară a
dreptului de servitute şi existenţa acestui drept ca urmare a transmiterii obligaţiei
corelative, servitutea fiind întotdeauna un accesoriu al fondului, este susceptibilă de
soluţionare pe calea îndreptării erorii materiale prin încheierea biroului de cadastru şi
publicitate imobiliară.
Operaţiunea rectificării înscrierilor în cartea funciară se poate face într-adevăr
numai printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, în ipoteza în care
înscrierea nu este în concordanţă cu situaţia reală a imobilului, pentru motivul că dreptul
a fost greşit calificat, actul în baza căruia a operat înscrierea nu a fost valabil sau că, nu
mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris.
Calificarea greşită a dreptului invocată de către intimată nu se putea efectua de
către registratorul de carte funciară, a cărui sarcină este doar aceea să verifice
îndeplinirea condiţiilor de înscriere a dreptului.
Cu prilejul înscrierii în cartea funciară pot fi săvârşite doar erori materiale de
către registrator, care implică o procedură a corectării, diferită de cea a rectificării,
aceasta din urmă realizându-se doar pe cale judiciară.
(Decizia civilă nr. 59/R/18 Ianuarie 2010)
