Citeste şi


Prin sentinţa nr.110/CA din 23.02.2009, pronunţată de Tribunalul Argeş după rejudecare, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.A. împotriva pârâtului Colegiul economic M.T, prin care solicita anularea actului administrativ fişa cadru Asis


Tribunalul Argeş după rejudecare, a fost respinsă

acţiunea formulată de reclamanta S.A. împotriva

pârâtului Colegiul economic M.T, prin care solicita

anularea actului administrativ fişa cadru de evaluare

şi apreciere pentru anul şcolar 2006-2007 întocmită în

ceea ce o priveşte şi a calificativului „ bine” acordat

în baza acestei evaluări.

Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus,

instanţa de administrativ a reţinut că pentru

acordarea punctajului au fost reţinute mai multe fapte

în sarcina reclamantei, avându-se în vedere şi disp.art.

84 alin.5 din ROFUIP care prevede că personalul din

învăţământ trebuie să dovedească respect şi

consideraţie în relaţia cu elevii colegii, părinţii,

conducerea unităţii de învăţământ, cât şi împrejurarea

neprezentării raportului de autoevaluare la comisia

metodică, ceea ce a condus-o la concluzia că se impune

respingerea acţiunii..

Împotriva sentinţei, în termen legal a formulat recurs

reclamanta, care a susţinut că hotărârea primei instanţe

este dată cu încălcarea legii pentru că, potrivit art.52

din Legea nr.128/1997, evaluarea profesională începe cu

autoevaluarea realizată de cadrul didactic respectiv,

urmată de evaluarea şefului de catedră, reclamanta

totalizând 77 de puncte din 100, pentru care se impunea

acordarea calificativului „f.bine”. În mod nejustificat

punctajul a fost diminuat, fără să fie convocată la

şedinţa consiliului de administraţie.

S-a mai susţinut că fişa cadru de evaluare din

31.08.2007 se referă la întregul an şcolar 2006 -2007,

în timp ce fişa întocmită la 11.05.2007 – ce a făcut

obiectul litigiului anterior – avea în vedere doar un

fragment din anul şcolar, ca urmare a formulării cererii

de acordare a continuităţii pe post. Calificativul

contestat în prezenta judecată nu este emis în

executarea hotărârii judecătoreşti anterioare, ci în

temeiul art.52 din Legea nr.128/1997.

La data de 28.10.2009 s-au depus concluzii scrise din

partea intimatului – pârât prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, susţinând în esenţă

că reclamanta nu a respectat disp.art.84 alin.5 din

ROFUIP.

La termenul de judecată din 28 octombrie 2009, Curtea a

pus în discuţia părţilor excepţia privind competenţa de

soluţionare a cauzei, respectiv dacă instanţa de

contencios se pronunţă pe evaluarea cadrelor didactice

potrivit disp.Legii nr.128/1997.

Prin concluziile formulate de recurentă la 3 noiembrie

2009 s-a susţinut că instanţa de contencios

administrativ este competentă să soluţioneze litigiul în

baza art.122 alin.5 din Legea nr.128/1997 şi ale OMEC

5602/2006, actul fiind emis de o autoritate publică.

Examinând cu prioritate excepţia invocată, Curtea a

constatat următoarele:

Potrivit.art.146 din Legea nr.128/1997, în măsura în

care prezentul statut nu dispune altfel, personalului

didactic i se aplică celelalte dispoziţii din legislaţia

muncii. Şi în alte norme din Statutul personalului

didactic se face trimitere la contractul de muncă (de

exemplu art.17), de unde rezultă concluzia că

raporturile în care se află cadrele didactice sunt

raporturi de muncă şi nu de serviciu. Doar în art.18 din

lege se prevede în mod expres că revin în competenţa

instanţei de contencios administrativ acţiunile

împotriva modului de soluţionare a contestaţiilor

privind mobilitatea personalului didactic din

învăţământul preuniversitar. Cu alte cuvinte, doar dacă

sunt prevederi exprese, derogatorii de la legislaţia

muncii, soluţionarea litigiilor cade în competenţa

instanţelor de contencios administrativ ( cum ar fi

pentru ipoteza mişcării cadrelor didactice – Ordinul

nr.5602/2006 abrogat şi înlocuit prin Ordinul

nr.2573/2007, precum şi pentru încheierea, modificarea,

încetarea contractului de managementului educaţional –

Ordinul nr.3142/2006, ca şi pentru contestarea

hotărârilor comisiilor după procedura contenciosului

administrativ – art.10 pct. 8 şi art.18 alin.3 din

Metodologia şi criteriile de acordare a gradaţiei de

merit şi a salariului de merit din învăţământul

preuniversitar, deşi este discutabilă atribuirea de

competenţă printr-un ordin al ministrului). În toate

celelalte situaţii, se aplică legislaţia muncii.

Cum reclamanta nu se află în vreuna dintre aceste

ipoteze, iar art.122 alin.5 din Legea nr.128/1997 la

care face referire în concluziile scrise nu stabileşte

decât dreptul persoanei sancţionate de a se adresa

instanţelor judecătoreşti, prezenta acţiune nu este în

competenţa instanţei de contencios administrativ, pentru

a-i fi aplicabile dispoziţiile Legii nr.554/2004. Un

argument în plus pentru excluderea din sfera

contenciosului administrativ rezidă şi din prevederile

art.6 din Legea nr.188/1999, care statuează că acest

act nu se aplică mai multor categorii soci-profesionale

printre care şi cadrelor didactice, motiv pentru care,

în temeiul art. 312 alin.3 coroborat cu art.304 pct.3

Cod pr.civilă, Curtea a admis recursul, a casat sentinţa

şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la acelaşi

tribunal – complet conflicte de muncă.

3. Contencios fiscal. Decizia de obligare la plata

accesoriilor. Conţinut.

Art. 9 alin. 2 lit.c), art. 43 alin.2 lit.c), art. 46,

87, 88 şi 86 al.4 Cod pr. fiscală

Potrivit art. 87 C.proc.fisc., decizia de impunere

trebuie să cuprindă inclusiv menţiunea audierii

contribuabilului. Asimilarea anumitor acte

administrative fiscale – printre care şi decizia

referitoare la obligaţiile de plată accesorii – cu

decizia de impunere ( cf. art. 86 alin. 4 si art. 88 Cod

pr. fiscală), nu trebuie interpretată în sensul că

acestea trebuie să aibă acelaşi elemente de conţinut ca

şi decizia de impunere. Conţinutul actelor este specific

fiecăruia dintre ele, în raport de destinaţia lui. Ca

atare, obligaţia existenţei menţiunii audierii

contribuabilului vizează decizia de impunere în sine,

iar nu şi actele care sunt asimilate acesteia sub

aspectul puterii juridice ori al efectelor.

Pe de alta parte, potrivit art. 9 alin. 2 lit. c)

C.proc.fisc., organul fiscal nu este obligat să

realizeze audierea contribuabilului atunci când acceptă

informaţiile pe care contribuabilul le-a prezentat

printr-o declaraţie sau printr-o cerere. Lipsa menţiunii

privind audierea contribuabilului dintr-un act

administrativ fiscal nu atrage prin ea însăşi nulitatea

actului, având în vedere că art. 46 C.proc.fisc. nu o

prevede ca atare.

(Decizia nr. 1237/R-CONT din 18 noiembrie 2009)