Pentru determinarea uzurii bunului există criterii ştiinţifice; această operaţiune presupune consultarea unui specialist (expert), cu privire la aspectele tehnice la care se referă litigiul dedus judecăţii.
(.Secţia comercială, decizia nr. 210/4.04.1990)
Prin acţiune, reclamanta I.U.G.C.E.B. a solicitat obligarea I.A.D.I.C.RB. Ia plata sumei de 17.317 Iei cu titlu de daune, motivând că, urmare accidentului produs la data de 7.09.1988, din vina prepusului pârâtei, a fost avariat remorcherul Tatra 813, cu nr. de circulaţie 32-B-4.581, aparţinând reclamantei, că despăgubirea acordată de ADAS, potrivit Decretului nr. 471/1971, nu acoperă integral dauna încercată de unitatea sa.
Tribunalul Municipiului Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 5.499 din 28.11.1989, a respins acţiunea, reţinând, faţă de concluziile expertizei, că pretenţiile reclamantei sunt neîntemeiate.
în considerentele sentinţei, a reţinut că prejuduciul se compune din valoarea pieselor şi materialelor distruse şi beneficiul nerealizat, expertiza determinând cuantumul sumei datorate, în considerarea gradului de uzură al mijlocului de transport.
Faţă de împrejurarea că despăgubirea acordată de ADAS include suma determinată de expertiză ca fiind datorată, s-a considerat că pretenţiile pentru plata diferenţei de 17.317 lei sunt neîntemeiate.
Prin recursul declarat de reclamantă, a fost criticată sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinându-se că instanţa s-a pronunţat fără a aştepta răspunsul expertului la obiecţiunile formulate de unitatea sa şi, cu toate acestea, a reţinut, în considerentele sentinţei, aspecte din acest răspuns. A mai susţinut că instanţa de fond nu a manifestat rol activ, că a considerat suficient să dispună în cauză efectuarea unei expertize, ale cărei concluzii au fost preluate fără nici o analiză.
Referindu-se la prevederile Decretului nr. 208/1976, recurenta a susţinut că, potrivit art. 9, în cazul în care gradul de uzură al bunului nu poate fi stabilit, paguba este egală cu valoarea integrală a bunului, şi, în fine, că instanţa de fond a trecut peste faptul că expertul a determinat prejudiciul fără argumente ştiinţifice, utilizând metoda estimării.
Pentru motivele arătate, recurenta a solicitat reconsiderarea pretenţiilor sale, cu privire la suma reclamată.
Recursul este nefondat.
Din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, rezultă că sentinţa a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 130 alin. 2 Cod proc. civilă, potrivit cărora judecătorii sunt datori să stăruie pentru aflarea adevărului, pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor.
în scopul arătat, instanţa de fond a administrat proba cu expertiză, în vederea consultării unei păreri de specialitate, de natură să pună în valoare întinderea prejudiciului.
Afirmaţia recurentei, potrivit căreia, la pronunţarea sentinţei nu s-a aşteptat răspunsul la obiecţiunile formulate cu privire la paguba directă şi beneficiul nerealizat care, potrivit opiniei acesteia, a luat în considerare, nejustificat, un procent de uzură, nu îşi găseşte temei în conţinutul actelor aflate la dosar şi a celorlalte probe administrate în cauză.
S-a invocat, de către recurentă, nerespectarea prevederilor art. 9 din Decretul nr. 208/1976, din textul redat de aceasta în cuprinsul cererii rezultând că, în cazul unui accident, păgubitul are dreptul la valoarea integrală a bunului, dacă gradul de uzură al acestuia nu poate fi stabilit.
Expertiza a demonstrat în cauză, faţă de documentaţia verificată şi de normativele aplicabile, că pentru determinarea uzurii există criterii ştiinţifice, aşa încât instanţa de fond a reţinut, în mod corect, sumele determinate de expertiză, scopul dispunerii acestei probe fiind tocmai consultarea unui specialist cu privire la aspectele tehnice la care se referă litigiul dedus judecăţii.
în condiţiile unui mijloc de transport care nu a fost supus unei reparaţii capitale, iar despre revizia generală s-au făcut numai menţiuni care nu şi-au găsit corespondentul în înscrisuri întocmite cu ocazia efectuării acesteia, faţă de raportul existent între kilometrii de funcţionare normaţi şi kilometrii parcurşi de acel mijloc de transport, până la data accidentului, corect a fost determinată suma datorată, în funcţie de gradul de uzură.
De asemenea, la pag. 2 şi 3 din raportul de expertiză se poate observa că folosul nerealizat a fost determinat ştiinţific, din calcul rezultând suma de 19.188 lei, pe care instanţa de fond a avut-o în vedere la pronunţarea sentinţei.
Cu această motivare, soluţia de respingere a pretenţiilor reclamatei urmează să fie menţinută.
Conform art. 312 pct.l Cod proc. civilă, recursul se va respinge.
Notă: Decretul nr. 471/1971 (devenit Legea nr. 19/1972) privind asigurările de stat, a fost abrogat prin Legea nr. 136/1995, publicată în Monitorul Oficial nr. 303 din 30 decembrie 1995.
Decretul nr. 208/1976 (devenit Legea nr. 31/1976) privind evaluarea pagubelor aduse avutului obştesc prin lipsuri sau degradări de bunuri, a fost abrogat prin Legea nr. 1/1992 (publicată în Monitorul Oficial nr. 4 din 20 ianuarie 1992).