Formularea acţiunii în administrativ anterior expirării termenului de 30 de zile nu poate conduce la respingerea acţiunii ca inadmisibilă, din moment ce la prima înfăţişare, autoritatea emitentă şi-a formulat apărări pe fond, exprimând fără echivoc lipsa oricărei intenţii de revocare a actului atacat.
Prin sentinţa civilă nr. 358 din 9 decembrie 1999, Tribunalul Bucureşti -Secţia a V-a Civilă şi de Contencios Administrativ a respins ca prematur introdusă acţiunea formulată de reclamanţii D.C., G.M., H.V. şi I.F.M. privind anularea Hotărârii nr. 9/24.06.1999 a Consiliului Local al Comunei Periş şi a admis excepţia lipsei procedurii administrative prealabile prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
în motivarea sentinţei se reţine că reclamanţii au adresat cererea nr. 2655 din 14.10.1999 unei alte autorităţi decât emitentul actului administrativ, respectiv primarului, iar nu Consiliului Local al Comunei Periş; în plus, acţiunea în justiţie a fost formulată înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de textul de lege la dispoziţia autorităţii administrative, pentru a reveni asupra actului nelegal.
în drept au fost invocate dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990. împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii H.V. şi D.C., criticând-o pentru motive de nelegalitate conform art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Astfel, recurenţii susţin că cererea administrativă prealabilă a fost adresată autorităţii administrative competente, întrucât potrivit art. 43 din Legea nr. 69/1991 primarul este şeful administraţiei publice locale şi răspunde în faţa consiliului de buna funcţionare, el reprezentând comuna sau oraşul în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice din ţară sau străinătate, precum şi în justiţie.
De asemenea, arată recurenţii, concluzia prematurităţii acţiunii este greşită, deoarece termenul de 30 de zile pus la dispoziţia administraţiei pentru o nouă examinare a actului nu trebuie transformat într-un mijloc de sancţionare a celui vătămat în drepturile sale, întrucât astfel se îngrădeşte accesul la justiţie, consacrat de art. 48 din Constituţie. Recursul este fondat.
într-adevăr, potrivit art. 42 din Legea administraţiei publice locale nr. 69/ 1991, primarul este şeful adminstraţiei publice locale şi, în această calitate, era competent să primească o reclamaţie administrativă îndreptată împotriva unui act adoptat de consiliul local; consiliul ca atare, format din consilierii locali, se întruneşte numai cu ocazia şedinţelor de consiliu.
în ceea ce priveşte introducerea acţiunii înainte de expirarea termenului de 30 de zile pus la dispoziţia autorităţii administrative pentru a răspunde reclamaţiei administrative, acesta nu poate fi considerat în speţă un motiv de inadmisibilitate a acţiunii, din moment ce la primul termen de judecată, acordat la 2.12.1995 – deci după expirarea termenului de 30 de zile -autoritatea administrativă (Primarul Comunei Periş în calitate de reprezentant al Consiliului Local) şi-a formulat apărări de fond, solicitând, deci judecarea fondului acţiunii şi respingerea acesteia, exprimând fără echivoc lipsa oricărei intenţii trecute sau viitoare de revenire asupra actului administrativ.
întrucât finalitatea reglementărilor cuprinse în art. 5 din Legea nr. 29/1990 nu a fost în nici un fel încălcată de reclamanţi prin înregistrarea anticipată a acţiunii, Curtea apreciază că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală, ce urmează a fi casată în baza art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
în baza art. 312 C. pr. civ. cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă în vederea soluţionării în fond. (Judecator Luiza-Maria Paun)
(Secţia Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 109/2000)