Prin acţiunea înregistrată iniţial la Judecătoria Buzău, reclamanta societate de asigurări a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul T.I., ca prin sentinţa ce se va pronunţa acesta să fie obligat să plătească reclamantei 5.102.905 lei despăgubire, cu dobânda aferentă şi cheltuieli de judecată.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a achiziţionat bunuri de folosinţă îndelungată în baza contractului de credit cu CEC care, fiind asigurat reclamantei prin protocol naţional, i-a cesionat acesteia creanţa, iar reclamanta a achitat vânzătoarei bunurilor dobânzi şi penalităţi datorate de pârât în valoare de 5.102.905 lei, fiind nevoită să se regreseze împotriva acestuia, faţă de refuzul repetat al pârâtului de a despăgubi reclamanta cu această sumă.
Prin sentinţa nr. 11278 din 14.11.2001, Judecătoria Buzău şi-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, în baza art. 158 alin. 3 C. proc. civ., considerând că litigiul are natură comercială, iar competenţa soluţionării acestuia în fond revine Tribunalului Buzău.
Acţiunea înregistrată la Tribunalul Buzău a fost respinsă de această instanţă ca inadmisibilă, prin sentinţa nr. 142 din 28.01.2002, considerându-se că reclamanta nu a dovedit că a îndeplinit cerinţele art. 7201 C. proc. civ. privind concilierea directă cu pârâtul, anterior promovării acţiunii.
Tribunalul Buzău a apreciat că procesul-verbal de conciliere şi notificarea pârâtului din 22 ianuarie 2002 şi, respectiv, 15.11.2002 nu acoperă această lipsă, deoarece sunt efectuate după înregistrarea acţiunii la instanţă, care s-a făcut la 29 ianuarie 2001.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că în cauză s-a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale privind concilierea în materie comercială, deoarece reclamanta a făcut dovada că a încercat o rezolvare amiabilă a situaţiei cu pârâtul conform art. 22 din Legea nr. 136/1995, şi oricum, încercarea de conciliere cu intimatul-pârât s-a făcut anterior primului termen de judecată la Tribunalul Buzău, astfel încât în mod greşit pretenţiile sale au fost respinse ca inadmisibile.
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de dispoziţiile legale incidente soluţionării cauzei, curtea a constatat că este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia după cum se va arăta în continuare.
Reclamanta-recurentă a sesizat mai întâi Judecătoria Buzău cu soluţionarea cauzei, considerând că litigiul are natură civilă şi a depus la dosar dovezi din care reiese că în repetate rânduri a încercat soluţionarea divergenţei pe cale amiabilă, conform art. 22 din Legea nr. 136/1995.
Astfel, la dosarul Judecătoriei Buzău se află înştiinţarea pârâtului de a achita datoria înregistrată la 28 august 2001, notificarea acestuia din 21 august 2001, o altă notificare din 3 martie 2000 şi o altă adresă de punere în întârziere din 28 septembrie 1999, pârâtul nerăspunzând în nici un fel acestor încercări de conciliere.
Cum Judecătoria Buzău şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Buzău, constatând în mod corect că pretenţiile decurg dintr-un contract de ce vizează fapte de comerţ în sensul art. 5 C. com. iar litigiul este de natură comercială, înaintea primului termen de judecată la instanţa comercială – 28 ianuarie 2002 -, reclamanta a îndeplinit şi procedura încercării de conciliere directă cu pârâtul, la data de 22 ianuarie 2002 şi a mai depus o notificare a acestuia din data de 15 noiembrie 2001. Or, faţă de aceste încercări repetate de conciliere, în mod greşit Tribunalul Buzău a respins acţiunea ca inadmisibilă, dispoziţiile art. 720 C. proc. civ. neavând menirea de a conduce la o obstrucţionare a creditorului în valorificarea drepturilor sale, ci numai de îndeplinire a unei formalităţi prevăzută de lege.
Cum recurenta-reclamantă a dovedit îndeplinirea obligaţiei de conciliere anterior primului termen de judecată la instanţa comercială, în mod greşit pretenţiile sale au fost respinse ca inadmisibile, astfel că, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., curtea a admis recursul reclamantei, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare pe fond Tribunalului Buzău.
C.A. Ploieşti, decizia nr. 1651 din 17.06.2002
