Procedura concilierii directe trebuie să întrunească condiţiile exprese ale art.720 ind.1 alin.2 şi urm. Cod proc.civilă, prevăzute în scopul de a nu transforma această procedură într-o simplă formalitate şi de a face să reprezinte o veritabilă încercare de soluţionare amiabilă a litigiului.
(Sentinţa Comercială Nr. 1272/C pronunţată la 02 decembrie 2009)
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.04.2009, reclamanta A. I. B. A.G., cu sediul social în Ohlsdorf, Austria şi sediul procesual ales în Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâtul C. A., domiciliat în Municipiul Câmpulung, jud.Argeş, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.034.560 lei RON, echivalentul a 244.000 EURO, sumă datorată de acesta în baza contractului de împrumut încheiat la data de 11.04.2005, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,3% din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere, în cuantum de 1.034.560 lei ROn, calculate de la scadenţa debitului şi până la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată.
În motivarea cererii, în esenţă, reclamanta a susţinut că la data de 11.04.2005 a încheiat cu S.C. A. C. G. S.R.L. un contract de împrumut prin care a acordat acestei un împrumut în valoare de 200.000 EURO.
Ulterior, prin încheierea unui număr de 9 acte adiţionale, au fost modificate succesiv două elemente ale contractului, respectiv: scadenţa împrumutului a devenit 31.12.2006, iar suma totală împrumutată a ajuns la 488.000 EURO.
Conform art.3 din contract, dacă până la data de 31.12.2005 (31.12.2006 – în urma modificării scedenţei prin Actul adiţional nr.3/29.11.2005) debitoarea S.C. A. C. G. S.R.L. nu a returnat împrumutul, pârâtul persoană fizică, fost administrator al societăţii împrumutate, garant al creditului, avea obligaţia de a achita la 31.12.2006 jumătate din suma nerambursată, respectiv suma de 244.000 EURO, a mai arătat reclamanta în motivarea cererii.
Cum până la această dată reclamantei nu i-a fost rambursată suma acordată cu titlu de împrumut, ea înţelege să o solicite de la pârâtul C. A., împreună cu penalităţi de întârziere în cuantum de 0,3% din suma datorată, pentru fiecare zi de întârziere.
În drept, reclamanta a arătat că-şi întemeiază cererea pe dispoziţiile art.112 şi urm. Cod proc.civilă.
Nu s-au depus acte în dovedirea cererii la data înregistrării ei pe rolul instanţei, ulterior fiind depuse un număr de 10 anexe la contractul de împrumut invocat.
Legal citat, pârâtul C. A. a formulat întâmpinare, prin care s-a apărat invocând, mai întâi, excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, în raport de dispoziţiile art.7201 Cod proc.civilă, care prevede că în materie comercială cererile evaluabile în bani trebuie însoţite de dovada efectuării procedurii concilierii directe prealabile, or pârâtul a susţinut că nu a fost invitat să participe la o astfel de procedură anterior formulării prezentei cereri.
Tot în apărare, pârâtul a mai invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive, arătând că potrivit dispoziţiilor art.3 din contractul încheiat de reclamantă cu societatea comercială A. C. G. S.R.L., în situaţia în care, la scadenţă, această debitoare nu plăteşte creditorului suma împrumutată, atunci C. A. va plăti societăţii A. C. G. 50% din suma nerambursată, urmând ca societatea comercială să vireze către creditoarea A. I. B. A.G suma plătită de C. A..
Din nici o prevedere contractuală nu rezultă naşterea unui raport juridic generator de obligaţii între pârât şi reclamantă, astfel că el nu poate avea calitate procesuală pasivă faţă de această acţiune directă promovată de reclamantă împotriva sa.
În mod corelativ, există şi o lipsă a calităţii procesuale active a reclamantei într-o acţiune direct îndreptată împotriva sa, a mai susţinut pârâtul prin întâmpinare.
Cât priveşte fondul cauzei, prin întâmpinare pârâtul s-a apărat arătând că nu există nici o dovadă a remiterii sumei de bani pretins împrumutată de reclamantă societăţii A. C. G. S.R.L., iar din contractul depus la dosar rezultă numai că reclamanta se obligă să acorde debitoarei societate comercială un împrumut pe viitor.
Pârâtul nu poate fi obligat la plata vreunei sume de bani, deoarece nu datorează nimănui o astfel de sumă, după cum nu se poate reţine nici o eventuală calitate a sa de garant fidejusor, întrucât ar fi necesar ca o astfel de obligaţie să izvorască dintr-un act juridic care să-i fie opozabil şi care ar trebui să fie constatat ad probationis printr-un înscris potrivit dispoziţiilor art.1191 şi art.1180 Cod civil. Or, în speţă, actul care se pretinde a fi izvorul obligaţiei sale de plată, Contractul de împrumut, nu poate fi opozabil pârâtului C. A., întrucât nu poartă semnătura sa, s-a mai arătat în apărare.
Instanţa, în raport de dispoziţiile art.137 Cod procedură civilă, urmează a analiza în mod prioritar excepţiile invocate de pârâtă, ordinea de soluţionare fiind determinată de caracterul şi efectele pe care le produc diferitele excepţii în cadrul procesului civil, în speţă mai întâi excepţia legată de învestirea instanţei, respectiv excepţia prematurităţii acţiunii pentru lipsa concilierii directe prealabile.
Asupra acestei excepţii, pronunţându-se în mod prioritar, instanţa constată şi reţine următoarele:
Potrivit art.109 alin.2 Cod proc.civilă, “În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată:”
În materie comercială, potrivit art.7201 alin.1 Cod procedură civilă, cuprins în Cap.XIV “Dispoziţii privind soluţionarea litigiilor în materie comercială”, “În procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte”.
În acest scop, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face şi prin înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire.
Data convocării la conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin.2.
Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului şi a punctului de vedere al fiecărei părţi.
Înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute de alin.2, dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile se anexează la cererea de chemare în judecată.
Importanţa concilierii directe şi, implicit, obligativitatea acesteia decurg şi din scopul acestei proceduri şi anume în cererea de a soluţiona pe cale amiabilă litigiul şi, totodată, de a preveni introducerea unor cereri intempestive, care să pună în dificultate cealaltă parte.
De aceea, procedura concilierii directe trebuie să întrunească condiţiile exprese ale art.720 ind.1 alin.2 şi urm. Cod proc.civilă, prevăzute tocmai în scopul de a nu transforma această procedură într-o simplă formalitate şi de a face să reprezinte o veritabilă încercare de soluţionare amiabilă a litigiului.
În speţă aceste condiţii nu sunt îndeplinite.
Reclamanta nu doar că nu a dovedit că ar fi întreprins demersuri în vederea efectuării procedurii arătate, dar s-a apărat arătând în notele scrise depuse la dosar că efectuarea procedurii de conciliere prealabilă prevăzută de art.7201 Cod procedură civilă nu este o cerinţă imperativă a legii, astfel că nu poate fi sancţionată cu respingerea cererii ca fiind prematur formulată.
Instanţa va respinge această apărare, cu motivarea că deciziile de practică judiciare ale instanţei supreme invocate de reclamantă au avut în vedere împrejurări diferite de cele analizate în cauza de faţă, anume faptul că încercările de conciliere dovedite de reclamantele din cauzele respective au avut loc în cadrul unor alte proceduri ori au fost îndeplinite după data introducerii cererilor de chemare în judecată, împrejurări de natură să conducă la o interpretare permisivă a textului de procedură invocat, ceea ce în speţă nu se regăseşte, căci reclamanta A. I. B. A.G nu a dovedit nici un fel de încercare de conciliere cu pârâtul C. A.
Sub acelaşi aspect, Curtea Constituţională s-a pronunţat în repetate rânduri arătând că în ce priveşte condiţionarea sesizării instanţei de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică, aceasta nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiţie, în accepţiunea prohibită de normele constituţionale privind accesul liber la justiţie, atâta vreme cât partea interesată poate sesiza instanţa judecătorească cu cererea de chemare în judecată.
Având în vedere cele mai sus arătate şi temeiurile de drept invocate, instanţa, pronunţându-se cu precădere asupra excepţiei prematurităţii invocată de pârât în apărare, legată de lipsa procedurii de conciliere directă prealabilă, urmează să o admită şi, pe cale de consecinţă, să respingă cererea formulată de reclamantă, ca fiind prematur formulată.
