Procedura falimentului. Preluarea bunului societăţii comerciale falite, în contul creanţei. Suportarea cheltuielilor de procedură


Dispoziţiile art. 117 din nu interzic preluarea bunului în contul datoriei, impunându-se doar clarificarea suportării cheltuielilor de procedură, creditoarea datorând, cel puţin parţial, pe acelea care sunt înscrise la pct. 1 al art. 121 din Legea nr. 85/2006.

Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 205 din 27 februarie 2009

Se constată că prin încheierea judecătorului sindic din 15.12.2008 a fost respinsă propunerea creditorului A.B.R. SA București – Sucursala Pitești, de preluare în contul creanțelor a imobilelor debitoarei SC A. ML COMPANY SRL, în condițiile art. 509, 510 C.proc.civ. și s-a dispus ca lichidatorul să convoace din nou adunarea creditorilor care să-și spună punctul de vedere asupra vânzării bunurilor imobile în una din modalitățile prevăzute în art. 117 din Legea insolvenței, iar în privința cheltuielilor de procedură acestea urmând să fie suportate din averea debitoarei.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, la 27.11.2008 s-a întocmit un proces-verbal în care creditoarea A.B.R. a propus ca vânzarea la licitație să se facă potrivit Codului de procedură civilă, prin preluarea imobilelor în contul creanței, dar cu o reducere de 25% și fără suportarea cheltuielilor de procedură, aceste urmând să fie achitate din restul averii debitoarei.

Judecătorul sindic a apreciat astfel că procesul-verbal este în contradicție cu prevederile art. 117 din Legea nr. 85/2006 și de aceea s-a impus hotărârea adoptată.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea A.B.R. SA București – Sucursala Pitești, criticând-o pentru motive încadrabile în motivele art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041C.proc.civ.

Examinând criticile formulate se constată că ele sunt fondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.

în esență, starea de fapt este următoarea :

La 12.11.2008, adunarea creditorilor a hotărât, cu majoritate de voturi, ca vânzarea bunurilor din averea debitoarei să se facă potrivit normelor Codului de procedură civilă, iar ședințele de vânzare să fie din 7 în 7 zile. Cu privire la patrimoniul debitoarei acesta se compune, potrivit raportului de evaluare însușit, din bunuri imobile „bloc funcțional” în valoare de 1.281.274 lei și bunuri mobile de 269.850 lei.

La 27.11.2008, la cel de-al doilea termen de vânzare, recurenta-creditoare a solicitat ca în condițiile art. 509 și 510 C.proc.civ. să i se încuviințeze preluarea imobilelor în contul creanței sale în valoare de 1.083.522,80 lei, aceasta în condițiile în care a operat reducerea valorii de vânzare pentru imobile și este creditor garantat de rangul I. Cu aceeași ocazie aceasta a mai precizată că nu înțelege să achite cauțiune și să suporte cheltuielile de procedură, în special remunerația practicianului în lichidare, întrucât aceasta nu s-ar datora de creditorul care adjudecă bunul, aspecte pe care lichidatorul judiciar a înțeles să le supună atenției judecătorului sindic.

Așa cum s-a arătat mai sus, singurul considerent al neacceptării propunerii de către tribunal a fost acela că pretențiile creditoarei încalcă dispozițiile art. 117 din Legea nr. 85/2006, fără a se preciza în ce constă încălcarea.

Textul reglementează, așadar, posibilitățile pe care le are comitetul creditorilor de a dispune asupra vânzării, a modalității în care să se facă aceasta și cum trebuie să se adopte hotărârea.

în cauză, această decizie a fost luată la 12.11.2008, în sensul că vânzarea să se facă prin licitație potrivit Codului de procedură civilă, deci inclusiv potrivit dispozițiilor art. 506, 509 și 510 din acest act normativ.

La 27.11.2008 nu a fost altceva decât o manifestare a hotărârii deja adoptate și exprimarea punctului de vedere al recurentei-creditoare, care numai parțial poate fi considerat ca nefiind conform cu legea.

Astfel, textele de lege precitate nu interzic, de principiu, preluarea în contul unei creanțe a unui bun, cu atât mai mult cu cât în cauză recurenta este creditoare garantată de rangul I, beneficiază așadar de scutire de cauțiune în condițiile art. 506 alin. (2) C.proc.civ. și în funcție de momentul la care se face vânzarea imobilelor „bloc funcțional”, creanța acesteia înscrisă pe tabelul definitiv consolidat poate fi îndestulătoare.

Singurul aspect pe care se impune ca judecătorul sindic să-l lămurească pe parcursul procedurii de vânzare este acela al cheltuielilor, despre care, de altfel, în mod corect a reținut că se suportă din averea debitoarei în condițiile și ordinea impuse de art. 121 din Legea nr. 85/2006.

în această ordine de idei se impune ca recurenta-creditoare să precizeze dacă este interesată să preia în aceste condiții bunul, reținând că ea datorează cel puțin parțial suportarea cheltuielilor de procedură care sunt înscrise la pct. 1 din textul precitat. Evident că întinderea acestei obligații nu poate fi definitivată decât după vânzarea tuturor bunurilor, deci inclusiv a bunurilor mobile, urmând ca din totalul sumelor obținute să se achite cheltuielile de procedură în care este inclusă și remunerația lichidatorului.

Susținerea recurentei privind nedatorarea acestor sume pentru că ar prelua bunul în contul creanței este lipsită de suport și în acest sens urmează a se observa și dispozițiile art. 39 din Legea nr. 85/2006 care, chiar dacă se referă la o altă instituție, conțin rațiuni pe deplin aplicabile în prezenta cauză.

Astfel, se arată că în măsura în care s-ar încuviința ridicarea suspendării pentru un creditor cu creanță garantată cu ipotecă și valorificarea imediată a bunului în cadrul procedurii, se datorează, din preț, cheltuielile prevăzute de art. 121 alin. (1) pct. 1 din lege.

în concluzie se apreciază că, de principiu, pretențiile creditoarei-recurente nu sunt în contradicție cu prevederile art. 117 din Legea insolvenței, ele pot fi așadar admisibile în condițiile mai sus arătate, iar judecătorul sindic nu poate înlătura pe o cale implicită o hotărâre a adunării creditorilor, deci altfel decât prevăd dispozițiile art. 14 alin. (7) din același act normativ, observând și că, potrivit art. 11 alin. (2), deciziile manageriale se controlează sub aspectul oportunității de către creditori și numai sub aspectul legalității, de către judecătorul sindic.

Pentru toate aceste considerente, urmează să fie admis recursul, casată încheierea și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe – judecător sindic.