Lichidatorul judiciar nu trebuie să dovedească faptul ilicit, ci, aşa cum o solicită textul art. 80 din Legea nr. 85/2006, acesta trebuie să dovedească cumulativ încheierea contractului în perioada suspectă şi totodată faptul că actul a fost încheiat în condiţii suspecte, care excedează activităţilor curente. Nu este îndeplinită cerinţa referitoare la semnarea actului în condiţii suspecte, care excedează activităţilor curente, din moment ce a fost dovedit că vânzarea a avut loc cu acceptul unui creditor ipotecar, nefiind contestate susţinerile legate de faptul că acesta era singurul creditor cunoscut de către debitoare la data încheierii contractului. Complicitatea terţului la fraudă presupune intenţia acestuia de a prejudicia creditorii în înţelegere cu debitoarea iar conivenţa frauduloasă trebuie dovedită, nemaifiind prezumată. Or, în speţă, lichidatorul nu a făcut dovada intenţiei debitoarei şi pârâţilor de a sustrage bunurile înstrăinate de la urmărirea de către creditori, în condiţiile în care, societatea, în perioada în care îşi desfăşura activitatea în mod normal, a încercat să-şi onoreze obligaţiile faţă de bancă şi să-şi continue activitatea.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 9727 din 23 noiembrie 2012
Prin sentința civilă nr. 2267 din 18.04.2012 a Tribunalului Maramureș s-a respins acțiunea formulată de P.I. IPURL, în calitate de lichidator al SC E. SRL Baia Mare, în contradictoriu cu pârâții D.V. și D.D.
S-a respins cererea formulată de reclamanta P.I. IPURL Baia Mare privind reducerea onorariului pentru expertiza efectuată în cauză de inginer B.Z.
A fost obligată reclamanta să plătească în contul Biroului Local de Expertize Maramureș suma de 3042 lei reprezentând diferența neachitată pentru onorariul expertiză efectuată de inginer B.Z.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul autentic de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2705 din 16.05.2005, Societatea Comercială E. SRL Baia Mare, în prezent în faliment, a vândut pârâtului D.V. construcțiile situate în Baia Mare str. C. înscrise în c.f. 14.963 Baia Mare, edificate pe terenul Statului Român cu nr. top. 3494/3/1 de sub A + 2 constând din pădure în suprafață de 310 mp. și atelier tâmplărie Sc=304,92 mp. nr. top.3488/10/1 de sub A + 3 constând din teren în suprafață de 385 mp., atelier tâmplărie Sc=301,05 mp., bunul propriu al societății vânzătoare dobândit cu titlu de drept cumpărare, competința de sub B4,6, prețul de vânzare fiind de 410.000 lei, preț cu TVA, achitat în întregime anterior semnării contractului.
Din cuprinsul contractului rezultă că pârâtul a cumpărat construcțiile descrise mai sus și în condițiile arătate, solicitând înscrierea în c.f. al dreptului de proprietate ca bun comun fiind căsătorit cu D.D.
Calitatea procesuală activă a lichidatorului este prevăzută de art. 78 din privind procedura insolvenței, modificată și completată, conform căruia lichidatorul poate introduce acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitoare în dauna creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Potrivit dispozițiilor art. 80 lit. a), lichidatorul poate introduce acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate realizate de debitor prin acte de transfer cu titlu gratuit, ipoteză care nu este prezentă în speță.
Conform prevederilor art. 80 lit. b), pot fi anulate operațiunile comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
în cauză nu sunt îndeplinite cerințele acestui text de lege dat fiind faptul că prețul de 410 milioane lei vechi achitat rezultat din factura fiscală nr. 744913 din 24.09.2008, nu poate fi considerat un preț neserios în condițiile în care construcția înstrăinată era confecționată parțial din tablă și parțial din cărămidă, fiind edificată pe terenul Statului Român și stare avansată de degradare, cu o vechime de 101 ani, folosită de vânzătoare pentru depozitarea materialului lemnos.
împrejurarea că societatea vânzătoare nu și-a înregistrat venitul obținut din vânzare în și s-a sustras de la plata impozitului pe nu este imputabil pârâților.
Cât privește plata prețului de 410.000 lei, aceasta a avut loc cu ocazia întocmirii actului autentic de vânzare-cumpărare, părțile recunoscând că s-a achitat în numerar în fața notarului public, ca atare nu se poate reține caracterul fraudulos al vânzării.
în conformitate cu art. 80 lit. c), pot face obiectul acțiunii în anulare, actele încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a leza în orice alt fel drepturile, aspect ce nu a fost dovedit în cauză.
Mai mult, din probele depuse la dosar rezultă că debitoarea a înstrăinat mai multe imobile, pe lângă cel din litigiu, scopul fiind acela de a achita creditul ipotecar pe care-l luase de la B.P. SA.
Din expertiza efectuată în cauză de ing. B.Z. reiese că ulterior încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare, pârâții au efectuat îmbunătățiri la imobil în valoare totală de 29.230 euro, respectiv 105,274,9 lei.
Față de considerentele de fapt și de drept descrise, petitul principal este nefondat, motive pentru care judecătorul – sindic a respins în totalitate acțiunea, în baza art. 11 lit. h) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, respingerea petitelor accesorii fiind consecința respingerii capătului de cerere principal.
Cât privește cererea de reducere a onorariului pentru expertiza dispusă din oficiu, în baza art. 315 C.proc.civ., ținând cont de îndrumarul Curții de Apel Cluj, aceasta a fost respinsă ca nefondată având în vedere că lichidatorul nu a arătat expres care sunt motivele pentru care consideră că onorariul este exagerat pe de o parte, iar pe de altă parte, din anexa la decontul pentru expertiză rezultă că acesta este justificat, situație în care nu sunt motive de reducere în sensul solicitat de reclamantă.
Așa fiind, reclamanta a fost obligată la plata diferenței neachitate raportat la prevederile art. 201 și art. 202 al. 2 C.proc.civ., potrivit dispozitivului.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P.I. IPURL în calitate de lichidator judiciar al SC E. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va da în cauză să se admită recursul, să se modifice sentința civilă menționată anterior și să se admită acțiunea formulată.
Consideră că prețul derizoriu (sub prețul pieții la acea dată) acceptat atât de vânzătoare cât și de cumpărător pentru imobilele tranzacționate și lipsa oricărei dovezi privind plata prețului (din evidențele contabile ale debitoarei) constituie dovada faptului că părțile implicate în tranzacție au avut intenția de a sustrage aceste bunuri de la urmărirea de către creditori, și pe cale de consecință de a le leza drepturile. în sprijinul acestei afirmații stă și faptul că la o masă credală în cuantum de 73.229,30 lei (după cum reiese din Tabelul definitiv rectificat cuprinzând creanțele debitoarei), în averea debitoarei (la data deschiderii procedurii) existau doar scriptic bunuri mobile.
Față de precizarea că debitoarea a fost forțată de creditoarea sa, B.P. S.A. să înstrăineze imobilul respectiv fiind în imposibilitatea achitării la termen a obligațiilor sale asumate pentru creditul acordat de această societate bancară, nu poate decât să o considere mai mult decât forțată în condițiile în care au fost atașate la întâmpinare copii de pe adresele de la B.P. S.A. din data de 26.10.2004, prin care debitoarei i-a fost adusă la cunoștință despre starea de fapt în care se afla, fără să fie menționat undeva despre obligația acesteia de a-și înstrăina imobilele.
Faptul că, în data de 13.04.2005 B.P. S.A. a formulat adresă către Biroul de Carte Funciară Baia Mare cu rugămintea de a se radia interdicția de înstrăinare și grevare cu alte sarcini notate asupra imobilului proprietatea lui SC E. SRL, după ce, în prealabil, a primit, în data de 6.04.2005, o cerere din partea debitoarei prin care se solicita acordul B.P. S.A. pentru vânzarea imobilelor aflate în garanție și prin care aceasta se angaja la rambursarea integrală a debitelor restante nu denotă împrejurarea că debitoarea ar fi fost forțat să înstrăineze aceste imobile.
Contractul de vânzare-cumpărare este încheiat și autentificat la în data de 16.06.2005. Cu toate că vânzarea și ieșirea imobilelor din evidențele contabile ale debitoarei, conform acestui contract, trebuiau înregistrate în contabilitatea lunii iunie 2005, acestea au fost cuprinse doar în balanța din septembrie 2008, prin factura fiscală nr. 7446913 din data de 24.09.2008. Totodată în anul 2006 și, parțial, în 2007 se mai înregistrează amortizare pentru construcțiile vândute în evidențele contabile ale vânzătoarei.
în ceea ce privește plata prețului, așa cum a precizat și în acțiune, din analiza documentelor contabile nu rezultă achitarea facturii aferente contractului de vânzare-cumpărare, și implicit a sumei de 41.000 RON. Pârâții, prin avocat au depus copie de pe extrasul de cont din data de 30.06.2005, în care, la ultima poziție, este înregistrată o plată efectuată în data de 15.06.2005, în sumă de 1.095.000.000 lei vechi (adică 109.500 RON) făcută de dl. D.V. către SC E. SRL reprezentând „Plată Contract De Vânzare Cumpărare”. Această plată nu poate fi dovada achitării prețului tranzacției în cauză, din următoarele motive:
– la data plății, respectiv 15.06.2005, nu exista contractul de vânzare-cumpărare a cărui anulare o cere, acesta fiind încheiat la data de 16.06.2005, deci nu se putea plăti prețul pentru acest contract;
– suma plătită prin virament bancar în cuantum de 1.095.000.000 lei vechi (adică 109.500 RON) așa cum rezultă din extrasul de cont, este diferită de suma ce reprezintă prețul în tranzacția în cauză, reieșită din contractul de vânzare-cumpărare, în cuantum de numai 410.000.000 lei (adică 41.000 RON). Nu vede de ce cumpărătorul ar plăti un preț de circa două ori și jumătate mai mare decât prețul stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la o zi diferență. în legătură cu acest aspect, menționează faptul că, pârâtul, prin avocat depune, în vederea clarificării diferenței de sume două contracte de vânzare-cumpărare, unul fiind contractul în cauză, iar celălalt, un contract de vânzare-cumpărare perfectat între E. A. cu soția E. E., în calitate de vânzători și D.V., în calitate de cumpărător. Cel de-al doilea contract, cel încheiat între persoanele fizice nu are nici o relevanță în a lămuri plata prețului. Aduce însă, o lămurire determinantă în ceea ce privește calea neadecvată pe care cei doi contractanți au abordat-o. Spune acest lucru pentru că plata, așa cum susține și pârâtul prin avocat, s-a făcut în contul SC E. SRL, în situația în care nu SC E. SRL vinde imobilul situat în Baia Mare, str. S.B., nr. 40A, județul Maramureș. Acest imobil este vândut de E. A. și soția E. E. dar prețul este achitat către SC E. SRL.
Având în vedere cele menționate mai sus, solicită să se admită recursul. în drept, s-au invocat dispozițiile art. 299 – 316 C.proc.civ.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
împotriva debitoarei SC E. SRL s-a dispus deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 prin sentința civilă nr. 773 din data de 3.06.2008, a Tribunalului Maramureș și a fost numit în calitate de administrator judiciar P.I. IPURL Baia Mare.
în urma notificărilor comunicate administratorului statutar al debitoarei în vederea predării listelor cerute de art. 28 alin. (l) din Legea nr. 85/2006, acesta a procedat la predarea documentelor contabile aferente perioadei Iulie 2005- Septembrie 2008, conform procesului verbal de predare-primire din data de 1.10.2008.
Trecând la analiza actelor și documentelor societății falite, administratorul judiciar a constatat că SC E. SRL reprezentată prin asociatul unic și administratorul ei, în persoana d-lui E. A. a vândut, în data de 16.06.2005, toate bunurile imobile aparținând debitoarei constând în două construcții cu destinație de ateliere de tâmplărie în suprafață totală de 605,97 mp, situate în Baia Mare, str. C., județul Maramureș, către persoana fizică D.V., pentru prețul de 410.000.000 lei vechi (41.000 RON) inclusiv TVA (prețul fiind de fapt 34.453,78 RON), acesta fiind derizoriu în comparație cu prețul pieții de la acea dată.
în plus, deși în contractul de vânzare-cumpărare se specifică că prețul a fost achitat în întregime anterior semnării contractului, nu există în documentele contabile ale debitoarei nici o dovadă a plății – chitanță sau ordin de plată. De altfel, la data de 24.09.2008, după deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006 pentru vânzătoarea debitoare (procedura s-a deschis în data de 3.06.2008), a fost emisă de SC E. SRL factura fiscală nr. 7446913 pentru vânzarea imobilelor, dar nici cu această ocazie nu s-a achitat prețul (nu există chitanță sau ordin de plată sau o altă dovadă a plătii).
Raportat la aceste aspecte, lichidatorul judiciar a procedat la formularea prezentei acțiuni, solicitând a se dispune anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2705/16.06.2005 cu restabilirea situației anterioare, respectiv cu revenirea imobilului (construcții situate în Baia Mare, str. C., nr. 20, județul Maramureș, constituite din atelier tâmplărie în suprafață construită de 304,92 mp și atelier tâmplărie în suprafață construită de 301,05 mp), înscris în CF 14.963 Baia Mare, nr. top. 3493/3/1, 3494/3/1 și 3488/10/1, în patrimoniul vânzătoarei SC E. SRL și rectificarea corespunzătoare a CF nr. 14.963 Baia Mare, fiind chemați în judecată, în calitate de pârâți, cumpărătorii D.V. și D.D.
într-un prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 2356 din data de 30.06.2009 a Tribunalului Maramureș a fost respinsă acțiunea în anulare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC E. SRL, în calitate de vânzătoare și D.V., în calitate de cumpărător, constatându-se că în cauză nu a fost dovedită incidența textelor invocate în susținerea demersului.
Prin Decizia civilă nr. 3024/24.11.2009, C.A. Cluj a admis recursul declarat de SC E. SRL împotriva acestei hotărâri, care a fost casată, cu trimitere spre rejudecare, reținându-se că deși judecătorul – sindic a făcut aprecieri atât cu privire la prețul derizoriu cât și la faptul că în speță nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 79 și 80 din Legea nr. 85/2006, nu a administrat nici un fel de probe care să înlăture cele susținute de lichidatorul judiciar.
Instanța de recurs a mai constatat că simpla reținere că în cauză debitorul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a cărui anulare se solicită în scopul de a găsi un cumpărător care să achite prețul tuturor imobilelor ipotecate, în baza contractului de credit acordat de B.P. SA, iar prețul vânzării a fost stabilit de ambele părți care sunt libere să determine valoarea reală a bunului vândut, nu este relevant în speță atâta vreme cât și prin această înstrăinare s-a încercat fraudarea intereselor creditorilor justificată prin faptul că însăși factura fiscală nr. 7446913 ce atestă vânzarea imobilelor a fost întocmită la o dată ulterioară deschiderii procedurii.
Drept urmare, s-a apreciat că se impune pentru justa soluționare a cererii analizarea tuturor condițiilor impuse de prevederile art. 80 alin. (1) lit. a), b) și c) inclusiv prin administrarea unor probe cu expertiza de stabilire a valorii reale a imobilelor înstrăinate, în raport de cele invocate de lichidatorul judiciar.
în rejudecare, judecătorul – sindic a pus în discuția părților efectuarea unei expertize contabile raportat la dispozițiile art. 315 C.proc.civ. și la cele statuate în decizia de casare, niciuna dintre părți nefiind de acord cu plata onorariului pentru expertiză, situație în care instanța a stabilit ca plata acesteia să fie efectuată de lichidatorul judiciar care este titularul acțiunii în anulare și al recursului.
Analizând probațiunea astfel administrată, prin sentința ce face obiectul prezentului recurs, acțiunea în anulare a fost respinsă, constatându-se că nu este prezentă niciuna din tezele reglementate în textul art. 80 alin. (1) lit. a), b) sau c) din Legea nr. 85/2006.
Practicianul în insolvență desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei a declarat recurs, susținând că susținerile expertei nu sunt relevante pentru soluționarea cauzei și că nu se referă, în totalitate, la bunul ce a făcut obiectul contractului în litigiu, apreciind în continuare că în cauză există o disproporție vădită de valoare, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada plății prețului, care nu a fost reflectat în contabilitatea falitei.
Pornind de la aceste premise, Curtea constată că lichidatorul judiciar și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 79 si art. 80 lit. a), b) și c) din Legea nr. 85/2006, susținând că atât societatea vânzătoare SC E. SRL prin administratorul sau legal cât si comparatorii au încheiat contractul de vânzare cumpărare in dauna drepturilor creditorilor.
Conform art. 80 alin. (1) lit. a), b) si c) din Legea nr. 85/2006: ,,Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți si pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise si a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin următoarele acte: a) acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii…. b).operațiuni comerciale in care prestația debitorului depășește vădit pe cea primita, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; c) acte încheiate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile”.
în acest context, trebuie subliniată natura juridică specială a acțiunii în anulare, prin raportare comparativă cu regulile care reglementează, pe de o parte, nulitatea actelor juridice iar, pe de altă parte, cu dispozițiile specifice acțiunii revocatorii pauliene.
Prevederile art. 80 din Legea nr. 85/2006 reglementează ipoteza exercitării de către administratorul sau lichidatorul judiciar a atribuției conferite pe seama acestora prin dispozițiile art. 20 lit. h) și art. 25 lit. c) din lege, respectiv a promovării acțiunilor judiciare prin care judecătorul sindic este investit a anula actele frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Textul normativ la care s-a făcut referire conduce prin forma sa la dispozițiile art. 975 C.civ., care permit creditorilor chirografari a exercita acțiunea reparatorie în vederea desființării actelor viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.
Spre deosebire însă de acțiunea pauliană, actul fraudulos susceptibil de a fi anulat de temeiul art. 80 din lege nu este necesar să fi provocat ori agravat insolvabilitatea debitoarei, noțiunea de act fraudulos circumscriindu-se sferei micșorării gajului general.
Rațiunea instituirii de legiuitor a acestor dispoziții a constat în ideea de a se asigura participanților la procedură pârghiile menite să asigure și să dea eficiență principiului maximizării averii debitoarei destinate stingerii pasivului și a egalității de șanse a creditorilor în privința recuperării creanțelor invocate asupra masei credale.
Art. 80 din lege nu face deosebire între actele frauduloase încheiate de debitor cu titlu oneros sau gratuit, actele vizate de aceste prevederi fiind acte săvârșite cu rea credință în dublu scop, acela de a leza drepturile creditorilor ori a eluda legea și pentru obținerea unui profit pentru debitor sau altă persoană.
Frauda poate fi săvârșită în două modalități, cu complicitatea terței persoane ori de însuși debitorul singur. Pentru prima ipoteză, când este îndeplinită și cerința complicității terțului dobândito, actul juridic atacat pe această cale va fi lovit de nulitate, cauza de ineficacitate a acestuia fiind legată de caracterul ilicit al cauzei.
în astfel de cauze, se pornește de la prezumția de fraudă, prezumție care privește transferurile debitorului, acestuia revenindu-i sarcina răsturnării ei prin mijloace de probă specifice.
Astfel, lichidatorul judiciar nu trebuie să dovedească faptul ilicit, ci, așa cum o solicită textul art. 80 din Legea nr. 85/2006, acesta trebuie să dovedească cumulativ încheierea contractului în perioada suspectă și totodată faptul că actul a fost încheiat în condiții suspecte, care excedează activităților curente.
Numai prin elemente conexe, care se regăsesc în condițiile cumulative mai sus prezentate și enumerate de art. 80 se poate demonstra intenția de fraudare a debitorului. Dacă în cadrul unor relații comerciale care exced cadrului insolvenței astfel de tranzacții sunt perfect legale, din momentul în care se deschide procedura insolvenței, orice transferuri trebuie supuse unei verificări riguroase, fiind imposibil de dovedit intenția frauduloasă în lipsa unor prezumții.
Aplicând aceste considerații teoretice în prezenta cauză, Curtea constată că, în ceea ce privește condiția referitoare la momentul încheierii actelor, nu s-a contestat faptul că actul în litigiu a fost încheiat în intervalul instituit de legiuitor.
Aceasta nu înseamnă însă că ar fi îndeplinită și cea de-a doua cerință, referitoare la semnarea lui în condiții suspecte, care excedează activităților curente, din moment ce a fost dovedită prin probațiunea administrată realitatea apărărilor conform cărora în acest caz nu poate fi validată o prezumție de fraudă, câtă vreme vânzarea a avut loc cu acceptul unui creditor ipotecar, B.P., nefiind contestate susținerile legate de faptul că acesta era singurul creditor cunoscut de către debitoare la data încheierii contractului.
Astfel, din extrasul CF depus în dosarul de fond rezultă că asupra imobilelor ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare a fost înscrisă ipotecă pentru garantarea restituirii creditului acordat de B.P., acesta punându-le în vedere debitoarei și garanților, potrivit înscrisurilor depuse la fila 32 și 33 din dosarul de fond din primul ciclu procesual, sa-si achite obligațiile restante, fiind de acord ulterior cu înstrăinarea construcțiilor și cu radierea garanției din C.F.
In aceasta situație, debitoarea a fost nevoita să caute un cumpărător care sa achite prețul tuturor imobilelor ipotecate, așa fiind posibilă achitarea de către pârâți a sumei de 1.095.000.000 lei vechi potrivit O. P. nr. 2 din 15.06.2005.
Din această sumă, achitată direct prin virament in conturile B.P., cea de 410.000.000 lei reprezintă prețul contractului a cărui anulare se cere, iar suma de 685.000.000 lei reprezintă valoarea contractului cu nr. 2704 din 16.06.2005, care are alt obiect, fiind încheiat de administratorul statutar, pentru vânzarea către aceiași pârâți a unor imobile proprietate personală, în același context, al eforturilor pentru stingerea creditului.
Deși recurentul contestă încasarea prețului, pe considerentul neînregistrării acestei operațiuni în și a emiterii facturii aferente vânzării abia după deschiderea procedurii, Curtea constată că aceste împrejurări nu prezintă relevanță în cauză, raportat la condițiile specifice în care s-a derulat vânzarea, respectiv la virarea prețului direct către creditorul ipotecar.
Ținând cont și de uzanțele bancare, este de domeniul evidenței că în situația în care acest preț nu ar fi fost încasat direct de către B.P., aceasta nu și-ar fi exprimat acordul pentru radierea ipotecii și a interdicției de înstrăinare care figurau înscrise în CF.
Deși este real că expertul desemnat în cauză afirmă că valoarea tehnică a celor două construcții era de 73.939 RON, nu este mai puțin adevărat că această suma a fost indicată în baza declarațiilor făcute de părți, neexistând poze care să înfățișeze starea lor de la data înstrăinării. Pe de altă parte, nu se contestă că pârâții au efectuat îmbunătățiri asupra imobilului, ulterior transferului de proprietate, în valoare de 105.724, 9 RON.
în plus, un alt aspect avut în vedere de către instanța de recurs este acela conform căruia se poate admite existența acestei disproporții de valoare dintre cele două prestații, aceasta nefiind vădită, în condițiile în care nu a fost contestată împrejurarea că, conform contractului încheiat la data de 16.06.2005, pe o perioadă de 3 ani, pârâții au lăsat bunul in folosința debitoarei, cu titlu gratuit, astfel încât aceasta a avut posibilitatea să-și continue activitatea, fără a-și greva patrimoniul cu plata unor sume cu titlu de chirie.
Ca atare, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 80 alin. (1) lit. a) sau b) din lege, prețul încasat fiind expresia condițiilor obiective mai sus prezentate, iar disproporția de valoare, chiar dacă există, nefiind vădită și fiind, într-o mare măsură, justificată.
Intimații E. susțin corect că nu putea fi stabilită o valoare mai mare a imobilelor nici datorită împrejurării că ele sunt construite pe terenul aparținând Statului Român, că au avut o vechime de 101 ani, fiind folosite de vânzătoare pentru depozitarea materialului lemnos, nefiind contestat nici că erau intr-o stare avansată de degradare, împrejurare care este atestată, de altfel, de efectuarea de către pârâți a unor îmbunătățiri de valoare semnificativă.
în esență, condițiile obiective, care țin de specificul desfășurării activităților curente și care justifică încheierea acestei tranzacții au fost determinate de imposibilitatea debitoarei de a-si rambursa creditul si dobânzile aferente, prețul stabilit fiind virat de comparatori in contul creditorului SC B.P. – Sucursala Maramureș, pe seama debitorului acestei unități bancare, respectiv vânzătoarea SC E. SRL Numai așa se explica faptul ca contractul a fost încheiat in fata notarului la data de 16.06.2005 si creditorul ipotecat a emis adresa de radiere a ipotecii de sub C 1,2,3 si a interdicției de înstrăinare de sub B 5, B6 și B8, la 20.06.2005.
Ca atare, acțiunea in anulare nu poate fi primită, pentru ca actul de vânzare-cumpărare nu disimulează o fraudă față de creditori. Prin urmare, nu este necesară restabilirea echilibrului șanselor creditorilor înscriși la masa credală, pentru ca actul nu a fost făcut cu intenția de a frauda si nici în detrimentul creditorilor actuali ai falitei, ale căror creanțe au fost acceptate în tabelul definitiv consolidat.
Cerințele impuse de textul art. 80 din lege trebuie urmărite cu rigoare, o altă modalitate de aplicare a lui fiind de natură să pună în pericol securitatea circuitului civil, aducând atingere dreptului de proprietate al terțului, dobândit în condiții de legalitate.
Achiesând și susținerilor conform cărora, în cazul prevăzut de art. 80 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, trebuie dovedită și complicitatea terțului contractant la fraudă, ca o condiție pentru admiterea acțiunii, Curtea va valida sentința dată de către judecătorul sindic.
Astfel, complicitatea terțului la fraudă presupune intenția acestuia de a prejudicia creditorii în înțelegere cu debitoarea iar conivența frauduloasă trebuie dovedită, nemaifiind prezumată. Or, în speță, lichidatorul nu a făcut dovada intenției debitoarei și pârâților de a sustrage bunurile înstrăinate de la urmărirea de către creditori, în condițiile în care, societatea, în perioada în care își desfășura activitatea în mod normal, a încercat să-și onoreze obligațiile față de bancă și să-și continue activitatea.
Așa fiind, în baza prevederilor art. 312 C.proc.civ., art. 8 din Legea nr. 85/2006, recursul declarat va fi respins, iar în ceea ce privește solicitarea expertei, adresată instanței de recurs, de a se dispune cu privire la achitarea onorariului său, Curtea constată că o astfel de dispoziție a fost dată deja de către judecătorul sindic, petenta aflându-se, drept consecință, în posesia unui titlu executoriu cu privire la suma solicitată.
