În acţiunile în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 85/2006, legitimare procesuală pasivă au cocontractantul şi debitorul care va fi citat prin administratorul special, conform art. 85 alin. (6), coroborat cu art. 18 lit. b) din lege.
Dacă nu a fost desemnată o persoană în această calitate, deşi s-a recurs la mijloacele puse la îndemână de lege, debitorul va fi citat prin lichidatorul judiciar, revenindu-se la regulile dreptului comercial în materia insolvenţei. Drept urmare, fostul administrator social nu are calitate procesuală în exercitarea căii de atac.
Acţiunea în anularea transferului patrimonial reglementată de Legea insolvenţei nu se suprapune acţiunii pauliene, existând deosebiri sub aspectul legitimării procesuale active, a cerinţelor şi efectelor produse, fără a putea fi invocată excepţia autorităţii de lucru judecat în cazul unei judecăţi anterioare în dreptul comun.
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 474 din 24 aprilie 2009
Prin acţiunea înregistrată la 26.06.2007, SCPA E. SPRL, în calitate de lichidator al debitoarei SC I. SRL, a solicitat în contradictoriu cu debitoarea SC I. SRL şi pârâţii P.C. şi P.R. anularea transferurilor patrimoniale realizate prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1008/2004 şi nr. 1196/2004.
În motivare s-a arătat că prin convenţia din 27.05.2004 debitoarea reprezentantă de C.M. a vândut pârâţilor, persoane fizice, o hală de producţie şi sediu administrativ în suprafaţă de 391,76 mp cu preţul de 300.000.000 ROL.
La 24.06.2004, între aceleaşi părţi a intervenit convenţia de vânzare a unui teren de 5.428,18 mp, pe care se află construcţiile înstrăinate iniţial, preţul imobilului fiind stabilit la suma de 100.000.000 ROL.
Aceste transferuri patrimoniale se impun a fi anulate, dispunându-se restituirea bunurilor în patrimoniul debitoarei, întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 79 şi 80 alin. (1) lit. d) şi c), întrucât înstrăinarea s-a făcut la preţuri derizorii şi cu intenţia părţilor de a sustrage bunurile de urmărirea creditorilor. Tranzacţiile s-au încheiat în cei trei ani înainte de deschiderea procedurii, cumpărătorii sunt rude ale reprezentanţilor vânzătoarei şi în condiţiile în care, pe rolul instanţelor, se aflau în litigiu cu un creditor. S-a mai arătat în acţiune că la data vânzărilor imobilul era ipotecat în favoarea unei societăţi bancare, cu ocazia constituirii garanţiei reale stabilindu-se o valoare de 1.962.605.000 ROL pentru acelaşi bun, sumă în raport de care preţurile convenite sunt mult inferioare, în una din facturi s-a trecut drept obiect al vânzării o crescătorie de porci, iar din documentele contabile nu rezultă facturarea şi plata contravalorii terenului.
La 8.10.2007, pârâţii P.R. şi C. au formulat întâmpinare, invocând excepţia autorităţii de lucru judecat, iar la 2.11.2007 debitoarea, prin fostul administrator C.M., a formulat un punct de vedere.
Practicianul în lichidare a solicitat la 18.10.2007 notarea cererii de anulare a transferului în Cartea funciară, solicitare formulată, de altfel, şi în acţiune, iar la 5.11.2007 a chemat în judecată şi pe B.I., în calitate de subdobânditor al imobilului, pentru a se dispune anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2097/2005 şi restituirea imobilului în patrimoniul debitoarei SC I. SRL.
Prin sentinţa comercială nr. 1103/F/2008, Tribunalul Comercial Argeş a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi a admis acţiunea aşa cum a fost ea completată. S-a dispus anularea celor trei transferuri patrimoniale, primele două efectuate de pârâta-debitoare către primii dobânditori şi cel de-al treilea al acestora către subdobânditoare şi a obligat-o pe cea din urmă să restituire construcţiile imobile şi teren în patrimoniul debitoarei-pârâte SC I. SRL.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că la 5.03.2007 s-a deschis procedura de împotriva SC I. SRL la cererea creditorului A.I., persoană care, la data încheierii celor două convenţii din 2004, se afla în litigiu cu societatea debitoare.
S-a reţinut îndeplinirea condiţiilor din art. 80, atât lit. b), dată fiind diferenţa foarte mare de valoare reţinută ca preţ al imobilelor în raport de cea reală şi de cea înscrisă în raportul de evaluare al băncii, dar şi lit. c), prin aceea că pentru bunurile vândute s-a emis o singură factură prin care nu era facturat şi terenul, iar copiii familiei P. şi ai familiei C. sunt căsătoriţi.
În legătură cu poziţia subdobânditoarei, s-a observat atât că aceasta nu a plătit valoarea corespunzătoare a bunului, dar şi că nu a fost de bună-credinţă, întrucât în Cartea funciară era notată nu numai ipoteca în favoarea băncii, dar şi dosarul de insolvenţă.
Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, s-a reţinut că nu există identitate de părţi, obiect şi cauză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs B.I., SC I. SRL reprezentată de C.M. în calitate de asociat şi C.M. în nume propriu.
În conformitate cu prevederile art. 137 C.proc.civ., instanţa este datoare să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de ordine publică ce ar putea face inutilă cercetarea pricinii în fond.
În această ordine de idei, s-a apreciat că recursul formulat de SC I. SRL prin C.M. a fost anulat, iar recursul formulat de C.M. în nume propriu, inadmisibil.
Această concluzie a fost susţinută, în principal, de cadrul procesual diferit ce se leagă în litigiile întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006, dar şi de prevederile art. 161 C.proc.civ.
Astfel, potrivit art. 85 alin. (5) din Legea insolvenţei, în acţiunile în anulare, reglementate de dispoziţiile art. 79 şi 80, legitimare procesuală activă are practicianul în lichidare, cu excepţia unei situaţii ce nu se regăseşte în cauză, când o astfel de legitimare primeşte şi comitetul creditorilor. În ceea ce priveşte legitimarea procesuală pasivă, alin. (6) arată că au cocontractantul şi debitorul care „va fi citat în calitate de pârât prin administrator special”.
Administratorul special are atribuţii în acest sens, aşa cum arată art. 18 lit. b) din lege, şi este reprezentat de persoana fizică sau juridică desemnată de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor debitorului, pe cheltuiala acestora, pentru a le reprezenta interesele.
În cauză, nu a fost desemnată o persoană în această calitate, deşi, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 20 lit. g) din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar a convocat pe fostul administrator social, aşa cum s-a dovedit cu înscrisurile de la dosar. Pe ordinea de şedinţă, la pct. 3, a fost trecută chiar desemnarea administratorului social, convocare la care însă nu s-a răspuns.
În această ordine de idei, s-a mai observat însă că C.M. a prezentat un punct de vedere cu ocazia judecăţii în fond, indicând termenul de soluţionare şi numărul de dosar şi a formulat împreună cu C.I. o cerere de preschimbare a termenului la care acesta a renunţat ulterior.
Pentru acest motiv, nefiind posibilă numirea administratorului special, deşi s-au luat măsurile procedurale pentru aceasta, debitoarea a fost reprezentată de lichidatorul judiciar, revenindu-se astfel la regulile dreptului comercial în materia insolvenţei.
Potrivit art. 161 C.proc.civ., când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale se poate da un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri, iar dacă acest lucru nu se realizează, cererea se va anula.
În cauză, nu s-a dovedit, aşa cum s-a arătat mai sus, numirea administratorului special, iar prin recursul formulat de SC I. SRL prin C.M., aceasta nici nu a pretins că are o astfel de calitate.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a lui C.M. în nume propriu, pe de o parte, că nu este o persoană care a luat parte la judecata de fond, iar pe de altă parte, că legea specială nu îi recunoaşte o astfel de legitimare.
Întrucât în calea de atac exercitată de aceştia s-a invocat şi o excepţie de ordine publică care poate fi ridicată şi din oficiu de către instanţă, în condiţiile art. 306 alin. (2) C.proc.civ., s-a verificat eventuala incidenţă a acesteia, cu atât mai mult cu cât o astfel de susţinere au făcut şi intimaţii P.R. şi P.C.
Potrivit art. 1201 C.civ. şi art. 166 C.proc.civ., este autoritate de lucru judecat atunci când există identitate de părţi, obiect şi cauză şi o astfel de excepţie poate fi invocată direct în faţa instanţei de recurs.
Susţinerea unei astfel de excepţii pleacă de la existenţa unei judecăţi anterioare finalizate prin sentinţa nr. 2260/2006, hotărâre prin care s-a solicitat revocarea contractelor de vânzare-cumpărare din 2004.
Temeiul acestor pretenţii a fost reprezentat de dispoziţiile art. 975 C.civ. ce reglementează acţiunea pauliană şi în temeiul căreia creditorii pot să atace actele viclene ale debitorului lor.
Este adevărat că prin art. 79 şi urm. din se preiau parte din condiţiile şi raţiunile din acţiunea revocatorie. Cele două însă nu se confundă şi nici nu ar fi posibil, de vreme ce una reprezintă dreptul comun şi o alta o aplicare în legislaţia specială, aplicare ce presupune condiţii şi efecte diferite.
Aceste diferenţe sunt substanţiale atât în planul legitimărilor procesuale mai sus amintite, al cerinţelor ce se cer îndeplinite, observând că anularea transferului patrimonial nu este condiţionată, de cele mai multe ori, de existenţa concertului fraudulos, dar şi al efectelor admiterii unor astfel de acţiuni.
Dacă acţiunea revocatorie este proprie creditorului care o intentează şi produce efecte relative, oferindu-i acestuia suma de bani necesară satisfacerii creanţei sale, iar excedentul aparţine terţului dobânditor, nu acelaşi lucru se întâmplă în acţiunea specială avută în vedere de legiuitor în legea insolvenţei. În cazul admiterii unei astfel de acţiuni, potrivit art. 83 din lege, terţul dobânditor „va trebui să restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai există, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de către debitor”.
Aceste elemente impun concluzia că acţiunea în anulare a transferului patrimonial reglementată de Legea insolvenţei nu se suprapune acţiunii pauliene; ele reprezintă cauze juridice diferite şi chiar dacă s-ar trece peste lipsa identităţii de părţi ar trebui să se observe şi lipsa identităţii de cauză.
În absenţa acestei triple identităţi, autoritatea de lucru judecat nu a fost reţinută.
În ceea ce priveşte recursul terţului subdobânditor, potrivit Legii nr. 85/2006, acesta are de principiu o poziţie privilegiată şi el nu poate fi obligat să restituie bunul în patrimoniul debitoarei decât dacă nu a plătit valoare corespunzătoare a acestuia şi cunoştea sau trebuia să cunoască că transferul patrimonial este susceptibil de a fi anulat.
Sub aspectul preţului, s-a susţinut în recurs că el trebuie să îndeplinească cerinţele art. 1303 C.civ., adică să fie sincer şi serios şi această susţinere este, de principiu, reală. Textul din Codul civil trebuie însă interpretat în sensul dorit de legiuitorul din procedura insolvenţei. Astfel, se vorbeşte de valoarea corespunzătoare a bunului, adică de o prestaţie a cumpărătorului, care nu depăşeşte în mod vădit pe cea primită.
În materia procedurii colective a insolvenţei, „valoarea corespunzătoare” este mai mult decât un preţ sincer şi serios, este garanţia creditorilor că vor fi protejaţi în încercarea de a-şi recupera creanţele. Tocmai de aceea, atunci când se tratează transferul iniţial, se trimite la diferenţa vădită care reprezintă încălcarea noţiunii de valoare corespunzătoare.
Subdobânditoarea a cumpărat imobilul (suprafaţa de 5425 mp şi construcţiile în suprafaţă de 391,76 mp, P+1) la 3.11.2005 cu suma de 80.000 RON, menţionându-se expres că nu-i revine obligaţia de a plăti vreo datorie faţă de bancă. Vânzătorii s-au angajat să achite din aceşti 80.000 RON, de urgenţă, sumele datorate la Mindbank.
Valoarea acestui imobil, determinată prin expertizele întocmite se stabileşte prin adiţionarea valorii construcţiilor cu valoarea terenului şi ajunge mult peste 500.000 RON.
În aceste condiţii, reţinându-se că evaluarea s-a făcut în raport de preţurile de circulaţie a bunurilor în piaţă, la momentul noiembrie 2005, este imposibil să se aprecieze că plata unui preţ de 80.000 RON este corespunzătoare pentru bunuri de peste 500.000 RON. Această sumă nu reprezintă decât a şasea sau a şaptea parte din valoarea reală, ceea ce confirmă concluzia Tribunalului.
De altfel, preţul plătit reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea determinată cu ocazia contractării împrumutului la Mindbank şi când imobilul a fost evaluat pentru constituirea ipotecii.
Sub aspectul bunei-credinţe a subdobânditoarei, nici aceasta nu a putut fi reţinută şi nu fost împărtăşit punctul de vedere potrivit căruia menţiunea din cartea funciară privind existenţa dosarului de insolvenţă nu poate crea niciun fel de imagini asupra poziţiei subiective.
Cartea funciară reprezintă cel mai important mod de publicitate şi de încunoştinţare terţilor cu privire la situaţiei juridică a unor imobile, aşa încât faptul că s-au făcut menţiuni cu privire la existenţa unui litigiu aflat pe rolul tribunalului nu poate constitui un aspect lipsit de efecte.
De altfel, s-a observat că atunci când actuala recurentă a declarat că ştia situaţia juridică a imobilelor ce le cumpără nu s-a amintit nimic de faptul că în extrasul de Carte funciară pentru acestea era înscris litigiul din dosarul nr. 985/2005.
Existenţa unui dosar de faliment nu constituie un aspect care să fie neglijat şi tocmai de aceea se fac menţiunile în Cartea funciară şi publicităţile la care trimit art. 45 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul simţind nevoia să protejeze terţii tocmai pentru că situaţia bunurilor provenind de la o astfel de debitoare este incertă şi transferul al căror obiect l-au constituit este susceptibil de a fi anulat.
În concluzie, s-a apreciat că recurenta subdobânditoare cunoştea sau trebuia să cunoască faptul că titlul de proprietate al vânzătorilor către ea este susceptibil să fie desfiinţat.
Pentru toate aceste considerente, s-a apreciat că acest recurs este nefondat şi, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a fost respins.
În ceea ce priveşte criticile din recursurile SC I. SRL şi C.M. şi care nu sunt de ordine publică, s-a apreciat că ele nu se impun a fi analizate, faţă de concluzia cu privire la aceste căi de atac.
