În concret, toate bunurile societăţii reprezentând echipamente tehnologice de tăiere a lemnului şi utilaje de tăierea lemnului au fost scoase din evidenţa contabilă pe baza unui simplu proces-verbal de casare întocmit de administratorul statutar, proces-verbal din care reiese că societatea debitoare a fost vandalizată şi bunurile furate. Acest act este lipsit de relevanţă în lipsa unor alte probe, respectiv act constatator care să emane de la organele de poliţie îndreptăţite să constate furtul şi dispariţia bunurilor, precum şi împrejurările în care s-a realizat aceasta.
Cum din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu că din actele puse la dispoziţia lichidatorului judiciar debitoarea figurează cu bunuri înscrise în care mai apoi au fost trecute direct pe cheltuieli fără acte justificative în acest sens, este întrunită fapta prevăzută la art. 138 alin. (1) lit. d).
Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 3154 din 13 septembrie 2011
Prin sentința civilă nr. 794 din 28.02.2011 pronunțată de Trib. Maramureș s-a respins acțiunea promovată de lichidator judiciar C.I. SPRL, în contradictoriu cu pârâtul M.O.A.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința civilă 4378/15.12.2008 pronunțată în dosarul de faliment privind pe debitoarea SC S.F.C. SRL, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență, a fost numit administrator judiciar, iar prin încheierea nr. 836/06.04.2009 s-a dispus intrarea în faliment, a fost numit lichidator judiciar.
La masa credală s-a înscris RC L.R.I. cu o creanță de 14.742,11 lei, Primăria Șomcuta Mare cu o creanță de 200 lei și Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș cu o creanță de 2.000 lei. Totalul creanțelor declarate și înscrise în tabelul definitiv consolidat sunt în sumă de 16.942,11 lei.
Răspunderea reglementată de prevederile art. 138 din are natura juridică a unei răspunderi civile delictuale pentru fapta proprie; această răspundere intervine nu pentru săvârșirea oricărei fapte ilicite, ci numai dacă au fost săvârșite faptele ilicite expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. a)-g) din lege. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere/ conducere ale debitorului persoană juridică sau a oricărei alte persoane care a cauza starea de insolvență a debitorului prin faptele expres și limitativ prevăzute, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții, și anume: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere/ supraveghere sau a oricărei alte persoane vinovate de producerea stării de insolvență, faptă care să se încadreze în cel puțin unul dintre cazurile prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a)-g), raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata către debitorul insolvent a datoriilor exigibile și culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.
Se poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de către membrii organelor de conducere dacă s-a dovedit în mod cumulativ că aceștia au săvârșit cel puțin una dintre faptele prevăzute expres de legiuitor, culpa acestora în ceea ce privește săvârșirea faptelor respective, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită și ajungerea debitorului în situația încetării de plăți.
Răspunderea reglementată de prevederile art. 138 din lege presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent. Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acestora de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că membrii organelor de supraveghere/ conducere sau orice altă persoană a cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile.
Raportul cauzal are în vedere legătura dintre faptele expres și limitativ prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a)-g) din Legea nr. 85/2006 și ajungerea debitorului persoană juridică în stare de insolvență.
Așa cum s-a mai precizat, prejudiciul se produce direct în patrimoniul debitorului persoană juridică și indirect în patrimoniul creditorilor acestuia și constă în aceea că patrimoniul debitorului se caracterizează printr-o insuficiență a fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Ca atare, este necesar să se dovedească în mod ferm raportul de cauzalitate dintre una sau mai multe dintre faptele ilicite prevăzute de art. 138 alin. (1) și prejudiciu care constă în aducerea în insolvență a patrimoniului debitorului, și nu doar o simplă împrejurare care a favorizat apariția insolvenței.
în situația de față lichidatorul judiciar a susținut că prin faptele sale pârâtul a ținut o fictivă, potrivit art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care bunurile achiziționate (materii prime, materiale de construcții) au fost înregistrate în contabilitatea societății pe cheltuieli, ca fiind folosite fără a exista și documente justificative în acest sens.
Ținerea unei contabilități fictive constă în înregistrarea în contabilitate a unor date eronate de natură să inducă în eroare asupra adevăratei situații financiare a debitorului persoană juridică.
Din cuprinsul concluziilor scrise depuse de pârât la dosar, reiese că acesta recunoaște faptul că a depus cu întârziere actele contabile deținute, iar societatea a funcționat până în vara anului 2006 când s-a produs un incendiu la depozitul din localitatea Berchez, ocazie cu care s-au distrus stocul de materii prime și utilaje, astfel încât deși au intervenit pompierii din Șomcuta Mare, pârâtul nu a primit niciun document din partea lor și nici la poliție nu s-a înregistrat vreun dosar, sesizarea fiind făcută telefonic, depozitul nefiind asigurat cu pază. Se arată că această stare de fapt justifică scoaterea din evidențele contabile a echipamentelor tehnologice și a materiilor prime, societatea având ca obiect principal de activitate exploatarea și prelucrarea materialului lemnos.
Din depoziția martorului I.T. a reieșit faptul că acesta, în calitate de șofer pe mașina de pompieri, proprietate a Primăriei Șomcuta Mare, a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu în primăvara anului 2006, la gaterul din Berchez. Martorul susține că focul s-a extins și la o baracă unde erau depozitate materii prime, stive de lemne.
Și martorul B.V. confirmă faptul că în incendiul produs la depozitul din Berchez au ars o baracă, stive cu lemne și scândură, actele societății.
Astfel, în situația de față, pe de o parte s-a făcut dovada faptului că stocul de materii prime reprezentând material lemnos a fost incendiat în anul 2006, iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada certă a raportului de cauzalitate dintre presupusa faptă ilicită și prejudiciu (insolvența debitorului), așa cum s-a arătat anterior, nefiind suficient a se releva existența unei simple împrejurări care ar fi putut favoriza apariția insolvenței.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs lichidatorul judiciar C.I. SPRL Baia Mare al debitoarei SC S.F.C. SRL, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii cu consecința obligării pârâtului M.O.A. la suportarea cu averea proprie a pasivului societății debitoare.
în motivarea recursului a arătat că la data depunerii cererii administratorul statutar nu a prezentat actele și documentele contabile ale societății, potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Toate bunurile societății reprezentând echipamente tehnologice de tăiere a lemnului și utilaje de tăiere a lemnului au fost scoase din evidența contabilă pe baza unui simplu proces-verbal de casare întocmit de administratorul statutar la data de 1.01.2007, proces-verbal din care reiese că societatea debitoare a fost vandalizată și bunurile furate. în aceste condiții lichidatorul consideră că ar fi fost relevant un act, o constatare de la poliție care să constate furtul, dispariția bunurilor și în ce împrejurări s-a produs infracțiunea.
Cu privire la stocul de materii prime, reprezentând material lemnos în sumă de 137.893,97 lei, acesta a fost scos din evidențele contabile prin trecerea pe cheltuieli, ceea ce înseamnă că acestea ar fi fost folosite, fără însă să existe documente justificative a consumului acestor materii prime.
Lichidatorul judiciar consideră că administratorul statutar a ținut o contabilitate fictivă, potrivit art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care bunurile achiziționate au fost înregistrate, în contabilitatea societății, pe cheltuieli, ca fiind folosite fără a exista documente justificative în acest sens.
în condițiile în care nu au fost prezentate toate actele și documentele solicitate de lichidator, bunurile fiind trecute pe cheltuieli fără acte justificative, contabilitatea nu a fost ținută conform legii, consideră că administratorul statutar este singurul răspunzător de starea de insolvență a societății.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având în vedere prevederile art. 304, 3041 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
Cererea lichidatorului judiciar vizează incidența art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 potrivit căreia judecătorul sindic poate dispune la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, dacă au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea nu reprezintă, în principiu, activități direct producătoare de prejudiciu, însă ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe, ceea ce a generat dobânzi sau penalități etc. De asemenea, înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate (ținerea contabilității) reprezintă pentru creditor o garanție că operațiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate, iar creditorii își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate. Această faptă ilicită se poate săvârși prin una din următoarele modalități: ținerea unei contabilități fictive ce constă în înregistrarea în contabilitate a unor date eronate de natură să inducă în eroare asupra adevăratei situații financiare a debitorului persoană juridică; ascunderea unor documente contabile care se realizează atât prin dosirea acestora, cât și prin distrugerea lor și are ca scop denaturarea situației financiare a debitorului și, nu în ultimul rând, neținerea contabilității în conformitate cu legea, care de obicei se realizează prin faptul că nu se prezintă documentele contabile spre verificare, așa încât concluzia care se desprinde este aceea a neținerii contabilității.
Pornind de la premisele de ordin teoretic mai sus relevate, în raport de circumstanțele concrete ale speței, Curtea reține că administratorul statutar, la data formulării cererii de angajare a răspunderii de către lichidatorul judiciar, nu prezentase actele și documentele contabile ale societății potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, fiind prezentate ulterior acestei date o serie de acte ale societății. Prin urmare, lichidatorul judiciar a afirmat incidența prevederilor art. 138 alin. (1) lit. d) din perspectiva studierii actelor astfel predate.
în concret, toate bunurile societății reprezentând echipamente tehnologice de tăiere a lemnului și utilaje de tăiere a lemnului au fost scoase din evidența contabilă pe baza unui simplu proces-verbal de casare întocmit de administratorul statutar la data de 1.01.2007, proces-verbal din care reiese că societatea debitoare a fost vandalizată și bunurile furate. în aceste condiții în mod real lichidatorul judiciar contestă actul întocmit, potrivit susținerilor acestuia, pro causa, de către administratorul statutar. Rezultă că procesul-verbal de casare este lipsit de relevanță în lipsa altor probe, respectiv act constatator care să emane de la organele de poliție îndreptățite să constate furtul și dispariția bunurilor, precum și împrejurările în care s-a realizat aceasta. Așadar, concluzia care se desprinde este că în mod eronat aceste bunuri au ieșit din patrimoniul societății, fiind scoase din evidența contabilă pe baza unui simplu proces-verbal de casare întocmit de administratorul statutar.
în ceea ce privește stocul de materii prime, reprezentând material lemnos în sumă de 137.893,97 lei, acesta a fost scos din evidențele contabile de această dată prin trecerea acestora la capitolul „cheltuieli”, ceea ce duce la concluzia că acestea ar fi fost folosite fără însă să existe documente justificative a consumului acestor materii prime. Prin urmare, în mod nereal se susține că a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, administratorul statutar ținând o contabilitate fictivă prin trecerea stocului de materii prime la cheltuieli, fără existența documentelor justificative, cu scopul înregistrării în contabilitate a unor date eronate de natură să inducă în eroare asupra adevăratei situații financiare a debitorului persoană juridică, faptă prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Apoi, deși la prima vedere ar părea justificată distrugerea actelor (un caz de forță majoră care ar exonera de răspundere pe administratorul statutar), Curtea reține însă că nu poate fi considerată ca pertinentă această apărare din următoarele considerente:
Cât privește acest incendiu, în primul rând nu există niciun act întocmit de pompieri (proces-verbal) care să cuprindă concluziile incendiului. Prin urmare, prima instanță a procedat la audierea unor martori, însă martorul ce avea calitatea de șofer la pompieri în acea perioadă susține că nu a fost prezent la incendiu și face afirmații indirecte de care a luat cunoștință în urma unor discuții purtate cu un alt coleg, așa încât mărturia acestuia apare ca nerelevantă, nefiind o persoană prezentă la incendiu, iar spusele acestuia fiind doar supoziții. Așa fiind, deoarece mărturiile celor doi martori sunt doar indirecte, niciunul nefiind prezent la fața locului la momentul producerii incendiului, și în lipsa existenței vreunui act constatator care să dovedească că incendiul a avut loc la data respectivă, iar bunurile debitoarei au fost distruse cu acea ocazie, Curtea reține că în speță este întrunită fapta prevăzută la art. 138 alin. (1) lit. d), respectiv ascunderea unor documente contabile prin distrugerea lor.
Cum din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu că din actele puse la dispoziția lichidatorului judiciar debitoarea figurează cu bunuri înscrise în contabilitate care mai apoi au fost trecute direct pe cheltuieli fără acte justificative în acest sens, este întrunită fapta prevăzută la art. 138 alin. (1) lit. d) în sensul că administratorul statutar, singurul răspunzător de starea de insolvență a societății, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. în acest sens s-a stabilit și legătura dintre fapta ilicită și prejudiciul suferit în sensul că aceste nereguli au fost provocate, săvârșite cu intenția de a eluda obligațiile fiscale prin înscrieri necorespunzătoare în evidența contabilă.
Așa fiind, în cauză este incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. în sensul că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ. recursul declarat de lichidatorul judiciar este întemeiat, urmând a fi admis cu consecința modificării hotărârii primei instanțe în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de lichidatorul judiciar și obligarea pârâtului M.O.A., în calitate de administrator statutar al debitoarei, la suportarea pasivului acesteia în sumă de 16.942,11 lei.
(Judecător Claudia Idriceanu)
