Legea nr.31/1990: art.73 alin.1 lit.”c”
Legea nr.82/1991: art.1 alin.1
Noua lege a preluat conceptia legii anterioare privitoare la raspunderea civila a persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitorului, care au comis vreuna din faptele ilicite enumerate limitativ de lege în continutul art.138.
Insolventa poate fi consecinta unor conjuncturi economice nefavorabile, dar ea poate fi si rezultatul deficientelor manageriale si, uneori, chiar al fraudelor.
În atare conditii, daca insolventa este cauzata de incompetenta grava sau de frauda managerilor debitorului, atunci judecatorul-sindic poate, prin mecanismul special creat în cadrul procedurii insolventei, al actiunii în raspundere, sa antreneze raspunderea managerilor debitorului persoana juridica pentru acoperirea pasivului debitorului.
În cadrul actiunii în raspundere, reglementata de art.138 si urmatoarele din legea insolventei, victimele prejudiciului sunt creditorii, priviti ca o colectivitate organizata.
Actiunea în raspundere este, de aceea, promovata, în principal, de administratorul judiciar sau de lichidator, si, în subsidiar, de comitetul creditorilor, acestia constituindu-se, pentru scopurile acestei actiuni, în reprezentanti ai intereselor colective ale creditorilor.
Este necesar a se retine ca, actiunea în raspundere reglementata de art.138 din legea insolventei este o actiune colectiva , care nu este la îndemâna creditorilor, priviti individual, aceasta spre deosebire de fosta Lege nr.64/1995, ce permitea creditorilor o astfel actiune individuala.
Asa dar, prejudiciul la care se refera art.138 este un prejudiciu colectiv, constând în imposibilitatea acoperirii întregii mase pasive datorita insuficientei activelor debitorului.
Pe de alta parte, actiunea în raspundere astfel cum este avuta în vedere de legea insolventei, este o actiune speciala, colectiva, care antreneaza o raspundere speciala a organelor de conducere a debitorului persoana juridica , de tip agravat, raspundere plasata în cadrul organizat al procedurii colective, cu toate urmarile decurgând de aici si care este în beneficiul colectiv al creditorilor.
Functie de subiectul activ al raportului juridic obligational, în care este parte administratorul, raspunderea civila a acestuia poate fi de mai multe feluri, astfel:
1)o raspundere obisnuita a administratorului fata de societatea comerciala, reglementata de art.72 si art.73 al.1 din legea societatilor comerciale;
2)o raspundere agravata a administratorului în cazul deschiderii procedurii insolventei societatii comerciale, reglementata de art.73 al.2 din legea societatilor comerciale si de art.138 din legea insolventei;
3)o raspundere exceptionala a administratorilor fata de terti, potrivit dreptului comun, în caz de depasirea limitelor mandatului.
Asa fiind, antrenarea raspunderii va trebui sa tina seama, de solidaritatea sau de caracterul conjunct al raspunderii, de întrunirea sau nu în persoana fiecarui pârât luat în mod individual a elementelor raspunderii prevazute de art.138, de succesiunea acestor organe la conducere etc.
Legea pretinde, pentru antrenarea raspunderii, ca faptele ilicite ale pârâtilor sa fi cauzat starea de insolventa a debitoarei, astfel ca, daca aceste fapte nu sunt anterioare sau concomitente aparitiei starii de insolventa, nu putem vorbi de o legatura de cauzalitate.
Practica a statuat ca, raspunderea reglementata de art.138 si urmatoarele din legea insolventei, este o forma speciala de raspundere civila delictuala, care împrumuta cele mai multe dintre caracteristicile raspunderii delictuale de drept comun, dar care se completeaza cu câteva elemente de specificitate prevazute de legea insolventei.
Astfel, pentru ca aceasta raspundere sa poata fi angajata, este necesar a fi îndeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale, care reies din art.998 – art.999 Cod civil, precum si cele special reglementate de art.138 si urmatoarele din legea insolventei.
Fiind vorba de o actiune în raspundere civila delictuala, admisibilitatea acesteia este conditionata de proba elementelor constitutive generice ale acesteia, respectiv, fapta ilicita, prejudiciul, raportul de cauzalitate si culpa, cu mentiunea ca , legea insolventei da un specific aparte faptelor ilicite, care pot da nastere acestei raspunderi, ele fiind limitativ prevazute de lege si fiind, în acelasi timp fapte intentionale, cu excluderea culpei, ca forma a vinovatiei.
Prejudiciul este, de asemenea, special conceput, sub forma insuficientei activului ca risc colectiv de neîncasare a creantelor contra debitorului.
Legatura de cauzalitate este una inedita, întrucât nu se cere a exista legatura directa între fapta ilicita si prejudiciu, ci, în principal, legatura directa între fapta ilicita si starea de insolventa si, ca o conditie indirecta, între fapta ilicita si insuficienta activelor.
Specialitatea de necontestat a acestei actiuni se opune la întrenarea raspunderii în mod nediferentiat, adica ori de câte ori se constata savârsirea vreuneia din faptele mentionate la art.138 al.1 lit. „a-g” din legea insolventei, independent de insuficienta activului.
Cu alte cuvinte, fapta ilicita nu este una generica, în sensul art.998 – art.999 – orice fapta a omului – , ci o lista circumstantiata de fapte, enumerate de art.138 al.1.
În cadrul procedurii insolventei deschisa fata de debitoarea SC ”P.M.” SRL reclamanta creditoare DGFP Constanta a chemat în judecata pe pârâtii A.C.I., A.S. si M.E., solicitând antrenarea raspunderii patrimoniale a acestora, în calitate de administratori ai debitoarei.
Motivând actiunea, reclamanta creditoare a sustinut, în esenta ca sunt incidente prevederile art.138 lit.a, c, d si e din Legea nr.85/2006.
Ca urmare a notificarilor comunicate de lichidatorul judiciar, administratorii aveau obligatia de a depune documentele si informatiile prevazute de lege, respectiv bilantul, copiile registrelor contabile curente, lista completa a tuturor bunurilor, lista creditorilor cu indicarea sediilor lor si a felului creantelor.
Întrucât lichidatorul nu a intrat în posesia actelor si documentelor contabile ale societatii, s-a aflat în imposibilitate de a verifica sau reface evidenta contabila, pe perioada celor trei ani anteriori deschiderii procedurii.
Pârâtii au încalcat prevederile Legii nr.82/1991 si ale Legii nr.31/1990 republicata.
Pârâtii au ridicat, cu titlu de împrumut, suma de 580.000.000 lei, utilizând astfel, în interes personal, bunurile debitoarei si împiedicând achitarea furnizorilor.
Desi societatea debitoare acumulase datorii, pârâtii au continuat activitatea, ajungându-se astfel la starea de încetare de plati.
La data de 20.04.2006, reclamanta creditoare DGFP Constanta a învederat instantei ca întelege sa cheme în judecata numai pe pârâtii M.E. si A.S., iar la data de 10.05.2006, aceasta a formulat precizari asupra actiunii, din perspectiva întrunirii conditiilor antrenarii raspunderii civile delictuale a pârâtilor administratori.
Prin întâmpinare, pârâtul M.E. a învederat ca a fost administrator al SC ”P.M.” SRL, pâna la data de 09.10.2002 când, alaturi de A.C., a cesionat partile sociale catre A.S., care a devenit unic asociat si administrator.
Imediat dupa încheierea actului de cesiune, sarcina depunerii acestuia la Registrul Comertului revenea pârâtului A.S., care a intrat în posesia întregii arhive a societatii.
Pârâtul A.S. a efectuat demersurile necesare înscrierii mentiunilor, în baza Actului aditional din 09.10.2002 abia la 12.02.2003.
A apreciat pârâtul M.E. ca nu a mai fost administrator de fapt al debitoarei din 09.10.2002 si, de drept, din 12.02.2003.
Nu rezulta din raportul lichidatorului judiciar ca, în perioada martie 2002-octombrie 2002, s-ar fi produs prin faptele sale un prejudiciu în dauna societatii sau a creditorilor. Dimpotriva, practicianul a aratat ca în perioada 2002-2003 debitoarea a realizat profit si ca împrumutul în valoare de 580.000.000 lei s-a contractat în anul 2004.
A mai sustinut pârâtul ca din actele dosarului, nu se poate desprinde concluzia ca starea de insolventa a fost contemporana sau anterioara perioadei de timp în care si-a exercitat mandatul.
Prin cerere de chemare în garantie a lui A.C.I., formulata de pârâtul M.E. la data de 22.01.2007, potrivit art.138 din Legea nr.85/2006, s-a solicitat a se retine ca, raspunderea administratorilor este solidara.
Pârâtul A.S. si chematul în garantie A.C.I. nu au formulat întâmpinare si nici nu au aratat în instanta exceptiile, dovezile si toate mijloacele lor de aparare.
Prin Sentinta civila nr. 6442/com/21.12.2007 pronuntata de Tribunalul Constanta judecatorul sindic a admis actiunea formulata de reclamanta creditoare în contradictoriu cu pârâtul A.S. si a dispus ca suma de 52.206,23 lei reprezentând parte din pasivul debitoarei SC”P.M.”SRL sa fie suportata de acesta, în calitate de administrator. Sumele depuse conform art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 vor intra în averea debitoarei falite si vor fi destinate acoperirii pasivului acesteia.
S-a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamanta creditoare în contradictoriu cu pârâtul M.E. si ca lipsita de interes, cererea de chemare în garantie formulata de pârâtul M.E. în contradictoriu cu chematul în garantie A. C. I.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre judecatorul sindic a retinut ca prin Sentinta civila nr.967/COM/22.03.2005 Tribunalul Constanta prin judecatorul sindic a admis cererea formulata de creditoarea SC”M.”SA si a dispus deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului fata de debitoarea SC P. M. SRL, iar prin Încheierea nr.3120/COM/18.10.2005 s-a dispus intrarea debitoarei în faliment si dizolvarea acesteia.
Raportul întocmit si depus de catre practicianul în insolventa la data de 21.02.2006 a retinut, în ceea ce priveste cauzele aparitiei starii de insolventa, urmatoarele:
Lichidatorului judiciar i-a fost predata numai o parte a evidentei contabile a societatii debitoare întocmita pâna în luna septembrie 2003. Pentru anul 2004, nu au fost identificate documente contabile.
Potrivit balantei aferenta lunii septembrie 2003 – contul debitori, fostii administratori ai debitoarei au ridicat suma de 580.000.000 ROL, cu titlul de împrumut, ceea ce a condus la imposibilitatea achitarii furnizorilor.
Împrumutul a fost efectuat în perioada în care administratori ai societatii erau A.C.I., M.E. si A.S.
Desi societatea avea datorii, fostul administrator a continuat activitatea, concluzionându-se ca a dispus, în interes personal, continuarea unei activitati care ducea în mod vadit pe debitoare la încetarea de plati.
Din documentele predate rezulta ca SC ”P.M.” SRL nu a tinut evidenta analitica a conturilor, deci contabilitatea nu a fost tinuta în conformitate cu legea.
Fostul administrator nu a raspuns solicitarilor practicianului de a-i preda activele societatii, concluzionându-se ca acesta a ascuns o parte din activul persoanei juridice.
A precizat lichidatorul judiciar ca A.C.I. si M.E. au administrat societatea în perioada martie 2002-octombrie 2002, iar A.S. a exercitat functia de administrator în perioada martie 2002-martie 2005.
Retine instanta de fond ca, prin art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 se prevede ca judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, ajuns în stare de in solventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitoarei, prin una dintre faptele reglementate la literele a) – g) din acelasi alineat.
Prin Actul aditional la Actul constitutiv al SC”P.M.”SRL din data de 9 octombrie 2002, asociatii A.C.I., M.E. si A.S. au hotarât retragerea primilor doi din functia de administrator si asigurarea administrarii societatii de catre A.S.
În raport de data încetarii mandatului pârâtului M.E., de împrejurarea învederata de lichidatorul judiciar potrivit careia, ulterior acestei date, în anul 2003, societatea a înregistrat profit, dar si fata de momentul deschiderii procedurii insolventei fata de SC”P.M.”SRL – 22.03.2005, nu se poate retine ca, în calitate de administrator, cel dintâi a cauzat insolventa debitoarei prin vreuna dintre faptele indicate de art.138 alin.1 lit.a, c, d si e.
În ceea ce îl priveste pe pârâtul A.S., instanta a retinut ca acesta a îndeplinit functia de administrator al SC”P.M.”SRL în perioada martie 2002 – martie 2005.
Art.138 lit.a din Legea nr.85/2006 sanctioneaza utilizarea bunurilor sau creditelor societatii, în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
Desi lichidatorul judiciar retine, în raport, ca administratorii au ridicat suma de 580.000.000 Rol cu titlul de împrumut, precizeaza ca informatia este cuprinsa în balanta aferenta lunii septembrie 2003.
Datele contradictorii si insuficiente nu permit identificarea cu certitudine a persoanei care a efectuat împrumutul si a momentului ridicarii banilor.
A mai aratat judecatorul sindic ca nu se pot retine, cu certitudine, nici continuarea, în interes personal, de catre pârâtul A.S. a activitatii debitoarei si nici ascunderea unei parti din activul debitoarei, dedusa de catre lichidator din faptul ca acesta nu a raspuns solicitarilor practicianului de a-i preda activele SC”P. M.”SRL.
Totodata, judecatorul sindic apreciaza asupra împrejurarii ca, rezulta savârsirea de catre pârât a faptei consacrate prin art.138 alin.1 lit.d, în forma nesocotirii obligatiei de a tine contabilitatea în conformitate cu legea, analizata de catre practician ca una dintre cauzele aparitiei insolventei.
Astfel cum s-a aratat mai sus, la SC ”P.M.” SRL nu exista documente contabile aferente anului 2004; iar documentele contabile anterioare acestui an au relevat inexistenta unei evidente analitice a conturilor, prin urmare, judecatorul sindic a retinut ca în cauza au fost întrunite conditiile antrenarii raspunderii pârâtului Apostol Stila pentru fapta reglementata prin norma art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei hotarâri în termen legal a declarat recurs pârâtul A.S., care a criticat-o ca fiind nelegala, invocând dispozitiile art. 304 pct.6 si 9 Cod procedura civila.
Recurentul a aratat ca instanta a acordat ceea ce nu s-a cerut, din considerente si practicaua hotarârii rezulta ca reclamanta a solicitat numai obligarea administratorului la plata debitului datorat bugetului de stat – 21.812 lei însa în dispozitiv s-a dispus ca suma de 52.206,23 lei sa fie suportata de pârât, desi nu s-a formulat de catre reclamanta un asemenea capat de cerere.
A mai aratat recurentul ca în cauza nu sunt îndeplinite cerintele prevazute de art. 138 alin.1 lit.”d”din Legea 85/2006. Nu s-a probat ca, în calitatea sa de administrator la SC P.M. SRL a tinut o fictiva, ca a facut sa dispara unele documente contabile sau ca nu a tinut o în conformitate cu legea. Simplul fapt de a nu fi depus bilanturile contabile si celelalte situatii financiare periodice nu conduce automat la atragerea raspunderii administratorului la plata pasivului societatii, în situatia în care nu s-a facut dovada întrunirii cumulative a conditiilor pentru atragerea raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. Prin urmare nesocotirea obligatiei de a tine contabilitatea în conformitate cu legea este o fapta omisiva, nefiind suficienta pentru lamurirea legaturii de cauzalitate cu starea de insolventa a societatii.
S-a mai sustinut ca reclamanta nu a facut dovada raportului de cauzalitate între fapta sa si prejudiciul cauzat. Singura proba solicitata de reclamanta în dovedirea faptelor prevazute de art. 138 lit.”a”,”d”, o constituie raportul final întocmit de lichidatorul judiciar. Din raportul final rezulta ca suma de 580.000.000 rol a fost împrumutata de catre SC P.M. SRL în perioada în care administratori erau A.C.I., M.E. si A.S. Nu rezulta din nici un act ca acest împrumut a existat în realitate, nu a fost identificata cu certitudine persoana care a efectuat împrumutul si momentul ridicarii banilor.
Prin întâmpinare, intimata creditoare DGFP Constanta a solicitat respingerea recursului declarat de pârât ca nefondat.
Examinând cauza prin prisma argumentelor invocate în sustinerea motivelor de recurs întemeiate pe dispozitiile art.304 pct.6 si pct.9 C.pr.civ., Curtea constata ca recursul nu este fondat, pentru urmatoarele considerente, în esenta:
Conform art.304 pct.6 C.pr.civ. se poate cere modificarea unei hotarâri daca instanta a acordat mai mult decât s-a cerut,ori ceea ce nu s-a cerut.
În sustinerea motivului de recurs prevazut de art.304 pct.6 C.pr.civ. recurentul a invocat faptul ca reclamanta a solicitat numai obligarea administratorului la plata debitului datorat bugetului de stat – 21.812 lei însa în dispozitiv s-a dispus ca suma de 52.206,23 lei sa fie suportata de pârât, desi nu s-a formulat de catre reclamanta un asemenea capat de cerere.
Nu va fi retinuta aceasta critica formulata de recurent, deoarece :
Art. 138 din Legea nr.85/2006 prevede ca:
(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului,
(3) Comitetul creditorilor poate cere judecatorului-sindic sa fie autorizat sa introduca actiunea prevazuta la alin. (1), daca administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, în raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica ori daca acesta a omis sa formuleze actiunea prevazuta la alin. (1) si raspunderea persoanelor la care se refera alin. (1) ameninta sa se prescrie.
Conform art. 140 din Lege, sumele depuse potrivit dispozitiilor art. 138 alin. (1) vor intra în averea debitorului si vor fi destinate, în caz de reorganizare, completarii fondurilor necesare continuarii activitatii debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului.
Potrivit art. 142 din Lege,
(1) Executarea silita împotriva persoanelor prevazute la art. 138 alin. (1) se efectueaza de catre judecatoresc, conform Codului de procedura civila.
(2) Dupa închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silita vor fi repartizate de catre executorul judecatoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creante pus la dispozitia sa de catre lichidator.
Având în vedere motivarea cererii deduse judecatii, Curtea apreciaza ca, în speta, creditoarea DGFP Constanta a solicitat judecatorului sindic sa dispuna antrenarea raspunderii membrilor organelor de conducere ai debitoarei, cu consecinta obligarii acestora la plata sumei cu care s-a înscris la masa credala.
Judecatorul sindic, analizând incidenta în speta a dispozitiilor art.138 alin.1 lit.d din lege a constatat ca pârâtul trebuie sa suporte suma de 52.206,23 lei, suma ce va intra în averea debitoarei falite si va fi destinata acoperirii pasivului acesteia.
Aceasta nu înseamna ca vreunul dintre creditori ar avea dreptul la la o suma mai mare decât cea stabilita în tabelul definitiv consolidat al creditorilor.
Prin urmare, retine instanta de control ca, nu se poate considera ca instanta a acordat ceea ce nu s-a cerut, aceasta pronuntându-se asupra cererii de antrenare a raspunderii, a apreciat ca pârâtul trebuie sa suporte pasivul debitoarei, în cuantumul trecut în tabelul definitiv consolidat al creantelor întocmit de lichidatorul judiciar, ca urmare a savârsirii faptei prevazuta de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.
Nefondate sunt toate celelalte critici aduse hotarârii, circumscrise motivului de recurs prevazut de art.304 pct.9 C.pr.civ., pentru urmatoarele considerente:
În sustinerea acestui motiv de recurs, respectiv ca hotarârea a fost data cu aplicarea gresita a legii, recurentul a invocat mai multe argumente, Curtea urmând sa procedeze la gruparea acestora, pentru a raspunde printr-un considerent comun, în acest sens fiind si opinia Curtii E.D.O. în interpretarea art.6 alin.1 din Conventie (cazul Ruiz Torija vs. Spania – 09.12.1994) .
Un prim aspect ce trebuie subliniat este acela ca urmeaza ca instanta de recurs sa analizeze doar critica referitoare la retinerea savârsirii faptei prevazute de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 în sarcina pârâtului, criticile privind faptele de la lit.a si c nu vor fi examinate întrucât potrivit art.316 raportat la art.296 C.pr.civ. recurentului nu i se poate crea în propria cale de atac o situatie mai grea decât cea din hotarârea atacata.
Potrivit art. 138 din Legea nr.85/2006
(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte:
d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea în conformitate cu legea;
Debitorul avea obligatia sa depuna la dosarul cauzei actele si informatiile prevazute la art. 28 alin. (1) în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii(art.35 din Lege).
Dispozitiile art.1 al.1 din Legea nr.82/1991 instituie obligatia pentru societatile comerciale, societatile/companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, societatile cooperatiste si celelalte persoane juridice de a organiza si conduce contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiara, potrivit prezentei legi, si contabilitatea de gestiune adaptata la specificul activitatii.
Raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii la persoanele prevazute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii unitatii respective.
Art.73 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990 stabileste în sarcina administratorilor raspunderea solidara fata de societate pentru existenta registrelor cerute de lege si pentru corecta lor tinere.
În speta, din raportul depus de lichidator a rezultat ca nu exista documente contabile pentru anul 2004 iar documentele anterioare acestui an au relevat inexistenta unei evidente analitice a conturilor.
Nedepunerea documentelor cerute de legiuitor si nepredarea contabilitatii catre administratorul judiciar creeaza prezumtia ca acestea lipsesc, sau ca nu sunt întocmite conform legii, iar cum aceasta prezumtie simpla nu a fost rasturnata de catre pârât se retine în sarcina acestuia savârsirea unei fapte ilicite ce a avut drept consecinta aducerea societatii în stare de insolventa si prejudicierea creditorilor, retine Curtea.
Vinovatia pârâtului sub forma intentiei directe sau indirecte, rezulta din însasi încalcarea dispozitiilor legale, în sensul ca, desi avea anumite obligatii stabilite de Legea nr.31/1990 si nr.82/1991, acesta a exercitat atributiile de administrator social fara respectarea acestor obligatii, raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu fiind prezumat cât timp exista starea de insolventa.
Prejudiciul este cert, lichid si exigibil si este dat de faptul ca societatea debitoare, ajunsa în stare de insolventa, se afla în imposibilitatea de a-si acoperi datoriile.
În aceasta situatie, conditiile raspunderii civile delictuale sunt îndeplinite în sarcina pârâtului, solutia judecatorului sindic fiind legala si temeinica, apreciaza instanta de control, astfel ca, neexistând motive de nelegalitate a hotarârii atacate, Curtea dispune respingerea recursului ca nefondat în temeiul art.312 Cod pr.civila .
