Legea nr.85/2006, art.138 lit. „a”, „b”, „c”, ”d”, „e”
Legea nr.64/1995 republicata, art.137 lit. „d”
În derularea normala a activitatii desfasurate pentru scopul în care exista, comerciantul persoana juridica îsi exercita drepturile si îsi îndeplineste obligatiile prin organele sale de conducere.
Vointa sociala formata în adunarea generala a membrilor care compun persoana juridica, este pusa în practica si adusa la îndeplinire de catre organele de conducere administrative ale acesteia, administratorilor revenindu-le în acest sens obligatii stabilite, atât prin mandatul primit, cât si în conformitate cu dispozitiile legale ce le sunt aplicabile.
Legea nr.85/2006 a preluat structura si continutul de baza din Legea nr.64/1995, inclusiv în ceea ce priveste raspunderea membrilor organelor de conducere, faptul ca aceasta porneste de la izvorul/sursa obligatiei încalcate sau îndeplinite defectuos prin fapta prevazuta la art.138.
Stabilirea naturii juridice a raspunderii prezinta interes practic, îndeosebi sub aspectul probarii si întinderii acesteia.
Ca notiune, raspunderea prevazuta de art.138 din lege consta în obligatia de a suporta o parte din pasivul debitorului ca urmare a cauzarii starii de insolventa a acestuia prin savârsirea unor fapte de natura a antrena aceasta raspundere, ce are urmatoarele caractere:
-caracter legal, în sensul ca este prevazuta de lege si anume, de legea speciala care reglementeaza domeniul insolventei;
-caracter special, fiind specifica si intervenind doar în materia insolventei, în contextul în care este prevazuta de legea speciala reglementând acest domeniu;
caracter procedural intrinsec, în sensul ca actiunea în atragerea raspunderii constituie un mijloc procedural, derulat doar în contextul procedurii insolventei, în vederea atingerii scopului acesteia;
-caracter patrimonial, reparatoriu, în sensul ca, în final, are ca scop plata unor sume de bani în limita pasivului debitorului stabilit în conditiile procedurii insolventei, în vederea repararii unui prejudiciu specific.
Textul art.138 al.1 din Legea nr.85/2006 repeta enumerarea limitativa a art.137 al Legii nr.64/1995, cu mentiunea ca, caracterul limitativ al enumerarii exclude posibilitatea extinderii prin interpretarea analogica la alte fapte neprevazute în acest text de lege.
În genere, se accepta ca, raspunderea civila în temeiul art.138 presupune îndeplinirea urmatoarelor conditii:
-savârsirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege;
-existenta prejudiciului;
-existenta legaturii de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu;
-vinovatia (culpa) persoanei care raspunde.
Uneori, vinovatia si fapta ilicita sunt concentrate într-o singura conditie, vorbindu-se despre fapta culpabila, iar alteori sunt mentionate doua conditii, respectiv culpa persoanei în ajungerea debitorului în încetare de plati si existenta unei fapte dintre cele enumerate de lege.
Este de retinut ca, cele patru conditii ale raspunderii civile trebuie îndeplinite, indiferent de natura raspunderii, anume daca este raspundere delictuala sau contractuala, singura diferenta între cele doua forme de raspundere neaparând în materia conditiilor, ci a probatiunii.
Astfel, deoarece în timp ce în cazul raspunderii delictuale toate cele patru conditii trebuie dovedite, conform art.1169 Cod civil, în cazul raspunderii contractuale culpa este prezumata relativ daca în prealabil se face dovada ca, persoana în cauza a încalcat o obligatie contractuala.
În caz de pluralitate, raspunderea persoanelor prevazute la alin.(1) al art.138 din lege este solidara, cu conditia ca aparitia starii de insolventa sa fie contemporana sau anterioara perioadei de timp în care si-au exercitat mandatul ori în care au detinut pozitia, care ar fi putut cauza insolventa.
În aceste conditii, se poate concluziona ca, sub aspectul naturii juridice a raspunderii administratorilor, aceasta raspundere este o raspundere speciala.
Prin cererile formulate în dosarul nr.15/118/2003, reclamantele SC A. SA, Municipiul Constanta prin Primar si Serviciul Public de Impozite, Taxe si alte Venituri ale Bugetului Local, în calitate de creditori ai societatii falite SC O.I.Ex. SRL au solicitat antrenarea raspunderii materiale a administratorilor statutari, respectiv a pârâtilor P.C. si M.D.
Creditoarea SC A. SA a aratat ca, potrivit raportului întocmit de lichidatorul judiciar, administratorii sociali nu au tinut contabilitatea societatii conform prevederilor legale. Tot din cuprinsul aceluiasi raport a rezultat ca imobilul a fost vândut sub valoarea înregistrata în contabilitate, iar pretul obtinut sub pretul de circulatie la data vânzarii. Ori aceasta conduita se circumscrie ipotezei lit.c a art.137 din Legea nr.85/2006.
Referitor la retragerea din societate a copârâtei M.D. si din functia de administrator s-a relevat ca actul aditional nr.58/2003 care atesta aceasta împrejurare nu-i poate fi opozabil atât timp cât nu a fost supus procedurilor de înregistrare la O.R.C.
Totodata, aceeasi reclamanta a promovat si o cerere de instituire a sechestrului judiciar, cerere respinsa prin încheierea interlocutorie din data de 06.06.2005.
Coreclamantele Municipiul Constanta prin Primar si Serviciul Public de Impozite, Taxe si alte Venituri ale Bugetului Local au solicitat de asemenea, antrenarea raspunderii administratorilor statutari aratând ca premisele antrenarii sunt asigurate de concluziile raportului final, invocând în drept dispozitiile art.137 lit. „d” din Legea nr.64/1995 republicata.
În probatiune s-au folosit de proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtilor si expertiza tehnica de specialitate.
Pârâtul P.C. în sedinta publica a comunicat instantei ca nu întelege sa formuleze întâmpinare si nici probatorii în combaterea cererilor , însa în raspunsul la interogatoriu a contestat faptele imputate sustinând ca a tinut contabilitatea în acord cu prevederile legale.
Pârâta M.D. a aratat ca nu a savârsit nici o fapta de natura a crea prejudicii societatii reclamante.
Prin sentinta civila nr.532/03.03.2008 pronuntata de Tribunalul Constanta – judecatorul sindic au fost respinse cererile formulate de reclamantii creditori – SC A. SA Pitesti, Municipiul Constanta prin Primar, Serviciul Public de Impozite, Taxe si alte Venituri ale Bugetului Local Constanta ca nefondate.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre judecatorul sindic a apreciat ca nu poate fi retinuta în sarcina copârâtilor nici o fapta delictuala în raport de dispozitiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Incontestabil premisa actiunii în raspundere civila delictuala este asigurata în raportul întocmit de practicianul în reorganizare care analizeaza cauzele si împrejurarile care au determinat starea de insolventa si identificarea persoanelor carora le este imputabila aceasta stare a patrimoniului.
Ori, concluziile raportului au fost rasturnate din punct de vedere al probatoriului de rapoartele de expertiza care au concluzionat unanim ca pârâtii nu au desfasurat acte de comert în interes personal, ca organizarea contabilitatii a respectat prescriptiile legale, iar operatiunea de înstrainare a imobilului situat în Constanta, a fost înregistrata în contabilitate.
Faptul ca pretul vânzarii a fost sub pretul de circulatie poate reprezenta o chestiune de oportunitate manageriala, nefiind dovedit interesul personal al pârâtului P.C. prejudiciant pentru societate.
Nici ipoteza reglementata de punctul d al art.138 din legea în materie nu este îndeplinita, nefiind întrunite elementele constitutive ale faptei civile delictuale.
Nici în sarcina pârâtei M.D. nu poate fi retinuta vreo fapta delictuala; de altfel în cadrul raportului întocmit de practicianul în reorganizare se statueaza ca atât timp cât actul de retragere a acesteia din societate nu a fost supus procedurilor de înregistrare se prezuma ca aceasta raspundere coexista în regim de solidaritate, aspect neînsusit de catre judecatorul sindic atât timp cât din întregul ansamblu probator nu rezulta savârsirea vreunei fapte delictuale.
Ca atare, judecatorul sindic a retinut ca atât timp cât nu s-a putut proba în mod concret si legal întrunirea conditiilor raspunderii delictuale cererile creditoarelor sunt nefondate.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs creditoarea SC A. SA Pitesti care a criticat-o ca fiind nelegala si netemeinica.
Recurenta a aratat ca hotarârea este întemeiata numai pe unul din rapoartele de expertiza efectuate în cauza, raport care a avut la baza numai actele contabile puse la dispozitia expertului de catre pârâtul P.C., conform proceselor verbale din 10.10.2005 si 19.10.2005, din care rezulta ca la dispozitia expertului au fost puse numai o parte din actele contabile ale firmei. Instanta nu a tinut cont si de raportul lichidatorului judiciar caruia conform prevederilor legale trebuiau sa-i fie predate toate actele contabile ale societatii, de asemenea instanta nu a tinut cont nici de parerile celorlalti experti desemnati în cauza care de multe ori au avut puncte de vedere contradictorii.
Se mai arata ca în ce priveste creditele contractate de societate, astfel cum rezulta si din rapoartele de expertiza contabila efectuate acestea au fost folosite pentru plata marfurilor livrate de societatea creditoare de unde rezulta faptul ca intimatul P.C. a dispus continuarea unei activitati care ducea în mod vadit la încetarea de plati.
Recursul a fost întemeiat pe dispozitiile art.304 pct.7 si 9 si art.3041 din Codul de procedura civila.
Intimatii legal citati nu au depus întâmpinare la dosar.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotarârii dar si potrivit art.3041 din Codul de procedura civila curtea constata ca este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Recurenta a formulat cerere pentru antrenarea raspunderii administratorilor sociali ai debitoarei SC O.I.E. SRL, cerere întemeiata pe dispozitiile art.137 lit.a, b, c, d si e din Legea nr. 64/1995 motivat de faptul ca nu au tinut contabilitatea societatii conform prevederilor legale iar prin vânzarea sub pretul pietii a unui imobil au deturnat si ascuns o parte din activul persoanei juridice, folosind creditele societatii în interes personal.
Cauza a fost solutionata sub imperiul Legii nr.85/2006 care în art.138 prevede ca:
„La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au facut acte de comert în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activitati care ducea, în mod vadit, persoana juridica la încetarea de plati;
d) au tinut o fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit în mod fictiv pasivul acesteia;
În caz de pluralitate, raspunderea persoanelor prevazute la alin. (1) este solidara, cu conditia ca aparitia starii de insolventa sa fie contemporana sau anterioara perioadei de timp în care si-au exercitat mandatul ori în care au detinut pozitia care ar fi putut cauza insolventa.
Natura juridica a raspunderii administratorilor împrumuta de cele mai multe ori caracteristicile raspunderii delictuale fiind o raspundere speciala.
Fiind vorba de o raspundere delictuala, pentru a fi angajata este necesar a se îndeplini conditiile generale ale raspunderii civile delictuale conform art.998 Cod civil: fapta ilicita, prejudiciu, legatura de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu.
Pe de alta parte, potrivit art.1169 Cod civil, cel ce face o propunere înaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca.
În cauza, recurenta sustine în motivarea recursului ca a facut dovada îndeplinirii elementelor constitutive ale raspunderii celor doi administratori – proba acestor sustineri fiind raportul preliminar al lichidatorului judiciar.
Ori, din probele administrate în fata judecatorului sindic rezulta ca au fost rasturnate din punct de vedere al probatoriului concluziile raportului întocmit de lichidator, de rapoartele de expertiza contabila care au concluzionat unanim ca pârâtii nu au desfasurat acte de comert în interes personal, ca organizarea contabilitatii a respectat prescriptiile legale, iar operatiunea de înstrainare a imobilului situat în Constanta, a fost înregistrata în contabilitate.
Faptul ca pretul vânzarii a fost sub pretul de circulatie poate reprezenta o chestiune de oportunitate manageriala asa cum în mod corect a retinut judecatorul sindic, nefiind dovedit interesul personal al pârâtului P.C. prejudiciant pentru societate.
Relativ la înstrainarea imobilului apartinând debitoarei s-a aratat ca sumele obtinute din vânzarea imobilului au fost evidentiate în la data la care au avut loc operatiunile.
Împrejurarea ca platile catre creditoare au fost facute din credite bancare nu justifica antrenarea raspunderii administratorilor în conditiile în care legiuitorul conditioneaza existenta faptei delictuale de folosirea în interes personal a creditelor si nu în interesul societatii.
Prin urmare, cum din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu rezulta fapte culpabile ale administratorilor sociali care sa determine starea de insolventa a debitoarei, rezulta ca nu sunt îndeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale astfel cum reiese din art.998-999 Cod civil.
Concluzionând, curtea retine ca hotarârea tribunalului este legala si temeinica, criticile aduse de recurenta nefiind de natura a atrage modificarea acesteia motiv pentru care, în temeiul art.312 din Codul de procedura civila, recursul este respins ca nefondat.
