Curtea de Apel Cluj, secţia a Il-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 8916 din 2 noiembrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 225 din 17.01.2012 pronunţată de Tribunalul Maramureş sa respins acţiunea formulată de lichidatorul judiciar P.G. desemnat pentru falimentul debitoarei SC C. SRL în contradictoriu cu pârâţii G.M. şi G.D..
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006 modificată, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art.59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:… c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi.
In speţă, dacă în ceea ce priveşte prejudiciul, condiţia răspunderii pârâţilor este îndeplinită, acesta fiind constituit din totalitatea creanţelor înscrise în tabelul definitiv al creditorilor şi al cărui cuantum este de 744.665,63 lei, raportul de cauzalitate dintre fapta prevăzută la lit.c) al art.138 alin.1 din legea insolvenţei şi ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă, nu a fost dovedită, de vreme ce însuşi lichidatorul judiciar a arătat că încetarea activităţii în luna martie 2006 s-a datorat lipsei comenzilor şi a cheltuielilor prea mari pentru susţinerea producţiei.
Nu s-a dovedit nici vinovăţia pârâţilor administratori în sensul în care aceştia au urmărit prin săvârşirea faptei apariţia stării de insolvenţă a societăţii.
Susţinerile pârâţilor, potrivit cărora au întreprins toate măsurile pentru a-şi continua activitatea, nu au fost combătute de către lichidatorul judiciar.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, judecătorul sindic a constatat că în speţă nu sunt întrunite condiţiile prev. de art.138 alin.1 lit.c) din lege pentru angajarea răspunderii pârâţilor astfel încât acţiunea este nefondată şi a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P.G. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC C. SRL solicitând să se admită recursul şi să se modifice hotărârea atacată În sensul admiterii actiunii şi obligării pârâţilor la suportarea cu averea proprie a pasivului debitorului falit S.C. C. S.R.L., În sumă de 744.665,63 lei.
În motivare s-a arătat că:
Prin sentinţa civilă nr.225/17.01.2012 pronunţată de Tribunalul Maramureş În dosarul nr.5772/100/2008/a2 a fost respinsă acţiunea promovată de lichidatorul judiciar al
S.C. C. S.RL. prin care s-a solicitat ca, în temeiul art.138 alin.(1) lit.c) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, administratorii statutari ai societăţii, numiţii G.M. şi G.D., să fie obligaţi, în solidar, la suportarea cu averea personală a pasivului debitorului falit în sumă de 744.665,63 lei, motivat de faptul că, în situaţia de faţă, dacă în ceea ce priveşte prejudiciul, condiţia răspunderii pârâţilor este îndeplinită, acesta fiind constituit din totalitatea creanţelor inscrise în tabelul definitiv consolidat rectificat al creanţelor, cuantumul acestuia fiind În sumă de 744.665,63 lei, raportul de cauzalitate dintre fapta prevăzută la lit.c) a art.138 alin.(1) din Legea nr.85/2006 şi ajungerea debitorului în stare de insolvenţă nu a fost dovedit, întrucât chiar lichidatorul judiciar a arătat că încetarea activităţii în luna martie 2006 s-a datorat lipsei comenzilor şi a cheltuielilor prea mari pentru susţinerea producţiei.
Învederează instantei următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.80/14.01.2009, pronunţată de Tribunalul Maramureş la cererea creditorului S.C. E.G.R. S.A. Târgu Mureş, s-a dispus intrarea În faliment În procedura simplificată a debitorului S.C. C. S.R.L.
Obiectul principal de activitate al societăţii a fost fabricarea articolelor din sticlă, activitatea de producţie se desfăşura într-un spaţiu închiriat.
Încetarea efectivă a activităţii a avut loc În luna martie 2006, datorită lipsei comenzilor şi cheltuielilor prea mari pentru susţinerea producţiei.
Documentele puse la dispoziţia lichidatorului judiciar au fost supuse analizei, constatându-se că debitorul a Înregistrat pierderi pe parcursul anului 2006 în valoare de 498.142 lei. De asemenea, şi pentru anul 2007 s-a înregistrat o pierdere în valoare de 53.347 lei.
Factorul determinant pentru înregistrarea situaţiei aferente anului 2006 este reprezentat de cheltuielile cu realizarea producţiei (apă, energie, salarii). Ca urmare a costurilor de producţie ridicate şi a diminuării cererii de produse din sticlă, datorită lipsei comenzilor, activitatea a fost oprită, având ca şi consecinţă diminuarea cuantumului pierderilor în anul 2007.
Cu toate acestea, administratorii societăţii au continuat activitatea societăţii, deşi, în conformitate cu prevederile art.27 alin.(1) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei modificată, debitorul aflat în stare de insolventă este obligat să adreseze
tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor acestei legi, În termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă,
Conform listei clienţilor prezentată de administratori, s-a constatat că, toate creanţele de recuperat erau prescrise la data deschiderii procedurii de faliment, această situaţie datorându-se, de asemenea, pasivităţii administratorilor statutari ai debitorului. În aceste condiţii, lichidatorul judiciar a fost În imposibilitate de a formula acţiuni În pretenţii În vederea recuperării creanţelor În scopul acoperirii, fie şi În parte, a pasivului debitorului falit.
Potrivit principiilor dreptului civil, pentru a solicita răspunderea civilă a unei persoane este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a persoanei şi prejudiciul cauzat. Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea Într-o acţiune, ea poate consta şi În omisiunea, inacţiunea ilicită, În neîndeplinirea unei activităţi ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii, să fie Întreprinsă de către o anumită persoană.
Responsabilitatea pentru această situaţie revine persoanelor care deţin calitatea de administratori statutari ai debitorului falit, întrucât au dispus continuarea activităţii societăţii, fapt care ducea, în mod vădit, la Încetarea de plăţi.
Situaţia descrisă mai sus a fost prezentată de lichidatorul judiciar În cadrul rapoartelor de activitate depuse la dosarul de faliment care au fost publicate În Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Menţionează că, pârâţii nu au contestat concluziile prezentate de către lichidatorul judiciar În cadrul rapoartelor Întocmite şi nici tabelul cuprinzând creanţele Împotriva averii debitorului S.C. C. S.R.L.
Având în vedere considerentele de mai sus, apreciază că În cauză sunt incidente dispozitiile art.138 alin.(1) lit.c) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, respectiv pârâţii au dispus continuarea unei activităţi care ducea, În mod vădit, persoana juridică la Încetarea de plăti.
Pentru aceste motive, solicită instanţei să dispună admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate În sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâţilor, În solidar, la suportarea cu averea proprie a pasivului debitorului falit S.C. C. S.R.L., În sumă de 744.665,63 lei.
În drept, s-au invocat prevederile art.304 alin.(1) pct.9 şi art.312 Cod pr.civ., art.138 alin.(1) lit.c) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei.
În apărare, pârâţii intimaţi G.D. şi G.M. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi a apărărilor formulate, Curtea retine următoarele:
Potrivit art 138 al 1 lit c din Legea nr 85/2006 in cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;
Acesta este temeiul de drept al cererii de antrenare a răspunderii, invocat
de catre practicianul in insolvenţă. Inseamna ca se impută pârâţilor administratori
statutari că in interes personal au continuat activitatea societatii, activitate care ducea, in mod vadit la incetarea de plati.
Retine in cererea de antrenare a raspunderii practicianul in insolventa ca incetarea efectiva a activitatilor a avut loc in luna martie 2006 datorită lipsei comenzilor, iar administratorii societăţii au continuat activitatea. De asemenea se mai arată că nu s-au făcut demersuri pentru recuperarea creanşelor societăţii, dreptul la acţiune fiind prescris la data deschiderii procedurii.
Prin sentinţa civilă nr. 225 din 17.01.2012 pronunţată de Tribunalul Maramureş s
a respins acţiunea formulată de lichidatorul judiciar P.G. desemnat pentru falimentul debitoarei SC C. SRL în contradictoriu cu pârâţii G.M. şi G.D..
Judecătorul sindic a reţinut lipsa raportului de cauzalitate dintre fapta prevăzută la lit.c) al art.138 alin.1 din legea insolvenţei şi ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă, de vreme ce lichidatorul judiciar a arătat că încetarea activităţii în luna martie 2006 s-a datorat lipsei comenzilor şi a cheltuielilor prea mari pentru susţinerea producţiei. Mai reţine judecătorul sindic că nu s-a dovedit nici vinovăţia pârâţilor administratori în sensul în care aceştia au urmărit prin săvârşirea faptei apariţia stării de insolvenţă a societăţii.
Promovarea caracterului personal al administratorului în detrimentul interesului societăţii reprezintă caracteristica fraudei în insolvenţă. Insă trebuie decelat dacă actul contrar interesului societar a fost determinat de un interes personal al administratorului direct sau indirect, patrimonial sau chiar nepatrimonial. Actele contrare interesului social sunt cele care nu servesc la realizarea obiectului social. Dar nu orice act contrar interesului social poate justifica antrenarea răspunderii pentru acoperirea pasivului. Sunt necesare acte comisive (acţiuni) – aşa cum este şi dispunerea, in interes personal a continuarii unei activitati. Pentru a putea fi angajată răspunderea în temeiul literei c este necesară o indicare a activităţilor desfăşurate de către administrator în interes personal şi care ar fi dus în mod inevitabil la încetarea de plăţi, nefiind suficientă simpla enunţare a textului.
Simpla înregistrare a unor pierderi, chiar pe parcursul mai multor ani, nu poate prezuma continuarea activităţii în interes personal. Interesul personal nu poate fi prezumat ci trebuie dovedit. Pentru că la fel de uşor s-ar putea prezuma şi un dezinteres al administratorul, dezinteres care fiind o faptă omisivă nu întruneşte caracteristicile faptei prevăzute de art 138 al 1 lit c.
Câtă vreme nu sunt intrunite condiţiile răspunderii (faptă ilicită, raport de cauzalitate, vinovăţie) simpla existenţă a pasivului societar – în lipsa identificării unor fapte comisive săvârşite în interes personal, nu poate duce la angajarea răspunderii pentru pasivul societar.
Faţă de cele ce preced potrivit art 312 cod pr civ raportat la art 8 din Legea nr 85/2006 curtea va respinge recursul declarat de P.G., împotriva sentinţei civile nr. 225/17.01.2012, pronunţată în dosarul Tribunalului Maramureş, pe care o va menţine în întregime. (Judecător Gabriel Adrian Năsui)
