Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 9395 din 14 noiembrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 3175 din 24.05.2012 pronunţată de Tribunalul Sălaj s-a admis acţiunea formulată de lichidatorul judiciar soc. prof. I.I. desemnat la debitoarea SC E.T.A. SRL şi s-a anulat transferul patrimonial operat de debitoarea SC E.T.A. SRL Zalău în favoarea pârâtei SC V. SRL Zalău conform facturii nr. 499/11.11.2010 constând în autotractor Mercedes Benz.
A fost obligată pârâta SC V. SRL Zalău să redea bunul mai sus individualizat lichidatorului soc. prof. I.I. desemnat la debitoare, sau la plata contravalorii acestuia în cuantum de 68.200 lei, ca urmare a repunerii părţilor în situaţia anterioară.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin încheierea civilă nr.300/C din 19.05.2012 a Tribunalului Sălaj s-a deschis procedura insolvenţei debitorului SC E.T.A. SRL Zalău, iar prin sentinţa civilă nr. 5364 din 20.10.2011 s-a dispus intrarea în faliment a acestuia.
În exercitarea atribuţiilor prev . de art. 20, apoi de art.25 din Legea insolvenţei, administratorul judiciar, devenit lichidator judiciar, a constatat că anterior deschiderii procedurii cu circa 6 luni, debitoarea a înstrăinat un autotractor Mercedes Benz pârâtei SC V. SRL Zalău cu preţul de 68.200 lei, conform facturii nr. 499/11.11.2010, pe care sa menţionat că motorul este defect.
Raportat la prevederile disp. art. 79, 80 alin. 1 lit. b şi c, înstrăinarea a avut loc în perioada suspectă.
Apoi bunul a fost gajat în favoarea creditorului B.G. şi înscris în Arhiva Electronică de Garanţii reale Mobiliare la valoarea totală de 232.485 lei, la data de 4
august 2008. Părţile au înserat clauza conform căreia toate produsele obţinute ca urmare a înstrăinării, inclusiv sumele încasată din sunt considerate garanţii reale mobiliare constituite în favoarea creditorului. Această clauză, obligă pe debitoare la luarea măsurilor de conservare şi întreţinere a bunului şi de garantare a restituirii creditorului garantat.
Fără nici o constatare ştiinţifică, părţile au consemnat pe factură că autovehiculul a avut motorul defect. Această menţiune nu este sprijinită de nici o dovadă de la service sau vreun act care să adeverească cu certitudine că datorită defecţiunii bunul nu a fost întrebuinţat conform obiectului de activitate.
Or , simpla menţiune convenită de părţi nu este de natură să determine existenţa sau dimensiunea defecţiunii, însă constituie în mod cert dovada faptului că prestaţia debitorului( valoarea de garanţie a autovehiculului fiind de 232.485 lei) depăşeşte cu mult preţul primit de 68.200 lei, pe de o parte, iar, pe de altă parte, intenţia părţilor implicate de a sustrage bunurile de la urmărirea de către creditori.
Atitudinea părţilor unei convenţii se analizează prin prisma diligenţelor pe care un bun gospodar trebuie să le depună. Vânzătorul, în speţă debitoarea, era obligat să vândă bunul la valoarea reală în vederea îndeplinirii obligaţiei de garantare a restituirii creditului, iar cumpărătorul să dobândească un bun în stare tehnică bună pentru a-i fi utilă activităţii desfăşurate.
Având în vedere cele ce preced, instanţa a admis acţiunea, a anulat transferul de proprietate operat prin factura nr.499/11.11.2010 şi a obligat pe cumpărător să readucă bunul în patrimoniul debitorului sau a contravalorii acestuia de 68200 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC V. SRL solicitând admiterea recursului , casarea hotararii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond, in temeiul art. 304 alin 1 pct 7 si art. 312 alin 3 C.p.c., cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
In fapt, prin sentinta civila nr. 3175/2012 pronuntata in dosar nr. 171/84/2012 al Tribunalului Salaj , instanta de fond a admis actiunea promovata de lichidatorul judiciar al debitoarei SC. E.T.A. SRL si a dispus anularrea transferului patrimonial operat de debitoare conform facturii nr. 499/11.11.2010 constand in autotractor Mercedes-Benz. Instanta obliga recurenta sa predea bunul lichidatorului sau la plata contravalorii acestuia in cuantum de 68.200 lei, ca urmare a repunerii partilor in situatia anterioara.
Instanta retine in motivarea sentintei ca bunul a fost instrainat in perioada suspecta fara a se efectua o constatare stiintifica care sa stabileasca daca bunul era defect . Instanta apreciaza ca : “… simpla mentiune convenita de parti nu este de natura sa determine existenta sau dimensiunea defectiunii, insa constituie in mod cert dovada faptului ca prestatia debitorului (valoarea de garantie a autovehiculului fiind de 232.485 lei) depaseste cu mult pretul primit de 68.200 lei, pe de o parte, iar pe de alta pparte , intentia partilor implicate de a sustrage bunurile de la urmarirea de catre creditori.”
Apreciază solutia instantei ca fiind netemeinica , in conditiile art 304 alin 1 pct 7 si art. 312 alin 3 C.p.c intrucat hotararea cuprinde motive straine de natura pricinii si instanta nu a intrat in cercetarea fondului cauzei.
Actiunea promovata de lichidatorul judiciar este intemeiata pe dispozitiile art. 80 alin 1 lit c din Legea 85/2006 . Art. 80 din Legea 85/2006 enumera in mod limitativ situatiile in care pot fi promovate actiuni pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti.
Litera c ) reglementeaza situatia actelor “incheiate in cei 3 ani anterior deschiderii procedurii , cu intentia tuturor partilor implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza in orice fel drepturile “.
Spre deosebire de situatiile reglementare la art. 79 si art. 80 alin 1 lit a) si b). situatia reglementata de art. 80 alin 1 lit c) prezinta unele particularitati . In cazul actelor la care se refera dispozitiile art.80 alin 1 lit.c) toate partile actului , atat debitorul cat si tertul contractant trebuie sa fie animati de intentia de a-i leza pe creditori prin sustragerea unui bun din sfera celor urmaribile . In cazul prevazut de art. 79 nu este necesare dovada complicitatii tertei persoane la frauda debitorului , pe cand in situatia prevazuta de art. 80 alin 1 lit c ) este necesara existenta unui intelegeri frauduloase . ( Ion. Turcu , “Legea procedurii insolventei – comentariu pe articole”, Editura C.H.Beck, , Bucuresti 2007) .
Legea 85/2006 in intentia de a proteja interesele creditorilor instituie prin art. 79 si 80 o prezumtie relativa de frauda in sarcina debitorului in ceea ce priveste actele incheiate in perioada suspecta pentru transferuri de drepturi patrimoniale . Aceasta prezumtie relativa poate fi rasturnata prin mijloace de proba in cursul procesului. Este esential insa a retine ca prezumtia relativa de frauda nu se extinde si in sarcina tertului contractant .(Anca Buta, “Anularea actelor frauduloase in procedura insolventei” , Editura CHBeck , Bucuresti 2012 )
Transpunad acest principiu pe planul dreptului procesual , intelege ca reclamantul nu este tinut sa dovedeasca intentia debitorului de a frauda creditorii , dar este obligat sa dovedeasca intentia frauduloasa a tertului contractant in actiunile in anulare . Cu atat mai mult, in situatia reglementata de art. 80 alin 1 lit c) reclamantul este obligat sa faca dovada intentiei comune frauduloase.
In motivarea actiunii lichidatorul nu invoca o disproportie intre valoarea reala a bunului instrainat si valoarea vanzarii , ci considera ca in lipsa unui raport de expertiza pretul a fost stabilit in mod arbitrar , ceea ce ar prejudicia interesele creditorilor . Aceeasi sustinere este reiterata si la termenul de judecata din 24 mai 2012 , aspect consemnat in practicaua hotararii atacate.
Instanta preia sustinerile reclamantului fara a administra nici o proba, aplicand in mod nejustificat o prezumtie de culpa in sarcina recurentei. Faptul ca nu s-a efectuat o expertiza pretuitoare la momentul vanzarii nu este de natura a schimba starea de fapt, existenta defectiunii la motorul masinii, fapt care poate fi dovedit prin orice mijloc de proba. In aceste sens a solicitat a se incuviinta audierea a trei martori, teza probatorie fiind starea masinii din momentul vanzarii si faptul ca pretul stabilit de parti , raportat la momentul vanzarii , noiembrie 2010 a fost unul real , corespunzator preturilor practicate pe piata vanzarilor de masini.
La termenul din 2 aprilie instanta a apreciat utila cauzei administrarea probei testimoniale si i-a incuviintat cererea. La termenul de judecata din 24 mai 2012 , cu toate ca martorul a fost prezent, instanta, fara a motiva in vreun fel, a revenit asupra probei incuviintate si a inchis faza probatorie .
Apreciază asadar ca instanta nu a intrat in cercetarea fondului , intrucat nu a administrat probatoriul necesar solutionarii cauzei , intemeindu-si hotararea pe o prezumtie de culpa , care excede cadrului procesual stabilit de reclamanta pe principiul disponibilitatii, respectiv art. 80 alin 1 lit c din Legea 85/2006, fiind intrunite conditiile pentru casarea hotararii conform art. 312 alin 3 Cp civila.
Hotararea data cuprinde si motive straine de natura pricinii , in sensul ca instanta retine o disproporţie intre pretul vanzarii-68.200 lei si valoarea de garantie a autovehiculului, stabilita in anul 2008. Instanta retine ca valoarea de garantie ar fi fost in anul 2008 de 232.485 lei, dar nu exista nici un act care sa stabileasca aceasta valore. Daca ne raportam la datele inscrise in avizul de de garantie emis de Arhiva electronica de garantii reale mobiliare tinuta de Camera de Comert si Industrie Maramures, in anul 2008 autoutilitara marca Mercedes-Benz, an de fabricatie 2001 are o valoare de circulatie de 127.300 lei. Suma de 232.485 lei retinuta de instanta este valoarea totala a garantiei constituita in 2008, care include si semiremorca , marca Kargomil, an de fabricatie 2008 , a carei valoare a fost de 105.185 lei.
Semiremorca nu a fost instrainata catre recurenta, in factura este mentionat clar ca se vinde doar autotractor marca Mercedes-Benz .
Faptul ca in anul 2008 autoutilitara instrainata avea o valoare de 127.300 lei nu este relevant in cauza , intrucat trebuie sa ne raportam la momentul vanzarii , noiembrie 2010 si la starea masinii , care prezenta defectiuni. Este de notorietate faptul ca fata de anul 2008 la sfarsitul anului 2010 piata de masini era in scadere datorata crizei economice . Raportat la vechime a masinii si la faptul ca motorul era defect pretul vanzarii a fost unul real . Dupa ce s-au facut reparatiile la defectiunile evidente , o saptamana mai tarziu , datorita starii de uzura avansata a motorului , camionul s-a defectat intr-o cursa in Polonia , a picat sistemul turbo. Ulterior camionul s-a defectat din nou, incat a fost nevoie sa-l aduca remorcat din Ungaria.
Pretul la care s-au inteles partile este asadar un pret real, dat fiind vechimea masinii, de 10 ani si datorita faptului ca avea defectiuni la motor.
In momentul in care SC. V. SRL a vazut camionul , debitoarea i-a prezentat cartea de identitate a masinii in original , astfel incat nu a putut banui ca masina este gajata . Cartea de identitate in original a fost predata cumparatoarei in momentul vanzarii. In situatia in care autovehiculele sunt gajate in favoarea bancilor, cartile de identitate in original raman la institutiile de credit, de aceea recurenta nu a banuit ca masina putea fi gajata , fiind de buna credinta la incheierea contractului.
Toate aceste aspecte sunt cunoscute de martori propusi a fi audiati.
Dispozitiile sectiunii a IV -a din Legea 85/2006 nu stabileste nici o prevedere in materia probelor ce pot fi administrate in cursul judecatii unei actiuni in anularea actelor frauduloase. Ca urmare si aceste actiuni sunt supuse regulilor de drept comun in materie de probe , admisibilitatea si sarcina probei. Revenirea asupra probei testimoniale incuviintate recurentei , fara nici o motivare, este pentru noi de neinteles.
In ceea ce priveste valoarea reala a camionului vandut sarcina probei revine reclamantului , avand obligatia de a solicita efectuarea unei expertize pretuitoare care sa stabileasca valoarea de piata a bunului la momentul vanzarii.
Apreciază ca in cauza nu s-a facut dovada in nici un fel ca fiind intrunite conditiile art. 80 alin 1 lit c) din Legea 85/2006 respectiv reaua credinta a recurentei la incheierea vanzarii si intelegerea frauduloasa cu debitoare a, hotararea instantei de fond fiind netemeinica .
In drept s-au invocat prevederile art. 304 alin 1 pct 7, art 312 alin 3 C.p. civila.
În cauză a formulat întâmpinare I.I. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC E.T.A. SRL solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a apărărilor formulate şi a dispoziţiilor art.304 şi 3041C.pr.civ, Curtea reţine următoarele:
Potrivit art.80 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi si pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise si a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.
Prin motivele de recurs, se arată că aceste texte legale nu ar fi incidente în cauză întrucât nu a fost probată intenţia tuturor părţilor implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea creditorilor precum şi frauda subdobânditorului şi nici nu există o disproporţie vădită de valoare între cele două prestaţii.
În acest context, trebuie subliniată natura juridică specială a acţiunii în anulare, prin raportare comparativă cu regulile care reglementează, pe de o parte, nulitatea actelor juridice iar, pe de altă parte, cu dispoziţiile specifice acţiunii revocatorii pauliene.
Prevederile art. 80 din reglementează ipoteza exercitării de către administratorul sau lichidatorul judiciar a atribuţiei conferite pe seama acestora prin disp. art. 20 lit. h şi art. 25 lit. c din lege, a acţiunilor judiciare prin care judecătorul sindic este investit a anula actele frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Textul normativ la care am făcut referire conduce prin forma sa la dispoziţiile art. 975 C.civ., care permit creditorilor chirografari a exercita acţiunea reparatorie în vederea desfiinţării actelor viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.
Spre deosebire însă de acţiunea pauliană, actul fraudulos susceptibil de a fi anulat pe temeiul art. 80 din lege nu este necesar să fie provocat ori agravat insolvabilitatea debitoarei, noţiunea de act fraudulos circumscriindu-se sferei micşorării gajului general.
Acţiunea revocatorie este una personală, admiterea acesteia putând conduce la desfiinţarea, fie totală, fie parţială a actului atacat, în măsura necesară asigurării realizării creanţei de care creditorul petent se prevalează în susţinerea demersului judiciar. Ea se fundamentează din perspectiva creditorului pe dreptul său de gaj general asupra patrimoniului debitoarei şi pe săvârşirea de către debitoare a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu ce trebuie reparat.
De aceea, pentru admisibilitatea ei, este necesară îndeplinirea condiţiei fraudei debitorului şi a complicităţii terţului dobânditor, în cazul actelor juridice cu titlu oneros.
În cazul acţiunii în anulare fundamentate pe art. 80 din lege, cea din urmă condiţie privitoare la complicitatea terţului dobânditor, pentru situaţia actelor juridice cu titlu oneros, nu este necesară în toate situaţiile.
Acţiunea în anulare nu va putea conduce decât la desfiinţarea totală a actului atacat pe această cale, anularea constituind mijlocul juridic de reparare a prejudiciului cauzat creditorilor prin încheierea actului fraudulos.
Raţiunea instituirii de legiuitor a acestor dispoziţii a constat în ideea de a pune la dispoziţia participanţilor la procedură pârghiile menite să asigure şi să dea eficienţă principiului maximizării averii debitoarei destinate stingerii pasivului şi a egalităţii de şanse a creditorilor în privinţa recuperării creanţelor invocate asupra masei credale.
Art. 80 din lege nu face deosebire între actele frauduloase încheiate de debitor cu titlu oneros sau gratuit, actele vizate de aceste prevederi fiind acte săvârşite cu rea credinţă în dublu scop, acela de a leza drepturile creditorilor ori a eluda legea şi pentru obţinerea unui profit pentru debitor sau altă persoană.
Frauda poate fi săvârşită în două modalităţi, cu complicitatea terţei persoane ori de însuşi debitorul singur.
Pentru prima ipoteză, când este îndeplinită şi cerinţa complicităţii terţului dobânditor actul juridic atacat pe această cale va fi lovit de nulitate, cauza de ineficacitate a acestuia fiind legată de caracterul ilicit al cauzei.
Scopul mediat, adică motivul determinant al perfectării actului juridic, se circumscrie intenţiei părţilor de a vida averea debitorului de o parte din activele sale, micşorând astfel gajul general al creditorilor. Condiţia lezării drepturilor creditorilor în această situaţie este evident împlinită.
O astfel de nulitate absolută nu va fi susceptibilă de confirmare şi ea va conduce sub aspectul restabilirii situaţiei anterioare la regulile aplicabile în materia plăţii nedatorate.
În astfel de cauze, se porneşte de la prezumţia de fraudă, prezumţie care priveşte transferurile debitorului, acestuia şi co-contractantului său revenindu-le sarcina răsturnării ei prin mijloace de probă specifice.
Astfel, lichidatorul judiciar nu trebuie să dovedească faptul ilicit, ci, aşa cum o solicită textul art. 80 din Legea 85/2006, acesta trebuie să dovedească cumulativ încheierea actului în perioada suspectă şi totodată faptul că actul a fost încheiat în condiţii suspecte, care exced activităţilor curente.
În mod corect relevă intimatul că numai prin elemente conexe, care se regăsesc în condiţiile cumulative mai sus prezentate şi enumerate de art. 80 se poate demonstra intenţia de fraudare a debitorului. Dacă în cadrul unor relaţii comerciale care exced cadrului insolvenţei astfel de tranzacţii sunt perfect legale, din momentul în care se deschide procedura insolvenţei, orice transferuri trebuie supuse unei verificări riguroase. Ar fi imposibilă de dovedit intenţia frauduloasă în lipsa unor prezumţii.
În ceea ce priveşte condiţia referitoare la momentul încheierii actelor, nu s-a contestat faptul că actul a fost încheiat în intervalul instituit de legiuitor.
În plus, condiţiile suspecte în care a fost încheiat actul, contrar susţinerilor recurentei, sunt deduse şi din faptul că nu s-a dovedit efectuarea contraprestaţiei de către pârâtă, că valoarea bunului a fost stabilită la nivelul sumei pretins datorate de debitoare în condiţiile în care bunul a fost gajat în favoarea unei societăţi bancare. Împrejurarea că debitoarea se află în posesia actelor bunului transmis nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere câtă vreme garanţia asupra acestui bun a fost făcută publică prin înscrierea în AEGRAM.
Se mai arată de către recurentă că actele nu au un caracter fraudulos, deoarece nu au fost încheiate în frauda creditorilor.
Pentru a avea caracter fraudulos, actele împotriva cărora s-a formulat acţiunea în anulare trebuie sa aibă o cauza ilicita.
Cu privire la aceste apărări, Curtea va reţine că este de notorietate faptul ca orice comerciant urmăreşte realizarea de profit, activităţile comerciale fiind prin esenţa lor activităţi speculative în sensul pozitiv, nu peiorativ al termenului.
In esenţă, nu se poate susţine că actul efectuat de către debitoare şi contestat în prezenta cauză se circumscrie sferei activităţilor curente, chiar dacă recurenta afirmă că transferarea dreptului de proprietate asupra bunului a fost determinată de o contraprestaţie, nedovedită nici în recurs.
Sunt întrunite astfel premisele anulării actului de transfer patrimonial efectuat, care se dovedeşte a fi lezionar din perspectiva dezechilibrului vădit între prestaţia debitorului şi prestaţia corelativă a terţului dobânditor.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. îl va respinge şi va menţine în întregime hotărârea recurată. (Judecător Maria Hrudei)
