Orice comerciant urmăreşte realizarea de profit, activităţile comerciale fiind prin esenţa lor activităţi speculative în sensul pozitiv, nu peiorativ al termenului. Întrucât din efectuarea tranzacţiei a cărei anulare se solicită nu rezultă că debitoarea a obţinut un profit se poate susţine că interesul real al acestei operaţiuni poate fi justificat doar prin intenţia de a diminua activele debitoarei, acestea transferându-se în patrimoniul paratei. În esenţă, nu se poate susţine că actul se circumscrie sferei activităţilor curente, chiar dacă se afirmă că efectuarea operaţiunii de compensare şi implicit transferarea dreptului de proprietate asupra bunului a fost determinată de datoriile debitoarei. În plus, condiţiile suspecte în care a fost încheiat actul sunt deduse şi din faptul că nu s-a dovedit efectuarea contraprestaţiei de către pârâtă, că valoarea bunului a fost stabilită la nivelul sumei pretins datorate de debitoare şi în condiţiile în care bunul a fost gajat în favoarea unei societăţi bancare.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 9036 din 5 noiembrie 2012
Prin sentința civilă nr. 2013 din 22.03.2012 a Tribunalului Sălaj s-a admis acțiunea formulată de lichidatorul judiciar și s-a dispus anularea transferului patrimonial operat prin factura nr. 000400/07.09.2010 prin care debitoarea SC E.T.A. SRL a vândut pârâtei SC C. SRL Oradea o semiremorcă DOLL Z 210.
De asemenea, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâtei SC C. SRL Oradea, să restituie bunul mai sus individualizat debitoarei SC E.T.A. SRL Zalău, sau contravaloarea acestuia în sumă de 40.300 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că acțiunea în anularea constituirilor ori transferurilor de drepturi patrimoniale către terți, ori a contravalorii acestora constituie un mijloc juridic menit să ocrotească interesele masei credale.
Mecanismul juridic prevăzut de art. 79 și 80 din lege permite reconsiderarea actelor întreprinse de debitor, ca fiind nule din cauza viciului congenital, intenției frauduloase și are ca rezultat reintegrarea unor bunuri și valori în averea debitorului, în beneficiul virtual al tuturor creditorilor.
în cauză, la data de 7.09.2010 s-a dispus de către administratorul statutar transferul patrimonial în beneficul pârâtei SC C. SRL Oradea, a unei semiremorci DOLL Z 210.
Având în vedere data deschiderii proceduri insolvenței prin sentința civilă nr. 5364/20.10.2011 transferul patrimonial a avut loc în perioada suspectă.
Intenția frauduloasă se dovedește prin strânsa legătură dintre părțile tranzacției, având în vedere că, graba realizării tranzacției și datoriile debitorului față de creditori.
Administratorii debitorului aveau cunoștință de propria incapacitate de plată și de pretențiile creditorilor a căror creanțe în sumă totală de 40.300 lei, trebuiau achitate înainte de efectuarea tranzacției.
Dacă bunurile menționate ar fi fost lichidate în cadrul procedurii, sumele realizate ar fi constituit masa credală din care s-ar fi putut îndestula creditorii.
Scopul anulării tranzacției este reîntregirea patrimoniului debitorului, care constituie gajul general al creditorilor.
Având în vedere raportul dintre valoarea masei credale și prețul cu care s-a vândut bunul sub aspectul acoperirii în bună parte datoriile debitorului, se constată că administratorul statutar a acționat în dauna intereselor creditorilor.
Nu disproporția prestațiilor părților contractante este temeiul juridic al anulării transferului patrimonial, ci atitudinea culpabilă a debitoarei față de interesele creditorilor. Aceasta se dovedește cu atât mai mult cu cât bunul a fost gajat în favoarea creditorului B. – Sucursala Sălaj.
Pe de altă parte, pârâta nu a dovedit că între părți s-au derulat raporturi comerciale, respectiv că aceasta a executat lucrări de excavare. Deși i s-a pus în vedere să prezinte devizul de lucrări, recepția lucrărilor pretins executate, pârâta nu a depus acte în acest sens, astfel că, susținerile sale nu sunt reale, din contră, s-a încercat ascunderea adevărului, ceea ce exprimă coparticiparea pârâtei la fraudarea intereselor creditorilor.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC C. SRL solicitând modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii înaintate de către I. IPURL ca fiind neîntemeiată.
în fapt se arată că între recurentă și debitoarea SC E.T.A. SRL s-au derulat raporturi comerciale respectiv societatea a prestat servicii cu buldoexcavator conform facturii BH COV 000083/07.09.2010 în valoare de 40.300 lei. Servicii care au fost dovedite pe parcursul procesului pe care însă judecătorul fondului le-a înlăturat ca fiind nereale.
întrucât societatea debitoare nu a avut posibilități de achitare a acestui debit s-a procedat la compensarea cu semiremorca DOLL Z 210 ce face obiectul prezentului litigiu.
Susține că între cele două societăți a operat compensarea conform art. 1143 și următoarele C.civ. astfel că prețul a fost achitat în întregime, recurenta făcând trimitere la unele decizii pronunțate în spețe similare.
în ceea ce privește înscrierea in Arhiva Electronica și susținerile administratorului judiciar cum că nu s-a trecut pe factură că este gajată arată că acestea sunt nefondate raportat la faptul că cartea de identitate a vehiculului a fost permanent în posesia debitoarei (contrar practicilor uzuale ale băncilor de a reține cărțile de identitate ale vehiculelor) iar la înstrăinare i-a fost predată în original și ca atare nu a avut nici un moment îndoiala că acest bun ar fi gajat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 30 octombrie 2012 I. IPURL solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Analizând recursul declarat de către pârâta SC C. SRL prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 și 3041C.proc.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 80 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți si pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise si a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.
Prin motivele de recurs, se arată că aceste texte legale nu ar fi incidente în cauză întrucât nu a fost probată intenția tuturor părților implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea creditorilor precum și frauda subdobânditorului.
în acest context, trebuie subliniată natura juridică specială a acțiunii în anulare, prin raportare comparativă cu regulile care reglementează, pe de o parte, nulitatea actelor juridice iar, pe de altă parte, cu dispozițiile specifice acțiunii revocatorii pauliene.
Prevederile art. 80 din reglementează ipoteza exercitării de către administratorul sau lichidatorul judiciar a atribuției conferite pe seama acestora prin dispozițiile art. 20 lit. h) și art. 25 lit. c) din lege, a acțiunilor judiciare prin care judecătorul sindic este investit a anula actele frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Textul normativ la care am făcut referire conduce prin forma sa la dispozițiile art. 975 C.civ., care permit creditorilor chirografari a exercita acțiunea reparatorie în vederea desființării actelor viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.
Spre deosebire însă de acțiunea pauliană, actul fraudulos susceptibil de a fi anulat pe temeiul art. 80 din lege nu este necesar să fie provocat ori agravat insolvabilitatea debitoarei, noțiunea de act fraudulos circumscriindu-se sferei micșorării gajului general.
Acțiunea revocatorie este una personală, admiterea acesteia putând conduce la desființarea, fie totală, fie parțială a actului atacat, în măsura necesară asigurării realizării creanței de care creditorul petent se prevalează în susținerea demersului judiciar. Ea se fundamentează din perspectiva creditorului pe dreptul său de gaj general asupra patrimoniului debitoarei și pe săvârșirea de către debitoare a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu ce trebuie reparat.
De aceea, pentru admisibilitatea ei, este necesară îndeplinirea condiției fraudei debitorului și a complicității terțului dobânditor, în cazul actelor juridice cu titlu oneros.
în cazul acțiunii în anulare fundamentate pe art. 80 din lege, cea din urmă condiție privitoare la complicitatea terțului dobânditor, pentru situația actelor juridice cu titlu oneros, nu este necesară în toate situațiile.
Acțiunea în anulare nu va putea conduce decât la desființarea totală a actului atacat pe această cale, anularea constituind mijlocul juridic de reparare a prejudiciului cauzat creditorilor prin încheierea actului fraudulos.
Rațiunea instituirii de legiuitor a acestor dispoziții a constat în ideea de a pune la dispoziția participanților la procedură pârghiile menite să asigure și să dea eficiență principiului maximizării averii debitoarei destinate stingerii pasivului și a egalității de șanse a creditorilor în privința recuperării creanțelor invocate asupra masei credale.
Art. 80 din lege nu face deosebire între actele frauduloase încheiate de debitor cu titlu oneros sau gratuit, actele vizate de aceste prevederi fiind acte săvârșite cu rea credință în dublu scop, acela de a leza drepturile creditorilor ori a eluda legea și pentru obținerea unui profit pentru debitor sau altă persoană.
Frauda poate fi săvârșită în două modalități, cu complicitatea terței persoane ori de însuși debitorul singur.
Pentru prima ipoteză, când este îndeplinită și cerința complicității terțului dobânditor actul juridic atacat pe această cale va fi lovit de nulitate, cauza de ineficacitate a acestuia fiind legată de caracterul ilicit al cauzei.
Scopul mediat, adică motivul determinant al perfectării actului juridic, se circumscrie intenției părților de a vida averea debitorului de o parte din activele sale, micșorând astfel gajul general al creditorilor. Condiția lezării drepturilor creditorilor în această situație este evident împlinită.
O astfel de nulitate absolută nu va fi susceptibilă de confirmare și ea va conduce sub aspectul restabilirii situației anterioare la regulile aplicabile în materia plății nedatorate.
în astfel de cauze, se pornește de la prezumția de fraudă, prezumție care privește transferurile debitorului, acestuia și co-contractantului său revenindu-le sarcina răsturnării ei prin mijloace de probă specifice.
Astfel, lichidatorul judiciar nu trebuie să dovedească faptul ilicit, ci, așa cum o solicită textul art. 80 din Legea nr. 85/2006, acesta trebuie să dovedească cumulativ încheierea actului în perioada suspectă și totodată faptul că actul a fost încheiat în condiții suspecte, care exced activităților curente.
în mod corect relevă intimatul că numai prin elemente conexe, care se regăsesc în condițiile cumulative mai sus prezentate și enumerate de art. 80 se poate demonstra intenția de fraudare a debitorului. Dacă în cadrul unor relații comerciale care exced cadrului insolvenței astfel de tranzacții sunt perfect legale, din momentul în care se deschide procedura insolvenței, orice transferuri trebuie supuse unei verificări riguroase. Ar fi imposibilă de dovedit intenția frauduloasă în lipsa unor prezumții.
în ceea ce privește condiția referitoare la momentul încheierii actelor, nu s-a contestat faptul că actul a fost încheiat în intervalul instituit de legiuitor.
în plus, condițiile suspecte în care a fost încheiat actul, contrar susținerilor recurentei, sunt deduse și din faptul că nu s-a dovedit efectuarea contraprestației de către pârâtă, că valoarea bunului a fost stabilită la nivelul sumei pretins datorate de debitoare în condițiile în care bunul a fost gajat în favoarea unei societăți bancare. împrejurarea că debitoarea se află în posesia actelor bunului transmis nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere câtă vreme garanția asupra acestui bun a fost făcută publică prin înscrierea în AEGRAM.
Așa fiind, contrar susținerilor din recurs, este important de subliniat faptul că pârâta a cunoscut tot timpul starea financiară a debitoarei, așa cum se recunoaște chiar prin recursul declarat.
Se mai arată de către recurentă că actele nu au un caracter fraudulos, deoarece nu au fost încheiate în frauda creditorilor.
Pentru a avea caracter fraudulos, actele împotriva cărora s-a formulat acțiunea în anulare trebuie sa aibă o cauza ilicita.
Cu privire la aceste apărări, Curtea va reține că este de notorietate faptul ca orice comerciant urmărește realizarea de profit, activitățile comerciale fiind prin esența lor activități speculative în sensul pozitiv, nu peiorativ al termenului. întrucât din efectuarea tranzacției a cărei anulare se solicită nu rezultă că debitoarea a obținut un profit se poate susține că interesul real al acestei operațiuni poate fi justificat doar prin intenția de a diminua activele debitoarei, acestea transferându-se în patrimoniul paratei.
în esență, nu se poate susține că actul efectuat de către debitoare și contestat în prezenta cauză se circumscrie sferei activităților curente, chiar dacă recurenta afirmă că efectuarea operațiunii de compensare și implicit transferarea dreptului de proprietate asupra bunului a fost determinată de datoriile debitoarei.
Sunt întrunite astfel premisele anulării actului de transfer patrimonial efectuat prin operațiunea de compensare consemnată în factura nr.400/07.09.2010, care se dovedește a fi lezionar din perspectiva dezechilibrului vădit între prestația debitorului și prestația corelativă a terțului dobânditor.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin. (1) C.proc.civ. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.
