Cauzarea stării de înseamnă producerea unui prejudiciu în patrimoniul debitoarei, stare care afectează indirect şi pe creditorii care ajung în imposibilitatea recuperării creanţelor deţinute faţă de debitoare. Prejudiciul este cert, lichid şi exigibil şi este dat de faptul că societatea debitoare, ajunsă în stare de insolvenţă, se află în imposibilitatea de a-şi acoperi datoriile.
O dată deschisă procedura este dovedit prejudiciul produs debitoarei, iar lipsa documentelor contabile cerute de lege induce ideea că administratorul societăţii a urmărit cu intenţie aducerea societăţii în stare de faliment, neexistând înregistrări cu privire la activităţile comerciale desfăşurate, a veniturilor obţinute, destinaţia acestora.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1449 din 2 noiembrie 2011
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta la data de 14.12.2010 DGFP Constanța a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a paratului M.V in temeiul art. 138 alin. (1) lit. d) și e) din Legea nr. 85/2006, in calitate de administrator statutar al societății debitoare SC M.I SRL.
In motivarea cererii reclamanta a arătat că administratorul statutar al societății debitoare se face vinovat de fapta prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. d) și e din raportul lichidatorului judiciar rezultând că paratul nu si-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 28 din întrucât lichidatorul nu a intrat în posesia documentelor financiar contabile ale societății debitoare, ceea ce poate duce la concluzia ca aceasta nu a ținut contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale in materie, faptă prevăzuta de art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Din verificările datelor publicate a rezultat neînregistrarea indicatorilor financiari din bilanț ulterior anului 2006. Astfel, deși avea obligația legală de a organiza și conduce contabilitatea în conformitate cu art. 1 al Legii nr. 82/1991, administratorul statutar al debitoarei nu a făcut demersuri pentru înregistrarea bilanțurilor financiar-contabile al anilor 2006 – 2010 la organul fiscal teritorial.
In ceea ce privește condițiile atragerii răspunderii civile delictuale consideră că acestea sunt îndeplinite, prejudiciul constând tocmai in pasivul debitoarei ajunse in stare de insolență, fapta ilicită se circumscrie prevederilor art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, iar raportul de cauzalitate rezidă din legătura directa intre faptele săvârșite de administratorul societății, care nu a răspuns în nici un fel notificărilor lichidatorului judiciar in vederea predării actelor financiar contabile ale societarii si debitul înregistrat de societate.
In drept, a invocat dispozițiile art. 138 lit. d) și e) din Legea nr. 85/2006.
Legal citat paratul nu au formulat întâmpinare sau apărări în cauză.
Prin Sentința civilă nr. 4498/COM/27.05.2011 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. 7930.1/118/2010 al Tribunalului Constanța a fost admisă cererea formulată de reclamanta și s-a dispus ca pasivul debitoarei SC M.I SRL în cuantum de 19.429 lei să fie suportat de pârâtul M.V.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut că din raportul lichidatorului judiciar a rezultat că pârâtul, în calitate de administrator al societății, nu a înțeles sa răspundă notificării acestuia, in sensul de a pune la dispoziția sa documentele financiar-contabile ale societății. Pârâtul nu au făcut demersuri pentru a depune situațiile financiare anuale la organele abilitate pentru anii 2006 – 2010 și nu s-a prezentat în instanța pentru a combate susținerile creditoarei. Față de această situație tribunalul a apreciat că se naște prezumția că pârâtul nu a ținut contabilitatea in conformitate cu legea, fapta prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. d)) din Legea nr. 85/2006.
Odată dovedita săvârșirea faptei, legea prezumă legătura de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciu, acesta din urma constând în chiar starea de insolvență a societății debitoare si a imposibilității recuperării creanțelor de câtre creditori.
Față de aceste considerente, instanța a constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și, în temeiul art. 138 alin. (1) pct. d) din Legea nr. 85/2006, a admis cererea, pârâtul urmând sa suporte din patrimoniul propriu întregul debit al societății, in cuantum de 19.429 lei.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâtul M.N , care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând art. 304 pct. 9 și 3041 din C.proc.civ.
Recurentul a susținut că a fost lipsit de posibilitatea de a-și dovedi nevinovăția și lipsa de culpă în ceea ce privește intrarea în insolvență a S.C. M.I S.R.L. atât în dosarul de insolvență cât și în dosarul de antrenarea răspunderii în calitate de administrator, datorită erorii de nume precum și a indicării incorecte a domiciliului.
Prin modul formal în care a procedat lichidatorul judiciar numit de ORC în urma dizolvării de drept a societății, prin încheierea nr. 25834/09.09.2008 care a notificat societatea la sediul social din Registrul Comerțului, Al. H. nr. 11, a fost în imposibilitate de a se apăra și a clarifica o serie de aspecte care ar fi relevat instanței faptul că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale deoarece nu se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute la articolul 138 lit. d) și e) din Legea nr. 85/2006.
Mai arată recurentul că a fost citat la un singur termen, când a solicitat amânarea judecății pentru pregătirea apărării sens în care a contactat un avocat să îl reprezinte, însă din motive necunoscute, acesta nu s-a prezentat la termenul următor când s-a și pronunțat instanța asupra obligării pârâtului recurent la suportarea în integralitate a creanțelor DGFP Constanța și SPIT Constanța, în sumă de 19.429 lei.
In legătură cu faptele ce i se pun în seamă, arată recurentul că nu se face vinovat de nici unul dintre delictele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 modificată, ci numai de faptul că nu a dizolvat societatea pentru imposibilitatea realizării obiectului de activitate în anul 2006.
Raportul lichidatorului efectuat în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 înscrie corect datele din ultimul bilanț al societății care la finele anului 2006 înregistra pierdere de 21.031 lei și un dezechilibru al balanței de 60.297 lei pasiv, deoarece activele imobilizate, în stocuri de marfă și creanțe erau de 24.551 lei în vreme ce datoriile erau de 84.848 lei. Din acest motiv societatea și-a încetat activitatea și a fost ulterior dizolvată.
Consideră recurentul pârât că faptele prevăzute la art. 138 lit. d) și e) au fost stabilite în sarcina sa pe baza unor prezumții ale lichidatorului, care nu au nici o legătură cu realitatea.
Susține recurentul că nu a utilizat în interesul propriu bunuri ale societății și nici nu a ascuns părți din activul societății. Disponibilitățile din casă au fost destinate plății unor datorii tot așa cum și autoturismul CT …, care a fost vândut pe o sumă modică datorită vechimii lui, an de fabricație 1988, dar noul cumpărător nu l-a radiat din evidențele fiscale.
Creanța prezentată de DGFP Constanța este de 5.737 lei diferența până la 18.209 fiind majorări și penalități calculate până la nivelul anului 2011, cu toate că societatea este dizolvată de drept din anul 2008, mențiunea fiind înregistrată în Registrul Comerțului, ceea ce presupune că din punct de vedere juridic aceasta nu mai există de la acea dată, deci nu poate fi subiect de drepturi și obligații.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, modificarea în tot sentinței civile nr. 4498/27.05.2011, în sensul respingerii cererii formulate de creditoare.
In subsidiar, solicită modificarea în parte a sentinței recurate în sensul de a fi obligat numai la o parte a pasivului (30%), dar nu pentru că îi este imputabilă apariția stării de insolvență, ci nepromovarea formalităților de dizolvare și radiere a societății la nivelul anului 2007.
în drept a invocat art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., Legea 85/1996.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii și care au fost încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9^#și art. 3041 din C.proc.civ., Curtea constată că este nefondat nefiind identificate motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate.
în conformitate cu dispozițiile art. 138 lit. d) și e din Legea nr. 85/2006 :
„în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
d) au ținut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;”
în conformitate cu dispozițiile art. 35 din Legea nr. 85/2006:
„în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit prevederilor art. 33 alin. (4) sau, după caz, ale art. 33 alin. (6), debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1)”, respectiv:
a) bilanțul și copii de pe registrele contabile curente;
b) o listă completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile și băncile prin care debitorul își rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menționa datele din registrele de publicitate;
c) o listă a numelor și a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanțele acestora: certe sau sub condiție, lichide sau nelichide, scadente sau nescadente, necontestate sau contestate, arătându-se suma, cauza și drepturile de preferință;
d) o listă cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile anterioare formulării cererii introductive;
e) contul de profit și pierderi pe anul anterior depunerii cererii;
f) o listă a membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaților cu răspundere nelimitată, pentru societățile în nume colectiv și cele în comandită;
g) o declarație prin care debitorul își arată intenția de intrare în faliment sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activității sau prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale; dacă această declarație nu va fi depusă până la expirarea termenului stabilit la alin. (2), se prezumă că debitorul este de acord cu începerea falimentului;
h) o declarație pe propria răspundere sau un certificat de la registrul societăților agricole ori, după caz, oficiul registrului comerțului în a cărui rază teritorială se află domiciliul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 44 din Legea nr. 85/2006 „debitorul are obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului toate informațiile cerute de acesta, precum și toate informațiile apreciate ca necesare cu privire la activitatea și averea sa, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale făcute de el în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, sub sancțiunea prevăzută la art. 1081 alin. (1) pct. 2 lit. d) și e) din C.proc.civ.”
Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 instituie obligația pentru societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice de a organiza și conduce contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, și contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității.
Răspunderea persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitoarei ajunsă în stare de insolvență este o răspundere civilă pentru fapta proprie față de debitor iar nu față de creditori, ce întrunește multe din caracteristicile răspunderii delictuale, fiind menită să asigure repararea prejudiciului cauzat debitoarei prin ajungerea în stare de insolvență, nicidecum să repare prejudiciul creditorilor.
în atare situație aceștia răspund pentru partea de pasiv a debitoarei care este o consecință a faptelor săvârșite, pasiv astfel cum apare evidențiat conform tabelului consolidat al creanțelor.
în speță, pârâtul a avut calitatea de administrator statutar al debitoarei și potrivit dispozițiilor mai sus enunțate avea obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 33 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, obligație nesocotită așa cum rezultă din raportul administratorului judiciar.
Din probele administrate în cauză a rezultat cu prisosință săvârșirea de către administrator a faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, deoarece prin nepredarea documentelor contabile către lichidator se dovedește îndeplinirea precară a îndatoririlor legale prevăzute de art. 73 din Legea nr. 31/1990, fiind dovedită culpa sa în acest fel.
Lipsa înregistrărilor contabile reale, a registrelor, în condițiile în care aceste documente nu au fost predate administratorului/lichidatorului creează prezumția simplă a inexistenței unei contabilități conforme cu legea, prezumție a cărei răsturnare cădea în sarcina pârâtului nicidecum a administratorului judiciar. în speță, pârâtul a invocat în apărarea sa împrejurarea că nu se află în posesia evidenței contabile ca urmare a unei inundații fără a produce probe în acest sens.
Curtea reține ca fiind demonstrate condițiile privind existența unei fapte ilicite din cele enumerate de lege și a vinovăției administratorului social al debitoarei.
Vinovăția pârâtului rezultă din însăși încălcarea dispozițiilor legale, în sensul că, deși avea anumite obligații stabilite de Legea nr. 31/1990 și Legea contabilității nr. 82/1991, a exercitat atribuțiile de administrator social fără respectarea acestor obligații, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu fiind prezumat cât timp există starea de insolvență.
Cauzarea stării de insolvență înseamnă producerea unui prejudiciu în patrimoniul debitoarei, stare care afectează indirect și pe creditorii care ajung în imposibilitatea recuperării creanțelor deținute față de debitoare. Prejudiciul este cert, lichid și exigibil și este dat de faptul că societatea debitoare, ajunsă în stare de insolvență, se află în imposibilitatea de a-și acoperi datoriile.
O dată deschisă procedura este dovedit prejudiciul produs debitoarei, iar lipsa documentelor contabile cerute de lege induce ideea că administratorul societății a urmărit cu intenție aducerea societății în stare de faliment, neexistând înregistrări cu privire la activitățile comerciale desfășurate, a veniturilor obținute, destinația acestora.
Practic, se poate reține că societatea debitoare a funcționat în tot acest timp ca o societate fantomă, cât timp nu există nici o înregistrare contabilă legală care să ateste derularea raporturilor comerciale, a situației financiare, fiind de datoria administratorului să depună evidența contabilă a societății debitoare pentru a se putea examina modul în care și-a îndeplinit obligațiile contractuale și legale, evitarea stării de insolvență, acesta manifestând însă rea credință în îndeplinirea obligațiilor legale stabilite prin norme imperative.
în această situație, condițiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite în sarcina pârâtului, soluția judecătorului sindic fiind nelegală și netemeinică.
Deși avea obligația legală de a organiza și conduce contabilitatea în conformitate cu art. 1 al Legii 82/1991 administratorul statutar al debitoarei nu a făcut demersuri nici pentru înregistrarea bilanțurilor financiar-contabile al anilor 2006 – 2010 la organul fiscal teritorial.
Susținerea recurentului că a fost în imposibilitate de a se apăra și a clarifica o serie de aspecte care ar fi relevat instanței faptul că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale deoarece nu se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute la articolul 138 lit. d) și e) din Legea nr. 85/2006 urmează a fi înlăturată de Curte ca fiind neîntemeiată.
Chiar și în situația în care lichidatorul nu l-ar fi notificat corect cu privire la depunerea documentelor și informațiilor impuse de art. 33 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 recurentul avea posibilitatea de a dovedi instanței că a ținut evidența contabilă in conformitate cu legea. Curtea constată că nici în fața instanței de recurs recurentul nu a făcut o astfel de dovadă, nefiind deci răsturnată prezumția simplă reținută de judecătorul sindic referitoare la inexistența documentelor contabile ale debitoarei, documente pe care administratorul social avea obligația legală de a le întocmi și înregistra în evidența primară a societății și depune la ORC și DGFP Constanța.
împrejurarea că prin hotărârea recurată pârâtul a fost trecut cu numele de M.V în loc de M.N nu constituie motiv de casare a hotărârii ci este o eroare materială care poate fi îndreptată potrivit art. 281 C.proc.civ.
Aceasta pentru că, deși reclamanta DGFP Constanța a solicitat inițial antrenarea răspunderii față de M.V , ulterior prin adresa nr. 23878/7.03.2011 depusă pentru termenul din 25.03.2011 a făcut precizări în sensul indicării corecte a numelui pârâtului, acela de M.N , precum și a domiciliului său din Constanța Al. M nr. 4.
în atare situație, instanța a dispus prin încheierea din 25.03.2011, îndreptarea citativului, citarea pârâtului cu numele corect, la adresa indicată de reclamantă, pârât care a fost citat conform mențiunilor din încheierea din 25.03.2011, dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflându-se în dosarul de fond.
Așa cum rezultă din înscrisul depus la data de 21.04.2011, recurentul a depus cerere de amânare a judecății pentru pregătirea apărării, anexând și copia citație dovadă că i-a fost adusă la cunoștință.
La termenul din 29.04.2011 instanța a apreciat întemeiată cererea pârâtului de a-și pregăti apărarea, acordând un nou termen de judecată la 20.05.2011 fără însă ca acesta să se prezente pentru a-și susține apărarea.
Susținerea recurentului că i s-ar putea imputa numai o parte a pasivului (30%), fără a preciza cum a ajuns la acest procent, pentru nepromovarea formalităților de dizolvare și radiere a societății la nivelul anului 2007 nu poate fi primită în condițiile în care s-a considerat că prin fapta sa a determinat ajungerea în insolvență a debitoarei, fiind obligat să suporte întregul prejudiciu rămas nerecuperat, în lipsa unor bunuri ale debitoarei ce ar fi putut fi valorificate pentru acoperirea creanțelor creditorilor.
în ceea ce privește critica referitoare la creanța DGFP Constanța Curtea constată că este neîntemeiată deoarece aceasta nu poate fi contestată în prezenta fază procesuală, ea fiind înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei tocmai pentru că nu a fost contestată potrivit art. 73 din Legea nr. 85/2006 la momentul înscrierii ei în tabelul preliminar de creanțe.
Concluzionând, Curtea reține că hotărârea tribunalului este legală, criticile aduse de recurent nefiind de natură a atrage modificarea acesteia motiv pentru care în temeiul art. 312 din C.proc.civ. recursul va fi respins ca nefondat.
