Răspunderea administratorului este o răspundere specială, care împrumută prin reglementarea sa caracteristicile răspunderile delictuale, care, pentru a fi angajată, este necesar a se constata îndeplinirea cumulativă a condiţiilor generale ale acestei răspunderi.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1507 din 17 noiembrie 2011
Prin acțiunea înregistrată la 10.12.2007 în dosarul nr. 343/118/06.10.2005, M. SPRL, în calitate de lichidator judiciar debitoarei SC V. SA a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv suportarea pasivului debitoarei în cuantum de 20.696.661,90 lei de către pârâții M.L., M.E.A., A.G., T.L., M.S.C., B.C.
Motivând acțiunea, reclamanta învederează în esență că fapta administratorilor/acționarilor de a proceda la vânzarea autoutilitarei marca V.T și a autotractorului marca I., încasând și folosind sumele obținute în interes personal, în timp ce pe numele societății debitoare au fost înregistrate restanțe cu privire la taxele și impozitele neachitate, se circumscrie dispozițiilor art. 138 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006, autoturismul P., aflându-se în continuare în posesia administratorilor/acționarilor.
Reclamanta a precizat că, urmare a managementului defectuos și acțiunii ilicite a pârâților, imobilul în care s-a desfășurat activitatea societății a fost sechestrat și vândut la licitație în procedura de silită, de către organele fiscale, iar AGA a decis repartizarea pe dividende a sumei de 9.928.799.000 lei, în condițiile în care, SC V. SA înregistra datorii la bugetul statului, arătându-se că, sunt întrunite elementele constitutive ale faptei reglementate de dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006.
Reclamanta a apreciat că, sunt îndeplinite și condițiile dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. d), și lit. e) din legea insolvenței, atât timp cât, conform verificărilor Gărzii Financiare – Comisariatul General, au rezultat prejudicii aduse bugetului de stat prin operațiuni comerciale cu firme fantomă, evaziune fiscală, falsificare și folosire de instrumente de marcare false pe perioada administrării efectuate de pârâta T.L.
S-a arătat în continuare că, deși s-a înregistrat o creștere a veniturilor, respectiv a profitului net comparativ cu anul 2003, societatea debitoare a intrat în stare de insolvență, datorită creanțelor nerecuperate, iar o parte a patrimoniului a fost executat silit.
în drept, s-au invocat dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, art. 10 din Legea nr. 82/1991, art. 73 lit. c) și art. 72 din Legea nr. 31/1990.
în dovedirea acțiunii, reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri și interogatoriile pârâților.
Prin întâmpinare, pârâta T.L. a arătat că nu a folosit în interes personal autoturismele deținute de societatea debitoare în leasing, deoarece începând cu luna martie 2004, a intrat în concediu pentru creșterea copilului, dată la care autoturismele se aflau în posesia SC V. SA.
S-a relevat că, pârâtul decedat M.E. era singurul în măsură să depună documentele contabile, precum și că evidența contabilă analitică și sintetică a fost ținută corect și la zi, precizându-se că, lichidatorul judiciar nu a specificat activele persoanei juridice pretins a fi deturnate și nici faptele pe care le-ar fi săvârșit pârâta, anexând la întâmpinare, adresa nr. 110/D/P/2006 emisă de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Constanța.
S-a depus la dosar Rezoluția din data de 08.09.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, prin care, s-a confirmat propunerea organelor de poliție, de a nu se începe urmărirea penală față de făptuitorii M.E., A.G., T.L., M.S.C., B.C. și C.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 147 din Legea nr. 85/2006.
S-au audiat martorii L.F. și M.A., la propunerea pârâților M.S.C., B.C. și s-a administrat proba cu interogatoriile pârâților.
Prin Sentința civilă nr. 1729/03.03.2011, Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta M. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al SC V. SA în contradictoriu cu pârâții M.L., M.E.A., A.G., T.L., M.S.C., B.C., dispunându-se ca pasivul debitoarei SC V. SA în cuantum de 20.696.661,90 lei, să fie suportat de pârâții A.G., T.L., M.S.C., B.C.
Prin aceeași hotărâre, s-a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții M.L., M.E.A., ca nefondată, dispunându-se ca sumele depuse potrivit art. 138 C.proc.civ. din Legea nr. 85/2006, să intre în averea debitoarei și destinate acoperirii pasivului.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că, prin Sentința civilă nr. 37/COM/09.01.2006, s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului debitoarei SC V. SA, cel din urmă tabel preliminar rectificat, fiind depus la data de 30.10.2006, iar tabelul definitiv la data de 20.12.2006.
Prin Sentința civilă nr. 827/COM/08.02.2007 s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei, tabelul suplimentar fiind depus la data de 16.04.2007, iar tabelul definitiv consolidat la 16.05.2007, fără a se fi întocmit raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană, care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din următoarele fapte:
„b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia”.
Față de conținutul textului de lege sus-citat, reține instanța de fond că, în ceea ce privește acțiunea în antrenare răspundere, promovată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâții M.L., M.E.A., aceasta a fost respinsă, ca nefondată pentru următoarele considerente:
Pârâții au avut calitatea de moștenitori ai pârâtului decedat M.E.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că, în fapt, pârâții nu au săvârșit vreun act de administrare, nefiind îndeplinite condițiile pentru a se reține calitatea acestora de subiect al răspunderii prevăzute de art. 138, iar răspunderea civilă delictuală este personală și incumbă doar autorului faptei ilicite.
în cauză, pârâții A.G., T.L., M.S.C., B.C., au avut calitatea de administratori ai societății debitoare în perioade diferite, cu excepția pârâtei B.C. care a fost acționar, dar care s-a implicat în administrarea societății debitoare (de exemplu, Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor din data de 31.01.2005).
în funcție de izvorul obligației încălcate, răspunderea civilă poate fi delictuală pentru fapta proprie sau contractuală, când izvorăște dintr-un contract (cum este contractul de management), atât timp cât, ambele forme de răspundere civilă presupun îndeplinirea următoarelor condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, vinovăția și legătura de cauzalitate.
Sub aspectul săvârșirii faptei prevăzute de art. 138 lit. b), c) din Lege b) – au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) – au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți), s-a reținut activitatea ilicită săvârșită de către pârâți, în interesul material personal evident constatată prin verificările efectuate de Garda Financiară – Comisariatul General, menită să conducă la prejudicierea bugetului de stat și contribuind la încetarea de plăți.
Apărarea pârâtei T.L., în sensul dispunerii neînceperii urmăririi penale față de acesta (fila 15 dosar vol. III), nu a putut fi reținută, întrucât soluția penală nu exclude reținerea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
în ceea ce privește săvârșirea de către pârâți a faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din lege (au ținut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea), judecătorul sindic a reținut următoarele:
Bilanțul reprezintă un document de sinteza, în care sunt prezentate elemente de activ, datorii și capital propriu ale unei companii/instituții la un anumit moment, care reflecta scriptic o sinteza in expresie bănească a patrimoniului unei societăți, elementele bilanțului fiind activele, capitalul propriu si datoriile, ultimele doua elemente fiind denumite și pasive bilanțiere.
întocmirea acestuia este obligatorie, potrivit art. 28 din Legea nr. 82/1991 și art. 73 din Legea nr. 31/1990.
Chiar dacă au fost întocmite, ca obligație generală și predate documentele contabile ale societății, din constatările Gărzii Financiare amintite, se conturează neregularități referitoare la ținerea contabilității, care au produs prejudicii bugetului de stat, comise cu intenția de a eluda obligațiile fiscale, fapte care au concurat la cauzarea stării de insolvență a debitoarei.
Referitor la săvârșirea de către pârâți a faptei încadrate la dispozițiile art. 138 lit. e) (au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia), s-a constatat că, nepredarea de către pârâți a bunurilor din averea debitorului, în speță a autoturismului marca P.C S 4.5/340, generează prezumția că, a fost ascuns și, eventual, folosit în interes personal de către pârâți, prezumție care, nu a fost răsturnată de aceștia, prin mijloacele de probă administrate în cauză.
De asemenea, judecătorul sindic a reținut și încasarea unor remunerații abuzive de către pârâți, în urma Hotărârii AGA din data de 31.01.2005 (procesul – verbal a fost semnat de toți pârâții), prin care, s-a decis repartizarea profitului net al exercițiului în sumă de 9.928.799 lei, în exclusivitate pentru dividende, în condițiile în care, numai datoriile către bugetul statului erau în sumă de 105.689.309.000 lei ROL.
Concluzionând asupra îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, s-a reținut, în privința incidenței dispozițiilor art. 138 lit. b), c), d), e) că, prejudiciul material există, raportat, atât la starea de insolvență a debitoarei, cât și la existența creanțelor împotriva debitoarei menționate în tabelul definitiv consolidat, iar neregulile contabile, managementul defectuos, inexistența unei strategii manageriale viabile și desfășurarea unei activități economice ilicite în interesul personal material al pârâților, fapte imputabile pârâților, au cauzat starea de insolvență a debitoarei.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții T.L., A.G., M.S.C., B.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără indicarea temeiului de drept și cu următoarea motivație, în esență:
– Greșit a apreciat instanța de fond că, sunt îndeplinite cerințele legale pentru antrenarea răspunderii patrimoniale ale recurenților, întrucât lichidatorul însuși a recunoscut că, nu a întocmit raportul privind cauzele care au dus la încetarea de plăți, iar înscrisurile depuse la dosarul cauzei demonstrează că, nu au săvârșit nicio faptă ilicită și nici nu există raport de cauzalitate între presupusele fapte săvârșite de către pârâți și prejudiciul pretins.
Se arată că, M. SPRL a enumerat o serie de fapte presupuse a fi fost săvârșite de către foștii administratori/acționari, fără însă ca vreuna dintre acestea să fie individualizate, respectiv reținută în sarcina fiecărui pârât și fără ca acestea să fie probate prin vreun mijloc de probă, fapt pentru care recurenții nici nu au știut ce fapte le sunt imputate fiecăruia dintre ei, astfel:
– din răspunsurile la interogatorii, precum și declarațiile martorilor audiați rezultă cu certitudine că, recurenții nu au folosit în interes propriu autoturismele achiziționate în sistem leasing de la P.L.R. SRL.;
– pârâta T.L., începând cu luna februarie 2004 a intrat în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, dată la care autoturismele se aflau în posesia SC V. SA, iar tot de la acea dată, conform mențiunilor din Certificatul constatator comunicat de către ORC Constanța, aceasta a fost revocată din funcția de administrator;
– recurenta B.C. nu posedă permis de conducere și nici nu are cunoștință despre existența vreunui autoturism. Totodată, așa cum rezultă din răspunsurile la interogatorii, autoturismul P.a fost ridicat de către un judecătoresc în cadrul unui dosar de executare silită;
– recurentul pârât M.S.C. nu a folosit nici un autoturism în interes personal, mai mult, acesta avea calitatea de salariat al societății, fiind încadrat pe funcția de agent comercial și nu avea cum să folosească aceste autoturisme în interes personal;
– față de autoutilitara marca V.T și autotractorul marca I., se arată că, nu există nicio dovadă că, sumele obținute din vânzarea acestora au fost folosite în interesul personal al recurenților, societatea a depus la DGFP Constanța, în conformitate cu prevederile legale, bilanțurile contabile pe toată perioada desfășurării activității sale (există la dosarul cauzei bilanțurile depuse pentru anul 2003, 2004, 2005).
în ceea ce privește situația financiară pe anul 2004, societatea a înregistrat un profit brut de 13.823.913 lei și a plătit impozit pe profit suma de 3.895.114 lei, conform bilanțului de la 31.12.2004, depus la AFP Constanța, ținând contabilitatea în conformitate cu prevederile Legii 82/1991, dovada fiind faptul că, din chiar înscrisurile depuse la dosar, rezultă că aceste documente se aflau la început în imobilul situat în str. I., imobil ce a fost executat silit de către AFP Constanța, pentru ca, apoi să fie predate în urma unor procese verbale la IPJ Ialomița, documente ce se aflau în posesia lui M.E., singurul în măsură să depună aceste documente contabile, și prin urmare, nu li se poate reproșa că, au refuzat să predea evidența financiar contabilă, refuzul acestora fiind echivalent, în opinia lichidatorului, cu inexistența documentelor contabile.
De altfel, prin rezoluția din 8.09.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de recurenți, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 147 din Legea nr. 85/2006.
Referitor la susținerea că, s-ar face vinovați de prejudiciul adus bugetului de stat prin operațiuni comerciale cu societăți fantomă, evaziune fiscală, falsificare și folosire de instrumente de marcare false este nefondată, dovada fiind faptul că, prin Ordonanța nr. 110/31.05.2006 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de recurenți, reținându-se că, faptele au fost săvârșite de M.E., recurenții critică reținerea instanței de fond, cum că, prin soluția de neîncepere a urmăririi penale față de aceștia, întrucât ei nu au săvârșit infracțiuni de natura economică, subzistă vinovăția lor.
Greșit instanța de fond a concluzionat o prezumție simplă, cum că documentele contabile nu au fost întocmite cu respectarea cerințelor legale, deși acestea nu au fost predate în întregime lichidatorului și asta nu din cauza recurenților, deoarece, în urma cercetărilor efectuate în dosarele penale s-a constatat că nu erau în posesia lor.
Arată recurenții că, se pretinde că ar fi deturnat sau că ar fi ascuns o parte din activul persoanei juridice, dar nu se specifică despre ce active este vorba, care sunt faptele personale pe care le-ar fi săvârșit, perioada și care sunt înscrisurile din care reiese acest fapt.
Chiar lichidatorul recunoaște că, nu cunoaște cauzele care au condus la încetarea de plăți, deoarece nu există înscrisuri în acest sens, iar conform raportului comisiei de cenzori, reiese că, patrimoniul a fost inventariat în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991 și a OMF 2388/1995, rezultatele inventarierii fiind operate în contabilitate și prinse în bilanț.
Referitor la creanțele încasate, s-a acționat pe căi legale pentru a fi recuperate, evidența contabilă analitică și sintetică a fost ținută corect și la zi, neîncălcându-se disciplina financiară, pierderea a fost independentă de agentul economic, cauzele fiind explicate în raporturile de gestiune.
Prin întâmpinare, M. SPRL, lichidator judiciar al SC V. SA, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivația că hotărârea recurată este temeinică și legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 138 din legea insolvenței, la situația de fapt stabilită pe baza probelor administrate în cauză.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate și a probatoriului administrat, văzând și dispozițiile art. 312 C.proc.civ, Curtea respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esență:
Prin Sentința civilă nr. 37/COM/9.01.2006, s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului debitoarei SC V. SA, pentru ca, prin Sentința civilă nr. 827/COM/08.02.2007 să se fi dispus intrarea în faliment a debitoarei, desemnându-se în calitate de lichidator pe M. SPRL
Judecătorul sindic a fost investit la data de 10.12.2007 în dosar nr. 343/118/2005 de către M. SPRL, în calitate de lichidator judiciar debitoarei SC V. SA, cu cerere având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale, în temeiul art. 138 alin. (1) lit. b), d), c), e) din Legea nr. 85/2006, respectiv suportarea pasivului debitoarei în cuantum de 20.696.661,90 lei, de către pârâții M.L., M.E.A., A.G., T.L., M.S.C., B.C.
Așa fiind, în mod legal și temeinic hotărârea instanței s-a circumscris dispozițiilor cuprinse în art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora „Judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folos propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia….”.
în raport cu textul de lege sus-citat, reține Curtea că antrenarea răspunderii materiale a fostului administrator al societății falite, presupune îndeplinirea unor cerințe esențiale ale admisibilității cererii, așa după cum legal și temeinic a reținut și instanța de fond, respectiv:
– existența unui raport de cauzalitate între fapta administratorului și prejudiciul creat, cu mențiunea că reclamantul este ținut să dovedească vinovăția fostului administrator.
De altfel, practica a statuat asupra împrejurării că, răspunderea administratorului este o răspundere specială, care împrumută prin reglementarea sa, caracteristicile răspunderile delictuale, care, pentru a fi angajată, este necesar a se constata îndeplinirea cumulativă a condițiilor generale ale acestei răspunderi, astfel cum prevăd dispozițiile art. 998 și art. 999 C.civ., respectiv:
– faptă ilicită;
– prejudiciu;
– legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu;
– vinovăția.
în raport cu aceste reglementări, se constată că, legal și temeinic judecătorul sindic a reținut că, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 lit. b), d), c), e) din Legea nr. 85/2006, atât timp cât, recurenții pârâți în calitatea lor de administratori ai debitoarei SC V. SA, se fac vinovați de săvârșirea faptelor de a efectua acte de comerț în interes personal, sub acoperirea societății și de a continua activitatea, deși aceasta se îndrepta spre încetarea de plăți, fiind edificatoare sesizarea penală nr. 200746/29.03.2005 înaintată de Garda Financiară – Comisariatul General către Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina.
Deoarece recurenta pârâtă T.L. a deținut funcția de președinte al consiliului de administrație, în perioada de verificări efectuate de Garda financiară, Curtea nu poate reține susținerea acesteia precum că, ar fi străină de actele și faptele ilicite, care au condus la insolvență debitoarei.
Totodată, nici susținerile recurentei, în sensul dispunerii neînceperii urmăririi penale față de aceasta, nu pot fi primite de Curte, întrucât soluția penală nu exclude reținerea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, cum de altfel, legal și temeinic a reținut și instanța de fond.
Sub aspectul săvârșirii faptelor prevăzute de art. 138 lit. b), c) din Legea Insolvenței, Curtea reține activitatea ilicită săvârșită de recurenți, în interes material personal, astfel cum rezultă din verificările efectuate de Garda Financiară, ce a condus la prejudicierea bugetului de stat și a contribuit la încetarea de plăți, odată ce:
– au fost efectuate acte de comerț ilicite cu alcool, pentru a obține foloase proprii;
– o parte din debite au fost recuperate prin executare silită asupra bunurilor debitoarei SC V.C SA, care și-a întrerupt activitatea;
– autoturismele achiziționate în baza contractelor de leasing încheiate de societate, au fost folosite de administratori în interes propriu, o parte din ele fiind recuperate de firma de leasing;
– vânzarea unor autoturisme aparținând debitoarei, nu au fost radiate din evidențele fiscale, astfel că, pe numele acesteia, erau menționate restanțe constând din taxe și impozite aferente acestor bunuri.
în ce privește fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, Curtea apreciază că, legal și temeinic judecătorul sindic a reținut că, obligația ținerii evidenței contabile revine administratorilor, respectiv recurenților pârâți, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revenind acestora, în conformitate cu art. 10 din Legea contabilității nr. 82/1991.
Examinând înscrisurile de la dosarul cauzei, în special procesele verbale încheiate de Garda financiară, Curtea constată că, au fost efectuate operațiuni comerciale cu societăți fantomă, activități de comercializare a băuturilor alcoolice fără acte de proveniență și fără autorizație de funcționare, recurenții pârâți nedemonstrând, în sensul art. 1169 C.civ. că, nu au cunoscut aceste fapte și consecințele asupra debitoarei.
Probatoriul administrat în cauză, face dovada că, judecătorul sindic a reținut corect că, deși o parte din evidența contabilă a fost predată organelor de urmărire penală, în scopul definitivării cercetărilor penale, nu-i exonerează pe aceștia de obligația de a dovedi existența tuturor registrelor cerute de lege și că, sunt corect ținute, deoarece din constatările Gărzii Financiare s-au conturat neregularități referitoare la ținerea contabilității, ce au condus la producerea de prejudicii bugetului de stat, comise cu intenția de a eluda obligațiile fiscale, atât timp cât, nu au fost produse dovezi contrare.
Referitor la săvârșirea de către recurenți a faptei prevăzută de dispozițiile art. 138 lit. e) din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că, nepredarea autoturismului Porche Cayenne, a generat prezumția că, a fost ascuns și folosit de oricare dintre aceștia, prezumție ce nu a fost răsturnată prin mijloace de probă administrate în cauză, în conformitate cu art. 1169 C.civ., potrivit căruia: „Cel care face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească”.
Același probatoriu dovedește că, recurenții au încasat abuziv remunerații sub formă de dividende, în acest sens fiind relevant procesul verbal al Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din 31.01.2005, ce a fost semnat de toți recurenții, în timp ce, societatea înregistra datorii, și astfel se poate concluziona că, aceștia au urmărit satisfacerea unui interes personal și nu cel al societății comerciale.
Față de incidența dispozițiilor art. 138 lit. b), d), c), e) din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că, în mod legal și temeinic, instanța de fond a constatat că, sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii patrimoniale a recurenților pârâți, odată ce, prejudiciul material există, raportat, atât la starea de insolvență a debitoarei, cât și la existența creanțelor menționate în tabelul definitiv consolidat, neregulile contabile, desfășurarea unei activități ilicite în interesul personal al recurenților pârâți, au cauzat starea de insolvență a debitoarei.
Revenind asupra concluziilor Curții, trebuie reținut că, odată ce în speță, au fost produse dovezi privind posibilitatea reținerii în sarcina recurenților pârâți a săvârșirii faptelor prevăzute de textele de lege sus-enunțate, instanța constată că, sunt îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii prevăzute de art. 998, cu referire la art. 999 C.civ., respectiv: faptă ilicită, prejudiciul, legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și vinovăția.
în ceea ce privește acțiunea în antrenarea răspunderii materiale a numiților M.L. și M.E.A., Curtea apreciază că, în mod legal și temeinic, instanța de fond a procedat la respingerea acțiunii față de sus-menționatele persoane, odată ce, pe de o parte, ei au calitatea de moștenitori ai defunctului M.E., iar pe de altă parte, din probele administrate în cauză, rezultă fără putință de tăgadă că aceștia nu au săvârșit nici un act de administrare a societății, știut fiind că răspunderea civilă delictuală este personală și incumbă numai autorului faptei ilicite.
Față de sus-menționatele constatări, nefondat este și cel din urmă motiv de recurs privind susținerile referitoare la Ordonanța nr. 110/31.05.2006 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de recurenți.
Cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând și dispozițiile art. 312 C.proc.civ., Curtea respinge recursul, ca nefondat.
