Răspunderea persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitoarei ajunsă în stare de este o răspundere civilă pentru fapta proprie faţă de debitor iar nu faţă de creditori, ce întruneşte multe din caracteristicile răspunderii delictuale, fiind menită să asigure repararea prejudiciului cauzat debitoarei prin ajungerea în stare de insolvenţă, nicidecum să repare prejudiciul creditorilor.
În atare situaţie aceştia răspund pentru partea de pasiv a debitoarei care este o consecinţă a faptelor săvârşite, pasiv astfel cum apare evidenţiat conform tabelului consolidat al creanţelor.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1431 din 26 octombrie 2011
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr. 2279/88/2010, creditoarea S.C. M.L. IFN S.A. București, în calitate de președinte al comitetului creditorilor debitoarei SC 03 NRG P. SRL, aflată în procedura insolvenței în temeiul Legii nr. 85/2006 a chemat în judecată pe pârâtul V.S.I., administrator statutar al debitoarei, solicitând atragerea răspunderii civile a acestuia în conformitate cu prevederile art. 138 alin. (3) coroborat cu art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
în motivare reclamanta a arătat că prin Sentința civilă nr. 2166 din 06.11.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1878/88/2009 s-a admis cererea formulată de creditoarea SC O.A. SRL și s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență privire la debitoarea SC 03 NRG P. SRL, fiind desemnat administrator judiciar H.M. E. IPURL București.
Mai arată reclamanta că administratorul judiciar a făcut dovada notificării administratorului în legătură cu obligația depunerii documentelor prevăzute de art. 28 din Legea Insolvenței, acesta semnând pentru primirea notificării, însă nu s-a conformat dispozițiilor legale și nu a predat actele și informațiile prevăzute de lege.
Arată creditoarea că, în aceste condiții că s-a născut prezumția simplă că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea fiind îndeplinite prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
La data de 14 ianuarie 2011, pârâtul V.S.I. a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii, arătând că responsabilitatea de a ține toate evidențele contabile a fost transferată către o companie specializată, întreaga și raportările contabile fiind ținute la zi.
Prin Sentința civilă nr. 588/18.02.2011 Tribunalul Tulcea a admis cererea și a obligat pârâtul, în calitate de administrator statutar al debitoarei, să suporte pasivul neacoperit al debitoarei până la concurența sumei de 436.423,5 lei reprezentând creanțe nerecuperate, reținând următoarele:
La data de 6.11.2009, Tribunalul Tulcea, prin Sentința civilă nr. 2166, pronunțată în dosarul nr. 1878/88/2009, a admis cererea formulată de creditorul SC O.A. SRL și a dispus deschiderea procedurii de insolvență privire la debitoarea SC 03 NRG P. SRL, fiind desemnat administrator judiciar H.M. E. I.P.U.R.L București.
Prin Sentința civilă nr. 258 din 5.02.2010 pronunțată de judecătorul sindic s-a aprobat raportul administratorului judiciar HM E. IPURL și s-a dispus intrarea societății debitoare SC 03 NRG P. SRL în procedura falimentului, fiind desemnat lichidator HM E. IPURL București.
La data de 8.06.2010 a fost înregistrat la grefa tribunalului, sub nr. 457, tabelul definitiv al creditorilor debitoarei SC 03 NRG P. SRL, totalizând datorii în cuantum de 436.423,50 lei.
în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția insolvenței, administratorul judiciar al debitoarei a consemnat că fostul administrator nu i-a predat documentele financiar – contabile, iar notificarea expediată administratorului în legătură cu obligația depunerii documentelor prevăzute de art. 28 din Legea Insolvenței a fost semnată de acesta pentru primire încă din 17.03.2010.
Ca urmare, debitoarea avea obligația de a depune documentele financiar-contabile și totodată declarațiile și listele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, însă a refuzat să își îndeplinească obligațiile sau să colaboreze cu administratorul judiciar.
Doctrina juridică a statuat că, în cazul neîndeplinirii de către administrator a obligației de a preda evidența contabilă lichidatorului, se prezumă că administratorul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea sau a făcut să dispară documentele contabile, faptă prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Fapta administratorului V.S.I. de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea a condus la prejudicierea creditorilor debitoarei atât prin faptul că societatea a ajuns în stare de insolvență cât și prin împrejurarea că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitoarei, fiind evidentă legătura de cauzalitate dintre fapta pârâtului și prejudiciul suferit de creditor.
Fată de aceste considerente, judecătorul sindic a admis acțiunea și a obligat pe pârâtul V.S.I. să suporte pasivul neacoperit al debitoarei SC 03 NRG P. SRL până la concurența sumei de 436.424,50 lei, reprezentând valoarea creanțelor nerecuperate.
4. împotriva acestei hotărâri pârâtul a formulat recurs pe care a criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică.
– Arată că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de acesta prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, prin care a arătat împrejurarea că evidențele contabile și documentele financiare sunt deținute de SC DSE C.E. SRL prin externalizarea serviciilor contabile ale SC 03 NRG P. SRL. Față de acest aspect învederat, despre care lichidatorul judiciar a luat cunoștință, apreciază că prezumția simplă invocată de instanța de judecată raportat la doctrină este înlăturată.
– In opinia recurentului, în mod nelegal a fost atrasă răspunderea sa în calitate de fost administrator al SC 03 NRG P. SRL, întrucât nu a fost stabilită legătura de cauzalitate între prejudiciul produs și propria faptă. Prezumției simple, ca o concluzie a instanței de fond asupra unui fapt necunoscut i-a opus indicarea persoanei care a efectuat operațiunile contabile și care deține documentele financiare solicitate, respectiv societatea de angajată de SC 03 NRG P. SRL.
Acest fapt este de natură a înlătura definitiv prezumția invocată de instanță, că nedepunerea actelor reprezintă fapta ilicită a administratorului de a ține contabilitate fictivă, de a face să dispară documente și de a nu ține contabilitatea în conformitate eu legea.
Deși a luat cunoștință de aceste aspecte și urma a fi administrat probatoriul propus de acesta în cauză, instanța a procedat la judecarea cauzei, ducând la pronunțarea unei hotărâri nelegale.
– Dincolo de aceste aspecte însă, simplul fapt prin care se ia cunoștință că o altă persoană decât cea care deține calitatea de pârât în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 138 alin.(1) lit. d) din deține înscrisurile necesare pentru verificarea pasivului și activului unei societăți în insolvență, face ca acțiunea să fie respinsă, întrucât lichidatorul judiciar nu a efectuat toate demersurile legale pentru intrarea în posesie a actelor și nu este dovedită legătura de cauzalitate între fapta personală a administratorului și insolvență societății.
Totodată, arată că instanța nu și-a manifestat rolul activ prevăzut de art. 129 C.proc.civ. și prin urmare nu a administrat toate actele și înscrisurile propuse și necesare unei corecte și echitabile judecări a cauzei supuse soluționării. Consideră că în acest mod i s-a încălcat dreptul la apărare.
5. Examinând recursul în limitele investirii instanței, prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurentă și care au fost încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.proc.civ., a probelor și apărărilor formulate contradictoriu de părți, Curtea constată că este nefondat, nefiind identificate motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate.
Astfel, cererea de antrenare a răspunderii a fost întemeiată de către creditoare pe dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. d) cu raportare la art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care „…judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea”
Potrivit textului legal invocat coroborat cu dispozițiile art. 998 C.civ. în acțiunea de atragere a răspunderii materiale reclamantul trebuie să dovedească elementele răspunderii civile delictuale, respectiv săvârșirea faptei, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit art. 38 alin. (5) sau (7), debitoare, prin conducerea sa, era obligată să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 33 alin. (1),respectiv:
a) bilanțul și copii de pe registrele contabile curente;
b) o listă completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile și băncile prin care debitorul își rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menționa datele din registrele de publicitate;
c) o listă a numelor și a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanțele acestora: certe sau sub condiție, lichide sau nelichide, scadente sau nescadente, necontestate sau contestate, arătându-se suma, cauza și drepturile de preferință;
d) o listă cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile anterioare formulării cererii introductive;
e) contul de profit și pierderi pe anul anterior depunerii cererii;
f) o listă a membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaților cu răspundere nelimitată, pentru societățile în nume colectiv și cele în comandită;
g) o declarație prin care debitorul își arată intenția de intrare în faliment sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activității sau prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale; dacă această declarație nu va fi depusă până la expirarea termenului stabilit la alin. (2), se prezumă că debitorul este de acord cu începerea falimentului;
h) o declarație pe propria răspundere sau un certificat de la registrul societăților agricole ori, după caz, oficiul registrului comerțului în a cărui rază teritorială se află domiciliul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive.
Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 instituie obligația pentru societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice de a organiza și conduce contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, și contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității.
Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective.
Art. 73 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 stabilește în sarcina administratorilor răspunderea solidară față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și pentru corecta lor ținere.
Răspunderea persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitoarei ajunsă în stare de insolvență este o răspundere civilă pentru fapta proprie față de debitor iar nu față de creditori, ce întrunește multe din caracteristicile răspunderii delictuale, fiind menită să asigure repararea prejudiciului cauzat debitoarei prin ajungerea în stare de insolvență, nicidecum să repare prejudiciul creditorilor.
în atare situație aceștia răspund pentru partea de pasiv a debitoarei care este o consecință a faptelor săvârșite, pasiv astfel cum apare evidențiat conform tabelului consolidat al creanțelor.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere presupune într-adevăr probarea îndeplinirii celor 4 condiții ale răspunderii civile, respectiv existența faptei ilicite, a prejudiciului, a vinovăției și legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
în speță, din probele administrate rezultă că reclamantul a avut calitatea de administrator statutar al debitoarei și potrivit dispozițiilor mai sus enunțate avea obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 33 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, obligație nesocotită așa cum rezultă din raportul administratorului judiciar.
Din probele administrate în cauză de părți rezultă cu prisosință săvârșirea de către administrator a faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, deoarece prin nepredarea documentelor contabile către lichidator se dovedește îndeplinirea precară a îndatoririlor legale prevăzute de art. 73 din Legea nr. 31/1990.
într-adevăr, lipsa oricărui act sau document creează prezumția că administratorii societății nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. O astfel de prezumție simplă funcționează doar pentru persoanele care au avut calitatea de administrator și care, potrivit dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 și art. 10 din Legea nr. 82/1991 poartă răspunderea pentru corecta ținere a registrelor societății și pentru organizarea contabilității.
în speță, recurentul a invocat în apărarea sa împrejurarea potrivit cărei ar fi exonerat de răspundere întru-cât a încheiat un contract de prestări servicii cu o firmă specializată în domeniu contabil. Această apărare a fost înlăturată corect de tribunal în condițiile în care, chiar în situația în care documentele contabile sunt întocmite de o persoană calificată în domeniul contabil, ele sunt întocmite în numele societății, fiind în păstrarea acesteia nicidecum al prestatorului de serviciu.
Ori, chiar dacă documentele erau întocmite de firma specializată, obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 33 alin. (1), în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, în numele debitoarei, îi incumba administratorului statutar și nicidecum prestatorului de servicii, astfel cum a fost notificat de acesta la sediul social al debitoarei, sediu declarat la ORC.
în speță, din probele administrate rezultă cu prisosință săvârșirea de către recurent a faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 deoarece prin nepredarea documentelor contabile către administratorul judiciar se dovedește îndeplinirea precară a îndatoririlor legale prevăzute de art. 73 din Legea nr. 31/1990.
Lipsa înregistrărilor contabile reale, a registrelor, în condițiile în care aceste documente nu au fost predate administratorului/lichidatorului creează prezumția simplă a inexistenței unei contabilități conforme cu legea, prezumție a cărei răsturnare cădea în sarcina recurentului nicidecum a administratorului judiciar.
Curtea constată că în cauză instanța a motivat hotărârea, arătând care sunt argumentele care au dus la antrenarea răspunderii recurentului.
Criticile referitoare la lipsa de rol activ a instanței, precum și încălcarea dreptului la apărare al recurentului nu se verifică, acesta fiind citat în fața tribunalului, depunând la dosar întâmpinare și înscrisuri, care însă nu au fost considerate concludente în respingerea cererii creditoarei.
De altfel, Curtea constată că recurentul nu arată în concret ce probe utile și concludente a invocat în fața tribunalului iar acesta le-a respins nejustificat.
în atare situație Curtea reține ca fiind demonstrate condițiile privind existența unei fapte ilicite din cele enumerate de lege și a vinovăției administratorilor sociali ai debitoarei.
Cauzarea stării de insolvență înseamnă producerea unui prejudiciu în patrimoniul debitoarei, stare care afectează indirect și pe creditorii care ajung în imposibilitatea recuperării creanțelor deținute față de debitoare.
O dată deschisă procedura este dovedit prejudiciul produs debitoarei, iar lipsa documentelor contabile cerute de lege induce ideea că administratorul societății a urmărit cu intenție aducerea societății în stare de faliment, neexistând înregistrări cu privire la activitățile comerciale desfășurate, a veniturilor obținute, destinația acestora.
Practic, se poate reține că societatea debitoare a funcționat în tot acest timp ca o societate fantomă, cât timp nu există nici o înregistrare contabilă legală care să ateste derularea raporturilor comerciale, a situației financiare, fiind de datoria administratorului să depună evidența contabilă a societății debitoare pentru a se putea examina modul în care și-a îndeplinit obligațiile contractuale și legale, evitarea stării de insolvență, acesta manifestând însă rea credință în îndeplinirea obligațiilor legale stabilite prin norme imperative.
Vinovăția pârâtului sub forma intenției directe sau indirecte, rezultă din însăși încălcarea dispozițiilor legale, în sensul că, deși avea anumite obligații stabilite de Legea nr. 31/1990 și Legea contabilității nr. 82/1991, a exercitat atribuțiile de administrator social fără respectarea acestor obligații, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu fiind prezumat cât timp există starea de insolvență.
Prejudiciul este cert, lichid și exigibil și este dat de faptul că societatea debitoare, ajunsă în stare de insolvență, se află în imposibilitatea de a-și acoperi datoriile. în această situație, condițiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite în sarcina pârâtului, soluția judecătorului sindic fiind nelegală și netemeinică.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită, respectiv nerespectarea și aplicarea legii, și starea de insolvență este de asemenea dovedită.
Pe cale de consecință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998 C.civ. pentru antrenarea răspunderii administratorului societății, Curtea va respinge în temeiul art. 312 din C.proc.civ. recursul ca nefondat.
