Cauzarea stării de înseamnă producerea unui prejudiciu în patrimoniul debitoarei, stare care afectează indirect şi pe creditorii care ajung în imposibilitatea recuperării creanţelor deţinute faţă de debitoare. Prejudiciul este cert, lichid şi exigibil şi este dat de faptul că societatea debitoare, ajunsă în stare de insolvenţă, se află în imposibilitatea de a-şi acoperi datoriile.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1434 din 26 octombrie 2011
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 359/88/2009/a1 reclamantul HM E. IPURL București, în calitate de lichidator judiciar al SC H. SRL, jud. Tulcea, a solicitat atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtei H.A., în calitate de fost administrator al aceleași societăți, în sensul obligării la plata sumei de 1.345.114,78 lei, reprezentând totalul creanțelor înregistrate în tabelul definitiv consolidat de creanțe împotriva averii debitoarei.
în motivare s-a arătat că, prin Sentința civilă nr. 991/2009 judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii falimentului în formă simplificată a debitoarei SC H. SRL, și numirea în calitate de lichidator judiciar a HM E. IPURL București.
A mai precizat reclamantul că din datele obținute de la ORC de pe lângă Tribunalul Tulcea, debitoarea a fost constituită de H.A ca asociat unic, fiind totodată și administratorul societății.
S-a arătat că, deși notificată cu mențiunea obligațiilor legale cu privire la predarea actelor și informațiilor prevăzute de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, administratorul statutar al debitoarei, nu a predat actele contabile.
Mai arată reclamantul că, în opinia sa, cauza falimentului societății debitoare, se datorează continuării activității, în condiții de îndatorare excesivă, asociatul unic/administratorul, era obligat – potrivit art. 27 din – să ia toate măsurile pentru a înceta desfășurarea activității.
Solicită a se constata că sub aspectul faptei ilicite, pârâta a ținut o fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și a deturnat sau a ascuns o parte din avutul debitoarei, iar sub aspectul vinovăției, deși notificată, pârâta nu și-a onorat obligațiile legale prevăzute în mod imperativ de art. 35 din Legea nr. 85/2006, culpa acesteia constând în nepredarea actelor contabile către lichidatorul judiciar pentru stabilirea corectă a cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență.
De asemenea, se solicită a fi avut în vedere existența unui prejudiciu de 1.345.114,78 lei, reprezentând masă credală neacoperită.
în drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. a), c) și d) din Legea nr. 85/2006.
Pârâta H.A. nu a depus întâmpinare la dosar și, deși legal citată la interogatoriu, nu s-a prezentat în fața instanței.
Prin Sentința civilă nr. 2333/17.06.2011 Tribunalul Tulcea a respins cererea reținând următoarele:
Din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitoarei SC H. SRL s-a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 138 alin. (1) lit. a), c) și d) din Legea nr. 85/2006, întrucât administratorul societății debitoare nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice, a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane și a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Atragerea răspunderii foștilor membri ai organelor de conducere ai debitoarei, prin promovarea unei cereri întemeiată pe dispozițiile art. 138 din lege, reprezintă o cerere subordonată scopului lichidării adică acela de a acoperi pasivul debitoarei și de a-l stinge prin plata datoriilor.
Acțiunea formulată de lichidatorul judiciar se întemeiază în drept pe dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. a), c) și d) din Legea nr. 85/2006 însă instanța a reținut că nu s-a probat faptul că pârâta nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane și a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, precum și legătura de cauzalitate între aceste fapte și ajungerea societății în stare de insolvență.
Potrivit dispozițiilor legale mai sus arătate, fostul administrator poate fi obligat la plata unei părți din pasivul debitoarei chiar dacă a cauzat starea de insolvență a debitoarei numai prin una dintre faptele enumerate de art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, în condițiile existenței unei legături de cauzalitate între această faptă și starea de insolvență a debitoarei, situație nedemonstrată în cauză în ceea ce o privește pe pârâta H.A.
Pentru aceste considerente cererea lichidatorului judiciar a fost respinsă ca nefondată.
împotriva acestei hotărâri, lichidatorul judiciar a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
– soluția primei instanțe este greșită întrucât prin nedepunerea actelor contabile și încălcarea, pe această cale a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 85/2006, se naște prezumția simplă că evidența contabilă nu a fost ținută conform legii.
– în lipsa actelor contabile nu a fost cu putință valorificarea creanțelor de 773.985 lei si a stocurilor in suma totala de 227.703 lei, sau verificarea corectitudinii înscrierii acestora în raportările fiscale. Ori, prin nevalorificarea stocurilor si creanțelor s-a generat, de asemenea prezumția ca aceste active au fost folosite in folos propriu sau al altor persoane.
– evoluția datoriilor, raportata la involuția cifrei de afaceri, arată, fără nici un dubiu că parata-intimata a continuat o activitate ce genera cheltuieli mult mai mari decât veniturile, consecința directa si obiectiva fiind intrarea in incapacitate de plată.
Consideră că sunt îndeplinite toate condițiile atragerii răspunderii delictuale.
în drept a invocat prevederile art. 299 si urm. C.proc.civ., art. 304 si art. 3041din C.proc.civ.
Legal citată, intimata pârâtă nu a formulat apărări în cauză.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii și care au fost încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 dar și potrivit art. 3041 din C.proc.civ. Curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Conform art. 138 alin. (1) lit. a), c) și d) din Legea nr. 85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, dacă:
au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
au ținut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Potrivit textului legal invocat coroborat cu dispozițiile art. 998 C.civ. în acțiunea de atragere a răspunderii materiale reclamantul trebuie să dovedească elementele răspunderii civile delictuale, respectiv săvârșirea faptei, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit art. 38 alin. (5) sau (7), debitoare, prin conducerea sa, era obligată să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 33 alin. (1), respectiv:
a) bilanțul și copii de pe registrele contabile curente;
b) o listă completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile și băncile prin care debitorul își rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menționa datele din registrele de publicitate;
c) o listă a numelor și a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanțele acestora: certe sau sub condiție, lichide sau nelichide, scadente sau nescadente, necontestate sau contestate, arătându-se suma, cauza și drepturile de preferință;
d) o listă cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile anterioare formulării cererii introductive;
e) contul de profit și pierderi pe anul anterior depunerii cererii;
f) o listă a membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaților cu răspundere nelimitată, pentru societățile în nume colectiv și cele în comandită;
g) o declarație prin care debitorul își arată intenția de intrare în faliment sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activității sau prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale; dacă această declarație nu va fi depusă până la expirarea termenului stabilit la alin. (2), se prezumă că debitorul este de acord cu începerea falimentului;
h) o declarație pe propria răspundere sau un certificat de la registrul societăților agricole ori, după caz, oficiul registrului comerțului în a cărui rază teritorială se află domiciliul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive.
Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 instituie obligația pentru societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice de a organiza și conduce contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, și contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității.
Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective.
Răspunderea persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitoarei ajunsă în stare de insolvență este o răspundere civilă pentru fapta proprie față de debitor iar nu față de creditori, ce întrunește multe din caracteristicile răspunderii delictuale, fiind menită să asigure repararea prejudiciului cauzat debitoarei prin ajungerea în stare de insolvență, nicidecum să repare prejudiciul creditorilor.
în atare situație aceștia răspund pentru partea de pasiv a debitoarei care este o consecință a faptelor săvârșite, pasiv astfel cum apare evidențiat conform tabelului consolidat al creanțelor.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere presupune într-adevăr probarea îndeplinirii celor 4 condiții ale răspunderii civile , respectiv existența faptei ilicite , a prejudiciului, a vinovăției și legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
în speță, din probele administrate rezultă că reclamanta a avut calitatea de administrator statutar al debitoarei și potrivit dispozițiilor mai sus enunțate avea obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 33 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, obligație nesocotită așa cum rezultă din raportul administratorului judiciar.
Din raportul întocmit în baza art. 59 din Legea nr. 85/2006, de către lichidatorul judiciar, s-a constatat o creștere accentuată a datoriilor societății în anul 2007 față de anul 2006, respectiv de la 976.554 lei (în anul 2006), la 2.054.105 lei (în anul 2007), în condițiile în care cifra de afaceri a fost mult inferioară datoriilor, aceasta fiind, în anul 2007, de numai 1.590.406 lei; această creștere a datoriilor se datorează lipsei de eficiență a activității desfășurată de către debitoare.
De asemenea, s-a menționat că, în lipsa actelor contabile, verificarea activității desfășurate de către debitoare a fost efectuată exclusiv pe baza datelor furnizate de site-ul Ministerului Finanțelor, din aceste date rezultând că debitoarea a avut înregistrate în contabilitate, stocuri de 227.703 lei și creanțe de 773.985 lei.
în acest fel refuzul pârâtei de a preda actele contabile și bunurile societății, generează prezumția că evidența contabilă nu a fost ținută conform legii și ca aceasta a folosit bunurile debitoarei în folosul său propriu sau al altor persoane.
Din probele administrate în cauză de părți rezultă cu prisosință săvârșirea de către administrator a faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, deoarece prin nepredarea documentelor contabile către lichidator se dovedește îndeplinirea precară a îndatoririlor legale prevăzute de art. 73 din Legea nr. 31/1990, fiind dovedită culpa sa în acest fel.
Lipsa înregistrărilor contabile reale, a registrelor, în condițiile în care aceste documente nu au fost predate administratorului/lichidatorului creează prezumția simplă a inexistenței unei contabilități conforme cu legea, prezumție a cărei răsturnare cădea în sarcina pârâtei nicidecum a administratorului judiciar.
în atare situație Curtea reține ca fiind demonstrate condițiile privind existența unei fapte ilicite din cele enumerate de lege și a vinovăției administratorilor sociali ai debitoarei.
Vinovăția pârâtei rezultă din însăși încălcarea dispozițiilor legale, în sensul că, deși avea anumite obligații stabilite de Legea nr. 31/1990 și Legea contabilității nr. 82/1991, a exercitat atribuțiile de administrator social fără respectarea acestor obligații, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu fiind prezumat cât timp există starea de insolvență.
Cauzarea stării de insolvență înseamnă producerea unui prejudiciu în patrimoniul debitoarei, stare care afectează indirect și pe creditorii care ajung în imposibilitatea recuperării creanțelor deținute față de debitoare. Prejudiciul este cert, lichid și exigibil și este dat de faptul că societatea debitoare, ajunsă în stare de insolvență, se află în imposibilitatea de a-și acoperi datoriile.
O dată deschisă procedura este dovedit prejudiciul produs debitoarei, iar lipsa documentelor contabile cerute de lege induce ideea că administratorul societății a urmărit cu intenție aducerea societății în stare de faliment, neexistând înregistrări cu privire la activitățile comerciale desfășurate, a veniturilor obținute, destinația acestora.
Practic, se poate reține că societatea debitoare a funcționat în tot acest timp ca o societate fantomă, cât timp nu există nici o înregistrare contabilă legală care să ateste derularea raporturilor comerciale, a situației financiare, fiind de datoria administratorului să depună evidența contabilă a societății debitoare pentru a se putea examina modul în care și-a îndeplinit obligațiile contractuale și legale, evitarea stării de insolvență, acesta manifestând însă rea credință în îndeplinirea obligațiilor legale stabilite prin norme imperative.
în această situație, condițiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite în sarcina pârâtului, soluția judecătorului sindic fiind nelegală și netemeinică.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită, respectiv nerespectarea și aplicarea legii, și starea de insolvență este de asemenea dovedită.
Pe cale de consecință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998 C.civ. pentru antrenarea răspunderii administratorului societății, Curtea va admite recursul în temeiul art. 312 din C.proc.civ. și va modifica în tot hotărârea în sensul că va admite acțiunea și va dispune antrenarea răspunderii pârâtei pentru suma de 1.345.114,78 lei reprezentând pasivul neacoperit al debitoarei falite SC H. SRL.
