Procedura insolventei. Atragere raspundere patrimoniala a membrilor organelor de conducere, in temeiul art. 137, lit. c, d, f si j din Legea nr. 64/1995 republicata. Faliment


Prin sentinta civila nr. 2699/COM/ 15.V.2006, pronuntata de Tribunalul Constanta actiunea a fost respinsa ca nefondata.

În esenta, s-a retinut, ca din concluziile raportului final rezulta ca în cauza nu sunt întrunite dispozitiile art.137 din lege deoarece încetarea de parti, s-a datorat unor cauze obiective neimputabile conducerii societatii si analiza cooperata din punct de vedere scriptic si faptic a documentelor patrimoniale demonstreaza înca o data ca nu sunt incidente dispozitiile art.137 din lege.

Din aceasta perspectiva nu se poate retinne responsabilitatea patrimoniala a pârâtului administrator, deoarece angajarea unei raspunderii nu se poate face decât în conditiile dobândirii dupa regulile raspunderii delictuale a unei legaturi de cauzalitate între fapta autorului delictului si insuficienta activului societatii aflate în stare de încetare de partii.

De altfel, însasi cauzele enumerate în raportul final, în opinia instantei, nu întrunesc elementele constitutive ale faptelor reglementate prin art.137 din lege.

Pe aceasta directia, nici cererea creditoarei AVAS nu are caracter fondat, deoarece desfasuarea unei activitati nerentabile pretinsa, lipsa de interes în recuperarea datoriilor nu se încadreaza în ipotezele reglementate de litigiu comercial si functie de lege.

Împotriva acestei hotarâri au declarat în termen recurs:

1. D.G.F.P. Constanta solicitând admiterea lui în sensul atragerii raspunderii administratorului S.C. R. S.R.L.

Se arata ca, adminsitratorul C.V. se face vinovat de fapta prev. de art.137 lit.c în sensul ca a dispus continuarea activitatii aducând în mod vadit societatea la încetare de plati.

Astfel desi aceasta a acumulat datorii foarte mari, si-a continuat activitatea în conditiile în care aceste pierderi erau greu de acoperit iar administratorul a dat dovada de un management defectuos ce a dus la ajungerii societatii în încetare de plati.

În conditiile în care datoriile catre bugetul de stat erau foarte mari, firesc era ca administratorul sa ia masuri de restrângere a activitatii sau sa formuleze o cerere de deschidere a procedurii în 30 zile de la aparitia starii de insolventa.

În cauza sunt îndeplinite si conditiile prevazute de art.998 – 999 Cod civil.

2. AVAS, solicitând admiterea lui si modificarea sentintei în sensul admiterii cererii de antrenare a raspunderii personale a administratorului si obligarea acestuia la plata sumei de 3660,95 USD reprezentând creanta AVAS nerecuperata în cadrul procedurii de faliment.

Se arata ca hotarârea este nelegala deoarece:

– a fost data cu încalcarea formelor de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art.105 alin.2 cod procedura civila;

– hotarârea a fost data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii.

Se sustine ca sentinta a fost pronuntata de judecatorul sindic cu neobservarea faptului ca intentia de fraudare a creditorilor înscrisi în cauza este mai mult decât evidenta.

Fata de continutul raportului final depus de lichidator cât si a documentelor depuse, prin activitatea desfasurata, fostul administrator al falitei, cu buna stiinta, a determinat falimentul societatii adminsitrate, în special prin desfasurarea unei activitati nerentabile care ducea în mod vadit la încetarea de plati determinata de un mamagement defectuos cât si a lipsei de interes în recuperarea datoriilor.

De asemenea nu au fost virate contributiile legale ale salariatilor Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate aceste sume fiind deturnate în alte scopuri.

La data intrarii în procedura falimentului societatea înregistra datorii catre bugetul de stat în suma de 120.071.998 lei, printre care erau sume retinute salariatilor persoanelor angajate ce trebuiau virate catre sistemul public de asigurari sociale de sanatate.

Fapta prevazuta de art.137 lit. d din lege nu se prezuma numai la întocmirea actelor contable ci si la depunerea evidentelor contabile la institutiile prevazute de legea nr.82/1991.

Eludarea acestei obligatii prin omisiune sau intentionat se circumscriu faptelor prev. de art.137 lit.d din lege.

Se mai arata ca fostul administrator a încercat prin mijloace frauduloase pe de o parte sa ascunda creditorilor situatia patrimoniala a societatii iar pe de alta parte a dispus continuarea unei activitati care ducea în mod evident societatea la încetarea de plati, fapte prevazute de art.137 lit. c si d din legea nr.64/1995.

Pe de alta parte instanta de fond trebuia sa aiba în vedere dispozitiile art. 1540 si ale art.374 din Codul comercial.

Deci, administratorul societatii S.C. R. S.R.L. în exercitarea mandatului a încalcat aceste dispozitii legale imperative, prin acestea contribuind în mod indubitabil la ajungerea debitoarei falite în stare de încetare de plati.

Analizând toate criticile formulate, Curtea retine urmatoarele:

1. La data de 10.II.2005, reclamanta D.G.F.P. Constanta a formulat cerere de antrenare a raspunderii patrimoniale a fostului administrator în calitatea sa de asociat unic si administrator de fapt si de drept al societatii debitoare, în vederea achitarii creantei sale în suma totala de 960.640 lei RON.

S-a invocat ca acesta se face vinovat de savârsirea faptei prevature de art.137 alin.1 lit. c din legea nr.64/1005, republicata, în sensul ca „a dispus continuarea activitatii ce ducea în mod vadit societatea la încetare de plati”.

Pentru existenta acestei fapte ilicite legiuitorul solicita ca persoana responsabila sa fi desfasurat personal sau sa fi dispus în calitatea sa de membru al organului de conducere desfasurarea unei activitati neprofitabile care sa conduca la insuficienta fondurilor banesti dispozibile ale debitoarului, persoana juridica.

Pentru angajarea acestei raspunderi civile delictuale, trebuiesc îndeplinite în mod cumulativ conditiile acestui tip de raspundere (fapta ilicita, prejudiciu, raport de cauzalitate între fapta si prejudiciu si vinovatia).

În concret, în cazul prev. de art.137 alin.1 lit. c din legea nr.64/1995, republicata, creditoarea avea obligatia de a dovedi ca pârâtul C.V. ar fi desfasurat o activitate neprofitabila care a avut ca efect încetarea de plati a societatii si ca aceasta sa se fi facut în interesul personal al persoanei raspunzatoare.

Însa aceasta nu a dorit acest lucru.

Din actele existente la dosar inclusiv raportul final al lichidatorului rezulta ca pârâtul a tinut evidenta contabila în conformitate cu legea si ca nu a mai avut o activitate comerciala din 2002. Pe de alta parte, ca regula membrii organelor de conducere nu au interesul de a dispune sistarea activitatii ci acela de a continua activitatea.

2. A.V.A.S. Bucuresti a solicitat antrenarea raspunderii fostului administrator al debitoarei conform motivelor prev. de art.137 alin.1 lit. d si f din Legea nr.64/1995, republicata si obligarea acesteia la plata pasivului ramas neacoperit în urma derularii operatiunilor de lichidare.

Potrivit art.137 alin.1, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în aceasta situatie, prin una din urmatoarele fapte: (….)

d) au tinut o fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea în conformitate cu legea.

f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri în scopul întârzierii încetarii platilor.

Cu privire la fapta prev. de art.137 lit. d din lege, în principal, s-a invocat ca pârâtul nu a tinut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale, atât prin omisiune cât si intentionat (inclusiv neîndeplinirea obligatiei legale prev. de art.33 din legea nr.64/1995, republicata).

În principiu legiuitorul a avut în vedere în aceasta modalitate a savârsirii faptei, nerespectarea prevederilor legale privind tinerea contabilitatii conform legii nr.82/1991 (neîntocmirea balantelor de verificare lunara, netinerea registrului jurnal si a registrului inventar, etc).

Însa, fapta trebuie savârsita cu intentie care va trebui dovedita în persoana debitorului pârât.

Ca atare, nu se poate sustine ca în cazul încalcarii obligatiei de a tine contabilitatea în conformitate cu legea exista o prezumtie de culpa.

Din raportul final al lichidatorului judiciar rezulta ca debitorul a prezentat documentele contabile ale societatii din care rezulta ca a avut o evidenta contabila în conformitate cu legea.

Pe de alta parte înstrainarile din patrimoniu a avut ca scop obtinerea de venituri pentru plata salariilor si a altor cheltuieli curente de exploatare.

Rezulta ca, nu se poate retine în sarcina pârâtului angajarea raspunderii pentru aceasta fapta.

În art.137 lit. j din lege se prevede ca persoanele respective raspund atunci când au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetarii de plati.

Însa, sustinerile creditoarei nu se încadreaza în ipoteza normei instituita la lit. f din lege.

Asa cum a retinut si lichidatorul judiciar cauza care a condus la încetarea de plati a fost încetarea activitatii ca urmare a reducerii numarului beneficiarilor de servicii si vânzarea unor terenuri în scopul acoperirii datoriilor salariale si a utilitatilor.

Fata de cele expuse rezulta ca toate criticile aduse solutiei judecatorului sindic de catre cele doua recurente-creditoare sunt neîntemeiate, retine Curtea.