În motivarea cererii se mentioneaza ca în conformitate cu planul de distributie lichidatorul judiciar a facut plati catre cei doi creditori bugetari înscrisi în tabloul obligational asupra averii debitoarei SC „A.LM 2000” SRL. Intr-o atare situatie, fondurile obtinute din lichidare nu au fost suficiente pentru acoperirea creantelor.
Creditoarea a invederat ca solicita angajarea raspunderii patrimoniale a pârâtului L.S.V., în calitate de mostenitor al defunctului L.M. – care a îndeplinit functia de administrator al societatii falite.
În opinia aceleiasi creditoare defunctul administrator L.M. a determinat falimentul societatii debitoare prin lipsa de interes manifestata în recuperarea datoriilor si prin desfasurarea unei activitati nerentabile care ducea în mod vadit la încetarea de plati.
De altfel, asa cum arata si în raportul final, lichidatorul judiciar nu a avut la îndemâna arhiva financiar contabila a societatii debitoare sau alte documente.
Relativ la raportul de cauzalitate dintre fapta si încetarea platilor, creditoarea a invederat ca din raportul final rezulta ca faptele defunctului administrator au contribuit la ajungerea societatii debitoare în încetare de plati. În probatiune s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Prin sentinta civila nr.6065 din 2 octombrie 2006 Tribunalul Constanta a respins cererea.
Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut ca premisele actiunii în raspundere patrimoniala a membrilor organelor de conducere sunt asigurate în raportul întocmit de administratorul judiciar sau lichidator în conformitate cu dispozitiile art.56 din lege care va întocmit si supus judecatorului sindic în termen de 30 de zile de la desemnarea lichidatorului, raport coroborat cu alte mijloace.
În speta, în raport de concluziile raportului final rezulta ca nu sunt îndeplinite cerintele înscrise în prevederile art.137 din Legea nr.64/1995 republicata.
În cauza, reclamanta creditoare desi a sustinut ca sunt îndeplinite conditiile dispozitiilor art.137 lit.c si d din legea în materie, s-a retinut ca aceasta sustinere nu are nici un fundament probator.
Aplicarea dispozitiilor art.137 din lege presupune dovedirea de catre titularul actiunii a întrunirii cumulative a cerintelor privind raspunderea civila delictuala a pârâtului administrator, inclusiv sub aspectul raportului de cauzalitate între fapta acestuia si starea de încetare de plati a societatii.
În speta, desi s-a retinut de catre participantul în reorganizare ca nu a avut la îndemâna arhiva financiar contabila, aceasta statueaza ca nu au fost îndeplinite conditiile cumulative reglementate de art.137 din lege.
Împrejurarea ca lichidatorul nu a reusit sa identifice documentatia contabila întocmita pe parcursul activitatii comerciantului de catre defunct nu complineste cerinta administrarii probelor în sensul mentionat si nu instituie o prezumtie de responsabilitate a celui chemat în judecata.
În absenta oricaror probatorii din partea titularului cererii si atâta timp cât concluziile raportului final conchid ca nu sunt întrunite conditiile raspunderii fundamentata pe dispozitiile art.137 din lege, prima instanta a respins cererea retinând ca nu se poate angaja raspunderea patrimoniala a susceptibilului în absenta vreunei fapte culpabile în persoana defunctului.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul-creditor, invocând ca motive de nelegalitate interpretarea gresita data de instanta dispozitiilor art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 si dispozitiilor art.137 lit.d din aceeasi lege si totodata probelor administrate în cauza si din care rezulta ca se poate antrena raspunderea patrimoniala a susceptibilului pentru ca din concluziile raportului final întocmit de lichidatorul judiciar se dovedeste ca acesta a tinut fictiva, a facut sa dispara unele documente contabile si nu a tinut contabilitatea în conformitate cu legea.
Recursul este nefondat.
Antrenarea raspunderii materiale a fostului administrator al falitei în temeiul art.137 lit.d din Legea nr.64/1995 presupune îndeplinirea unei cerinte esentiale de admisibilitate a cererii, respectiv existenta unui raport de cauzalitate între fapta administratorului si prejudiciul creat.
Conform art.137 lit.d din lege, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere – administratori, directori, cenzori si de orice alta persoana – care au contribuit la ajungerea debitorului în aceasta situatie, prin una dintre faptele enumerate limitativ de lege.
În concret, la art.137 lit. d din Legea nr.64/1995 se dispune asupra posibilitatii de a proceda la antrenarea raspunderii materiale a fostului administrator daca a tinut o fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu a tinut contabilitatea în conformitate cu legea.
Natura juridica a raspunderii administratorului împrumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale, fiind o raspundere speciala.
Fiind vorba de o raspundere delictuala pentru a fi antrenata este necesar a se îndeplinii conditiile generale ale raspunderii civile delictuale (conform art.998, 999 Cod civil) fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate între fapta si prejudiciu.
Asadar, atât din determinarea legaturii de cauzalitate între faptele presupuse a fi savârsit de fostul administrator si încetarea platilor precum si a partii din pasiv pe care acesta ar putea fi obligat sa o suporte din averea personala trebuie dovedite.
Or, în cauza de fata, asa dupa cum bine a retinut prima instanta, nu s-au facut probe de catre reclamant pentru a se dovedi, asa cum cer dispozitiile art.1169 Cod civil, legatura de cauzalitate între eventuala netinere a contabilitatii conform legii ca fapta culpabila a administratorului si ajungerea societatii în stare de insolventa.
Mai mult, din raportul final întocmit de lichidatorul judiciar rezulta ca nu sunt îndeplinite conditiile art.137 din Legea nr.64/1995 pentru a atrage raspunderea materiala a administratorului.
Fata de aceste considerente, Curtea constata ca, reclamantul nu a dovedit elementele raspunderii delictuale cu referire la raspunderea speciala, reclamate de art.137 lit.d din Legea nr.64/1995 si dispune respingerea recursului ca nefundat, in temeiul art. 312 Cod procedura civila.
