Art.138 alin. (1) nu instituie o prezumţie a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi , întrucât aceasta ar însemna o îndepărtare nejustificată de litera şi spiritul Codului civil, care instituie sarcina probei asupra celui care invocă o anume stare de fapt.
– Art. 138 lit. „a” din Legea nr. 85/2006.
În mod judicios a apreciat judecătorul – sindic faptul că lichidatorul societăţii debitoare SC GC SRL nu a administrat nici un mijloc de probă în dovedirea susţinerilor sale, cu privire la săvârşirea de către pârât a faptei prevăzută la art. 138 alin. (1) lit a din Legea insolvenţei
În mod judicios a apreciat judecătorul – sindic faptul că lichidatorul societăţii debitoare SC GC SRL nu a administrat nici un mijloc de probă în dovedirea susţinerilor sale, cu privire la săvârşirea de către pârât a faptei prevăzută la art. 138 alin. (1) lit a din Legea insolvenţei
Art.138 alin. (1) nu instituie o prezumţie a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi insolvenţă, întrucât aceasta ar însemna o îndepărtare nejustificată de litera şi spiritul Codului civil, care instituie sarcina probei asupra celui care invocă o anume stare de fapt.
Art.138 alin. (1) nu instituie o prezumţie a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi insolvenţă, întrucât aceasta ar însemna o îndepărtare nejustificată de litera şi spiritul Codului civil, care instituie sarcina probei asupra celui care invocă o anume stare de fapt.
Nici la judecată cauzei în fond, nici în recurs, reclamantul nu a dovedit, în concret, că lipsa stocului de marfă existent scriptic în ultima balanţă depusă, în condiţiile în care valoarea acestuia reprezenta aproximativ jumătate din debitele acumulate ale societăţii, a determinat starea de insolvenţă a societăţii şi nu s-a probat fapta administratorului de a folosi stocul de marfă în interesul său ori al altei persoane.
Nici la judecată cauzei în fond, nici în recurs, reclamantul nu a dovedit, în concret, că lipsa stocului de marfă existent scriptic în ultima balanţă depusă, în condiţiile în care valoarea acestuia reprezenta aproximativ jumătate din debitele acumulate ale societăţii, a determinat starea de insolvenţă a societăţii şi nu s-a probat fapta administratorului de a folosi stocul de marfă în interesul său ori al altei persoane.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A V-A CIVILĂ,
DECIZIA CIVILĂ NR. 1687 din 10.10.2012)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa sub nr. 2546/98/2011, reclamanta AFPS, cu sediul în Slobozia, str. M. Basarab, nr.14, jud. Ialomiţa, a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei, reglementată de Legea nr.85/2006, împotriva debitoarei SC GC SRL, cu sediul în Mărculeşti, jud. Ialomiţa, înmatriculată în sub nr.J21/442/2007, având CUI RO 22175666, în vederea recuperării creanţei sale în sumă de 173.897 lei, motivat de faptul că de la data ultimei plăţi au trecut mai mult de 90 de zile, iar datoria este peste pragul legal de 45.000 lei.
Prin Hotărârea nr.743 F din data de 30.09.2011 pronunţată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Ialomiţa s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei SC GC SRL, numindu-se administrator judiciar provizoriu CIICA
Prin sentinţa nr.94 F din 20.01.2012 s-a admis cererea formulată de administratorul judiciar şi în temeiul art. 107 alin.1 lit.D din Legea privind procedura insolvenţei s-a dispus intrarea în procedura generală a falimentului debitoarei SC GCSRL.
În cursul procedurii, prin cererea înregistrată sub nr. 2546/98/2011/a1 şi conexată la prezenta cerere, lichidatorul judiciar CIICA a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a numitului A I, în calitate de asociat şi administrator social al debitoarei S.C. GCS. R.L., pentru suma de 113.478 lei reprezentând pasiv neacoperit al societăţii ajunse în stare de insolvenţă.
În motivarea cererii arată că lichidatorul l-a notificat pe fostul administrator al debitoarei, în persoana numitului A I, în vederea predării listei actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii menţionate la art.46 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Totodată, în urma analizării balanţei de verificare întocmită la data de 31.12.2009, a raportului de inspecţie fiscală întocmit de organele de control la data de 26.04.2011, pentru identificarea stocului de marfă despre care se face vorbire în ultima balanţă, reprezentanţii lichidatorului s-au prezentat la sediul societăţii debitoare, unde s-a constatat lipsa stocului de marfă în valoare de 113.478 lei, precum şi lipsa obiectelor de inventar sau alte bunuri care pot fi valorificate în vederea acoperirii creanţelor.
Prin sentinţa civilă nr.1090F/27.04.2012, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosarul nr. 2546/98/2011, cererea lichidatorului a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul – sindic a reţinut că şi dacă s-ar fi dovedit fapta de la art. 138 alin. (1) lit. a), aceasta nu înseamnă că, pe cale de consecinţă imediată, s-a produs şi insolvenţa, întrucât aceasta se poate datora altor cauze, diverse şi numeroase (nepriceperea comerciantului, situaţia economică generală, piaţa financiară etc).
Prezumţiile nu înlocuiesc nici probele, nici sarcina probei, având doar un caracter complementar şi subsidiar.
În speţă, nu s-a dovedit că lipsa stocului de marfă existent scriptic în ultima balanţă depusă, în condiţiile în care valoarea acestuia reprezenta aproximativ jumătate din debitele acumulate ale societăţii, a determinat starea de insolvenţă a societăţii şi nu s-a probat concret fapta administratorului de a folosi stocul de marfă în interesul său ori al altei persoane.
Nu există la dosar probe care să stabilească legătura de cauzalitate între lipsa stocului de marfă şi insolvenţa societăţii, iar în lipsa unor probe concludente care să susţină că prin actele sale pârâtul a cauzat starea de insolvenţă, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor de atragere a răspunderii materiale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 8 alin. (2) din Legea nr.85/2006, lichidatorul debitoarei SC GC SRL, CII C A, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V a Civilă.
Conţinutul cererii de recurs este identic cu cel al cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului şi nu cuprinde nici o critică de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii atacate.
În drept: s-au invocat art. 1349 şi următoarele şi art. 138 (1) lit. a din Legea nr.85/2006.
Analizând sentinţa atacată, în raport de susţinerile recurentului şi temeiul de drept invocat, Curtea apreciază că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Fără posibilitatea de a se stabili legătura de cauzalitate între lipsa stocului de marfă şi insolvenţa societăţii debitoare, în mod corect a reţinut judecătorul – sindic neincidenţa, în cauză, a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit a din Legea nr.85/2006-
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
