La raport au fost anexate înscrisuri.
Prin sentinţa nr. 767 din 16 decembrie 2010, Tribunalul Botoşani – secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal – judecătorul sindic a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar Cabinet individual de insolvenţă „C.I.” a dispus închiderea procedurii de faliment privind pe debitoarea SC „Z” SRL Botoşani, radierea debitoarei din şi efectuarea notificărilor prevăzute de lege. Prin aceeaşi sentinţă a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi, dispunându-se plata sa în limita sumei de 1270 lei din care 600 lei retribuţie şi 670 lei cheltuieli de procedură.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că prin Încheierea nr. 93 din 25 martie 2010 pronunţată în dosar nr. 20/40/2010 aflat pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia Comercială Contencios Administrativ şi Fiscal, irevocabilă prin nerecurare – s-a admis cererea Cabinetului Individual de Insolvenţă „C.I.” şi în temeiul art. 107 alin.1 lit. a) din s-a dispus intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC „Z” SRL Botoşani, iar la data de 19.08.2010 a fost înregistrat şi afişat tabelul definitiv consolidat, cuprinzând creanţele asupra averii debitoarei, creditorii înscrişi fiind Administraţia Finanţelor Publice Botoşani cu o creanţă bugetară în cuantum de 1.835 lei, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti cu o creanţă bugetară în sumă de 110 lei şi Primăria municipiului Botoşani cu o creanţă în sumă de 790 lei.
Cum din probele administrate în cauză a rezultat că în averea debitoarei nu există bunuri mobile sau imobile urmăribile iar creditorii înscrişi la masa credală nu şi-au manifestat disponibilitatea de a avansa sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative, fiind de acord cu închiderea procedurii potrivit procesului verbal al Adunării Creditorilor din 29.09.2010 (fila 53 dosar), judecătorul sindic a concluzionat că potrivit art. 131 din lege este în măsură a da o sentinţă de închidere a procedurii prin care să dispună şi radierea debitoarei din registrul în care este înmatriculată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti.
În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 şi art. 3041 din Codul de procedură civilă, recurenta arată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, precizând că în opinia sa existau premizele aplicării dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Prin decizia nr.704/25.02.2011, Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 se arată că în cazul în care administratorul/lichidatorul judiciar a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea prevăzută la alin. 1, aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor, ori, dacă nu s-a constituit un comitet al creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor; de asemenea, acţiunea poate fi introdusă de creditorul ce deţine mai mult de 50 % din valoarea creanţelor înscrise la masa credală.
Aşa cum reiese din cuprinsul procesului-verbal din 29.09.2010 încheiat în cadrul adunării creditorilor (fila 53 dosar fond), creditorii debitoarei SC „Z” SRL Botoşani au hotărât că nu se impune formularea cererii prevăzută la art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
În lipsa unei astfel de hotărâri şi cum recurenta creditoare nu deţine mai mult de 50 % din valoarea creanţelor înscrise la masa credală, soluţia de închidere a procedurii dispusă prin sentinţa nr. 767/16.12.2010 pronunţată de Tribunalul Suceava apare ca legală faţă de prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic nefiind formal sesizat cu o cerere de atragere a răspunderii materiale anterior închiderii procedurii.
Celelalte critici aduse de recurentă referitoare la „neproductivitatea” pentru creditorii minoritari a dispoziţiilor art. 131 şi art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs întrucât instanţa de judecată este chemată să interpreteze şi să aplice legea, iar nu să facă analiza oportunităţii ei, raportat la interesele particulare ale unor participanţi la procedură.
