– Legea nr. 85/2006: art. 138 alin. 1 lit. c)
Administratorii unei societăţi debitoare care, în funcţie de datele din bilanţ, au reprezentarea faptului că pasivul societăţii depăşeşte activul şi care continuă cu toate acestea activitatea folosind o politică de îndatorare pe care nu o justifică în niciun fel, crescând cheltuielile de funcţionare şi înstrăinând activele sub preţul de achiziţie, se fac vinovaţi de săvârşirea faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, iar răspunderea lor patrimonială urmează a fi antrenată pentru pasivul debitoarei.
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
_»_
Prin sentinţa comercială nr. 2880 din 20 iunie 2008, pronunţată în dosarul nr. 18337/ 3/2007 al Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIl-a comercială, judecătorul-sindic a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar L.L. şi R. SPRL împotriva pârâţilor B l. şi B.V.I. în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC C.l. SRL, în contradictoriu cu creditorii SC L.M. SRL, A.F.P.S.I Bucureşti, D.I.T.L. Sector I Bucureşti şi ITM Bucureşti.
A dispus radierea debitoarei din registrul comerţului, notificarea sentinţei către O.R.C.T.B. şi D.T.F.P. pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare, precum şi comunicarea sentinţei la O.R.C. pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, ca şi pentru publicarea hotărârii prin Buletinul procedurilor de .
A dispus plata onorariului lichidatorului şi a cheltuielilor de procedură din fondul prevăzut de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a hotărî astfel, în ceea ce priveşte cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, judecătorul-sindic a reţinut că faptele ilicite care sunt de natură a atrage răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere sunt expres şi limitativ prevăzute la lit. a)-g) ale art. 138 din Legea nr. 85/2006
în ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din lege, a reţinut că reclamantul şi-a întemeiat cererea pe aceste dispoziţii legale fără să facă dovada săvârşirii de către pârâţi a acestor fapte şi că s-a rezumat în general la invocarea unor aspecte teoretice privitoare la angajarea răspunderii în condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
A mai reţinut că trebuie dovedită împrejurarea că starea de insolvenţă a fost determinată în tot sau în parte de fapta ilicită a persoanei împotriva căreia este exercitată acţiunea în răspundere civilă şi că din cererea formulată nu rezultă care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate şi starea de insolvenţă.
Tot în legătură cu fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din lege, judecătorul-sindic a reţinut că nedepunerea actelor prevăzute de art. 128 din lege ori nedepunerea raportărilor contabile la organele fiscale nu pot fi asimilate cu neîndeplinirea obligaţiei de a ţine contabilitatea, în lipsa unor probe certe.
în ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 138 lit. c) din lege, judecătorul-sindic a reţinut că reclamantul creditor a făcut doar afirmaţii generice în legătură cu continuarea activităţii în interes personal, fără a indica în concret elemente ale acestei conduite. în plus, a mai reţinut că nu s-a făcut nici dovada interesului personal al pârâţilor în continuarea activităţii debitoarei.
A făcut aplicarea art. 131 şi 135 din Legea nr. 85/2006.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat recursuri motivate creditoarea direcţia impozite şi taxe locale a Sectorului 1 Bucureşti şi lichidatorul L.L. şi R. SPRL, ambele recursuri fiind înregistrate sub nr. 18337/3/2007 la 18 august 2008 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială.
La termenul din 13 februarie 2009, recurenta D.I.T.L. a Sectorului I Bucureşti a formulat cerere în care a arătat că societatea debitoare nu mai figurează cu debite şi cu bunuri impozabile în evidenţele sale fiscale, astfel că invocă dispoziţiile art. 246 C. pr. civ. Faţă de poziţia exprimată de această recurentă, în temeiul art. 316 rap. la art. 298 şi la art. 246 C. pr. civ., Curtea va lua act că această recurentă renunţă la judecata recursului.
în motivarea recursului declarat de lichidatorul judiciar, a fost criticată hotărârea judecătorului-sindic prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ., solicitându-se şi examinarea cauzei sub toate aspectele, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 C. pr. civ.
Recurentul a susţinut că prin probatoriul administrat a demonstrat atât prejudiciul produs masei credale, cât şi legătura de cauzalitate dintre fapta culpabilă a administratorilor statutari şi prejudiciul înregistrat, susţinând că judecătorul-sindic nu a examinat temeinic înscrisurile de la dosar şi a conchis în mod eronat asupra situaţiei de fapt.
Sub acest aspect, a evocat documentele depuse la dosar, care atestă că societatea debitoare se afla în insolvenţă încă din anul 2005, când a înregistrat capitaluri proprii negative, în această situaţie fiind clară concluzia că în fapt intimaţii pârâţi, ca administratori statutari, au dispus în interes personal continuarea activităţii societăţii debitoare, deşi condiţiile în care acest act de dispoziţie a fost realizat conduceau vădit la încetarea de plăţi.
A doua critică vizează faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont de adresa nr. 16151 din 1.11.2007, adresă din care rezultă că debitoarea deţinea în patrimoniu un mijloc de transport care nu a fost predat lichidatorului judiciar, atitudinea intimaţilor pârâţi dovedind că există legătură de cauzalitate între prejudiciul produs creditorilor şi fapta de sustragere a bunurilor din patrimoniu.
A invocat dispoziţiile art. 71 din Legea nr. 31/1990, ale art. 1540 C. civ. şi ale art. 374 C. com., privitoare la obligaţiile administratorilor care sunt guvernate de dispoziţiile legale referitoare la mandatul comercial, susţinând că în cazul răspunderii contractuale culpa pârâtului este prezumată, potrivit dispoziţiilor art. 1082 C. civ., devenind operativ criteriul obiectiv care presupune compararea activităţii administratorului societăţii cu cea a unei persoane diligente, astfel cum reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 1080 raportat la art. 1600 C. civ.
A susţinut şi că, potrivit principiilor generale ale răspunderii, fapta ilicită nu trebuie să constea neapărat într-o acţiune, fiind asimilată acesteia şi omisiunea sau inacţiunea, în cauză intimaţii pârâţi fiind răspunzători pentru că nu au luat acele măsuri ce se impuneau pentru ca societatea debitoare să funcţioneze normal şi au făcut acest lucru cu bună ştiinţă, deşi era iminentă încetarea de plăţi. Sub acelaşi aspect, a invocat şi nerespectarea de către intimaţii pârâţi a dispoziţiilor art. 27 din legea nr. 85/2006.
Recursul este întemeiat în drept şi pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 85/2006, cât şi pe dispoziţiile art. 299 şi urm. C. pr. civ.
La 4 noiembrie 2008, intimaţii pârâţi au depus întâmpinare la cererile de recurs, solicitând ca acestea să fie respinse ca nefondate şi apărându-se în fapt şi în drept faţă de criticile aduse hotărârii de către recurenţi.
La 23 ianuarie 2009, aceiaşi intimaţi au depus întâmpinare la cererea de recurs formulată de Direcţia de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului I Bucureşti, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată, în raport de înscrisurile anexate ce privesc înstrăinarea vehiculului marca Daewoo Cielo.
Faţă de actele şi lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea a apreciat recursul formulat de lichidatorul Lider Lichidare şi Reorganizare SPRL ca întemeiat şi l-a admis în limitele şi pentru următoarele considerente:
Se reţine că recurentul nu contestă modul de soluţionare a cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 138 lit. d) din legea nr. 85/2006. Ca atare, controlul judiciar vizează doar
soluţia pronunţată cu privire la cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 138 lit. c) din acelaşi act normativ.
Aşa cum reiese din raportul nr. 2 întocmit de lichidatorul judiciar, în cauză a fost realizată de către un expert analiza situaţiei economico-financiare a societăţii debitoare, constatându-se că în cursul anului 2005 a avut loc o capitalizare a societăţii prin achiziţionare de mijloace fixe, pentru ca, în cursul anului 2006, aceste mijloace fixe să fie înstrăinate la un preţ inferior celui de achiziţie. Consecinţa acestei decapitalizări a fost înregistrarea unor cheltuieli artificiale, rezultând din amortizarea necalculată şi nededusă fiscal şi ridicându-se la 1.699 lei.
O altă consecinţă a decapitalizării ce a avut loc în anul 2006, pusă în evidenţă în acelaşi raport, a fost reflectată în diminuarea veniturilor societăţii cu 40,65% din cifra netă înregistrată la 31 decembrie 2005.
în plus, expertul a sesizat o creştere de 7,1 ori a cheltuielilor de funcţionare, creştere care nu a fost justificată în niciun fel şi care a grevat şi mai mult starea economică a societăţii.
De asemenea, expertul a constatat că, în acelaşi condiţii de diminuarea drastică a veniturilor, au crescut de 5,9 ori cheltuieli cu prestaţiile externe şi că nici nu s-a putut stabili natura acestor prestaţii, deşi au avut o pondere de 83,1% din valoarea mărfurilor vândute, întrucât nu au fost găsite documentele analitice aferente.
S-a conchis că la sfârşitul anului 2006 societatea debitoare a înregistrat o pierdere de 42.978 lei, urmată de o degradare a capitalurilor, astfel că nivelul capitalurilor negative, de 41.778 lei, a fost de 41,8 ori mai mare decât capitalul social.
Starea de insolvenţă a societăţii a fost determinată şi de politica de îndatorare, rezultând din acelaşi raport de expertiză că la 31 decembrie 2006 societatea debitoare înregistra plăţi restante de 71.356 lei, în condiţiile în care mărfurile vândute au fost de 29.652 lei, iar obligaţiile bugetare (cu majorări) au fost de 11.839 lei.
Curtea constată că, privitor la aspectele reţinute de lichidator în rapoartele sale de activitate şi în cererea de atragere a răspunderii, intimaţii-pârâţi nu şi-au formulat nicio apărare. Astfel, din analiza întâmpinării depuse în recurs şi care reprezintă, de altfel, şi singura luarea de poziţie a intimaţilor-pârâţi, Curtea reţine că aceştia nu contestă sub nicio formă aspectele economico-financiare desprinse din expertiza contabilă şi că se mărginesc să se alinieze considerentelor judecătorului-sindic.
Or, în condiţiile în care în cererea de atragere a răspunderii sunt indicate atât cauzele ajungerii în insolvenţă a societăţii debitoare şi chiar faptele apreciate de lichidator ca încadrându-se în prevederile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, Curtea apreciază că în mod netemeinic a reţinut judecătorul-sindic doar invocarea unor aspecte teoretice, această aprecierea fiind contrazisă de semnalarea punctuală a faptelor şi de raportarea permanentă a acestor fapte la starea financiară a societăţii, cu sublinierea fără echivoc a consecinţelor acestor fapte.
Curtea apreciază că judecătorul-sindic, înlăturând fără nicio argumentaţie constatările expertizei contabile (la care nici măcar nu face referire), a stabilit greşit situaţia de fapt.
Astfel, judecătorul-sindic a ignorat faptul că din rapoartele de activitate ale lichidatorului reies cauzele ajungerii societăţii debitoare la insolvenţă, precum şi persoanele care se fac vinovate de aceasta. De asemenea, judecătorul-sindic nu a dat calificarea juridică adecvată activităţii desfăşurate de intimaţii-pârâţi îndeosebi după 31 decembrie
2005, deşi în expertiza contabilă a fost prezentată cu claritate. Se identifică, astfel, în sarcina intimaţilor-pârâţi, că au vândut mijloacele fixe la un an de la achiziţionare, dar cu un preţ mai mic decât cel cu care acestea au fost cumpărare şi că, în acest mod societatea a fost decapitalizată, dar a şi înregistrat cheltuieli artificiale reprezentând amortizarea necalculată şi nededusă fiscal. în legătură cu această activitate, cu impact negativ asupra stării financiare a societăţii debitoare, intimaţii-pârâţi nu au formulat nicio apărare şi nici nu au încercat să arate raţiunile demersului despăgubitor pentru societate.
O altă faptă imputată intimaţilor-pârâţi constă în creşterea cheltuielilor de funcţionare de 7,1 ori, demersul nefiind justificat nici prin documente şi nici în faţa instanţei de judecată.
S-a reţinut, de asemenea, creşterea de 5,9 ori a valorii prestaţiilor externe şi lipsa oricărui document contabil analitic care să aducă informaţii privitoare la natura prestaţiilor, aceste documente fiind cu atât mai necesare cu cât prestaţiile externe reprezentau 83,1% din mărfurile vândute. Nici în legătură cu acest aspect intimaţii-pârâţi nu au formulat un punct de vedere, deşi aceasta se impunea în condiţiile în care se reţine drept cauză a insolvenţei politica de îndatorare, ceea ce presupune o activitate concertată şi intenţională, negativ conotată dată fiind evoluţia societăţii debitoare spre insolvenţă.
Nu există apărare nici în legătură cu afirmaţia făcută de lichidator despre cunoaşterea evoluţiei societăţii debitoare de către intimaţii-pârâţi încă de la sfârşitul anului 2005. Afirmaţia este întemeiată, întrucât starea societăţii debitoare reiese din bilanţul aferent acestui an, bilanţ depus la organul fiscal şi pe care intimaţii-pârâţi nu pot susţine că nu îl cunosc. Evoluţia negativă a societăţii nici nu putea fi ignorată de intimaţii-pârâţi atâta vreme cât, faţă de datele din bilanţul aferent anului 2005, societatea nu numai că se îndrepta spre insolvenţă (respectiv înregistra o insuficienţă a fondurilor băneşti faţă de datoriile exigibile), ci se afla efectiv în insolvabilitate, întrucât datoriile de 146.486 lei depăşeau creanţele şi disponibilul, respectiv activul în valoare de 114.402 lei.
în această situaţie, activitatea desfăşurată de intimaţii-pârâţi în cursul anului 2006 se circumscrie în mod vădit faptei prevăzută de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, întrucât prin activitatea desfăşurată în anul 2006 intimaţii-pârâţi nu au făcut decât să adâncească diferenţa dintre pasivul şi activul societăţii. Scopul personal urmărit prin această activitate reiese din împrejurarea că intimaţii-pârâţi nu au justificat şi de ce nu au vizat (măcar la nivel intenţional) redresarea economico-financiară a societăţii pe care au administrat-o.
în sprijinul acestei teze vin şi înscrisurile depuse de intimaţii-pârâţi în recurs (dosarul de recurs), din care reiese înstrăinarea autoturismului Daewoo Cielo ce a avut loc la 8 martie 2006, deci tot în perioada desfăşurării activităţii imputate. Se reţine, pe de o parte, că dreptul de proprietate asupra acestui autoturism este dincolo de orice îndoială şi că acesta implică şi dreptul de dispoziţie. Numai că autoturismul a fost înstrăinat fără ca suma obţinută din vânzare să se regăsească în contabilitate, deci fără ca societatea proprietară să beneficieze de contravaloarea bunului vândut. în legătură cu acest aspect, Curtea constată că intimaţii-pârâţi, deşi au invocat ferm în notele scrise dreptul de dispoziţie pe care societatea poate să îl exercite prin reprezentanţii săi legali, nu justifică destinaţia dată sumei obţinute astfel, suma nefiind adusă în patrimoniul societăţii debitoare ci, în lipsa altei dovezi, profitând intimaţilor-pârâţi.
Faţă de toate considerentele ce preced, Curtea apreciază că în cauză sunt pe deplin dovedite toate elementele răspunderii civile delictuale, atât cele generale,
prevăzute de art. 998-999 C. civ., cât şi cele speciale impuse de art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, referitoare la calitatea intimaţilor-pârâţi de administratori, la fapta de continuare în interes propriu, a unei activităţi care ducea societatea în mod vădit la încetarea de plăţi, ca şi la legătura dintre această faptă şi starea de insolvenţă a societăţii.
Instanţa de fond, stabilind greşit situaţia de fapt şi făcând în mod greşit aplicarea dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. 1-3 C. pr. civ., Curtea a admis recursul declarat de lichidator şi a modificat în parte hotărârea atacată. în temeiul art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, Curtea, admiţând cererea lichidatorului, i-a obligat în solidar pe pârâţi să suporte pasivul societăţii debitoare, conform tabelului definitiv consolidat, al cărui cuantum a fost diminuat la 31.046,57 lei ca urmare a faptului că recurenta-creditoare D.I.T.L. Sector I Bucureşti a arătat în nota depusă la termenul din 13 februarie 2009 că societatea nu mai figurează cu debite în evidenţele sale.
Curtea a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
