Procedura insolvenţei. Cerere de compensare a creanţelor formulată de debitor. Lipsa calităţii procesuale active


Legiuitorul a conferit calitate procesuală activă pentru cererile având ca obiect compensarea unor datorii reciproce numai creditorilor debitoarei aflate în , nu şi acesteia din urmă.

Secţia comercială şi de administrativ, Decizia nr. 428 din 22 februarie 2010

Prin sentința civilă nr. 2523/26.10.2009 a Tribunalului Sălaj, s-a admis cererea debitoarei SC P. SRL J., societate în insolvență, reprezentată de lichidator L.M. și s-au compensat datoriile debitoarei și a creditoarei Comuna C., la nivelul sumei de 55.000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată în data de 29.05.2009, lichidatorul judiciar al debitoarei SC P. SRL, a solicitat compensarea datoriilor reciproce dintre debitoare și creditoarea Comuna C.

în motivarea cererii se arată că debitoarea a efectuat anumite lucrări de investiții, în baza contractului de concesiune încheiat cu creditoarea, pe domeniul public.

Creditoarea, la rândul ei are o creanță față de debitoare.

Asupra cererii de față tribunalul a reținut următoarele:

Conform tabelului definitiv de creanțe a debitoarei SC P. SRL, societate în insolvență, creditoarea Comuna C. are o creanță în valoare de 55.969,46 lei.

în baza contractului de concesiune încheiat între părți nr. 1567/09.06.2003, debitoarea a executat la „Ștrandul Termal C.” domeniul public al statului, aflat în administrarea creditoarei, lucrări de construcții, cum ar fi: zid de piatră, o fundație de beton, un zid de cărămidă, un zid de beton, un gard de piatră, o aducțiune de apă etc., lucrări încorporate în imobilul creditoarei, care nu pot fi ridicate și valorificate eficient, din cauza cheltuielilor mari, a distrugerii materialelor, valoarea acestora fiind inferioară cheltuielilor de demolare necesare.

S-a reținut și faptul că debitoarea nu are nicio sumă în contul de lichidare, nici creanțe de încasat, iar creditorii nu avansează sumele necesare cheltuielilor administrative, nefiind șanse de recuperare nici a creanțelor existente.

Creditoarea nu este proprietara investițiilor realizate de debitoare pentru căci contractul a fost încheiat în anul 2003, pentru 49 de ani, astfel că nu a ajuns la termen, situație în care nu sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. (3) din contract, în sensul predării investițiilor creditoarei, gratuit.

Valoarea contabilă a investițiilor este de 55.000 lei plus 10.450 lei TVA, în total 65.450 lei.

Nu s-a stabilit valoarea acestora, nefiind bani nici în contul de lichidare a debitoarei, nici în contul prevăzut de art. 4 alin. (4) din modificată, iar creditorii nu au avansat nicio sumă.

Așa fiind, în baza prevederilor art. 52 din lege și art. 1143 și urm. C.civ., cererea a fost admisă.

împotriva hotărârii a declarat recurs intimata Comuna C., prin Primar M.A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în consecință, ca urmare a rejudecării fondului să se dispună respingerea cererii de compensare.

în motivarea recursului intimata a arătat că în mod nelegal, instanța, deși a unit excepțiile invocate de recurentă, nu s-a pronunțat pe acestea și nu a ținut cont de prevederile legale în materia compensării. Astfel, deși potrivit art. 52 din Legea nr. 85/2006, compensarea poate fi cerută numai de către creditor, în mod incorect, instanța a admis o cerere formulată de către debitor, prin lichidator, intimata recurentă nefiind de acord cu compensarea.

De asemenea, prin art. 52 se arată că pentru a putea opera compensarea ar fi trebuit ca la data deschiderii procedurii, condițiile prevăzute de lege în materie de compensare să fie îndeplinite. însă, creanța debitorului nu întrunește cumulativ cele trei cerințe cerute, nefiind certă, lichidă și exigibi1ă.

Astfel, ea nu este recunoscută de recurentă, între părți nu este încheiat un contract de vânzare-cumpărare, intimata recurentă a refuzat categoric acest lucru. Creanța nu este nici lichidă, se invocă o sumă de bani, fără a se dovedi modul în care s-a ajuns la ea, fără a se depune actele doveditoare. Creanța nu îndeplinește nici condițiile necesare pentru a fi exigibilă.

Nu în ultimul rând, s-a precizat faptul că cerințele legale nu sunt îndeplinite nici în prezent, cu atât mai puțin nu erau îndeplinite la data deschiderii procedurii.

în ceea ce privește motivele pentru care recurenta nu recunoaște că lucrările invocate ar fi ale debitorului, s-a făcut apel la prevederile contractuale, relevându-se, în esență, că lucrările ce au fost efectuate i se cuvin creditoarei, deoarece debitoarea a beneficiat, în contul acestora, de scutirea redevenței pentru primii doi ani de contract.

S-a mai precizat că debitorul nu a respectat niciuna din obligațiile contractuale avute. Mai mult, lichidatorul recunoaște că nicăieri în actele contabile nu a găsit devize sau situații de lucrări care să justifice sumele invocate.

Compensarea este imposibilă cu atât mai mult cu cât, în discuție este o creanță bugetară, așadar „bani publici” a căror întrebuințare este atent verificată de organele de control ale statului. Acceptarea compensării ar însemna să prejudicieze bugetul local de două ori. O dată pentru faptul că acele lucrări sunt făcute în baza contractului, ca obligație contractuală, iar a doua oară pentru faptul că ar însemna ca pe lângă faptul că nu a primit nici redevența și nici taxele aferente, să mai dea noi bani din bugetul comunei.

Analizând recursul, Curtea constată că el este fondat, pentru următoarele considerente:

Cererea cu care lichidatorul judiciar al debitoarei SC P. SRL J. a învestit judecătorul-sindic, are ca obiect compensarea datoriilor reciproce existente între aceasta și creditoarea Comuna C., în temeiul contractului de concesiune încheiat între cele două părți, sub nr. 1567/09.06.2003.

în susținerea cererii, s-a relevat că debitoarea a avut calitatea de concesionar și a efectuat unele lucrări de investiții, neterminate, predate însă creditoarei, apreciindu-se că aceasta datorează valoarea lor stabilită în conformitate cu evidențele contabile ale debitoarei, respectiv în baza fișei mijlocului fix.

Judecătorul-sindic a admis cererea și a dispus compensarea datoriilor reciproce, până la nivelul sumei de 55.000 lei.

Pentru a aprecia astfel, s-au reținut prevederile art. 52 din Legea nr. 85/2006, precum și acordul părților, concretizat în contractul de concesiune mai sus amintit.

Prin recursul declarat de către creditoare, se solicită modificarea hotărârii, în sensul respingerii cererii de compensare, relevându-se, în principal, faptul că la fond s-a arătat că cererea de compensare este neavenită, din perspectiva dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006, compensarea putând fi dispusă numai la cererea expresă a creditorului.

Pe de altă parte, s-a relevat că debitoarea nu deține împotriva creditoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă, nefiind îndeplinite condițiile legale în materie de compensare.

Conform art. 52 din Legea insolvenței, deschiderea procedurii nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală, sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.

Din analiza acestui text legal, Curtea reține că sunt reale susținerile recurentei, conform cărora legiuitorul a conferit calitate procesuală activă pentru cererile având ca obiect compensarea unor datorii reciproce, numai creditorilor debitoarei aflate în insolvență, nu și acesteia din urmă.

Așa fiind, cererea de compensare formulată de către debitoare, prin lichidator judiciar, în cadrul dosarului de insolvență, apare ca fiind neavenită, redactarea textului art. 52 din lege nefiind susceptibilă de interpretări, în sensul în care și debitoarea ar putea formula o astfel de cerere.

De altfel, justificarea acestui text legal, reiese din interpretarea coroborată a lui cu prevederile art. 36, 73 și 75 din același act normativ, debitoarea având la dispoziție alte căi procedurale prin intermediul cărora să pună în discuția judecătorului-sindic cuantumul real al creanței datorate unei anumite creditoare, față de care apreciază că are, la rândul său, creanțe.

Așa fiind și văzând și prevederilor art. 129 alin. (6) C.proc.civ., urmare a admiterii recursului, în baza prevederilor art. 8 din Legea nr. 85/2006 și art. 312 alin. (1) și 304 pct. 9 C.proc.civ., sentința pronunțată va fi modificată în tot, în sensul respingerii cererii formulate de către debitoare, prin lichidator judiciar.

Raportat la prevederile art. 137 alin. (1) C.proc.civ. și la motivele care au dus la adoptarea acestei soluții și care duc, în esență, la concluzia conform căreia este incident un fine de neprimire, este de prisos analiza celorlalte motive de recurs, referitoare la lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței invocate de către debitoare, acestea privind fondul litigiului.

(Judecător Mirela Budiu)