Lipsa unor dovezi din care să rezulte existenţa unor creanţe certe, lichide şi exigibile. Respingerea cererii
Curtea de Apel Cluj, Secţia a Il-a civilă, de administrativ şi fiscal,
decizia nr. 3680 din 10 octombrie 2011
Prin sentinţa comercială nr.1087/CC din 9.12.2010 a Tribunalului Comercial Cluj, s-a respins cererea formulată de P.O. IPURL, lichidator desemnat în baza Legii nr.31/1990 să administreze procedura de lichidare a debitoarei SC A.M. SRL, cerere având ca obiect deschiderea procedurii falimentului în forma simplificată împotriva debitoarei.
Tribunalul, analizând cererea formulată de debitoare prin lichidatorul desemnat în baza dispoziţiilor Legii nr.31/1990, a reţinut faptul că debitoarea a fost dizolvată în baza disp. art.237 alin.3 din Legea nr.31/1990 şi prin rezoluţia nr.12474/30 iunie 2010 Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus în dosar nr.84090/2010 desemnarea ca lichidator în baza prevederilor Legii nr.31/1990 a Întreprinderii Profesionale P.O. IPURL.
Conform disp. art.2 din Legea nr.85/2006, scopul procedurii astfel cum este prevăzut de legea insolvenţei este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în .
Pornind de la definiţia pe care însăşi legea insolvenţei o reglementează în cuprinsul art.2, judecătorul sindic apreciază că pentru a se dispune deschiderea procedurii este necesar a se face dovada faptului că debitoarea are un pasiv şi că procedura colectivă derulată în baza actului normativ are drept scop final acoperirea acestuia.
Potrivit art. 27 alin.1 şi 2 din debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă. Va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi şi debitorul în cazul căruia apariţia stării de insolvenţă este iminentă.
Aşadar, singura condiţie necesar a fi îndeplinită pentru deschiderea procedurii insolvenţei la cererea debitoarei, o constituie starea de insolvenţă, definită ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei, care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, insolvenţa fiind prezumată ca fiind vădită, atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori.
Astfel, starea de insolvenţă trebuie dovedită cu înscrisuri din care să rezulte existenţa unor creditori care pretind creanţe împotriva averii debitoarei, corelativ cu inexistenţa fondurilor băneşti apte să acopere creanţele certe, lichide şi exigibile ale creditorilor faţă de averea debitoarei.
În cauză însă, debitoarea prin reprezentantul său legal, nu a fost în măsură să facă dovada stării de insolvenţă, deşi avea obligaţia să facă dovada stării de insolvenţă a debitoarei, acesta limitându-se să susţină că debitoarea are datorii, fără a face vreo dovadă în acest sens, deşi sarcina probei îi revenea în conformitate cu disp. art. 1169 C.civ. coroborat cu art. 129 alin.1 C.pr.civ.
Ori, în cazul în speţă, deşi lichidatorul desemnat în condiţiile prevăzute de Legea nr.31/1990 a susţinut că debitoarea are datorii ce se ridică la suma de 102.991 lei, datorii care ar rezulta din analiza documentelor contabile, nu a făcut în nici un fel această dovadă, cum de altfel nu a făcut nici dovada faptului că împotriva debitoarei calitatea de debitor ar deţine-o ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA cu o creanţă în cuantum de 31.082 lei şi PRIMĂRIA CLUJ-NAPOCA – Direcţia Impozite şi Taxe cu o datorie totală de 152 lei, mărginindu-se doar la a preciza în cuprinsul cererii introductive aceste aspecte.
Înscrisurile depuse la dosar, respectiv raportul privind situaţia economică a debitoarei, nu relevă decât existenţa la data de 13 decembrie 2008 a unor venituri şi cheltuieli în patrimoniul debitoarei, în condiţiile în care din situaţia financiară anuală întocmită la data de 31 decembrie 2008 totalul elementelor de activ şi cel al elementelor de pasiv se ridică la suma de 127.415 lei. Din aceste informaţii nu a rezultat însă faptul că debitoarea ar avea la data formulării cererii datorii în cuantum de 102.991 lei, titularul cererii de deschidere a procedurii falimentului în forma simplificată nefăcând dovada acestora.
Simpla menţionare în bilanţul la care s-a făcut referire a acestui cuantum al datoriilor nu face dovada faptului că acestea există, cu atât mai mult cu cât data formulării cererii de deschidere a procedurii este 2 decembrie 2010, pe parcursul acestei perioade existând posibilitatea ca datoriilor să fi fost achitate.
În plus, însăşi titularul cererii de deschidere a procedurii falimentului în cuprinsul considerentelor cererii a arătat că ar exista datorii pe care debitoarea le are faţă de bugetul de stat, însă doar în cuantum de 31.082 lei către ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA şi 152 lei către PRIMĂRIA CLUJ-NAPOCA – Direcţia Impozite şi Taxe, fără a depune la dosar vreun înscris doveditor în acest sens.
Înscrisul depus nu face dovada caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei, întrucât nu întruneşte cerinţele prevăzute de art. 379 alin. 3 C.pr.civ. Conform acestor dispoziţii legale, creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însăşi actul de creanţă sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
Ca atare, văzând că cererea debitoarei nu îndeplineşte condiţia existenţei stării de insolvenţă prevăzută de art. 27 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic, având în vedere şi disp. art. 3 pct. 1 lit. a şi b din Legea nr. 85/2006 a respins ca neîntemeiată cererea de deschidere a procedurii insolvenţei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitoarea SC A.M. SRL prin lichidator P.O. IPURL solicitând admiterea recursului şi modificarea în totalitate a sentinţei recurate, în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei în formă simplificată în temeiul dispoz. art.1 alin.2 lit.c coroborat cu prev.art.32 alin.1, teza finală din Lege anr.85/2006 şi numirea în calitate de lichidator judiciar pe P.O. IPURL.
În motivele de recurs se arată că prin rezoluţia directorului ORC Cluj nr.12474 din 30.06.2010, a fost desemnată în calitate de lichidator al SC A.M. SRL în procedura prevăzută de art.260 din Legea 31/1990. În conformitate cu prevederile art.260 alin.4 din Legea nr.31/1990 a procedat la întocmirea raportului privind situaţia economică a societăţii, acesta fiind înregistrat la ORC Cluj la data de 30.08.2010. Conform concluziilor acestui raport, SC A.M. SRL, îndeplineşte condiţiile deschiderii procedurii simplificate de insolvenţă reglementate de art.1, alin.2 lit.c şi e din Legea 85/2006.
Recurenta arată că susţinerile instanţei de fond în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei stării de insolvenţă, prev.de art.27 din Legea 85/2006, nu sunt întemeiate.
Precizează că legea nu condiţionează admisibilitatea cererilor de deschidere a procedurii insolvenţei, formulate de către debitor de existenţa unor valori-prag, fiind suficient ca debitorul să se afle în imposibilitate de plată.
Astfel, arată că, la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei –
2.12.2010 -, debitoarea avea datorii în sumă totală de 102.991 lei, aşa cum reiese din bilanţul aferent anului 2008. Structural, acestea sunt formate din datorii către A.F.P.Cluj, ITM Cluj şi către Municipiul Cluj-Napoca precum şi din datorii faţă de alţi creditori neidentificaţi până în momentul de faţă, deoarece administratorul statutar nu a predat documentele contabile conform prevederilor Legii 85/2006.
Recurenta arată că insolvenţa nu presupune existenţa unui pasiv care să depăşească activul patrimonial al debitorului, ci ea constă într-o insuficienţă de lichidităţi pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile. Înscrierea datoriilor în bilanţ al societăţii, reprezintă din punct de vedere juridic, o recunoaştere a acestora.
Precizează că A.F.P. Cluj prin adresa nr.30185 din 13.08.2010, declarată că deţine o creanţă bugetară în cuantum de 27.271 lei la care se adaugă majorări de întârziere, structura sumei sus menţionate rezultând din fişa sintetică totală.
De asemenea, din declaraţia de creanţă nr.43580/13.08.2010, depusă de către ITM Cluj, debitul total datorat către această instituţie este în sumă de 421 lei.
Totodată, Municipiul Cluj-Napoca, prin Direcţia de Impozite şi Taxe Locale, a emis o înştiinţare de plată prin care se specifică faptul că deţine o creanţă în cuantum de 152 lei.
Analizând recursul declarat de către debitoarea SC A.M. SRL prin lichidator P.O. IPURL prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art.304 şi 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, iar insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori.
Potrivit art. 379 alin. 3 şi 4 C.pr.civ., creanţa certă este creanţa a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul şi este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă (…).
Curtea observă că în speţă recurenta nu a făcut dovada existenţei unei creanţe certe şi exigibile a cărei neplată să justifice susţinerea unei insolvenţe prezumate sau iminente a debitoarei. După cum corect a reţinut judecătorul sindic, lichidatorul debitoarei nu a depus
înscrisuri care să confirme existenţa unor creanţe ce să îndeplinească cerinţele art.379 C.pr.civ. astfel că în mod corect a respins cererea formulată.
Mai mult, afirmarea unor creanţe ale debitoarei al cărui cuantum nu depăşesc suma de 200 lei (f.6) nu pot justifica starea de insolvenţă a debitoarei astfel cum este ea definită prin art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, ca acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către recurentă ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge şi va menţine în întregime hotărârea recurată. (Judecător Mihaela Sărăcuţ)
