Chiar dacă regulile generale de procedură prevăd posibilitatea ca orice persoană care justifică un interes legitim, serios şi actual să poată interveni într-o cerere graţioasă iniţiată de altcineva şi, prin aceasta, să o schimbe într-una contencioasă ori să atace cu recurs încheierea prin care a fost „dezlegată cererea”, nu înseamnă că automat aceste reguli sunt aplicabile şi în materie de .
În condiţiile în care cererea debitorului de a fi supus dispoziţiilor Legii nr. 85/2006, modificată, are o fizionomie juridică proprie, distinctă de cea a altor cereri necontencioase, este evident că acestei reglementări legale aparte nu-i pot fi aplicate, în completare, alte reguli din dreptul comun, fiind inadmisibil ca aceeaşi hotărâre judecătorească să fie supusă la două tipuri de căi de atac, existând pericolul ca în aceeaşi cauză să se pronunţe hotărâri judecătoreşti contradictorii.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 225 din 26 decembrie 2011
Prin încheierea nr. 270 din 21.10.2010 pronunțată în dosarul nr. 8457/30/2010 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timiș a admis cererea formulată de debitoarea SC H. SRL Sălbăgel pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență și, în temeiul art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, a dispus declanșarea procedurii de colectivă împotriva acestei persoane juridice, ridicându-i dreptul de administrare, numind în calitate de lichidator judiciar pe SCP. C S.P.R.L. Timișoara, dispunând, totodată, notificarea hotărârii asociaților, acționarilor, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, prin Buletinul procedurilor de insolvență, în vederea efectuării mențiunii, precum și băncilor unde debitorul are deschise conturi.
împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs administratorul special M.I., solicitând, în temeiul art. 103 Cod procedură civilă, repunerea în termenul de declarare a recursului, având în vedere că niciunul dintre lichidatorii judiciari din prezenta cauza nu au desemnat administratorul special care să apere drepturile debitoarei falite. Sub acest aspect, recurenta a arătat că a fost desemnată în calitate de administrator special abia în data de 11.08.2011, lichidatorii nesocotind dispozițiile art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006. Astfel, apreciază că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 103 C.proc.civ. câtă vreme debitoarea a fost lipsită de dreptul la apărare, drept ce se asigură prin administratorul special. încheierea nr. 270 din 21.10.2011 pe care a atacat-o este dată „cu drept de recurs”, cale de atac ce poate fi promovată de debitoare. Potrivit art. 3 pct. 26, practicianul numit în cauză avea obligația ca în maxim 10 zile de la deschiderea procedurii sau de la ridicarea dreptului de administrare a debitoarei să convoace adunarea generală a asociaților în vederea desemnării administratorului special, lucru care s-a întâmplat abia după 10 luni de la declanșarea procedurii concursuale, motiv mai mult decât suficient pentru a dovedi „împiedicarea” la care face referire art. 103 C.proc.civ.
Prin decizia civilă nr. 2252 din 6.12.2011 C.A.Timișoara a respins ca inadmisibil recursul declarat de administratorul special M.I. împotriva încheierii de ședință nr. 270 din 21.10.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 8457/30/2010 în contradictoriu cu debitoarea intimată SC H SRL Sălbăgel, reprezentată prin lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență U.R. din Timișoara.
Pentru a hotărî astfel instanța de control judiciar a reținut că, în primul rând, trebuie făcută precizarea că ne aflăm în prezența unei deschideri voluntare a procedurii insolvenței, întrucât procedura de executare colectivă față de SC H. SRL Sălbăgel a fost declanșată la solicitarea societății debitoare, formulată în temeiul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, modificată, care statuează fără echivoc că debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență. Potrivit alin. (1) al art. 32 din același act normativ, dacă cererea debitorului corespunde condițiilor prevăzute la art. 27, judecătorul-sindic va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii generale, iar dacă prin declarația făcută conform art. 28 alin. (1) lit. h) debitorul își arată intenția de a intra în procedura simplificată sau nu depune documentele prevăzute la art. 28 alin. 1 lit. a) – f) și h) la termenul prevăzut la art. 28 alin. (2) ori se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2), judecătorul va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii simplificate.
în al doilea rând, se impune a se avea în vedere textul art. 32 alin. (2), potrivit căruia prin încheierea de deschidere a procedurii judecătorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului să efectueze notificările prevăzute la art. 61. în cazul în care, în termen de 10 zile de la primirea notificării, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va ține, în termen de 5 zile, o ședință la care vor fi citați administratorul judiciar, debitorul și creditorii care se opun deschiderii procedurii, în urma căreia va soluționa deodată, printr-o sentință, toate opozițiile. Admițând opoziția, judecătorul-sindic va revoca încheierea de deschidere a procedurii, deschiderea ulterioară a procedurii, la cererea debitorului sau a creditorilor, neputând modifica data apariției stării de insolvență.
în alte cuvinte, de lege lata, în cadrul cererii inițiate de însuși debitorul în temeiul art. 27 din legea-cadru nu poate fi formulată nici cerere de intervenție principală, și nici recurs în condițiile art. 336 din Codul de procedură civilă, deoarece art. 149 menționează expres că dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului civil, Codului comercial și ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolvență, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 160 din 30 .06. 2000. Chiar dacă regulile generale de procedură prevăd posibilitatea ca orice persoană care justifică un interes legitim, serios și actual să poată interveni într-o cerere grațioasă inițiată de altcineva și, prin aceasta, să o schimbe într-una contencioasă ori să atace cu recurs încheierea prin care a fost „dezlegată cererea”, nu înseamnă că automat aceste reguli sunt aplicabile și în materie de insolvență, ci trebuie văzut dacă legiuitorul, prin reglementarea specială dată acesteia, a avut în vedere ca respectiva normă generală să se aplice și în procedura de executare colectivă. Or, în condițiile în care cererea debitorului de a fi supus dispozițiilor Legii nr. 85/2006 are o fizionomie juridică proprie, distinctă de cea a altor cereri necontencioase, este evident că acestei reglementări legale aparte nu-i pot fi aplicate, în completare, alte reguli din dreptul comun. Că este așa, o dovedește și împrejurarea că ar fi inadmisibil ca aceeași hotărâre judecătorească (fiind de netăgăduit natura de act jurisdicțional a încheierii prin care judecătorul-sindic admite solicitarea debitorului) să fie supusă la două tipuri de căi de atac – una sub forma opoziției prevăzută de art. 32 alin. (2) din Legea insolvenței, iar cea de-a doua sub forma recursului reglementat de art. 336 din Codul de procedură civilă, pericolul unei asemenea situații fiind evident – posibilitatea ca în aceeași cauză să se pronunțe două hotărâri judecătorești contradictorii (spre exemplu, prin sentința dată asupra opozițiilor formulate de creditori să se dispună respingerea acestora și menținerea încheierii prin care a fost admisă cererea debitorului insolvent, hotărâre care, fie nu mai este atacată cu recurs potrivit art. 8 din Legea nr. 85/2006, modificată, fie, deși atacată, C.A. a dispus respingerea sau anularea lui ori a constatat perimarea cererii, iar prin decizia pronunțată în soluționarea recursului declarat în conformitate cu art. 336 din să se dispună o soluție diametral opusă, respectiv admiterea căii de atac cu consecința modificării încheierii tribunalului în sensul respingerii cererii debitorului de deschidere a procedurii colective ca fiind prematură).
Nu în ultimul rând, cum bine se știe, dispozițiile legale care reglementează calea de atac ce poate fi declarată împotriva unei hotărâri judecătorești sunt imperative, neputându-se deroga de la aplicarea lor, fiind fără nicio relevanță juridică împrejurarea că în cuprinsul încheierii tribunalului se face mențiunea că aceasta ar fi supusă recursului în termen de 7 zile de la comunicare. Aceasta, întrucât calea de atac este dată de lege și nu de către judecător.
Față de cele arătate, sunt lipsite de relevanță susținerile recurentei privitoare la nerespectarea de către practicienii desemnați în cauză a dispozițiilor art. 3 pct. 26 din lege, în sensul că nu au convocat adunarea generală a asociaților debitoarei în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii sau, după caz, de la ridicarea dreptului debitorului de a-și administra averea, desemnarea recurentei în această calitate având loc abia în data de 11.08.2011, așa cum rezultă din procesul-verbal depus la dosar.
(Judecător dr. Nasz Csaba Bela)
