Ridicarea dreptului de administrare se face atunci când debitorul nu-l mai exercită benefic pentru averea şi activitatea sa, intrând într-o perioadă în care pierderile patrimoniale sunt constante şi nu se mai poate vorbi de un plan raţional de activitate.Aprecierea oportunităţii măsurii ridicării dreptului de administrare se face prin raportare la întreaga avere a debitorului insolvent precum şi la întreaga sa activitate.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 285 din 14 martie 2011
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 14.06.2010 creditoarea CNAPM SA Constanța a solicitat ridicarea debitoarei SC A.P.C SRL a dreptului de administrare, în temeiul art. 47 alin. (5) din Legea nr. 85/2006.
în motivarea cererii creditoarea a arătat că, între ea și debitoare se află în derulare Contractul de închiriere nr. 3068/07.11.2002, prelungit prin acte adiționale, având ca obiect asigurarea contra cost a folosinței bunurilor imobile arătate în anexe, în schimbul unei plăți lunare, în vederea desfășurării activității de producție confecții metalice.
în baza acestor contracte au fost emise în perioada 11.01.2008 – 09.12.2009 facturi în valoare de 114.251,40 lei., debit care va continua să crească având în vedere situația financiară în care se găsește debitoarea, majorându-se în același timp prejudiciul suferit de Companie.
Avându-se în vedere imposibilitatea de denunțare a contractului, creditoarea a solicitat diminuarea suprafețelor închiriate, în scopul reducerii prejudiciului încercat, însă, în ciuda demersurilor efectuate, nu a găsit nici un răspuns din partea persoanelor abilitate, atitudinea acestora fiind într-o vădită contradicție cu scopul reorganizării activității debitoarei.
Prin întâmpinare, debitoarea a solicitat respingerea cererii ca nefondată. în apărare a susținut că aprecierea oportunității măsurii ridicării dreptului de administrare se face prin raportare la întreaga avere a debitorului, precum și la întreaga activitate a acestuia, întrucât dreptul de administrare privește întreaga universalitate patrimonială a debitorului, iar nu un bun sau un contract privit singular.
în prezent societatea debitoare nu înregistrează pierderi continue în activitate, având un portofoliu de lucrări estimat la 100.000.000 lei, însemnând contracte de antrepriză și subantrepriză de lucrări construcții civile și terasamente, cu termene de finalizare până în iunie 2011, contracte care asigură venituri importante pentru societate necesare activității curente, dar și sursa veniturilor destinate acoperirii creanțelor înscrise la masa credală.
în situația unui blocaj dat de ridicarea dreptului de administrare și de lipsa top managementului, aceste contracte nu vor mai putea fi îndeplinite și duse la bun sfârșit, cu consecința imposibilității reorganizării activității și a plății creanțelor înscrise în tabelul definitiv.
Prin încheierea nr. 5428/11.10.2010, Tribunalul Constanța a respins, ca nefondată, cererea formulată de CNAPM SA Constanța, privind ridicarea debitorului SC A.P.C SRL a dreptului de administrare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, cheltuielile legate de contractul de închiriere invocat de creditoarea reclamanta în raport de toate demersurile efectuate până în prezent pentru reducerea cheltuielilor, reorganizarea activității și recuperarea creanțelor nu poate duce la concluzia că se înregistrează pierderi în continuare.
în aceste condiții, s-a constatat că, nu s-a făcut dovada imposibilității realizării unui plan de activitate și nici a pierderilor continue din averea debitoarei.
împotriva acestei soluții a declarat recurs creditoarea, susținând că instanța nu s-a pronunțat, potrivit prevederileart. 137 C.proc.civ., asupra excepției inadmisibilității invocată de debitoare, excepție care solicită a fi respinsă în raport cu art. 47 alin. (5) din Legea nr. 85/2006.
In ceea ce privește ridicarea dreptului de administrare, arată că această cerere este întemeiată în condițiile în care chiar administratorul judiciar în raportul său de activitate depus la 30.07.2010, menționează că „managementul nu a sesizat la timp riscul de incapacitate de plată. Cu atât mai mult politica de dezinvestire se impune”.
Prin păstrarea dreptului de administrare, debitoarea nu a depus diligențe sau nu a reușit o gestiune a averii sale, deoarece lipsește probabilitatea de realizare a unui plan rațional de activitate, fapt dovedit prin creșterea gradului de îndatorare.
Intimatul administrator judiciar a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, în raport cu criticile aduse, se constată că recursul este nefondat, din următoarele considerente:
Prin întâmpinarea formulată la 14.06.2010, debitoarea a solicitat respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată și inadmisibilă, motivând că nu sunt îndeplinite cerințele prevederile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 85/2006.
Chiar dacă pârâta a menționat în cuprinsul întâmpinării inadmisibilitatea cererii, aceasta reprezintă, de fapt, o apărare pe fond și nicidecum o excepție care să impună analizarea cu prioritate în raport cu disp.art. 137 C.proc.civ.
In această situație,, instanța a analizat corect cauza pe fond din perspectiva îndeplinirii condițiilor prevederilede art. 47 alin. (5) din Legea nr. 85/2006.
In ceea ce privește incidența disp.art. 47 alin. (5) din Legea insolvenței, soluția judecătorului sindic este corectă, astfel:
Ridicarea dreptului de administrare a debitoarei în insolvență se poate pronunța atunci când se probează existența pierderilor continue din averea debitoarei sau a lipsei probabilității de realizare a unui plan rațional de activitate.
Deci, ridicarea dreptului de administrare se face atunci când debitorul nu-l mai exercită benefic pentru averea și activitatea sa, intrând într-o perioadă în care pierderile patrimoniale sunt constante și nu se mai poate vorbi de un plan rațional de activitate.
Aprecierea oportunității măsurii ridicării dreptului de administrare se face prin raportare la întreaga avere a debitorului insolvent precum și la întreaga sa activitate.
In cauză, acțiunea recurentei întemeiată pe dispart. 47 alin. (5), are în vedere contractul de închiriere încheiat cu debitoarea și nicidecum situația patrimoniului acesteia din perspectiva pierderilor continue.
Potrivit înscrisurilor existente la dosar rezultă că debitoarea are în derulare o serie de contracte, s-au intreprins măsuri de recuperare a debitelor și de reducere a cheltuielilor, astfel că nu se poate vorbi de o pierdere continuă din averea debitoarei ori de lipsa probabilității de realizare a unui plan rațional de activitate.
Ca atare, având în vedere considerentele sus-expuse, în baza art. 312 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
