Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V a Comercială
Procedura insolvenţei. Cerer de suplimentare a unei creanţe anterioare deschiderii procedurii. Termen de formulare. Nerespectarea termenului. Consecinţe.
Articolul 76 alineat 1 şi articolul 62 alineat 1 litera b din legea nr.85/2006.
Orice cerere de suplimentare a creanţei înscrise de către lichidatorul judiciar în tabelul creanţei trebuie formulată în termenul prevăzut de articolul 62 alineat 1 litera b din legea nr.85/2006, sub sancţiunile prevăzute de articolul 76 alineat 1 din legea nr.85/2006, respectiv decăderea din dreptul de a participa şi de a vota în cadrul adunării generale a creditorilor, din dreptul de a participa la distribuirile de sume în cadrul reorganizării şi al falimentului şi din dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului.
Prin sentinţa comercială nr.1462/15.10.2008 pronunţată de Tribunalul C., în dosarul nr. 6/116/2002 a fost respinsă ca tardiv formulată, cererea de suplimentare a creanţei introdusă de D. R. P. A. O. V.C., prin care aceasta solicita judecătorului-sindic să dispună suplimentarea creanţei sale cu suma de 12.761 lei, creanţă faţă de debitoarea SC R. SA L., aflată în procedura falimentului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul-sindic a reţinut că petenta reprezintă de fapt A. N. V., care s-a reorganizat. Creanţele acesteia s-au născut în anul 2003, iar definitivarea tabelului de creanţe a avut loc la data de 17 decembrie 2004, ceea ce a dus la concluzia că solicitarea petentei de suplimentare a creanţei este tardiv formulată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D. R.P.A. O. V. C. ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V a Comercială.
În motivarea recursului, se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de articolul 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Astfel, instanţa de fond nu a ţinut cont de cererea formulată de ANV prin D.R.V. C., privind suplimentarea creanţei, deşi această creanţă suplimentară a fost calculată până la data de 1.07.2004. Chiar dacă definitivarea suplimentării creanţei a avut loc la data de 17.12.2004, creanţa suplimentară a acesteia s-a născut anterior intrării în procedura falimentului. Dintr-o eroare materială şi esenţială, susţine recurenta nu a fost trecută alături de creanţa de 162.263 RON (cu care Autoritatea Vamală a fost înregistrată în tabelul preliminar al creditorilor) şi creanţa de 12.761 RON. Creanţa pretinsă de aceasta este o creanţă fiscală, privilegiată, izvorând din taxe ce trebuie virate la bugetul statului conform articolului 123 alin. 1 pct. 4 din coroborate cu cele ale OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Recurenta mai susţine că lichidatorul judiciar nu a întocmit un tabel definitiv al creanţelor, iar în raport de cadrul general fixat de Legea nr. 85/2006, aceasta consideră că trebuia aplicată OG nr.92/2003 care reprezintă cadrul special privind colectarea creanţelor bugetare, conform principiului specialia derogant generalibus. În acest sens, lichidatorul desemnat a nesocotit prevederile legale în materie prin aceea că nu a înscris şi această creanţă suplimentară a autorităţii vamale.
Se mai invocă şi dispoziţiile articolului 109 din Legea nr.85/2006 potrivit cărora în cadrul procedurii generale în perioada de observaţie debitorul a avut dreptul să efectueze plăţi către creditorii cunoscuţi în conformitate cu prevederile articolului 49 din lege, astfel că dacă nu s-au stins în totalitate aceste plăţi, creanţele ar căror cuantum a fost modificat ( cum e şi cazul petentei) deşi s-au născut anterior deschiderii procedurii generale vor fi supuse din nou verificării şi vor fi înscrise de asemenea în tabelul suplimentar de creanţe.
De aceea, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate ca netemeinică şi nelegală, iar pe fond admiterea cererii de suplimentare a creanţei sale, cu consecinţa înregistrării autorităţii vamale şi cu această creanţă.
În drept, recurenta invocă articolul 304 pct. 9 şi articolului 3041 Cod procedură civilă .
La data de 30 ianuarie 2009 a fost înregistrată la dosar întâmpinare formulată de intimata SC R. SA – prin lichidator judiciar H. N. prin care aceasta solicită respingerea recursului întrucât sentinţa recurată este legală şi temeinică, deoarece respingerea cererii de suplimentare a creanţei ca tardivă s-a făcut în mod temeinic şi legal. Se susţine de către lichidator că deşi creditoarea cunoştea situaţia juridică a debitoarei încă din anul 2004, aceasta a lăsat să treacă o perioadă de aproximativ 4 ani fără să solicite în termenul prevăzut de articolului 76 din Legea nr. 85/2006, suplimentarea creanţei sale.
Analizând sentinţa recurată, prin prisma criticilor invocate de recurentă în motivele de recurs, a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, precum şi a probelor administrate în cauză, Curtea apreciază că recursul este nefondat şi urmează a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Potrivit articolului 62 alin. 1 lit. b din Legea nr.85/2006 termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului va fi de maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii. Textul de lege cuprinde aceeaşi reglementare pe care o cuprindeau dispoziţiile articolului 76 alin. 1 lit. b din Legea nr.64/1995 republicată şi modificată. Or, deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC R. SA a avut loc la data de 1.07.2004, iar termenul stabilit de judecătorul-sindic pentru înscrierea tuturor creanţelor în tabel a fost 17.12.2004.
Dispoziţiile articolului 76 alin.1 din Legea nr.85/2006, în vigoare la data formulării cererii de suplimentare a creanţei reglementează: “Cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea articolului 7, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la articolul 62 alin. 1 lit. b, este decăzut, cât priveşte creanţele respective, din următoarele drepturi: 1. dreptul de a participa şi de a vota în cadrul adunării generale a creditorilor; 2. dreptul de a participa la distribuirile de sume în cadrul reorganizării şi falimentului; 3. dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului (…)”.
Prin urmare, orice cerere de suplimentare a creanţei înscrise de către lichidatorul judiciar în tabelul creanţelor trebuia formulată de petentă în termenul prevăzut de articolului 62 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006. Recurenta deşi afirmă că dintr-o eroare esenţială şi materială această creanţă nu a fost trecută în tabelul preliminar al creditorilor, în motivarea recursului nu explică în ce a constat această eroare materială şi esenţială, care nu i-ar fi imputabilă.
Dimpotrivă, aşa cum corect a considerat judecătorul-sindic creanţa suplimentară invocată de petentă fiind anterioară deschiderii procedurii, trebuia solicitată de către creditoare până la data de 17.12.2004.
De aceea, Curtea constatând că nu este incident motivul de recurs prevăzut de articolului 304 pct. 8 Cod procedură civilă şi nici alte motive de nelegalitate ce ar putea fi avute în vedere în condiţiile articolului 3041 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.
