– art. 131, art. 138
Preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală pot introduce cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să formuleze acţiunea în răspundere.
Câtă vreme în evidenţele organelor fiscale societatea falită apare înregistrată cu un mijloc de transport, adică cu un bun în proprietate, nu se poate, fără realizarea unor minime demersuri, afirma că debitoarea nu deţine bunuri în patrimoniu şi, în consecinţă, aplică dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, modificată, ştiut fiind faptul că închiderea procedurii insolvenţei duce la descărcarea de îndatoriri sau responsabilităţi atât a judecătorului-sindic, cât şi a practicianului numit în cauză, iar până ce situaţia acestui bun nu a fost lămurită, închiderea procedurii este prematură, scopul legii (acoperirea pasivului debitorului) nefiind realizat.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială,
Decizia civilă nr. 213 din 8 februarie 2011, dr. C.B.N.
Prin sentinţa comercială nr. 802/J.S. din 30 septembrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 3710/115/2009 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Caraş-Severin, în urma respingerii obiecţiunilor creditorului Consiliul Local R, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, modificată, a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. P S.R.L. Reşiţa, reprezentată prin lichidatorul judiciar S.C.P. M S.P.R.L. Timişoara, precum şi radierea acesteia din registrul comerţului. De asemenea, tribunalul a descărcat practicianul de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi, notificând, totodată, sentinţa debitoarei, creditorilor, direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, pentru efectuarea menţiunii de radiere şi în vederea publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Împotriva sentinţei comerciale de mai sus au declarat recurs creditorii Consiliul Local R şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice C. Prima recurentă a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a putea fi solicitat de către comitetul creditorilor angajarea răspunderii materiale a administratorilor falitei, în timp ce a doua recurentă a solicitat modificarea ei în tot, în sensul admiterii obiecţiunilor sale la raportul final întocmit de lichidatorul judiciar S.C.P. M S.P.R.L. Timişoara şi continuarea procedurii de insolvenţă a S.C. P S.R.L. Reşiţa pentru ca practicianul să facă demersurile ce se impun în conformitate cu dispoziţiile legale pentru a identifica mijlocul de transport cu care debitoarea figurează în evidenţele fiscale.
Prin decizia civilă nr. 213 din 8 februarie 2011 Curtea de Apel Timişoara, deşi a respins recursul creditoarei Direcţia Generală a Finanţelor Publice C, l-a admis pe cel al creditorului Consiliul Local R şi a casat sentinţa comercială nr. 802/J.S. din 30 septembrie 2010 a Tribunalului Caraş-Severin, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că în actuala reglementare alin. (3) al art. 138 din Legea insolvenţei prevede că preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală pot introduce acţiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să formuleze acţiunea în răspundere, autorizarea judecătorului-sindic nemaifiind cerută. Cum pe tabelul definitiv sunt înscrişi trei creditori, recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice C deţinând 98,34% din totalul sumelor înscrise la masa credală a falitei S.C. P S.R.L. Reşiţa, această instituţie fiind, potrivit celor afirmate de practician, şi preşedintele comitetului creditorilor, comitet desemnat încă din data de 24 iunie 2010, Curtea constată că criticile sale referitoare la închiderea prematură a procedurii de colectivă sunt neîntemeiate, ceea ce determină respingerea recursului său ca nefondat.
Totuşi, recursul creditorului Consiliului Local R. va fi primit, întrucât în mod greşit prima instanţă a respins obiecţiunile acestuia cu privire la propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii insolvenţei în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, modificată.
Potrivit acestui text, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentinţă de închidere a procedurii, prin care se dispune şi radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. Raţiunea instituirii de către legiuitor a acestui caz de închidere a procedurii insolvenţei este aceea că scopul legii – acoperirea pasivului debitorului falit – nu mai poate fi realizat, în condiţiile în care în averea debitorului nu există nici măcar valori patrimoniale care să acopere cheltuielile administrative generate de desfăşurarea procedurii. Există, astfel, toate premizele pentru a considera că efectuarea unor alte cheltuieli pentru continuarea procedurii – din fondul special de lichidare, constituit în condiţiile art. 4 din lege – nu ar conduce, în mod rezonabil, la rezultate pozitive, nefăcând altceva decât să mărească nejustificat cheltuielile administrative ale procedurii.
În speţă, însă, o astfel de concluzie nu se justifică. Este adevărat că toate notificările trimise de practician atât debitoarei, la sediul social, cât şi asociaţilor şi administratorului acesteia au fost restituite cu diverse menţiuni, iar fostul administrator nu i-a predat, contrar celor dispuse prin art. 35 din legea-cadru, actele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1). Dar, câtă vreme în evidenţele organelor fiscale societatea falită apare înregistrată cu un mijloc de transport, adică cu un bun în proprietate, nu se poate, fără realizarea unor minime demersuri, afirma că debitoarea nu deţine bunuri în patrimoniu şi, în consecinţă, cere aplicarea dispoziţiilor art. 131 din acelaşi act normativ, ştiut fiind faptul că închiderea procedurii insolvenţei duce la descărcarea de îndatoriri sau responsabilităţi, cu privire la procedură, debitor şi averea acestuia, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi atât a judecătorului-sindic, cât şi a practicianului numit în cauză. Or, atâta timp cât situaţia acestui bun nu a fost lămurită, închiderea procedurii este prematură, scopul legii (acoperirea pasivului debitorului) nefiind realizat.
În atare situaţie, Curtea statuează că se impune casarea hotărârii de închidere a procedurii de executare colectivă a debitoarei intimate S.C. P S.R.L. Reşiţa, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceluiaşi tribunal, pentru ca lichidatorul judiciar să întreprindă demersuri în vederea identificării unicului bun aflat, scriptic cel puţin, în averea falitei, prin informări la Instituţia Prefectului – Serviciul Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule, iar ulterior, dacă este cazul, la Poliţia Rutieră pentru a încerca identificarea autovehiculului în trafic, iar judecătorul-sindic se va preocupa să desluşească situaţia juridică şi de fapt a bunului debitoarei, urmărind mai apoi valorificarea lui, în condiţiile legii, pentru acoperirea pasivului falitei.
