– Legea nr.85/2006, art.138 alin.1
Pentru atragerea raspunderii patrimoniale pentru pasivul debitorului, în conformitate cu prevederile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, trebuie sa se probeze îndeplinirea în mod cumulativ a conditiilor referitoare la savârsirea de catre pârât a uneia dintre faptele expres si limitativ prevazute în textul de lege, prejudiciul specific produs prin fapta ilicita, legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia pârâtului. În caz contrar cererea de atragere a raspunderii trebuie apreciata ca fiind neîntemeiata si, în consecinta, respinsa.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A COMERCIALA
DECIZIACOMERCIALA nr.1119 din 30.09.2010)
Prin cererea formulata la 19.05.2008 la Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala, astfel cum a fost precizata la data de 03.10.2008, în cauza constituind obiectul dosarului 24033/3/2007 privind procedura insolventei prevazuta de Legea 85/2006 deschisa împotriva debitorului SC DI SRL, creditorul AFPS 1, având autorizatia judecatorului sindic, conform Încheierii de la 19.05.2008, a chemat în judecata pârâtul B.S., fostul administrator al societatii debitoare, solicitând, în temeiul art.138 lit.b,c si d din Legea 85/2006, sa se dispuna atragerea raspunderii patrimoniale a acestuia pentru pasivul debitorului ramas neacoperit.
La termenul de judecata de la 15.02.2010 lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolventei derulata în cauza, în temeiul art.131 din Legea 85/2006.
Prin sentinta comerciala nr.1353 pronuntata la 15.02.2010 în dosarul 24033/3/2007 Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala, prin judecatorul sindic, a respins cererea de atragere a raspunderii patrimoniale, ca nefondata si, în temeiul art.131 din Legea 85/2006, a dispus închiderea procedurii insolventei fata de debitoare, radierea acesteia din urma precum si celelalte masuri procedurale aferente introducerii procedurii insolventei.
Pentru a pronunta aceasta sentinta comerciala tribunalul a retinut în ceea ce priveste cererea de atragere a raspunderii patrimoniale, ca sub aspectul admisibilitatii acesteia trebuie îndeplinite conditiile referitoare la prejudiciu, fapta ilicita, legatura de cauzalitate dintre acestea si vinovatia pârâtului. Prevederile art.138 nu instituie prezumtia de culpa a administratorilor societatii, faptele trebuind sa fie dovedite în mod pertinent si concludent. Incidenta disp. art.138 lit.b din lege nu poate fi retinuta deoarece nu s-au dovedit fapte ilicite prin care patrimoniul societatii debitoare sa fi fost folosit în scopul obtinerii de beneficii în interesul propriu al pârâtului. Nu poate fi retinuta nici incidenta disp. art.138 lit.c, care implica îndeplinirea a doua conditii, referitoare la existenta interesului personal al pârâtului si respectiv, caracterul evident al iminentei insolvabilitatii debitoarei si nici aceste conditii nu au fost probate. În cauza nu sunt aplicabile nici dispozitiile art.138 lit.d din lege, deoarece nedepunerea la dosarul cauzei a actelor prevazute de art.28 din legea 65/2006 ori a raportarilor contabile la organele fiscale abilitate sau la registrul comertului nu poate fi asimilata cu netinerea contabilitatii în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, fapta prevazuta de art.138 lit.d trebuie sa fi contribuit la ajungerea societatii în stare de insolventa.
În ceea ce priveste închiderea procedurii insolventei tribunalul a retinut ca societatea debitoare nu detine bunuri din a caror valorificare sa poata fi acoperite creantele si, prin urmare, nu se mai justifica mentinerea procedurii pe rolul instantei, fiind pe deplin aplicabile prevederile art.131 din Legea 85/2006.
Împotriva acestei sentinte comerciale, creditorul AFPS 1 a declarat recurs, solicitând modificarea în parte a hotarârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a raspunderii patrimoniale.
În motivarea recursului s-a aratat în esenta, în raport cu prevederile art.304 pct.9 si art.3041 C.pr.civ., ca sentinta atacata este netemeinica si nelegala, având în vedere, în primul rând, ca prin raportul de activitate întocmit în cauza lichidatorul a concluzionat în sensul ca desi au fost identificate documente primare pentru perioada 2000 – 2002, acestea nu au putut fi verificate în raport cu declaratiile si raportarile contabile, din cauza lipsei documentelor de evidenta analitica, a lipsei partiale a registrului – jurnal si lipsei totale a registrului inventar si cartii mari. S-a mai mentionat de catre lichidator ca documentele de evidenta analitica si justificative existente nu sunt semnate de reprezentantul legal al societatii. Din documentele prezentate lichidatorului a rezultat ca debitoarea a detinut echipamente tehnologice care au fost vândute unor persoane fizice, iar bunurile cumparate chiar de pârâtul B.S. nu au fost achitate de acesta, intervenind o compensare cu creditul acestuia fata de debitoare, procesul-verbal în acest sens fiind semnat de aceeasi persoana pentru ambele parti si aceasta în conditiile în care nu s-a putut identifica o hotarâre a asociatilor, de vânzare a bunurilor si nici situatia exacta a creditului pârâtului asupra societatii debitoare.
Pentru efectuarea unor lucrari agricole în anul 2002 societatea debitoare a închiriat utilaje de la pârât, în lipsa unei hotarâri în acest sens a asociatilor.
Documentele contabile nu sunt semnate si însusite de catre nici un reprezentant legal al societatii debitoare.
Creantele împotriva debitoarei puteau fi acoperite la momentul aparitiei starii de insolventa prin încasarea contravalorii bunurilor vândute daca nu se efectuau compensari cu creditorii.
Ultimele acte de evidenta contabila prezentate lichidatorului sunt pentru perioada noiembrie – decembrie 2002 si este imposibila încetarea activitatii la 31.12.2002, fara ca aceasta sa nu fi continuat si în anul 2003, cu atât mai mult cu cât AFPS 1 a comunicat ca debitoarea nu a depus bilanturi contabile în perioada 2004-2006.
Fata de acestea, analizând actele dosarului cauzei, Curtea a constatat ca recursul este nefondat, având în vedere, urmatoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art.138 alin.1 din Legea 85/2006, pentru a fi atrasa raspunderea membrilor organelor de conducere pentru pasivul societatii debitoare trebuie îndeplinite conditiile privind savârsirea de catre pârât a uneia dintre faptele expres si limitativ prevazute în lege, existenta prejudiciului specific, legatura de cauzalitate dintre acestea si vinovatia pârâtului. Conditiile mentionate trebuie sa fie îndeplinite în mod cumulativ, astfel ca neîndeplinirea uneia dintre acestea conduce la respingerea cererii de atragere a raspunderii patrimoniale. De asemenea, dispozitiile art.138 din Legea 85/2006 nu constituie nici o prezumtie legala sub aspectul probarii vreuneia dintre conditiile enumerate, îndeplinirea acestora trebuind sa fie probata, în mod concludent si pertinent, potrivit art.1169 Cod civil.
În motivarea recursului sau creditorul AFPS 1 a reiterat sustinerile mentionate de lichidator în raportul sau de activitate. Un astfel de raport nu constituie în sine dovada propriu – zisa a continutului lui iar lichidatorul a omis sa indice si sa administreze dovezile necesare, situatie în care s-a mentinut si creditorul – recurent. Lipsa totala sau partiala a unor documente de evidenta contabila analitica nu poate fi echivalata cu neîntocmirea lor în conformitate cu legea, în lipsa unor probe concludente în acest sens. Nu s-a probat inexistenta creantei pârâtului împotriva societatii debitoare si, prin urmare, nici nevalabilitatea în fapt a operatiunii de compensare cu creanta detinuta de societate împotriva pârâtului în ceea ce priveste pretul de utilaje vândute acestuia. Simpla încheiere a contractului de închiriere a unor utilaje nu este un element suficient pentru a se retine una dintre faptele prevazute de art.138 alin.1 lit.b,c, d din Legea 85/2006 invocate de creditor.
Încasarile si platile efectuate de societate în anul 2002 prin casierie si decontare bancara nu justifica sustinerea recurentei în sensul ca la acel moment ar fi existat disponibilitati banesti plata pasivului si în acest sens nu poate fi retinuta nici sustinerea potrivit careia s-ar fi putut efectua plata pasivului daca s-ar fi încasat contravaloarea utilajelor vândute si nu s-ar fi efectuat compensari cu creditorii, deoarece cu exceptia compensarii intervenite pentru creante reciproce între societate si pârât, la care s-a facut referire anterior, nu s-a continuat în nici un fel detalierea acestei sustineri de catre recurent.
Oricum, chiar si în ipoteza în care în raport cu sustinerile recurentei s-ar fi putut retine savârsirea de catre pârâtul în cauza a vreuneia dintre faptele prevazute de art.138 alin.1 lit.b,c,d din Legea 85/2006, aceasta nu ar fi însemnat decât îndeplinirea doar a uneia dintre conditiile legale prevazute de lege pentru admisibilitatea cererii de atragere a raspunderii patrimoniale.
În mod cumulativ, însa, recurentul trebuia sa sustina si sa probeze îndeplinirea si a celorlalte conditii legale, referitoare la legatura de cauzalitate dintre fapta savârsita si ajungerea societatii debitoare în stare de insolventa, la existenta prejudiciului specific si a vinovatiei pârâtului. Or, sub aceste aspecte recursul nu poate fi considerat nici motivat si nici probat, situatie în care se impune aprecierea sentintei recurate ca fiind temeinica si legala.
Având în vedere considerentele aratate, Curtea în baza art.312 alin.1 C.proc.civila, a respins recursul ca nefondat.
