Potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule, aceeaşi sancţiune fiind prevăzută în art. 46 alin. (1) şi de actuala lege a insolvenţei, nulitatea instituită prin aceste texte având caracter absolut şi, prin urmare, nu poate fi înlăturată sau acoperită în nici un mod.
Principiul ocrotirii bunei-credinţe şi cel al asigurării stabilităţii circuitului civil însoţeşte toate actele juridice atâta timp cât nu sunt sancţionate cu nulitatea absolută, dar odată intervenită o astfel de sancţiune ceea ce poate salva actul juridic este excepţia ce-l protejează pe terţul achizitor cu titlu oneros, iar nu principiul general enunţat.
În condiţiile în care contractul de ipotecă a fost încheiat după 11 luni de la data deschiderii procedurii insolvenţei faţă de societatea debitoare, în cartea funciară nefiind efectuate nici un fel de menţiuni sau notificări privind averea imobiliară a falitei, este într-adevăr aplicabilă excepţia ce salvează actele subsecvente de la nulitatea absolută ce loveşte actul principal, excepţie ce este desemnată de constatarea bunei-credinţe a părţilor aflate împreună sub aparenţa de drept fondată pe eroarea comună a acestora că acea stare juridică este corespunzătoare realităţii juridice.
Secţia comercială, Decizia nr. 47 din 24 ianuarie 2008
Prin sentința civilă nr. 2287 din 3.10.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1798/108/2007 s-a respins acțiunea formulată de reclamanta E S.P.R.L. Arad, în calitate de lichidator judiciar al SC A. SRL Arad – societate în faliment – împotriva pârâților SC B. SRL Timișoara, Banca R. SA – Sucursala Timiș și SC A. SRL, prin administrator A.P.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta E S.P.R.L. Arad, în calitate de lichidator, a chemat în judecată pârâtele SC B. SRL Timișoara și Banca R. SA – Sucursala Timiș solicitând constatarea nulității transferului patrimonial efectuat de către societatea debitoare concretizat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1861 din 30.11.2005 și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei SC B. SRL la restituirea imobilului înscris în C.F. nr. 4449, radierea ipotecii instituită în favoarea pârâtei Banca R. SA, precum și a mențiunii privind interdicția de înstrăinare, dezmembrare, grevare instituită și efectuarea mențiunilor privind stabilirea situației anterioare vânzării, în susținerea acțiunii practicianul arătând că deși prin încheierea nr. 1534 din 28.11.2005 pronunțată în dosarul nr. 3447/2005 al Tribunalului Arad judecătorul-sindic a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei, ridicând, totodată, dreptul de administrare al numitului A.P., în data de 30.11.2005 această societate comercială a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1861 din 30.11.2005 prin care a înstrăinat către pârâta SC B. SRL Timișoara imobilul compus din teren arabil extins în intravilan, înscris în C.F. nr. 4449, prin încheierea nr. 36195 din 3.07.2006 cumpărătoare înscriind o ipotecă în favoarea Băncii R. SA – Sucursala Timiș, precum și interdicția de înstrăinare, dezmembrare și grevare.
Judecătorul sindic a considerat că cererea lichidatorului este neîntemeiată, deoarece potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, în vigoare la data încheierii contractului în litigiu, în urma deschiderii procedurii administratorul va trimite o notificare și oficiului registrului comerțului pentru efectuarea mențiunii. Or, astfel cum rezultă din conținutul înscrisului nr. 25529 din 13.06.2007 eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, mențiunea privind deschiderea procedurii nu a fost efectuată ca urmare a notificării și, ca atare, este evident că deschiderea procedurii nu a fost opozabilă pârâtei SC B. SRL Timișoara, aceasta fiind cumpărător de bună-credință.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs lichidatorul judiciar E S.P.R.L. Arad solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii sale introductive și constatarea nulității transferului patrimonial efectuat de debitoare către SC B. SRL, cu repunerea părților în situația anterioară, în susținerea recursului arătând că, pe de o parte, în mod neîntemeiat prima instanță a reținut neincidența dispozițiilor art. 46 alin. (1) din privind nulitatea actelor juridice încheiate de debitorul insolvent cu terții, iar, pe de altă parte, că și în condițiile neefectuării publicității deschiderii procedurii față de societatea debitoare actele de transfer patrimonial au caracter de opozabilitate față de debitoare și terțul cocontractant.
Prin decizia civilă nr. 47/R/COM din 24.01.2008 Curtea de Apel Timișoara a admis recursul practicianului și a modificat în parte hotărârea atacată în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantului constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între debitoarea SC A. SRL, în calitate de vânzătoare, și SC B. SRL, în calitate de cumpărătoare, contract autentificat la B.N.P. P.I.V. din Timișoara sub nr. 1861 din 30.11.2005. De asemenea, instanța de control judiciar a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare și comunicarea unui exemplar al deciziei Biroului de Carte Funciară Timișoara, menținând, totodată, dispozițiile sentinței recurate în ceea ce privește respingerea cererii de radiere a ipotecii instituite în favoarea pârâtei intimate Banca R. SA – Sucursala Timiș asupra imobilului înscris în C.F. nr. 4449, Partea a III-a, poziția C-8.
Pentru a pronunța această soluție Curtea a reținut că în mod greșit judecătorul-sindic a respins acțiunea lichidatorului judiciar considerând că deschiderea procedurii nu a fost opozabilă societății pârâte, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că prin sentința civilă nr. 1534 din 28.11.2005 pronunțată în dosarul nr. 3447/2005 Tribunalul Arad a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei SC A. SRL Arad, din practicaua acestei hotărâri reieșind că societatea debitoare a fost legal citată și, mai mult decât atât, reprezentată prin avocat, care a pus concluzii pe fondul cauzei, pronunțarea asupra deschiderii procedurii având loc în aceeași zi. Rezultă, așadar, că debitoarea a avut cunoștință despre deznodământul judiciar în cauza de insolvență arătată. Cu toate acestea, la data de 30.11.2005, debitoarea a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu pârâta intimată SC B. SRL prin care a înstrăinat imobilul înscris în C.F. nr. 4449.
Este de reținut faptul că la data încheierii acestui contract, prin aplicarea regulii tempus regit actum, erau incidente dispozițiile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, potrivit cărora toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule, aceeași sancțiune fiind prevăzută și de actuala Lege a insolvenței în art. 46 alin. (1).
Curtea statuează că sancțiunea instituită prin aceste texte de lege are caracter absolut și, prin urmare, nu poate fi înlăturată sau acoperită în nici un mod.
Nu pot fi reținute cu titlu de cauze care sunt în măsură să salveze actul juridic de la invalidare datorită sancțiunii nulității absolute niciuna dintre ipotezele invocate de către pârâta cumpărătoare SC B. SRL Astfel, nu există nici o derogare prevăzută în legea specială a insolvenței pentru aceste acte, operațiuni și plăți, nici buna-credință a cumpărătorului, nici existența unor cazuri expres prevăzute în acest sens.
Este adevărat că atât art. 49 alin. (1) din Legea nr. 64/95, cât și art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 arată că, în afară de cazurile prevăzute de lege sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, sunt nule actele și operațiunile debitorului încheiate ulterior deschiderii procedurii, dar cazurile la care se referă textul mai sus indicat se regăsesc în conținutul dispozițiilor art. 43 din Legea reorganizării judiciare și a falimentului, respectiv art. 49 din Legea insolvenței, ele referindu-se la alte acte și operațiuni, și anume la ipoteza obținerii de către creditorul debitoarei declarate în insolvență, prin intervenția judecătorului-sindic, a dreptului de ridicare a suspendării acțiunilor judiciare și extrajudiciare îndreptate împotriva averii debitoarei, ceea ce nu este cazul în speță. Tot astfel, buna-credință a intimatei cumpărătoare SC B. SRL, cu toată demonstrația privind exercitarea bunelor diligențe referitoare la cercetarea registrului comerțului și a registrului de publicitate funciară, nu are potența legal recunoscută de a salva actul juridic de la nulitatea absolută.
Principiile ocrotirii bunei-credințe a terțului achizitor cu titlu oneros și al asigurării stabilității circuitului civil nu înlătură nulitatea absolută în privința contractului de vânzare-cumpărare încheiat între societatea debitoare și cea pârâtă întrucât principiul ocrotirii bunei-credințe nu este aplicabil în această ipoteză, câtă vreme nulitatea absolută vizează actul juridic principal încheiat între cele două părți contractante, iar pârâta intimată nu are calitatea de terț achizitor, deci de sub-dobânditor cu titlu oneros prin act subsecvent, ci de prim cumpărător, adevărat că sub titlu oneros. Principiul invocat de către intimată însoțește toate actele juridice atâta timp cât nu sunt sancționate cu nulitatea absolută, dar odată intervenită o astfel de sancțiune ceea ce poate salva actul juridic este excepția ce protejează pe terțul achizitor cu titlu oneros, iar nu principiul general mai sus enunțat.
în consecință, Curtea constată că încheierea contractului de vânzare-cumpărare între debitoare și intimata cumpărătoare s-a efectuat cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, și actul astfel încheiat este lovit de nulitate absolută, sancțiune expres prevăzută de această normă juridică.
în ceea ce privește radierea dreptului de ipotecă, precum și a interdicției de înstrăinare, dezmembrare și grevare constituit de pârâtă în favoarea băncii intimate, Curtea relevă că și în condițiile constatării nulității actului de vânzare-cumpărare contestat, nu este posibil automatismul constatării nulității absolute a oricăror acte juridice subsecvente, și mai mult anularea unor efecte juridice trecând peste actul care le-a dat naștere.
Astfel, între cele două pârâte intimate s-a încheiat un contract de creditare având ca act juridic accesoriu contractul de ipotecă și constituire de interdicții ce a făcut obiectul înscrierii în cartea funciară în favoarea Băncii R – Sucursala Timișoara. Aceste operațiuni au fost încheiate după 11 luni de la data deschiderii procedurii insolvenței față de societatea debitoare, în cartea funciară nefiind efectuate nici un fel de mențiuni sau notificări privind averea imobiliară a debitoarei.
în această ipoteză este, într-adevăr, aplicabilă excepția ce salvează actele subsecvente de la nulitatea absolută ce lovește actul principal, excepție ce este desemnată de constatarea bunei-credințe a părților aflate împreună sub aparența de drept fondată pe eroarea comună a acestora că acea stare juridică este corespunzătoare realității juridice. Pe de altă parte, contractul de ipotecă nu a fost desființat în nici un mod, astfel că nu se poate trece în mod direct la anularea efectelor acestuia.
(Judecător Csaba Bela Nasz)
