În cadrul procedurii insolvenţei, nu se urmăreşte pronunţarea unei hotărâri împotriva debitoarei, şi cu atât mai puţin împotriva intervenientului în interes alăturat, scopul fiind, aşa cum s-a arătat, stingerea pasivului societăţii debitoare, în condiţiile prevăzute de legea specială.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1510 din 17 noiembrie 2011
Prin cererea adresată Tribunalului Constanța la data de 13.12.2010 F.T.G., în calitate de asociat al societății debitoare SC M.V. SRL cu un procent de 50 din valoarea capitalului social, a formulat cerere de intervenție în interes alăturat debitoarei, în cadrul procedurii de insolvență deschisă față de SC M.V. SRL
Motivând cererea, intervenientul a susținut în esență că intervenția sa în interesul debitoarei este justificată de interesul acestuia ca procesul să se desfășoare corect, în condițiile în care, administratorul judiciar și instanța de judecată au încălcat flagrant art. 3 pct. 26 și art. 18 din Legea nr. 85/2006, care reglementează instituția administratorului special.
Se susține că, urmare a lipsei din proces a administratorului special, instanța trebuie să constate nulitatea actelor realizate în proces, iar interesul cererii de intervenție, rezidă în faptul creșterii în mod artificial a creanțelor înscrise în tabelul obligațiilor debitoarei, administratorul judiciar neverificând realitatea unor contracte.
Susține intervenientul că, administratorul judiciar prezintă într-un mod deformat Hotărârea AGA din 21.10.2010 a asociaților M.D. și F.T.G., inducându-se ideea că, aceasta ar reprezenta hotărârea AGA în vederea reorganizării activității societății debitoare, deși, în realitate, vizează doar restructurarea creditului acordat de CEC Bank societății debitoare, solicitându-se desemnarea administratorului special și constatarea nulității actelor realizate fraudulos.
Prin încheierea nr. 3190/COM din 21.04.2011, pronunțată de Tribunalul Constanța, în temeiul art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006, s-a desemnat, în vederea soluționării cererii formulată de D. & CO SPRL, în calitate de administrator judiciar al societății M.V. SRL, privind constatarea dreptului de administrare, în calitate de curator special pe dl. I.O.N , respingându-se cererea de intervenție în interes alăturat debitoarei, formulată de F.T.G.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, deși intervenția voluntară accesorie are un scop limitat, intervenientul accesoriu trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, pentru că, chiar dacă nu pretinde un drept propriu în cadrul procesului în care intervine, terțul trebuie să urmărească obținerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziție o susține.
în aceste condiții, se arată că, susținând pe una din părțile inițiale, terțul urmărește să preîntâmpine pronunțarea unei hotărâri, care ar fi susceptibilă sa creeze o situație de natură a compromite propriile sale drepturi, ori, procedura insolvenței este însă o procedură specială, concursuală, având ca scop acoperirea creanțelor creditorilor societății debitoare, în condițiile și ordinea de prioritate prevăzute de Legea nr. 85/2006.
Ca urmare, în cadrul procedurii insolvenței, nu se urmărește pronunțarea unei hotărâri împotriva debitoarei, și cu atât mai puțin împotriva intervenientului în interes alăturat, scopul fiind, așa cum s-a arătat, stingerea pasivului societății debitoare, în condițiile prevăzute de legea specială.
Observă instanța de fond că, intervenientul depășește limitele unei intervenții voluntare accesorii, emițând pretenții proprii, respectiv constatarea nulității absolute a actelor realizate în cadrul procedurii, ca urmare a lipsei desemnării administratorului special.
în ceea ce privește aspectele invocate, care ar justifica, în opinia intervenientului, interesul promovării prezentei cereri, respectiv faptul că, „administratorul judiciar și instanța de judecată au încălcat flagrant art. 3 pct. 26 si art. 18 din Legea nr. 85/2006”, instanța de fond a reținut că, desemnarea administratorului special este atributul exclusiv al adunării generale a asociaților, doar convocarea adunării căzând în sarcina administratorului judiciar, potrivit art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006.
în acest sens, se arată de către instanță că, în cauză, au avut loc două convocări ale adunării generale a asociaților cu această ordine de zi, însă fără rezultat, drept consecință a stării conflictuale existentă între cei doi asociați ai societății debitoare, iar creanțele înscrise în tabelul obligațiilor debitoarei, pot fi înlăturate pe calea contestației, reglementată de art. 73 din Legea nr. 85/2006.
Față de aceste considerente, instanța de fond a constatat că, instituția intervenției voluntare nu este compatibilă cu procedura insolvenței, iar intervenientul nici nu justifică un interes legitim în formularea acestei cereri.
în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006, întrucât administratorul judiciar a formulat cerere de ridicare a dreptului de administrare a debitoarei, instanța de fond a constatat că, se impune numirea unui curator special pentru apărarea intereselor debitoarei în cadrul soluționării acestei cereri, din cadrul organelor de conducere ale societății aflate în exercițiul funcțiunii la data deschiderii procedurii.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intervenientul F.T.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără indicarea temeiului de drept și cu următoarea motivație, în esență:
în mod eronat instanța de fond a motivat că „intervenientul accesoriu trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu”, deoarece recurentul intervenient, în calitate de asociat cu 50% din părțile sociale, are interes intrinsec de a apăra interesele debitoarei, împotriva creditorilor de rea-credință, dar și împotriva oricărui abuz, din moment ce debitoarea este proprietatea acestuia în proporție de 50%.
Instanța de fond, considerând că intervenientul nu are interes, a încălcat textul de lege care recunoaște interesul și dreptul asociatului în mod expres, negând chiar drepturile proprietarului față de societate, interesul acestuia, „ceea ce este inacceptabil”.
Deși a recunoscut în încheierea recurată că, administratorul special nu a fost desemnat potrivit legii (în 20 de zile de la deschiderea procedurii), instanța de fond a considerat că, responsabilitatea revine AGA, cu toate că, judecătorul are obligația de a garanta respectarea legii și, recunoscând încălcarea legii, instanța de fond „se mulțumește să o constate, lăsând chestiunea nerezolvată și abuzul este astfel legitimat”.
Arată recurentul faptul că, interesul asociatului de a proteja debitoarea – proprietatea sa – este evident și reiese și din faptul că, în cererea de intervenție se face referire la acte false, prin care a fost mărit debitul în mod intenționat de către unii creditori.
Lipsa de imparțialitate a instanței și intenția vădită a unor creditori, dar și a celorlalți asociați de a frauda debitoarea în interesul lor, rezidă din respingerea cererii de intervenție a asociatului în interesul debitoarei.
Instanța de fond a refuzat să verifice și să constate gravele nereguli din proces, falsificarea contractelor invocate de unii creditori, iar respingerea cererii de intervenție „reprezintă, în fapt, acoperirea unor fraude”.
Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu consecința admiterii cererii de intervenție recurată.
Prin întâmpinare, asociatul M.D. solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, cu motivația că instanța de fond în mod întemeiat a respins cererea de intervenție în interes alăturat debitoarei.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate și a probatoriului administrat, văzând și dispozițiile art. 312 C.proc.civ., Curtea respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esență:
La data de 18.04.2011, Societatea D. & CO SPRL în calitate de administratorul judiciar al SC M.V. SRL, în insolvență, desemnat prin încheierea nr. 457/14.06.2010, pronunțată de judecător sindic în dosar nr. 7239/118/2010 aflat pe rolul Tribunalului Constanța, a investit instanța de fond cu soluționarea cererii având ca obiect constatarea ridicării dreptului de administrare, constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și a dispune de acestea, de către debitoarea SC M.V. SRL, în condițiile în care, administratorul judiciar convocase A.G.A în vederea desemnării administratorului special la datele de 2.12.2010, 22.12.2010, precum și la data de 2.03.2011.
Potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, „Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare, constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și a dispune de acestea, dacă acesta nu și-a declarat în condițiile art. 28 alin. (1) lit. h) sau, după caz, art. 33 alin. (6), intenția de reorganizare”, pentru ca, potrivit art. 47 alin. (5) legiuitorul să fi statuat asupra faptului că, „Creditorii, comitetul creditorilor ori administratorul judiciar pot oricând adresa judecătorului sindic o cerere de a ridica debitorului dreptul de administrare, având ca justificare pierderile continui din averea debitorului sau lipsa probabilității de realizare a unui plan rațional de activitate”.
Urmează a se reține că, în vederea luării măsurii și în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, administratorul judiciar anterior promovării cererii, a convocat A.G.A în vederea desemnării administratorului special, cu următoarea ordine de zi:
– desemnarea administratorului special;
– stabilirea îndemnizației administratorului special;
la data de 2.12.2010, când nu au fost îndeplinite condițiile legale privind îndeplinirea cvorumului prezenței asociaților, precum și la datele de 22.12.2010, respectiv 2.03.2011, iar în considerarea punctelor de vedere divergente ale asociaților, cu privire la pct. 1 de pe ordinea de zi, s-a reținut că, adunarea asociaților nu a desemnat un administrator special.
în acest context, având în vedere dispozițiile art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora „…Dacă adunarea asociaților/acționarilor convocată conform prezentului punct, nu desemnează un administrator special, debitorului i se ridică dreptul de administrare, dacă acesta nu a fost ridicat, iar debitorul, respectiv asociații/acționarii sunt decăzuți din drepturile recunoscute de procedură și care sunt exercitate prin administrator special”, administratorul judiciar solicită judecătorului sindic a constata ridicarea dreptului de administrare, constând în dreptul de a-și conduce activitatea și de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea, de către debitoarea SC M.V. SRL în insolvență.
Anterior datei investirii instanței cu sus-menționata cerere, formulată de administratorul judiciar, mai precis la data de 13.12.2010, numitul F.T.G., în calitate de asociat al societății debitoare, cu un procent de 50% din valoarea capitalului social, a înțeles a deduce judecății cererea de intervenție în interes alăturat debitoarei, în cadrul procedurii de insolvență deschisă față de SC M.V. SRL, cerere respinsă de judecătorul sindic, prin încheierea nr. 3190/COM din 21.04. 2011, prin care, în temeiul art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006, desemnează în calitate de curator special pe dl. I.O.N.
Susținerile recurentului privind greșita respingere a cererii sale prin invocarea de „diferite pretexte, refuzând sistematic să fie primit în procedura insolvenței pentru a nu putea să se opună unor abuzuri” , apar ca fiind nefondate, urmând a fi respinse de Curte, pentru că, într-adevăr, intervenientul accesoriu trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, iar în speță, ne aflăm în fața unei proceduri speciale, concursuale, având ca scop acoperirea creanțelor creditorilor societății debitoare, în condițiile și ordinea de prioritate prevăzută de Legea nr. 85/2006.
Cu alte cuvinte, în cadrul procedurii insolvenței nu se urmărește pronunțarea unei hotărâri împotriva debitoarei, și cu atât mai puțin împotriva intervenientului în interes alăturat, scopul fiind, așa cum s-a arătat, stingerea pasivului societății debitoarei în condițiile prevăzute de legea specială.
în același sens, legal și temeinic instanța de fond, respingând cererea intervenientului, a reținut că, prin aceasta, intervenientul depășește limitele unei intervenții voluntare accesorii, emițând pretenții proprii, respectiv constatarea nulității absolute a actelor realizate în cadrul procedurii, ca urmare a lipsei desemnării administratorului special, atât timp cât, intervenția voluntară accesorie are un scop limitat și, atât timp cât, Adunarea Generală a Asociaților nu a putut desemna un administrator special, după cele trei convocări, astfel cum sus s-a reținut, acest aspect a căzut în sarcina administratorului judiciar, potrivit textului de lege citat (art. 3 pct. 26).
De altfel, nici susținerile recurentului privind eventualele creanțe înscrise în tabelul obligațiilor debitoarei într-o „mărime nejustificată”, nu pot fi primite de către Curte pentru că, toate creanțele înscrise în tabelul obligațiilor debitoarei pot fi înlăturate pe calea contestației, reglementată de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care „Debitorul, creditorii și orice altă persoană interesată vor putea să formuleze contestații cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanțe”, în alin. (2) al aceluiași text de lege stipulându-se că „Contestațiile trebuie depuse la tribunal, în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar, atât în procedura generală, cât și în procedura simplificată”.
Așa fiind, apreciază Curtea că, recurentul are la îndemână alte mijloace procesuale pentru anularea actelor în cadrul procedurii și înlocuirea administratorului judiciar, instituția intervenției accesorii fiind în mod evident incompatibilă cu procedura insolvenței.
Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând și dispozițiile art. 312 C.proc.civ., Curtea respinge recursul, ca nefondat.
