Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 8502 din 13 septembrie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 2.294 din 27.12.2012 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, s-a respins contestaţia formulată de creditorul B.L. IFN S.A. BUCUREŞTI, împotriva tabelului definitiv consolidat actualizat al creanţelor debitoarei S.C. S. S.R.L. BISTRIŢA.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa comercială nr. 39/19.01.2010 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud a fost deschisă procedura generală a insolvenţei împotriva debitoarei SC S. SRL şi a fost desemnat în calitate de lichidatorul judiciar M.R.L.I. SPRL şi s-a fixat termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor la 19 martie 2010.
După deschiderea procedurii insolvenţei administratorul judiciar l-a notificat pe fostul administrator statutar să îi predea actele contabile ale societăţii debitoare dar acesta nu s-a conformat.
În aceste circumstanţe, în vederea identificării creditorilor debitoarei, administratorul judiciar a verificat portalul instanţelor de judecată şi arhiva electronică de garanţii reale mobiliare iar în aceste evidenţe contestatoarea în calitate de finanţator într-un contract de leasing nu a figurat în calitate de creditoare şi în consecinţă administratorul judiciar a notificat-o după deschiderea procedurii insolvenţei.
Administratorul judiciar a procedat la notificarea deschiderii procedurii insolvenţei prin BPI nr. 1151/12.02.2010 şi ulterior la notificarea intrării debitoarei în procedura falimentului prin sentinţa comercială nr. 695/24.06.2010 în BPI nr. 5608/15.06.2010.
Creditoarea a înregistrat declaraţia de creanţă abia în data de 11 octombrie 2011 deci la aproape 1 an şi 8 luni de la data publicării în BPI a notificării deschierii procedurii insolvenţei 12.02.2010.
Judecătorul sindic a apreciat că din starea de fapt menţionată rezultă că creditoarea se încadrează în categoria creditorilor care nu au putut fi identificaţi prev. de disp. art. 7 al. 3 teza a 2-a din şi în consecinţă nu se pot reţine susţinerile contestatoarei că nu a fost notificată potrivit procedurilor legale.
De asemenea, având în vedere intervalul de timp scurs între publicarea notificării deschiderii procedurii insolvenţei şi data înregistrării şi declaraţiei de creanţă s-a constatat că contestatoarea intră sub incidenţa prev. art. 76 referitoare la decăderea din dreptul de a fi înscrisă în tabelul creditorilor. În consecinţă, refuzul lichidatorului judiciar de a o înscrie în tabelul creditorilor pe motivul tardivităţii formulării declaraţiei de creanţă, este justificat. Având în vedere tardivitatea declaraţiei de creanţă rezultă că este tardivă şi contestaţia privitoare la neînscrierea în tabel a unei creanţe anterioare deschiderii procedurii.
Contestaţia a fost apreciată şi nefondată în măsura în care contestatoarea solicită înscrierea sa direct în tabelul definitiv consolidat al creanţelor, în condiţiile în care nu este o creanţă născută după data deschiderii procedurii insolvenţei conf. prev. art. 108 al. 3 sau art.109 al. 3 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, a reţinut judecătorul sindic că în cauză nu sunt întrunite cele 3 condiţii prevăzute cumulativ de disp. art. 75 al. 1 din lege referitoare la fals, sau eroare esenţială iar culpa creditoarei pentru nedeclararea în termen a creanţei nu echivalează cu descoperirea de către contestatoare a unor titluri hotărâtoare până atunci necunoscute deoarece aceasta avea cunoştinţă de contractul de leasing încheiat cu debitoarea.
Pentru considerentele menţionate, instanţa de fond, în baza textelor de lege menţionate şi ale prev. art. 73 din Legea nr. 85/2006, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată.
Împotriva acestei sentinţe, creditoarea B.L. IFN S.A. a formulat recurs, solicitând instanţei admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii de repunere în termenul de declarare a creanţei şi înscrierea sa la masa credală a debitoarei S.C. S. S.R.L. BISTRIŢA cu suma solicitată prin declaraţia de creanţă , respectiv 222.159,18 lei.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 şi art. 312 alin. 2 şi 3 C.pr.civ., recurenta a arătat că, în fapt, prin declaraţia de creanţa depusa la dosarul cauzei, a solicitat înscrierea sa la masa credala a debitoarei SC S. SRL cu suma de 222.159,18 Iei. În cadrul declaraţiei de creanţă, recurenta arată că a formulat si o cerere de repunere în termen, motivată prin aceea ca faţă de B.L. IFN SA, notificarea deschiderii procedurii asupra debitoarei s-a efectuat cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
Recurenta susţine că declaraţia de creanţa a fost respinsă de către lichidatorul judiciar ca fiind tardiv formulată, fără însă a fi respectată obligaţia de a fi notificată cu privire la aceasta respingere, asa cum impun disp. art. 72 alin. 4 din LPI.
Având în vedere neînscrierea sa în tabelul creanţelor debitoarei, recurenta a formulat contestaţie la tabelul creanţelor, iar prin sentinţa recurată s-a respins contestaţia sa la tabel cu motivarea că notificarea deschiderii procedurii s-a făcut exclusiv prin publicarea în BPI, recurenta nefiind notificata si potrivit C.pr.civ.
Cu toate acestea, instanţa a apreciat că, faţă de faptul ca fostul administrator nu si-a îndeplinit obligaţia de a-i preda administratorului judiciar actele contabile ale societăţii, B.L. IFN SA se încadrează în categoria creditorilor care nu au putut fi identificat.
In ceea ce priveşte acest argument, recurenta a învederat faptul că notificarea ar fi trebuit să se realizeze conform prevederilor C.pr.civ., cu referire la art. 7 alin. (3) coroborat cu art. 61 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora notificarea deschiderii procedurii insolventei se va face către creditori, debitor si oficiul registrului comerţului sau, după caz, registrul societăţilor agricole ori alte registre conform prev. C.pr.civ., publicându-se totodată, conform prevederilor art. 61 alin. (3), intr-un ziar de larga circulaţie si în B.P.I. Excepţie de la aceasta notificare vor face doar creditorii ce nu au putut fi identificaţi si debitorii al căror sediu nu este cunoscut, pentru care notificarea se va face doar prin Buletinul procedurilor de insolventa.
Faptul că debitoarea nu a înţeles sa vina în sprijinul administratorului judiciar si să depună documentele prev. la art. 28 LPI. nu exonerează administratorul de obligaţia de a notifica creditorii potrivit C.pr.civ., iar nedepunererea acestor documente nu este un fapt care să îi poată fi imputat recurentei, astfel încât consecinţele nerespectării disp. art. 28 să se răsfrângă asupra acesteia.
In ceea ce priveşte comunicarea exclusiv prin publicarea în BPI, recurenta a invocat Decizia nr. 1137/04.12.2007 a Curţii Constituţionala potrivit căreia “nu se poate justifica obligaţia tuturor acestora de a urmări Buletinul procedurilor de insolventa doar pentru simplul motiv ca au încheiat un act juridic cu o persoana care poate fi supusa procedurii insolventei, cerinţa textului de lege fiind excesiva în acest caz – încălcarea dreptului la apărare este cu atât mai evidentă cu cât în cazul debitorilor si creditorilor legea instituie trei modalităţi de notificare a deschiderii procedurii, inclusiv potrivit Codului de procedura civila.”
In mod similar, a învederat recurenta, instanţa de fond a apreciat si contestaţia ca fiind tardivă, având în vedere tardivitatea declaraţiei de creanţă.
Referitor la aceasta, recurenta a precizat faptul că tardivitatea contestaţiei nu poate fi raportată la tardivitatea declaraţiei de creanţa având în vedere chiar faptul ca declaraţia însăşi nu mai poate fi ţinută de termenul fixat, consecinţă a faptului că recurenta, nenotitificată fiind, nu avea posibilitatea de a se încadra în acest termen întrucât a luat cunoştinţa despre deschiderea procedurii
mult timp după expirarea lui. Mai mult, contestaţia a fost întemeiată pe disp. art. 75 LPI, iar neadmiterea creanţei sale se datorează unei erori esenţiale care constă în faptul ca lichidatorul judiciar a respins cererea de înscrierea în tabelul creditorilor înainte ca instanţa de judecată să se fi pronunţat pe cererea de repunere în termen. În plus, a mai susţinut recurenta, lichidatorul nu a notificat-o nici în privinţa respingerii declaraţiei de creanţa la adresa menţionata în cuprinsul acesteia ca fiind sediul procesual ales în vederea comunicării tuturor actelor, si anume sediul SCA Badita si Pop, încălcând astfel prevederile art. 72 alin. 4 LPI.
Intimatul M.R.L.I. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. S. S.R.L. BISTRIŢA. A depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea în întregime a hotărârii recurate.
În ceea ce priceşte formularea contestaţiei de către creditorul B.L. IFN S.A., intimatul menţionează că aceasta este tardiv introdusă, având în vedere dispoziţiile art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, iar raportat la aceste dispoziţii, la data de 13.01.2012 a fost publicat în B.P.I. nr. 508/13.01.2012 tabelul definitiv consolidat actualizat, la data de 15.12.2012 a fost confirmată de primire adresa nr. 18092/08.12.2012 prin care s-a comunicat măsura lichidatorului judiciar de respingere a creanţei creditorului B.L. IFN S.A. ca tardiv introdusă.
În ceea ce priveşte cererea de repunere în termen pentru depunerea cererii de admitere a creanţei formulată de B.L. IFN S.A., pe motiv că nu a avut cunoştinţă de deschiderea procedurii de faţă de debitoarea S.C. S. S.R.L. nefiind notificată în acest sens conform dispoziţiilor legale, intimata solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, deoarece deşi se solicită repunerea în termen a createi, în motivarea cererii B.L. IFN S.A. nu indică momentul la care se presupune că a luat la cunoştinţă de deschiderea procedurii pentru a putea fi verificate dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 103 alin. 2 C.pr.civ. .
În opinia lichidatorului judiciar B.L. IFN S.A. îi sunt aplicabile disp. art. 7 alin. 3 teza a doua potrivit căreia „pentru creditorii care nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută la art. 28 alin lit. c), procedura notificării va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă”. În pofida notificărilor transmise fostului administrator prin care îi solicita să îi pună la dispoziţie documentele prevăzute la art. 28 din Lege nr. 85/2006, eforturile lichidatorului judiciar nu au avut nici un rezultat. Prin urmare în lipsa oricăror informaţii, lichidatorul judiciar a procedat la identificarea potenţialilor creditori astfel: verificând portalul instanţelor de judecată şi arhiva electronică de garanţii reale imobiliare.
În aceste condiţii, lichidatorul judiciar apreciază că B.L. IFN S.A. nu se încadrează în categoria creditorilor care au putut fi identificaţi, în sensul legii.
Prin urmare, lichidatorul judiciar a procedat la notificarea deschiderii procedurii de insolvenţă prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr.1151/ 12.02.2010 şi la notificarea deschiderii procedurii de faliment pin procedură simplificată prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr.5608/15.07.2010.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:
Argumentele invocate de către recurenta creditoare B.L. IFN S.A. în susţinerea caii de atac deduse judecăţii sunt neîntemeiate, fiind contrare normelor de drept incidente si principiilor generale care guvernează legea insolvenţei.
Recurenta contestă maniera in care administratorul judiciar si-a îndeplinit atribuţiile referitoare la comunicarea notificării prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006 in intervalul de timp care a urmat deschiderii procedurii de insolvenţă.
Pornind de la premisa nepredării de către debitoarea S.C. S. S.R.L. a unei liste a creditorilor, notificarea făcută prin B.P.I. este pe deplin temeinică si procedurală, administratorul judiciar fiind lipsit de posibilitatea concretă de a identifica creditorii debitoarei.
In cazul dedus judecăţii, notificarea a fost publicată in BPI nr. 1151/12.02.2010, iar termenul pentru declararea creanţelor a fost stabilit la 19.03.2010. In consecinţă, creditorii au avut la îndemână un interval de timp suficient pentru declararea creanţelor. Creditoarea recurenta a depus declaraţia de creanţă doar la data de 11.10.2011, depăşind cu 1 an şi 7 luni termenul limită stabilit de judecătorul sindic pentru depunerea declaraţiilor de creanţă.
In mod legal si temeinic judecătorul sindic a reţinut ca termenul de declarare a creanţelor stabilit prin sentinţa de deschidere a procedurii de insolvenţă nu a fost respectat de către creditoarea recurenta, iar pentru repunerea in termenul legal de declarare a creanţelor nu a dovedit nicio împrejurare mai presus de voinţa sa care să o fi împiedecat să formuleze cererea de înscriere a creanţei.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea 85/2006, citarea parţilor precum si comunicarea oricărui alt act de procedura se efectuează prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, iar potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol ,,Prin excepţie de la prevederile alin. (1) se vor realiza, conform Codului de procedura civila, comunicarea actelor de procedura anterioare deschiderii procedurii si notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificaţi in lista prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c), procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerata îndeplinită daca a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolvenţă,,.
In condiţiile in care reprezentantul legal al debitoarei nu a predat actele contabile si nici lista creditorilor, administratorul judiciar a procedat la notificarea creditorilor prin Buletinul procedurilor de insolventa in vederea depunerii declaraţiilor de creanţă, in conformitate cu textul legal anterior enunţat. Prin aceeaşi modalitate procedurală a fost comunicat si termenul de declarare a creanţelor, respectiv de întocmire si definitivare a tabelului de creanţe al debitoarei.
Din textele legale mai sus citate, rezulta fără echivoc că atât citarea, cât şi comunicarea actelor de procedură în procedura insolvenţei, se realizează prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, iar în ceea ce priveşte procedura notificării deschiderii procedurii, aceasta se realizează şi potrivit Codului de procedură civilă, astfel cum prevede art. 61 din Legea nr. 85/2006, cu o singură excepţie, aceea în care creditorii nu au putut fi identificaţi in actele contabile predate de către administratorii statutari ai debitoarei, ipoteză în care, potrivit alin. 3 al art. 7 din legea 85/2006 procedura notificării va fi considerată îndeplinită dacă a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În acest sens, a arătat judecătorul sindic, administratorul judiciar desemnat în procedura insolvenţei debitoarei, a publicat notificarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă, astfel încât, s-a constatat că dispoziţiile legale mai sus citate au fost respectate.
Faptul că termenul de depunere a cererii de admitere a creanţei este un termen de decădere, rezultă cu evidenţă din dispoziţiile art. 76 din Legea 85/2006, potrivit cărora creditorul care depune cererea de admitere a creanţei peste termenul legal este decăzut din dreptul de a-şi mai realiza creanţa în cadrul procedurii insolvenţei. Rezultă astfel că sancţiunea aplicabilă în ipoteza expusă este decăderea, împrejurare faţă de care şi dispoziţiile art. 103 C.pr.civ. sunt pe deplin aplicabile.
În ipoteza îmbrăţişării opiniei recurentei referitoare la inaplicabilitatea sancţiunii decăderii în cazul de faţă, orice creditor ar fi îndreptăţit la depunerea unei cereri de admitere a creanţei, pe tot parcursul procedurii, împotriva tuturor regulilor şi termenelor instituite de legea în vederea accelerării desfăşurării procedurii.
Instituirea unor termene procedurale stricte corespunde exigenţelor art. 6 din CEDO. Din această perspectivă trebuie subliniat faptul că nu exista vreo hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care să se susţină că notificarea creditorilor prin BPI încalcă liberul acces la justiţie, si asta in condiţiile in care sisteme similare celui din dreptul român funcţionează cu succes de mult timp in ţările semnatare ale Convenţiei. E o realitate faptul ca in sistemul de drept romanesc există o reticenţă a comercianţilor de a se conforma acestei modalităţi de informare, însă sancţiunea este oferită tot de textele legale invocate şi anume decăderea din dreptul de a valorifica creanţa in procedură.
De asemenea Curtea mai reţine că recurenta nu a dat dovadă de o conduită diligentă în urmărirea încasării creanţei ce decurgea din încheierea contractului de leasing financiar deşi calitatea de comerciant o obliga să adopte o astfel de conduită. De îndată ce a observat o întârziere la plată mai mare de 90 de zile de la data scadentei obligaţiei recurenta avea sarcina de a începe demersurile pentru recuperarea creanţei, demers care implică in primul rând verificarea solvabilităţii debitoarei si a măsurii in care aceasta înţelege sa-si onoreze obligaţiile de plata fata de toţi partenerii comerciali.
Verificarea solvabilităţii generale a unui comerciant-societate comercială – se realizează în primul rând prin accesarea Buletinului Procedurilor de Insolvenţă care are ca rol principal ţinerea unei evidenţe complete a tuturor comercianţilor care au ajuns in incapacitate de plată si împotriva cărora s-a deschis procedura insolventei.
De asemenea se impune a fi subliniat faptul că trimiterea la decizia nr. 1137/2007 a este neconformă cu conţinutul acesteia. Astfel, prin decizia 1137/2007 s-a decis ca „dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt contrare art. 24 şi art. 53 din Constituţie, în măsura în care se interpretează că prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o acţiune în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, se realizează numai prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, iar nu şi potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă”. După cum se poate lesne observa, decizia enunţată nu dispune cu privire la modalitatea de notificare a creditorilor, dispozitivul acesteia fiind extrem de clar, lipsit de echivoc si nesusceptibil de interpretare sau de aplicare prin analogie, referindu-se exclusiv la prima comunicare a actelor de procedură în cazul acţiunilor reglementate de art. 80 sau 138 din Legea nr. 85/2006.
Pentru toate aceste considerente, in baza art. 312 alin. 1 C.p.c., recursul declarat de către recurenta B.L. IFN S.A. BUCUREŞTI va fi respins ca neîntemeiat, iar sentinţa comercială nr. 2.294 din 27 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud va fi menţinută ca fiind legală si temeinică.
