Procedura insolvenţei. Contestaţie la tabelul de creanţe. Creditor care nu se regăseşte pe lista întocmită de debitor. Consecinţe Faliment


– – art. 7 alin. (3), art. 73

În conformitate cu art. 7 din Legea nr. 85/2006, citarea părţilor, precum şi comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor şi notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de , doar comunicarea citaţiilor, a convocărilor şi notificărilor faţă de participanţii la proces al căror sediu, domiciliu sau reşedinţă se află în străinătate fiind supusă dispoziţiilor Codului de procedură civilă.

Potrivit dispoziţiilor lipsite de orice echivoc ale alin. (3) al art. 7 din Legea insolvenţei, prin excepţie de la prevederile alin. 1, se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii, pentru creditorii care nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c), procedura notificării prevăzute la art. 61 considerându-se a fi îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvenţă

Decizia civilă nr. 32 din 10 ianuarie 2012, Secţia a II-a civilă

Prin sentinţa comercială nr.. Prin sentinţa civilă nr. 857 din 18 octombrie 2011 pronunţată în dosarul nr. 4099/108/2009 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins contestaţia la tabelul de creanţe formulată de creditoarea S.C. V. S.A. Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea S.C. V. S.A. Bucureşti, solicitând admiterea cererii de repunere în termenul de depunere a declaraţiei de creanţă şi, în consecinţă, înscrierea creanţei sale în cuantum de 688.777.11 lei în tabelul creditorilor debitoarei S.C. S. S.R.L. Arad.

Prin decizia civilă nr. 32 din 10 ianuarie 2012 Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat recursul formulat de creditoarea S.C. V. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 857 din 18 octombrie 2011 a Tribunalului Arad.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de control judiciar a reţinut că în speţă nu este incident pct. 9 ale art. 304, hotărârea de respingere a cererii de repunere în termenul de declarare a creanţei cu consecinţa respingerii ca neîntemeiată a contestaţiei creditoarei S.C. V. S.A. Bucureşti la tabelul de creanţe privind pe debitoarea S.C. S. S.R.L. Arad întocmit de administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B.C.C. din Arad nefiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, cum nejustificat susţine societatea recurentă. Motivul de recurs invocat de societatea creditoare vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinată, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Astfel, potrivit art. 7 din Legea nr. 85/2006, modificată, citarea părţilor, precum şi comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor şi notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, doar comunicarea citaţiilor, a convocărilor şi notificărilor faţă de participanţii la proces al căror sediu, domiciliu sau reşedinţă se află în străinătate fiind supusă dispoziţiilor Codului de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare. Prin excepţie de la prevederile alin. 1 se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii, pentru creditorii care nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c) procedura notificării prevăzute la art. 61 urmând a fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, formatul şi conţinutul-cadru ale actelor care se publică în buletin şi ale dovezii privind îndeplinirea procedurii de citare, convocare, notificare şi comunicare stabilindu-se prin ordin al ministrului justiţiei, fiind utilizate în mod obligatoriu de toţi participanţii la procedură. Notificările, cu excepţia cazului în care sarcina notificării aparţine altor organe care aplică procedura, şi convocările prevăzute de prezenta lege cad în sarcina administratorului judiciar sau a lichidatorului, creditorii care au înregistrat cereri de admitere a creanţelor fiind prezumaţi că au în cunoştinţă termenele prevăzute la art. 62 ori la art. 107, art. 108 sau art. 109, după caz, astfel că nu vor mai fi citaţi, în vederea publicării citaţiilor, convocărilor şi notificărilor actelor de procedură efectuate de instanţele judecătoreşti, după deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege urmând să se editeze de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului Buletinul procedurilor de insolvenţă, publicarea actelor de procedură sau, după caz, a hotărârilor judecătoreşti în buletin înlocuind, de la data publicării acestora, citarea, convocarea şi notificarea actelor de procedură efectuate individual faţă de participanţii la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării.

Chiar dacă prin Legea nr. 169/2010, ca urmare a declarării de către Curtea Constituţională, prin decizia nr. 1137 din 4 decembrie 2007, ca fiind neconformă cu Legea fundamentală a textului art. 7 în forma anterioară, a fost introdusă o altă excepţie de la prevederile alin. (1), în sensul că, prima citare şi comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acţiune în temeiul Legii nr. 85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, şi prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, instanţele judecătoreşti urmând să transmită actele de procedură în cauză, din oficiu, pentru publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, această normă nu are incidenţă în speţă, cum în mod judicios a arătat şi administratorul judiciar al debitoarei intimate, ea vizând situaţiile în care împotriva unor persoane se vor formula acţiuni potrivit dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 ulterior deschiderii procedurii insolvenţei. Este, spre exemplu, situaţia persoanelor a căror răspundere poate fi angajată, potrivit art. 138 din acest act normativ, pentru cauzarea stării de insolvenţă a debitorului şi care pot fi atât membri ai organelor de supraveghere sau de conducere a societăţii, dar şi alte persoane, cât şi situaţia unor terţi dobânditori ai unor bunuri sau valori ale debitorului, potrivit art. 80 din aceeaşi lege, terţi care pot fi de rea-credinţă sau de bună-credinţă, din redactarea art. 7 alin. 1 şi 3 în forma anterioară rezultând că aceste persoane vor fi citate prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvenţă, fără nicio comunicare prealabilă a actelor de procedură potrivit Codului de procedură civilă, ceea ce s-a stabilit a fi contrar art. 24 şi art. 53 din Constituţie, în măsura în care textul se interpreta că prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o acţiune în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, se realizează numai prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, iar nu şi potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.

Este de presupus faptul că fostul administrator al debitoarei intimate S.C. S. S.R.L. Arad a predat practicianului, conform celor statuate de art. 28, la care face trimitere art. 35 din Legea nr. 85/2006, modificată, actele şi documentele contabile ale societăţii, inclusiv lista cu creditorii acesteia, din moment ce, în prezent, persoana juridică se află în procedura de reorganizare judiciară, continuându-şi activitatea, sub supravegherea administratorului judiciar, în conformitate cu planul de reorganizare confirmat, aşa cum reiese fără echivoc din raportul practicianului privind activitatea desfăşurată în perioada 12 iulie 2011-18 octombrie 2011, care se regăseşte în dosarul primei instanţe.

În conformitate cu art. 27 şi art. 28 din aceeaşi lege, debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă, cererea sa trebuind să fie însoţită de următoarele acte: a) bilanţul certificat de către administrator şi cenzor/auditor, balanţa de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii; b) o listă completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile prin care debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de publicitate; c) o listă a numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau sub condiţie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă; d) o listă cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive; e) o listă a activităţilor curente pe care intenţionează să le desfăşoare în perioada de observaţie; f) contul de profit şi pierdere pe anul anterior depunerii cererii; g) o listă a membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaţilor cu răspundere nelimitată, pentru societăţile în nume colectiv şi cele în comandită; h) o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare în procedura simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activităţii ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale; dacă această declaraţie nu va fi depusă până la expirarea termenului stabilit la alin. 2, se prezumă că debitorul este de acord cu iniţierea procedurii simplificate; i) o descriere sumară a modalităţilor pe care le are în vedere pentru reorganizarea activităţii; j) o declaraţie pe propria răspundere, autentificată la ori certificată de un avocat, sau un certificat de la registrul societăţilor agricole ori, după caz, oficiul registrului comerţului în a cărui rază teritorială se află domiciliul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive; k) o declaraţie pe propria răspundere autentificată de notar sau certificată de avocat, din care să rezulte că nu a fost condamnat definitiv pentru fals ori pentru infracţiuni prevăzute în Legea concurenţei nr. 21/1996 şi că administratorii, directorii şi/sau asociaţii nu au fost condamnaţi definitiv pentru bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, infracţiuni de fals ori infracţiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996, în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii; l) un certificat de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise. Dacă debitorul nu dispune, la momentul înregistrării cererii, de vreuna dintre informaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) – f) şi h), va putea înregistra acea informaţie la tribunal în termen de 5 zile, iar dacă nu o va face, el va fi decăzut din dreptul de a propune un plan de reorganizare. De asemenea, art. 35 din acelaşi act normativ statuează că în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit prevederilor art. 33 alin. 4 sau 6, debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1).

În mod legal judecătorul-sindic a respins cererea creditoarei S.C. V. S.A. Bucureşti de repunere în termenul de declarare a creanţei pentru a fi înscrisă pe tabelul de creanţe întocmit de practicianul desemnat să administreze procedura de colectivă faţă de debitoarea intimată S.C. S. S.R.L. Arad, având în vedere dispoziţiile lipsite de orice echivoc ale art. 7 alin. (3) din Legea insolvenţei potrivit cărora, prin excepţie de la prevederile alin. (1) (care arată că citarea părţilor, precum şi comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor şi notificărilor se efectuează, ca regulă, prin Buletinul procedurilor de insolvenţă) se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii, pentru creditorii care nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută la art. 28 alin. 1 lit. c), procedura notificării prevăzute la art. 61 considerându-se a fi îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvenţă.

Cum, în speţă, debitoarea deşi a depus la dosar o listă a creditorilor săi, recurenta nu figura pe aceasta (pentru că, în caz contrar, într-adevăr ar fi fost incident în cauză art. 76 din lege), din analiza actelor şi informaţiilor prevăzute de art. 28 din lege practicianul nefiind în măsură, în temeiul art. 20 lit. c), să completeze respectiva listă, iar deschiderea faţă de intimata S.C. S S.R.L. Arad a procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, modificată, a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvenţă din data de 6 ianuarie 2010 şi în ziarul „Observator” din 17 decembrie 2009, în cuprinsul sentinţei de deschidere fiind menţionat expres termenul limită de depunere a declaraţiilor de creanţă, societatea recurentă înregistrând la Tribunalul Arad abia în 30 mai 2011 (prin poştă) cererea de repunere în termen şi declaraţia de creanţă pentru suma de 688.777,11 lei, în temeiul prevederilor menţionate mai sus în mod legal prima instanţă a apreciat că solicitarea acesteia de a fi înscrisă la masa credală a debitoarei intimate este neîntemeiată, neexistând nicio posibilitate reglementată de Legea insolvenţei pentru a se putea dispune înscrierea unui asemenea creditor pe tabelul de creanţe.

Prevederile art. 76 din acest act normativ, potrivit cărora, cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură, el neavând dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase, decăderea putând fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acţiune sau excepţie, nu vizează situaţia recurentei, în speţă nefiind vorba de nicio „eroare esenţială” (asemenea erori justificând doar admiterea, după expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, prevăzut de art. 73 alin. (2), şi până la închiderea procedurii, a unei contestaţii împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul definitiv de creanţe, aşa cum statuează art. 75 din lege), notificarea deschiderii procedurii colective fiind realizată de practician cu deplina respectare a art. 7 din lege.

Sancţiunea cuprinsă în art. 76 intervine exclusiv în ipoteza creditorilor care au cunoscut sau, potrivit legii, se prezumă că au avut ştiinţă despre declanşarea procedurii insolvenţei şi au lăsat să treacă termenul de înregistrare a creanţei, nicidecum în cazul celor care, din motive neimputabile – respectiv, în situaţia în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 (în întregul său şi nu doar în ceea ce priveşte teza I a alin. (3) – nu au cunoscut derularea acestei proceduri judiciare. Consideraţiile recurentei referitoare la garantarea liberului acces la justiţie şi la egalitatea în drepturi cu ceilalţi creditori ai debitoarei nu prezintă relevanţă, în speţă nefiind vorba de prejudicierea unui creditor în detrimentul altui creditor, ci exclusiv de suportarea de către societatea creditoare a sancţiunilor prescrise de lege, în consecinţa nerespectării unei obligaţii determinate, aceea de a formula cererea de declarare a creanţei în termenul prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), aceasta fiind conduita prescrisă de lege.

Nici art. 75 din legea-cadru, invocat, de asemenea, de către recurentă nu este incident, întrucât acest text prevede că după expirarea termenului de depunere a contestaţiilor şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabloul definitiv al creanţelor, în cazul descoperirii existenţei unui fals, sau erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute. Aşadar, dispoziţiile citate au în vedere modificarea cuantumului masei credale în sensul diminuării acesteia, nicidecum în sensul majorării ei, cum greşit susţine partea.

Scopul instituit de legiuitor prin actuala reglementare a fost acela că, prin efectuarea respectivelor comunicări în mod public, toţi creditorii interesaţi vor lua cunoştinţă de deschiderea procedurii insolvenţei, legea instituind o prezumţie în acest sens. Împrejurarea că creditoarea contestatoare nu a luat cunoştinţă de declanşarea procedurii de executare colectivă şi nu s-a înscris la masa credală în termenul legal, nu poate fi imputată practicianului, care a respectat dispoziţiile legii speciale. În speţă, astfel cum rezultă implicit din raportul de activitate al administratorului judiciar, debitoarea a întocmit o listă incompletă şi nu a pus la dispoziţia practicianului toate documentele financiar-contabile (contractul de leasing şi actele anexă). Ca atare, în mod corect notificarea procedurii s-a realizat exclusiv în aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (3) teza finală, recurenta nefiind identificată în lista prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006.

Pe de altă parte, şi creditoarea contestatoare este în culpă, întrucât deşi a notificat debitoarei rezilierea contractului de leasing încă din 15 aprilie 2009, cu aproape 7 luni înainte de deschidere procedurii de executare colectivă, s-a limitat la această măsură, invocând ulterior doar faptul că, nefiind notificată de către practician, a aflat de respectiva împrejurare de pe portalul instanţelor de judecată, motiv pentru care a solicitat repunerea în termenul de declarare a creanţelor. Curtea constată, însă, că art. 103 din nu i se poate aplica recurentei, având în vedere că, în speţă, nu este vorba de neîndeplinirea unui act de procedură (depunerea declaraţiei de creanţă) în termenul legal pe motiv că partea ar fi fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei. În realitate, ceea ce doreşte recurenta este ca instanţa să lase neaplicat textul art. 7 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, modificată, după cum, de altfel, o arată în mod expres în chiar cuprinsul cererii sale de recurs, lucru care nu poate fi acceptat.