Principiul legalităţii căilor de atac interzice instanţei de control judiciar să analizeze aspectele pentru care partea, cu toate că avea deschisă calea unei contestaţii, nu a înţeles să uzeze de acest drept, achiesând la soluţia dată de administratorul judiciar caracterului parţial garantat al creanţei pe care a declarat-o pentru înscriere la masa credală. Noţiunea de „proces echitabil” include, alături de controlul judiciar ierarhic, şi principiul legalităţii căilor de atac, ceea ce înseamnă că provocarea unui control judiciar este condiţionată de formularea criticilor în condiţiile legii. Şi în procedura reglementată de Legea nr. 85/2006, modificată, principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil este pe deplin aplicabil, el caracterizându-se, în esenţă, în dreptul părţilor de a dispune de obiectul procesului şi de mijloacele procesuale de apărare conferite de lege. Dacă prin hotărârea dată, instanţa de fond nu s-a pronunţat în limitele învestirii sale prin cererea de chemare în judecată, acordând mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, hotărârea este susceptibilă de modificare.
Secţia a II-a civilă, Decizia din 12 septembrie 2012
Prin sentința civilă nr. 280/JS din 19 aprilie 2012 pronunțată în dosarul nr. 3758/115/2011/a1280/JS judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Caraș-Severin a respins contestația formulată de creditoarea SC E SA Târgu Mureș, admițând, în schimb, în parte, contestația formulată de debitoarea SC F SRL Bocșa, prin administratorul special C.M.Z., dispunând înscrierea creditoarei D.G.F.P. Caraș-Severin cu o creanță de 2.231.588 lei, din care 1.406.409 lei ca și creanță garantată, la ordinea de prioritate prevăzută de art. 121 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, și 825.179 lei ca și creanță bugetară, la ordinea de prioritate prevăzută de art. 123 pct. 4 din lege.
împotriva sentinței de mai sus au formulat recurs creditoarele SC E SA Târgu – Mureș și D.G.F.P. Caraș-Severin.
Prima recurentă a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației sale și, pe cale de consecință, obligarea administratorului judiciar A S.P.R.L. Timișoara să o înscrie cu o creanță la nivelul cuantumului declarat, respectiv fără valoarea facturilor scadente în data de 14.11.2011.
A doua recurentă a solicitat modificarea hotărârii tribunalului și, în principal, constatarea faptului că are o creanță garantată de 1.570.862 lei, încadrându-se în dispozițiile art. 121 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 85/2006, iar suma de 660.726 lei este ulterioară deschiderii procedurii, aplicându-i-se dispozițiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006; în subsidiar, a cerut ca suma de 1.406.409 lei să fie înscrisă ca și creanță garantată [art. 121 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 85/2006], iar suma de 164.453 lei ca și creanță bugetară [art. 123 alin. (4) din Legea nr. 85/2006], creanța de 660.726 lei fiind ulterioară deschiderii procedurii colective.
Prin decizia civilă nr. 1412 din 12 septembrie 2012 Curtea de Apel Timișoara a admis recursurile declarate de creditoarele SC E SA Târgu-Mureș și D.G.F.P. Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 280/JS din 19 aprilie 2012 a Tribunalului Caraș-Severin și, în consecință, a modificat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis contestația creditoarei SC E SA Târgu Mureș împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei SC F SRL Bocșa, întocmit de administratorul judiciar A S.P.R.L. Timișoara, dispunând înscrierea acesteia pe tabel cu suma de 592.213,02 lei debit principal, la care se adaugă penalitățile de întârziere și cheltuielile de judecată, astfel cum s-a solicitat prin declarația de creanță. De asemenea, a modificat în parte hotărârea atacată, în sensul că a respins contestația formulată de debitoarea SC F SRL Bocșa, prin administratorul special C.M.Z., în ceea ce privește creanța declarată de creditoarea D.G.F.P. Caraș-Severin, aceasta rămânând înscrisă pe tabel cu suma de 1.406.409 lei creanță garantată [art. 121 pct. 2] și 164.453 lei creanță bugetară [art. 123 pct. 4], menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că creditoarea SC E SA Târgu-Mureș a solicitat, în temeiul art. 64 și urm. din Legea nr. 85/2006, modificată, înscrierea pe tabelul de creanțe al debitoarei SC F SRL Bocșa cu suma de 649.497,1 lei, care se compune din 592.213,02 lei debit, 57.013,78 lei penalități de întârziere, 120,3 lei taxă judiciară de timbru și 150 lei onorariu de avocat. Ca urmare a verificărilor făcute, administratorul judiciar a procedat la înscrierea acesteia în tabelul preliminar cu suma de 785.929,98 lei, reprezentând creanțe aferente perioadei anterioare deschiderii procedurii, conform evidențelor contabile ale debitoarei.
Fără a analiza dacă, într-adevăr, facturile fiscale nr. 10209724392/10.11.2011 și nr. 10209431316/10.11.2011 reprezintă, așa cum susține creditoarea în motivarea cererii de recurs, creanțe născute după data deschiderii procedurii insolvenței, care ar avea, astfel, regimul juridic determinat de art. 64 alin. (6) din lege, sau, dimpotrivă, ar constitui creanțe născute anterior declanșării acestei proceduri judiciare, după cum o afirmă practicianul, Curtea constată că în mod greșit judecătorul-sindic a respins contestația creditoarei recurente.
Aceasta, pentru că și în procedura reglementată de Legea nr. 85/2006, modificată, principiul disponibilității părților în procesul civil este pe deplin aplicabil, el caracterizându-se, în esență, în dreptul părților de a dispune de obiectul procesului și de mijloacele procesuale de apărare conferite de lege.
într-adevăr, în sistemul legislației noastre procesuale, instanța este obligată să statueze în cadrul procesual determinat de părți, iar în privința obiectului litigiului trebuie să se pronunțe asupra și în limitele pretențiilor deduse judecății, orice altă statuare contravenind dispozițiilor imperative ale alin. (6) al art. 129 din C.proc.civ. – „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”, excepție fiind doar situațiile în care instanța este obligată să se pronunțe ex officio asupra unor aspecte (de exemplu, art. 402 din Noul C.civ. obligă instanța de tutelă, ca odată cu divorțul, să stabilească și contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor). Așadar, dacă prin hotărârea dată, instanța de fond nu s-a pronunțat în limitele învestirii sale prin cererea de chemare în judecată, acordând mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, hotărârea este susceptibilă de modificare.
Or, câtă vreme creditoarea contestatoare a declarat pentru înscriere doar suma de 592.213,02 lei debit principal, la care se adaugă penalitățile de întârziere și cheltuielile de judecată, practicianul, numai cu încălcarea principiului amintit mai sus, a înscris partea pe tabel cu o creanță mai mare, respectiv cu suma de 785.929,98, cu simpla justificare că din evidențele contabile ale SC F SRL Bocșa aceasta ar fi datoria către furnizorul de energie.
Față de cele arătate, Curtea a admis recursul creditoarei contestatoare și a modificat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis contestația creditoarei SC E SA Târgu-Mureș împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei SC F SRL Bocșa, întocmit de administratorul judiciar A S.P.R.L. Timișoara, dispunând înscrierea acesteia pe tabel numai cu suma de 649.497,1 lei, astfel cum s-a solicitat prin declarația de creanță.
Și recursul creditoarei D.G.F.P. Caraș-Severin este fondat, însă doar în sensul respingerii contestației administratorului special al debitoarei intimate și menținerea instituției creditoare pe tabel cu suma de 1.406.409 lei creanță garantată (art. 121 pct. 2) și cu suma de 164.453 lei creanță bugetară (art. 123 pct. 4).
în condițiile în care recurenta, deși a solicitat prin declarația de creanță nr. 14865/27.12.2011 înscrierea la masa credală a debitoarei SC F SRL Bocșa cu suma de 1.570.862 lei, reprezentând obligații bugetare datorate și neachitate de societate până la data de 14.11.2011, ca și creanță garantată, administratorul judiciar, în urma verificărilor făcute, considerând că partea poate fi trecută pe tabel numai cu suma de 1.406.409 lei ca și creanță garantată (art. 121 pct. 2), restul de 164.453 lei fiind creanță bugetară (art. 123 pct. 4), iar instituția creditoare nu a formulat contestație, în temeiul art. 73 din Legea insolvenței, cu privire la drepturile de preferință trecute de practician în tabelul preliminar, orice fel de critici, sub acest aspect, nu pot fi valorificate prin prezentul demers judiciar. Aceasta, întrucât principiul legalității căilor de atac interzice instanței de control judiciar să analizeze aspectele pentru care partea, cu toate că avea deschisă calea unei contestații, nu a înțeles să uzeze de acest drept, achiesând la soluția dată de administratorul judiciar caracterului parțial garantat al creanței pe care a declarat-o pentru înscriere la masa credală.
Noțiunea de „proces echitabil” include, alături de controlul judiciar ierarhic, și principiul legalității căilor de atac, principiu consacrat de art. 129 din Constituția României și conform căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”, ceea ce înseamnă că provocarea unui control judiciar este condiționată de formularea criticilor în condițiile legii.
în speță, creditoarea a omis formularea unei contestații în condițiile art. 73 alin. (1) din Legea nr. 85/2006; depunerea unei asemenea contestații ar fi permis analiza probatoriului propus de instituția recurentă în dovedirea caracterului garantat al întregii creanțe declarate; nepromovarea căii de atac prevăzută de lege pentru a formula critici împotriva soluției practicianului în insolvență, nu poate deschide creditorului nediligent posibilitatea de a formula aceste critici într-o cale de atac neprevăzută de lege. Pentru aceleași motive, Curtea nu are nici posibilitatea constatării faptului că creanța în cuantum de 660.726 lei ar fi ulterioară deschiderii procedurii și, astfel, i s-ar aplica dispozițiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.
Cu toate acestea, pentru rațiunile avute în vedere cu ocazia analizării recursului declarat de creditoarea SC E SA Târgu Mureș, referitoare la principiul disponibilității părților în procesul civil, instanța constată că în mod greșit judecătorul-sindic a admis contestația administratorului special, nefiind de acceptat ca, în ciuda faptului că instituția creditoare a declarat spre înscriere doar suma de 1.570.862 lei, sumă acceptată în totalitate de practician și trecută pe tabel în două categorii – 1.406.409 lei creanță garantată (art. 121 pct. 2) și 164.453 lei creanță bugetară (art. 123 pct. 4) -, pe calea contestației, formulată în temeiul art. 73 alin. (1) din lege, debitoarea să solicite modificarea creanței bugetare prin trecerea unei sume mai mari, indiferent de temeinicia sau netemeinicia aprecierilor sale privitoare la caracterul sumei de 660.726 lei de a fi o creanță anterioară datei deschiderii procedurii insolvenței.