În măsura în care creditorul reţine bunul afectat garantării creanţei sale, chiar dacă aceasta nu se îndestulează în totalitate, diferenţa ce ar putea rămâne neacoperită nu mai are caracterul unei creanţe garantate.
În cauză, creanţa creditoarelor a fost garantată cu o garanţie reală mobiliară constând într-un singur bun, bun care a fost reţinut în contul creanţei de către creditoare în temeiul unui act întocmit cu practicianul în lichidare şi judecătoresc, moment după care o eventuală creanţă îşi pierde caracterul de creanţă garantată.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2555 din 16 noiembrie 2011
Prin contestația înregistrată la data de 14 ianuarie 2011, creditoarele SC P.L.R. IFN SA și SC P.B. de A. SRL au solicitat modificarea tabelului de creanțe al debitoarei SC M. SRL Drăgășani, în sensul de a fi trecută creanța de 14.212,27 lei ca fiind o creanță garantată și nu chirografară, așa cum în mod eronat a fost ea înscrisă.
în motivare, au mai arătat creditoarele că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 6.3 din Contractul de leasing, art. 3 pct. 9 din și art. 28 din Legea nr. 99/1999, iar asupra autovehiculul era înscrisă garanția în Arhiva Electronică la 27.11.2009.
Prin sentința comercială nr. 1514/2011, Tribunalul Vâlcea a admis contestația și a dispus înregistrarea creanței de 14.212,27 lei în tabelul suplimentar al creanței debitoarei la rubrica creanțe garantate.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din documentul emis de Arhiva Electronică de garanții reale imobiliare, rezultă că în patrimoniul creditoarelor contestatoare se află o creanță garantată și ea se impune astfel să fie înscrisă.
împotriva acestei sentințe, a declarat recurs lichidatorul judiciar al debitoarei, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041 C.proc.civ., susținând în esență următoarele:
– hotărârea încalcă prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., prin aceea că ea nu cuprinde considerentele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței;
– potrivit art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, garanția reală se poate institui asupra bunurilor din averea debitorului, or, autoturismul marca Audi A4 2.0 TDI nu a făcut parte niciodată din patrimoniul acesteia;
– la 7 iulie 2010, s-a încheiat un proces verbal de predare prin care autoturismul ce făcea obiectul contractului de leasing financiar a fost predat către creditoarea SC P.L.R. IFN SA, act ce a fost depus la dosarul cauzei.
Examinând criticile formulate s-a constatat că ele sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Potrivit art. 261 din C.proc.civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă anumite elemente printre care considerentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței pentru pronunțarea hotărârii.
în cauză, deși într-o manieră succintă instanța a enunțat rațiunea ce a determinat admiterea contestației creditoarelor, respectiv aceea că înscrierea creanței trebuie să se facă cu mențiunea că aceasta este garantată întrucât din documentul depus rezultă existența unei garanții reale mobiliare.
S-a apreciat, așadar, că cerințele textului de lege sunt îndeplinite urmând să se observe însă și că, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 7 din C.proc.civ., absența motivării nu atrage casarea hotărârii, ci modificarea acesteia.
Revine, așadar, instanței de control judiciar sarcina de a verifica hotărârea prin prisma criticilor ce i se aduc și a considerentelor care, deși succinte, sunt în măsură să justifice concluzia judecătorului sindic.
Motivele doi și trei de recurs au fost analizate împreună, ele constituindu-se în critici de fond, de natură să schimbe concluzia tribunalului.
Astfel, potrivit art. 72 din Legea nr. 85/2006 „(1) Ca rezultat al verificărilor făcute, administratorul judiciar/lichidatorul va întocmi și va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanțele împotriva averii debitorului, precizând că sunt: chirografare, garantate, cu priorități, sub condiție sau nescadente și arătând pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma solicitată de creditor și suma acceptată de administratorul judiciar. (2) La creanțele garantate se vor arăta titlul din care izvorăște garanția, rangul acesteia și motivele pentru care creanțele au fost trecute parțial în tabel sau au fost înlăturate.”
Potrivit art. 3 pct. 9 din același act normativ „creanțele garantate sunt creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terț garantat față de persoanele beneficiare ale garanțiilor reale”.
O astfel de garanție reală poate fi garanția invocată de creditoare, respectiv aceea înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare asupra autoturismului marca Audia A4 2.0 TDI 140 CM, conform contractului de leasing.
Din acest punct de vedere, așadar, cererea creditoarelor putea fi considerată întemeiată, însă, este esențial să se observe faptul invocat de către recurentă și anume că, la 7 iulie 2010, s-a predat autoturismul asupra căruia poartă garanția mobiliară de către executorul judecătoresc creditoarei SC P.L.R. IFN S.A, la cererea acesteia.
Reținând că efectele gajului erau reglementate după dispozițiile art. 1685 și urm. C.civ. de la 1864 și dădeau dreptul creditorului, față de care nu se plătește datoria, să treacă la executarea garanției, în condiții speciale, creditorul putea să rețină lucrul sau să solicite vânzarea acestuia și acoperirea creanței.
Un astfel de drept a fost preluat și de reglementarea din Legea nr. 99/1999, statuându-se asupra dreptului creditorului de a reține în condiții stabilite de părți și de lege bunuri, pentru a-și îndestula creanța (art. 23).
Așadar, în măsura în care creditorul reține bunul afectat garantării creanței sale, chiar dacă aceasta nu se îndestulează în totalitate, diferența ce ar putea rămâne neacoperită nu mai are caracterul unei creanțe garantate.
în cauză, creanța creditoarelor a fost garantată cu o garanție reală mobiliară constând într-un singur bun, bun care a fost reținut în contul creanței de către creditoare în temeiul unui act întocmit cu practicianul în lichidare și executorul judecătoresc, moment după care o eventuală creanță își pierde caracterul de creanță garantată.
S-a apreciat că această soluție se impune nu numai față de dispozițiile legale precitate, dar și pentru identitate de rațiune cu situația la care se referă art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
Concluzionând în sensul că creditoarele-contestatoare au reținut singurul bun afectat garantării, s-a apreciat că diferența de creanță a acestora este o creanță chirografară, lipsindu-i titlul care să-i justifice caracterul de garantată.
Pentru considerentele de mai sus, a fost admis recursul și, în baza art. 312 alin. (2) C.proc.civ., modificată sentința în sensul respingerii contestației formulate de creditoare.
(Judecător Gabriela Chiorniță)
