În motivarea contestaţiei a arătat că, la data de 13.10.2010, contestatoarea a depus cererea de înscriere a creanţei în tabelul de creanţe al debitoarei şi că, foarte târziu, respectiv la data de 08.12.2010, i s-a comunicat un răspuns negativ, invocându-se tardivitatea demersului.
S-a mai arătat în motivare că şi contestatoarea se află în procedura insolvenţei, deschisă la data de 06.05.2010, la o zi după ce a expirat termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţă şi că, întrucât administratorul statutar şi asociat unic al contestatoarei, cetăţean străin, a decedat în urmă cu ceva timp, au existat dificultăţi în refacerea evidenţei contabile a societăţii contestatoare, din acest motiv s-a depus declaraţia de creanţă la data menţionată mai sus.
Totodată, contestatoarea a mai susţinut că, până la momentul introducerii contestaţiei nu a fost publicat în BPI tabelul preliminar al creanţelor debitoarei SC „Y” SRL.
Contestatoarea a indicat drept temei de drept al contestaţiei: art. 73 din Legea nr. 85/2006.
Odată cu contestaţia, contestatoarea a depus la dosar notificarea administratorului judiciar al debitoarei privind neînscrierea în tabelul preliminar, copie după declaraţia de creanţă şi extras după registrul de stare civilă privind decesul administratorului judiciar (filele 2-6).
Administratorul judiciar al debitoarei, N.E. IPURL Botoşani a depus la dosar un răspuns la contestaţie (filele 11-12), în care a arătat că într-adevăr între părţi a existat un contract de închiriere (nr. 1 din 01.07.2006), care la art. 6 prevede expres că „În cazul neachitării chiriei pe trei luni consecutive, contractul se reziliază de drept, prin înştiinţare din partea locatorului”.
A mai arătat administratorul judiciar al debitoarei că spaţiul, pentru care contestatoarea pretinde 487.003 lei din care 24.000 Euro chirie aferentă anului 2007, 24.000 Euro chirie aferentă anului 2008, 24.000 Euro chirie aferentă anului 2009 şi 4000 Euro chirie aferentă lunilor ianuarie şi februarie 2011, precum şi 175.350 lei penalităţi de întârziere de 0,10% pe zi de utilizare, conform clauzei contractuale art. 11, nu mai este folosit de către debitoare încă din luna decembrie 2007, dovadă fiind şi faptul că, cheia acestui spaţiu se află la administratorul judiciar al SC „G” SRL, MRL SPRL, unde aceasta deţine utilaje de producţie.
Din momentul nefolosirii spaţiului debitoarea nu mai datorează chirie, contractul de închiriere fiind reziliat de drept conform art. 7 din contract.
Odată cu punctul de vedere, administratorul judiciar al debitoarei a depus la dosar copii după o notificare trimisă de contestatoarea practicianului în insolvenţă MRL Iaşi SPRL şi un extras după o decizie de speţă pronunţată de ÎCCJ – Secţia Comercială.
La termenul de judecată din 07.04.2011, contestatoarea a depus la dosar copia unei note de conciliere încheiată între părţi la data de 16.01.2008.
Prin sentinţa comercială 354/11.05.2011, judecătorul sindic a admis contestaţia formulată de SC „X” SRL Botoşani, prin administrator judiciar şi a dispus înscrierea acesteia, în tabelul definitiv al creanţelor debitoarei SC „Y” SRL Botoşani, cu suma de 87.003 lei reprezentând contravaloarea chiriei şi penalităţilor contractuale, cu rangul de preferinţă prev. de art. 123 pct. 8 Lg. 85/2006.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că decesul asociatului unic şi administrator al contestatoarei, survenit la 10.06.2008, în Italia (f. 6 dosar fond), deschiderea procedurii insolvenţei contestatoarei, la data de 9.03.2010- după împlinirea termenului de depunere a declaraţiei de creanţă contra debitoarei SC „Y” SRL (5.052010- conform încheierii comerciale nr. 79/9.03.2010)- constituie împrejurări mai presus de voinţa sa, impunându-se astfel aplicarea art.103 Cod pr. civilă – repunerea în termen.
Statuând asupra erorii administratorului judiciar al debitoarei SC „Y” SRL de a respinge contestaţia, ca fiind tardivă, judecătorul sindic a analizat fondul acesteia, apreciind-o ca întemeiată, pentru următoarele considerente:
– din contractul de închiriere şi nota de conciliere (f. 18 dosar fond), ambele necontestate de administratorul judiciar al debitoarei, rezultă că, la momentul deschiderii procedurii, SC „Y” SRL datora către SC „X” SRL suma de 76.000 euro (câte 24.000 euro pentru anii 2007, 2008, 2009 şi 400 euro pentru anul 2010)- cu titlu de chirie pentru spaţiul situat în Municipiul Botoşani, str. M. nr. 60-62, precum şi suma de 175.350 lei – penalităţi de întârziere – calculate conform art. 11 din contract.
– susţinerea debitoarei SC „Y” SRL privind rezilierea de drept a contractului conform art. 6 apare neîntemeiată, deoarece debitoarea nu a dovedit că ar fi fost înştiinţată de locator în acest sens şi nici că ar fi predat spaţiul acesteia – SC „X” SRL. Dimpotrivă, din nota de conciliere, din 16.01.2008, rezultă acordul părţilor, de a achita, eşalonat, suma de 24.000 euro – aferentă anului 2007, fără penalităţi. La momentul semnării acestei note, părţile nu au invocat rezilierea de drept, deşi debitoarea datora chirie pentru 12 luni, anterioare, iar nu doar pentru 3 luni consecutive, astfel încât nu poate invoca, în favoarea sa, propria culpă.
Prin decizia nr.1499/40/2010/a1, Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a Civilă, de Administrativ şi Fiscal a admis recursul declarat de debitoarea SC „Y” SRL BOTOŞANI prin administrator judiciar N.E. IPURL, a modificat sentinţa recurată şi, în rejudecare, a respins contestaţia, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că recurenta, în motivarea recursului, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 8 şi 9 Cod pr. civilă, debitoarea recurentă a criticat, cu precădere, aprecierea judecătorului sindic privind repunerea creditoarei-intimate, în termenul de formulare a contestaţiei.
Astfel, s-a arătat că nu a fost formulată cerere de repunere în termen iar împrejurările invocate nu constituie motiv de aplicare a art. 103 Cod pr. civilă, deoarece între decesul administratorului statutar al creditoarei – cetăţean italian, survenit la 10.06.2008 şi până la deschiderea procedurii – prin Încheierea 79/9.03.2010- s-a scurs o perioadă lungă de timp.
Sub aspectul soluţiei pronunţate asupra fondului, s-a subliniat că judecătorul sindic a dat o interpretare eronată probatoriului administrat. Astfel, din nicio probă nu rezultă că debitoarea ar fi recunoscut un debit, datorat creditoarei, în suma de 76.000 euro chirie iar suma de 24.000 euro- la care se referă nota din 16.08.2008- reprezintă o restanţă din 2007.
De altfel, SC „Y” SRL nu mai deţine spaţiul, din decembrie 2007, imobilul fiind în folosinţa SC „G” SRL Botoşani- prin administrator judiciar MRL SPRL Iaşi – care a depozitat utilaje de producţie. A subliniat recurenta că aceasta rezultă din chiar adresa nr. 953/21.06.2010- emisă de recurentă- prin care solicită MRL SPRL Iaşi, să elibereze spaţiul.
Veridicitatea acestei situaţii de fapt, rezultă şi din faptul că, în ianuarie 2008, SC „Y” SRL Botoşani a închiriat un alt spaţiu – în Municipiul Botoşani, str. V. – dovada fiind contractul depus la dosar precum şi Încheierea 1825/24.06.2008 a judecătorul delegat al Tribunalului Botoşani la ORC Botoşani – având ca obiect – modificare act constitutiv.
Legal citat, creditoarea intimată a depus la dosar „concluzii”, solicitând respingerea recursului.
În cuprinsul concluziilor, s-a arătat că, până la acest moment, contractul de locaţiune, încheiat de părţi, nu este reziliat iar faptul că a fost trimisă o notificare administratorului judiciar al SC „G” SRL s-a datorat unor informaţii verbale eronate.
Faptul că debitoarea-recurentă deţine şi un alt spaţiu în chirie, nu constituie dovada rezilierii contractului ce face obiectul prezentului litigiu.
A mai precizat creditoarea intimată că, în nota de conciliere din 16.01.2008, părţile au stabilit existenţa unui debit restant, în sumă de 24.000 euro- chirie aferentă anului 2007, recurenta asumându-şi şi obligaţia de plată, eşalonată, nestipulându-se rezilierea contractului. În susţinerea acestui punct de vedere, s-a menţionat că facturile emise debitoarei recurente, pentru chiria aferentă perioadei 2008-2010, nu au fost restituite, ceea ce înseamnă că şi le-a însuşit.
S-a arătat că, în situaţia rezilierii, era necesară predarea spaţiului, în baza unui proces-verbal, ceea ce nu s-a întâmplat iar, de la momentul deschiderii procedurii, administratorul judiciar al debitoarei putea uza de disp. art. 86 Lg. 85/2006.
Referitor la termenul în care s-a solicitat înscrierea creanţei, s-au reiterat susţinerile din faţa instanţei de fond.
Niciuna din părţi nu a invocat disp. art. 305 Cod pr. civilă, înscrisurile din dosarul de recurs fiind depuse şi în faţa instanţei de fond.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi a probatoriului administrat în faţa instanţei de fond, Curtea a reţinut că judecătorul sindic a fost investit cu soluţionarea unei contestaţii la tabelul preliminar al creanţelor împotriva averii debitoarei SC „Y” SRL Botoşani, întemeiată pe disp. art. 73 Lg. 85/2006.
Având în vedere disp.art. 73 al. 2 conform cărora termenul de depunere a contestaţiei este de 5 zile de la publicarea în B.P.I. a tabelului preliminar precum şi caracterul acestuia – termen de decădere – Curtea urmează a verifica, cu precădere, temeinicia soluţiei instanţei de fond privind tardivitatea contestaţiei, excepţie invocată de debitoarea recurentă.
Curtea a observat că termenul de formulare a contestaţiei începe să curgă de la data publicării tabelului de creanţă în B.P.I ori, în cauză, nu s-a făcut dovada publicării (nici în faţa instanţei de fond şi nici în recurs), astfel încât pentru contestatoare nici nu începuse să curgă termenul, la momentul formulării contestaţiei şi deci, nu poate fi reţinută tardivitatea.
Privind termenul în care s-a solicitat înscrierea creanţei, se reţine că, la data de 13.10.2010 (f. 4 doar fond), contestatoarea SC „X” SRL Botoşani solicită înscrierea în tabelul creditorilor SC „Y” SRL a sumei de 487.003 lei- chirie restantă pentru perioada 2007-2010 şi penalităţi de întârziere calculate conform art. 11 din contractul de închiriere 1/1.07.2006, privind spaţiul situat în Municipiul Botoşani, str. M.D. 60-62.
În cuprinsul cererii, se menţionează că, până la data formulării acesteia, administratorul judiciar nu a notificat deschiderea procedurii, conform art. 61 Lg. 85/2006.
La data de 8.12.2010( f. 3 dosar fond), administratorul judiciar al SC „Y” SRL comunică administratorului judiciar al SC „X” SRL că, datorită depăşirii termenului limită – 5.05.2010- stabilit pentru depunerea cererii de creanţă, nu se poate dispune înscrierea în tabelul de creanţă al debitoarei ( f. 2 dosar fond).
Împotriva acestui răspuns, SC „X” SRL Botoşani – prin administrator judiciar – a formulat contestaţie – înregistrată pe rolul instanţei, la data de 29.12.2010.
Într-adevăr, nici din cuprinsul contestaţiei şi nici din a celorlalte „note, concluzii” depuse în primul ciclu procesual, contestatoarea nu formulează o cerere intitulată de repunere în termen” şi nici nu invocă disp. art. 103 Cod pr. civilă dar, trebuie observat că, din susţinerile acestuia, rezultă fără echivoc finalitatea urmărită iar judecata la calificarea cererii nu este ţinută de denumirile literale date de părţi dar de finalitatea urmărită de acestea.
De asemenea, în mod corect, judecătorul sindic a apreciat incidenţa disp. art. 103 Cod pr. civilă, reţinând că SC „X” Botoşani nu a mai fost, practic, administrată din iunie 2008 (data decesului administratorului statutar – f. 15-16 dosar fond), astfel încât, anterior deschiderii procedurii nu avea cine să solicite înscrierea creanţei. Corect s-a reţinut că procedura insolvenţei faţă de SC „X” SRL Botoşani, s-a deschis ulterior termenului limită de depunere a cererii de creanţă – stabilit pentru data de 5.05.2010- moment la care administratorul judiciar nu avea calitatea de a solicita înscrierea creanţei.
În consecinţă, apreciind că, în mod corect, judecătorul indic a considerat că, atât cererea de înscrierea a creanţei cât şi contestaţia întemeiată pe disp. art. 73 Lg. 85/2006, au fost formulate în termen, urmează a fi analizate motivele de recurs invocate asupra fondului contestaţiei.
Cum, în esenţă, motivele de recurs privesc modul greşit de interpretare a probatoriului administrat, ceea ce a condus la aplicarea greşită a legii, remarcăm că acestea pot fi subsumate şi analizate doar din prisma disp. art. 304 alin. 1 pct. 9 Cod pr. civilă iar nu şi a disp. art. 304 al. 1 pct. 8 Cod pr. civilă, deoarece instanţa de fond a interpretat corect natura actului juridic dedus judecăţii – creanţă, rezultată dintr-un contract de locaţiune.
Astfel, între SC „X” SRL Botoşani, în calitate de locator şi SC „Y” SRL Botoşani, în calitate de locatar, s-a încheiat contractul de locaţiune 1/2006 având ca obiect spaţiul din Municipiul Botoşani, str. M.D. 60-62. Conform art. 6 contract, neplata chiriei o perioadă de 3 luni consecutiv conduce la rezilierea de drept a contractului, în cauză, singura problemă ce suscită controverse între părţi constă în a şti dacă contractul mai era în fiinţă în perioada 2008-2010 sau a fost desfiinţat de drept, în baza acestei dispoziţii.
Analizând clauza menţionată, se apreciază că aceasta valora pact comisoriu de gr. IV- în caz de neexecutare de către una din părţi, a obligaţiilor sale, contractul se consideră reziliat de prim drept, fără a fi necesară punerea în întârziere (fiind obligaţie comercială) şi fără alte formalităţi prealabile. În această situaţie, nu este necesară intervenţia instanţei şi nici încheierea vreunei alte formalităţi de către părţi (cum ar fi încheierea unui proces verbal de predare-primire, cum a susţinut creditoarea intimată).
Astfel, din susţinerile părţilor – chiar ale creditoarei-intimate – SC „Y” SRL nu-şi achitase chiria cu 12 luni anterior datei în care s-a încheiat nota de conciliere – 16.01.2008 ( f. 32 dosar recurs)- adică, nici pe parcursul anului 2007.
Aşadar, cum nici în anul 2007 contractul nu a mai fost în fiinţă, creditoarea avea posibilitatea de folosi spaţiul conform intereselor sale şi destinaţiei economice iar, în ipoteza refuzului debitoarei de a-l elibera, putea solicita evacuarea şi daune-interese pentru lipsa de folosinţă iar nu chirie datorată conform contractului (pentru că acesta nu mai producea efecte).
De altfel, coroborând probele administrate, rezultă că, cel puţin, de la începutul lunii ianuarie 2008, debitoarea nu a mai folosit spaţiul (f. 6-8; 24-25 dosar recurs) iar creditoarea nu a produs nicio dovadă care să demonstreze o situaţie contrară.
La soluţionarea cauzei, nu pot fi reţinute susţinerile intimatei în sensul că a emis notificări doar în baza unor informaţii verbale, odată ce putea să verifice personal cine folosea spaţiul (f. 6 dosar recurs). De asemenea, deşi a susţinut că, pentru chiria restantă, s-au emis facturi – această dovadă nu a fost făcută, prin conexarea la dosar şi mai mult se contrazice cu afirmaţia intimatei care a menţionat că, de la decesul administratorului statutar (iunie 2008) societatea nu a mai fost administrată.
În concluzie, apreciind că SC „Y” SRL nu datorează către SC „X” SRL Botoşani, suma indicată în petit, cu titlu de chirie restantă pentru perioada 2007-2010 şi penalităţi de întârziere, Curtea a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din şi, în consecinţă, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, a admis recursul debitoarei, a modificat sentinţa şi, în rejudecare, a respins contestaţia, ca nefondată.
