Potrivit dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 64/1995, republicată, nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială nu va fi adăugată creanţelor născute anterior deschiderii procedurii şi negarantate cu ipotecă, gaj sau altă garanţie reală mobiliară ori drept de retenţie, de orice fel, sau părţilor negarantate din creanţele garantate cu astfel de garanţii, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată a creanţelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile de mai sus.
În cazul în care creanţa unui creditor este contestată, judecătorul-sindic este obligat să facă o verificare nu numai asupra caracterului cert şi exigibil al creanţei declarate, ci şi asupra temeiniciei ei pentru că chiar dacă un titlu executoriu nu poate fi apreciat ca „netemeinic şi nelegal” decât în ipoteza în care hotărârea este atacată, judecătorul de nu poate ignora motivele invocate în contestaţia la creanţă.
Judecătorul-sindic nu poate accepta cererea unui creditor având ca obiect diminuarea retribuţiei lichidatorului în condiţiile în care onorariul practicianului a fost stabilit printr-o încheiere anterioară, ce nu a fost atacată în termenul prevăzut de lege, astfel că hotărârea respectivă a rămas irevocabilă, iar, în prezent, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 singurii care pot stabili remuneraţia practicianului sunt creditorii, excepţie făcând doar situaţia în care această sumă se va achita din fondul constituit conform art. 4, când judecătorului-sindic îi revine această atribuţie.
Secţia comercială, Decizia nr. 1456 din 18 decembrie 2007
Prin decizia civilă nr. 1456 din 18 decembrie 2007 Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de creditoarea contestatoare banca R. SA împotriva încheierii comerciale susmenționate și a dispus modificarea acesteia în sensul admiterii în parte a contestațiilor formulate de creditoare împotriva tabloului de creanțe, a planului de distribuire și a raportului asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea creanțelor, acte întocmite de lichidator și a dispus practicianului să refacă tabelul de creanțe și planul de distribuire între creditori cu înscrierea creanței băncii ca și creanță garantată în limita valorii părților garantate, cu calcularea dobânzilor până la data de 18 octombrie 2001, respingând în rest contestațiile creditoarei și menținând dispoziția tribunalului privitoare la respingerea cererii de diminuare a retribuției lichidatorului judiciar, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 64/1995, republicată, nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială nu va fi adăugată creanțelor născute anterior deschiderii procedurii și negarantate cu ipotecă, gaj sau altă garanție reală mobiliară ori drept de retenție, de orice fel, sau părților negarantate din creanțele garantate cu astfel de garanții, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată a creanțelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile de mai sus. Această normă a fost preluată și de noua Lege a insolvenței, care la art. 41 stipulează următoarele: nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii. Prin excepție de la alin. (1), creanțele garantate se înscriu în tabelul definitiv și/sau în tabelul definitiv consolidat, după caz, la valoarea garanțiilor, evaluată în conformitate cu art. 39 alin. (1) lit. a), dar nu mai mult decât valoarea totală a creanței garantate de acea garanție. La distribuția prețului garanției, creditorul garantat va fi îndreptățit să calculeze accesoriile la creanța garantată până cel mult la data vânzării bunului, cu condiția ca prețul bunului să fie corespunzător mai mare decât valoarea inițial evaluată. în cazul în care prețul va fi inferior valorii evaluate, la distribuție se va ajusta corespunzător raportului dintre partea garantată și cea negarantată a creanței.
Astfel cum rezultă din înscrisurile prezentate de recurentă, antecesoarea sa – Banca A. SA – a acordat debitoarei SC N. SA două împrumuturi bancare, unul prin contractul pentru linie de credit nr. 59 din 7 septembrie 1998 în valoare de 600.000.000 lei (ROL), modificat ulterior prin actele adiționale din 1 iulie 1999 și din 30 iulie 1999 în sensul că suma împrumutată de bancă este de 587.042.288 lei, iar cel de-al doilea prin contractul de credit nr. 168 din 11 noiembrie 1998, care inițial a fost în valoare de 4.254.000.000 lei (ROL), pentru ca ulterior să fie modificat prin actul adițional din 24 februarie 1999 în sensul că suma împrumutată este de 3.649.100.760,50 lei (ROL).
Tot din actele depuse în recurs reiese că cele două credite bancare au fost garantate în proporție de 33,6 % primul și de 100% cel de-al doilea, chiar dacă unele dintre „garanțiile” prezentate de creditoare nu pot fi primite de către Curte. Astfel, prin contractul de cesiune creanțe aduse în gaj din 11 februarie 2000, debitoarea SC N. SA, în scopul garantării creditului de 3.649.100.760,50 lei (ROL) acordat de Banca A. SA, a cesionat cu titlu de gaj în favoarea băncii creanța în sumă de 959.818.300 lei (ROL) pe care o avea față de debitoarea sa SC C SA în baza facturii fiscale nr. 1142503/07.02.2000, potrivit pct. 2 din convenție această cedare a creanței fiind făcută cu titlu de gaj necondiționat și irevocabil în favoarea băncii împrumutătoare, cedentul garantând solvabilitatea prezentă și viitoare a debitorului cedat în limita valorică a creanței adusă în gaj. Ulterior, prin contractul de gaj încheiat la 14 februarie 2000 și înregistrat la Judecătoria Oravița sub nr. 2 din 15 februarie 2000, tot pentru a garanta creditul de 3.649.100.760,50 lei (ROL), societatea debitoare a mai constituit în favoarea aceleiași bănci un gaj fără deposedare asupra mijloacelor fixe aflate în patrimoniul său la data de 31 decembrie 1999 și cuprinse în anexa la contractul de garanție, prin pct. 1 din convenție prevăzându-se că gajul va garanta creditul cu dobânda pieței. Celălalt credit de 587.042.288 lei (ROL) a fost garantat, la rândul său, prin contractul de gaj fără deposedare înregistrat la Judecătoria Oravița sub nr. 92 din 15 septembrie 1998 a cărei listă anexă cuprinde două bunuri: moară cereale și instalație de îmbuteliat lichide, valoarea garanției ridicându-se la suma de 197.507.000 lei ROL.
în aceste condiții este evident faptul că judecătorul-sindic în mod greșit a respins în totalitate contestațiile băncii creditoare și în mod nelegal a aprobat implicit atât tabelul de creanțe nedatat întitulat „tabloul definitiv cu creditorii debitoarei aflate în faliment” prin care lichidatorul judiciar SC C. SRL Reșița (actuala I.P. C I.P.U.R.L.) a înscris creditoarea Banca A. SA (antecesoarea R SA) cu suma de 699.255,40 lei la poziția prevăzută de art. 122 pct. 7 din Legea nr. 64/1995, republicată, cât și planul de distribuție între creditori și raportul asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea creanțelor, întocmite de același practician, acte prin care banca creditoare a fost înscrisă doar cu suma de 18.815 lei ca și creanță garantată cu active din patrimoniul debitoarei, iar restul de 680.440,40 lei creanță garantată cu bunuri din averea SC C. SA.
Cum potrivit art. 1694 C.civ., debitorul nu poate pretinde restituirea amanetului decât după ce a plătit întreg capitalul, dobânzile și spezele datoriei pentru a cărei siguranță s-a fost dat amanetul, având în vedere și prevederile art. 45 din Legea nr. 64/1995, republicată, text de lege ce era în vigoare la momentul la care Banca A. SA a înregistrat la Tribunalul Caraș-Severin cererea sa de creanță nr. 7031/26.11.2001, Curtea constată că ambele contestații sunt întemeiate sub aspectul înscrierii cuantumului și a priorității creanței R. SA atât în tabelul de creanțe, cât și în planul de distribuire între creditorii debitoarei SC N. SA, motiv pentru care hotărârea primei instanțe va fi modificată în sensul admiterii acestora sub acest aspect și înscrierea băncii contestatoare cu suma de 390.900 lei credit restant, la care se adaugă și dobânzile ce urmează a fi calculate doar până la data de 18 octombrie 2001 (data intrării societății debitoare în faliment) și nu până la 31 octombrie 2001, cum fără temei a solicitat creditoarea, la calculul dobânzilor urmând a se avea în vedere cele arătate mai sus cu privire la nivelul garanțiilor, toată această sumă rezultată urmând să fie trecută în tabel ca și creanță garantată.
Chiar dacă prin decizia nr. XIII din 20 martie 2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție (M. Of. nr. 677 din 7 august 2006), s-a statuat că, în aplicarea dispozițiilor art. 79 alin. (2) din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată, contractele de credit bancar încheiate anterior intrării în vigoare a prevederilor legii menționate au caracter de titlu executoriu, această decizie fiind obligatorie potrivit art. 329 alin. (3) C.proc.civ., iar în conformitate cu prevederile art. 80 alin. (1) din Legea privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de acest act normativ, cu excepția creanțelor constate prin titluri executorii, acest text fiind preluat și de Legea nr. 85/2006, în art. 66, aceasta nu însemnă că o declarație de creanță depusă de un creditor ce deține un astfel de titlu trebuie primită pur și simplu de practician.
Atât în vechea reglementare, cât și în cea actuală, legiuitorul a stabilit cu precizie și claritate pașii ce trebuiau urmați în aplicarea procedurii de silită concursuală a creanțelor debitorului insolvent. Sub acest aspect, într-o secțiune distinctă a legii întitulată „Primele măsuri”, sunt descrise activitățile care trebuie urmate de judecătorul-sindic, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar, creditorii sociali și asociați, ordinea operațiunilor ce trebuie efectuate și termenele în care persoanele implicate în procedură sunt obligate să se încadreze, toate aceste operațiuni și competențe fiind reglementate punctual. în acest profil, pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului legea prevede un termen de decădere, obligând administratorul sau lichidatorul judiciar să verifice toate creanțele care nu rezultă din titluri executorii. întrucât practicianul este prezumat de lege ca fiind un cunoscător și profesionist, unul dintre organele care aplică procedura, acesta este obligat să verifice toate creanțele, să ceară lămuriri, să-și sprijine constatările pe documente justificative și pe texte de lege, și să întocmească tabele de creanță.
în speță, judecătorul-sindic nu a pretins administratorului judiciar și, ulterior, lichidatorului să se conformeze dispozițiilor Legii nr. 64/1995, republicată, înlocuită ulterior de Legea nr. 85/2006, și să procedeze la verificarea creanței băncii contestatoare prin prisma înscrisurilor și documentelor doveditoare și să întocmească tabelul preliminar care să cuprindă fără echivoc toate informațiile privitoare la sumele pretinse de R. SA, acest tabel neputând fi substituit cu explicații, ci el trebuie să se afle la dosarul cauzei în toate variantele întocmite ca urmare a modificărilor operate. Pe de altă parte, prima instanță nu a cerut practicianului să ordoneze creanțele în sensul cerut de lege, să pretindă creditorilor, inclusiv băncii recurente, să arate în scris mecanismul calculului creanței pentru fiecare sumă adăugată cu titlu de penalități, dobândă, comision etc., și să verifice ulterior acest calcul cu consecința acceptării doar a sumelor dovedite, criticile recurentei fiind întemeiate din acest punct de vedere, creditorii fiind interesați să fie elucidate sub toate aspectele diferendele asupra existenței și certitudinii creanțelor de suportat și de încasat din averea debitoarei falite.
De asemenea, trebuie avut în vedere că potrivit alin. (4) al art. 80 din fosta Lege a reorganizării judiciare și a falimentului, toate creanțele prezentate pentru a fi admise și înregistrate la grefa tribunalului vor fi prezumate valabile și corecte dacă nu sunt contestate de către debitor, administrator sau creditori, recurenta neinterpretând în totalitate acest text atunci când a invocat doar prevederile alin. (1) al art. 66 din (acest articol preluând în alin. (3) prevederea suscitată). Drept urmare, în situația în care creanța unui creditor este contestată, judecătorul-sindic este obligat să facă o verificare atât asupra caracterului cert și exigibil al creanței declarate, cât și asupra temeiniciei ei pentru că chiar dacă un titlu executoriu nu poate fi apreciat ca „netemeinic și nelegal” decât în ipoteza în care hotărârea este atacată, judecătorul de insolvență nu poate ignora motivele invocate în contestația la creanță.
Celelalte critici ale băncii recurente privitoare la nerespectarea de către lichidatorul judiciar al debitoarei SC N. SA a termenelor de întocmire a tabelelor de creanțe, a celor de inventariere a bunurilor falitei, a constituirii comitetului creditorilor și neconsultarea acestora în legătură cu administrarea procedurii, nu prezintă vreo relevanță în soluționarea prezentului recurs care vizează exclusiv analizarea soluției tribunalului de respingere a celor două contestații ale creditoarei de care s-a făcut vorbire mai sus.
Cererea de diminuare a retribuției lichidatorului în mod corect a fost respinsă de către judecătorul-sindic în condițiile în care onorariul practicianului a fost stabilit prin încheierea nr. 405/J.S. din 11 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 1276/COM/2000 la suma de 1000 dolari SUA/lunar, exclusiv T.V.A., la care se mai adaugă o cotă de succes de 10% din valorificarea bunurilor din averea debitoarei, încheiere ce nu a fost atacată cu recurs în termenul prevăzut de lege, astfel că hotărârea respectivă a rămas irevocabilă, iar, în prezent, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 singurii care pot stabili remunerația practicianului sunt creditorii, excepție făcând doar situația în care această sumă se va achita din fondul constituit conform art. 4, când judecătorului-sindic îi revine această atribuție, ceea ce nu este cazul în speță.
Nu în ultimul rând, solicitările recurentei din cuprinsul concluziilor scrise în sensul că, în urma admiterii căii de atac, instanța să dispună refacerea raportului și a tabloului de distribuire, care să cuprindă toate sumele obținute și cheltuite (inclusiv sumele încasate de lichidator), planul de distribuție să cuprindă informații cu privire la componența și proveniența fiecărei sume distribuite, distribuirea către banca contestatoare cu prioritate și a celorlalte sume obținute din vânzarea bunurilor aflate în garanție și proporțional a restului de bani obținuți din lichidare de la începutul procedurii și până în prezent, nu pot fi primite în condițiile în care acestea constituie cereri noi, prohibite de art. 316 C.proc.civ., coroborat cu art. 294 din același cod. Acest din urmă text statuează că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi.
Acțiunea judiciară reprezintă mijlocul prin care titularul dreptului subiectiv cere instanței realizarea acelui drept, recunoașterea lui sau încetarea piedicilor în exercitarea acestuia. Conceptul de „cerere nouă” folosit de alin. 1 al art. 294 C.proc.civ. se raportează cu necesitate la introducerea unei noi pretenții de către părți în faza judecății în apel sau în recurs, pretenție ce nu a format obiect al judecății în primă instanță, această soluție decurgând din funcția fundamentală a instanței de control judiciar, anume aceea de a examina regularitatea hotărârii primei instanțe cu privire la pretențiile ce au fost deduse în fața acesteia, prin conținutul conceptului de „cereri noi” în recurs înțelegându-se toate acele acte de procedură care au natura unei cereri de chemare în judecată. Conotația conceputului de „cerere nouă” este aceea de a desemna „ideea de schimbare de acțiune”.
Prin urmare, modificarea contestațiilor în recurs, în sensul menționat, este inadmisibilă, ceea ce nu înseamnă că creditoarea recurentă nu poate formula direct către judecătorul-sindic astfel de cereri în cadrul soluționării dosarului de insolvență privitor la debitoarea SC N. SA Oravița.
(Judecător Csaba Bela Nasz)
