Persoana care are capacitatea de folosinţă a drepturilor civile, are şi capacitatea procesuală de folosinţă legitimatio ad processum , în legătură cu drepturile şi obligaţiile sale, iar în situaţia dată, capacitatea de folosinţă a persoanei juridice, este guvernată de, principiul specialităţii consacrate de art. 34 din Decretul nr. 31/1954.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1339 din 13 octombrie 2011
Prin contestația adresată Tribunalului Constanța – Secția comercială, și înregistrată sub nr. 10370/118/19.08.2010, contestatoarea SC T.M SRL în contradictoriu cu intimații C. IPURL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC T.M SRL și creditoarea B.T SA, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună înlăturarea din tabelul definitiv, a creanței reclamate de creditoare, în valoare de 33.009,52 lei.
Motivând contestația, debitoarea a arătat în esență că, pretinsa creanță afirmată de creditoare, nu este certă, lichidă și exigibilă, având în vedere existența unui litigiu pe rol, între părți, cu privire la aceasta.
S-a invocat, de asemenea, nulitatea absolută parțială a contractului de credit, în referire la art. 9 alin. ultim., punând în discuție și legalitatea formulării cererii de creanță, de către sucursala unei bănci, dezmembrământ fără personalitate juridică.
în drept, s-au invocat dispozițiile art. 73 din Legea nr. 85/2006.
Prin Sentința civilă nr. 2312/21.03.2011, Tribunalul Constanța – Secția comercială, respinge contestația formulată de contestatoarea debitoare SC T.M SRL, ca nefondată, reținând în esență că, prin încheierea nr. 333/26.04.2010, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC T.M SRL, desemnându-se provizoriu, în calitate de lichidator judiciar, C. IPURL.
în exercitarea atribuțiunilor conferite de lege lichidatorului judiciar, reține instanța de fond că, tabelul preliminar, a fost depus la data de 27.07.2010, în care, a fost înscris la poziția 1, drept creditor, B.T SA, cu o creanță în valoare de 33.009,52 lei.
Cererea de admitere a creanței formulată de B.T SA, Sucursala Constanța, a avut la bază contractul de credit nr. 268/21.04.2006 încheiat între părți, contractul de garanție reală mobiliară pe bunuri viitoare, reține instanța de fond, fiind compusă din:
– credit și dobândă restantă: 27.632,50 lei;
– penalități de întârziere: 5.139,62 lei;
– alte comisioane și debite: 237.40 lei.
în acest sens, pornind de la dispozițiile art. 5 alin. (2) din Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, instanța de fond reține că, capacitatea procesuală de folosință, reprezintă aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual, și astfel, față de dispozițiile art. 41 C.proc.civ. „Orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată. Asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere”, apreciază că, cererea de admitere a creanței, îmbrăcă forma cererii de chemare în judecată din dreptul comun – art. 65 din lege.
Se arată că, în cauză, cererea a fost formulată de B.T SA, Sucursala Constanța, în calitate de partener contractual al societății debitoare și în această calitate, de pretins creditor al SC T.M SRL, având îndreptățirea legală și aptitudinea procesuală, de a formula cerere de admitere a creanței, aceasta în condițiile în care, cererea de deschiderea a procedurii insolvenței a fost adresată instanței de judecată, de debitoare.
Sub aspectul susținerilor contestatoarei, privind promovarea de către creditoare a procedurii executării silite, s-au constatat următoarele:
Pentru realizarea creanței deținute față de debitoare, creditoarea are deschisă opțiunea între, executarea silită în conformitate cu C.proc.civ. și introducerea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței, în condițiile reglementate de Legea nr. 85/2006, neexistând nici o dispoziție legală care, să oblige creditoarea, să aleagă una sau alta dintre căile menționate, doar aceasta putând aprecia dacă, optează pentru calea executării silite individuale, sau pentru cea colectivă, procedura insolvenței, putând fi deschisă chiar și atunci când, există o singură creanță nerecuperată, cu condiția ca, aceasta să fie certă, lichidă și exigibilă și să aibă un cuantum superior valorii-prag.
în ceea ce privește invocarea de către contestatoare a nulității absolute parțiale a contractului de credit, respectiv a art. 9 alin. ultim, judecătorul sindic a reținut că, debitoarea contestatoare nu a indicat, nici motivele de natură să atragă nulitatea clauzei contractuale indicate și nici, nu a făcut vreo dovadă a acestora, în condițiile în care potrivit dispozițiile art. 1169 C.civ. sarcina probei îi incumbă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC T.M SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., și următoarea motivație, în esență:
greșit instanța de fond a procedat la ultimul termen de judecată, în sensul că, după ce a hotărât ca nefiind utilă cauzei obținerea dovezii calității de reprezentant al societății bancare mamă, din partea B.T SA – Sucursala Constanța, să fi primit la dosar, după rămânerea în pronunțare a unui înscris din partea consilierului juridic al băncii (fără împuternicire), care ar fi făcut dovada mandatului în discuție, această modalitate fiind de natură a prejudicia recurenta în posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul înscrisului și de a-și exprima punctul de vedere în legătură cu situația juridică relevată în înscris;
după ce instanța de fond, a calificat apărarea, drept excepție a lipsei capacității de folosință a sucursalei, și s-au acordat două termene pentru ca intimata să răspundă la această excepție, s-a revenit excepția fiind calificată ca lipsă dovezi privind calitatea de reprezentant al sucursalei privind societatea mamă, în mod greșit și în contradicție vădită cu dispozițiile legale citate de instanță;
greșit s-a apreciat că, pretinsa creanță este certă, lichidă și exigibilă, în condițiile în care s-a invocat nulitatea absolută, parțială a contractului de credit, prin precizările la acțiune arătându-se că, se contestă chiar și structura creanței pretinse, nota de calcul a datoriilor restante, clauza penală fiind nulă, potrivit Legii nr. 313/1979.
Prin întâmpinare, intimata B.T Cluj, prin Sucursala Constanța, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu motivația în esență că creanța invocată este certă, lichidă și exigibilă, iar declararea scadenței anticipate a creditului s-a efectuat, în deplină concordanță, cu clauzele contractuale, asumate de părți.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma susținerilor părților, și a probelor administrate, văzând și dispozițiile art. 312 C.proc.civ, Curtea respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esență:
Prin încheierea nr. 333/COM/26.04.2010, pronunțată de Tribunalul Constanța – Secția comercială – judecător sindic, în dosar nr. 4306/118/2010, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC T.M SRL și numirea în calitate de administrator judiciar a C.IPURL care, conform termenelor stabilite prin încheierea de deschidere a procedurii, în data de 26.07.2010 a procedat la întocmirea tabelului preliminar al creanțelor, pe care, l-a publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 6048/30.07.2010 și comunicat debitoarei, cu adresa nr. 501/27.07.2010.
în aceste condiții, debitoarea prin administratorul său, a înțeles a contesta măsura de înregistrare în tabelul preliminar al creanțelor, a creanței declarate de B.T, în sumă totală de 33.009,52 lei.
Probatoriul administrat în cauză, face dovada împrejurării că, cererea de admitere a creanței intimatei a fost însoțită de: contractul de credit nr. 268/21.04.2006 perfectat de părți și contractul de garanție reală mobiliară pe bunurile viitoare, înregistrat în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, creanța fiind compusă din, creditul și dobânda restantă în sumă totală de 27.632,50 lei; penalități de întârziere în plata creditului în sumă de 5.139,62 lei și alte comisioane și debite în sumă totală de 237,40 lei.
La termenul de judecată din 15.11.2010, debitoarea prin reprezentant, a înțeles a depune la dosarul cauzei, Precizări privitoare la contestația dedusă judecății, învederând instanței că, în baza încheierii de încuviințare a executării silite nr. 287/E din 12.01.2010 a Judecătoriei Constanța, intimata a început executarea silită asupra administratorului statutar, persoană fizică Z.C., în dosarul de silită nr. 1561/2009, pentru suma de 27.870,46 lei, titlul executoriu fiind, trei bilete la ordin, emise la data de 21.04.2006.
în această situație, a arătat contestatorul că ar fi formulat două contestații la executare, ce au făcut obiectul dosarelor nr. 7703/212/2010 și nr. 16242/212/2010, executarea silită rămânând în ființă, și astfel, înțelege să conteste structura creanței pretinse, prezentată în nota de calcul a datoriilor restante, pentru că, creditoarea încearcă să și-o recupereze prin procedura de executare silită.
Prin aceleași precizări, debitoarea solicită instanței „Să analizeze și legalitatea formulării cererii de creanță, de către sucursala unei bănci, dezmembrământ fără personalitate juridică a acesteia, atât în nume propriu, cât și în numele societății mamă, cu incidență în plan procesual civil”.
Acestea sunt condițiile în care, instanța de fond a procedat la examinarea contestației, pornind de la dispozițiile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, apreciind că, capacitatea de folosință reprezintă aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații, pe plan procesual și apoi, a examinat dispozițiile cuprinse în art. 41 C.proc.civ, privitoare la folosința drepturilor civile, aspect în raport cu care, legal și temeinic s-a apreciat că, creditoarea poate fi parte în judecată, putând sta în proces ca pârâtă, dacă are organe proprii de conducere.
în acest context, apreciază Curtea că susținerile recurentei, potrivit cărora „s-ar fi dat o dezlegare greșită aspectelor privind excepțiile”: lipsei capacității de folosință a sucursalei; a lipsei dovezii calității de reprezentant al sucursalei pentru societatea mamă; a lipsei mandatului acordat de societatea mamă, sucursalei, nu pot fi primite de instanță, pentru că:
Potrivit art. 65 alin. (1) din privind procedura insolvenței „Cererea va cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorată, temeiul creanței, precum și mențiuni cu privire la eventualele drepturi de preferință sau garanții.
alin. (2) – La cerere vor fi anexate documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire garanții…”.
în atare condiții, obținerea dovezii din partea B.T SA – Sucursala Constanța, a calității de reprezentant al societății mamă, nu este unul din aspectele determinante pentru soluționarea cauzei, întrucât, cererea de admitere a creanței îmbracă forma unei cereri de chemare în judecată, din dreptul comun, conform textului de lege sus-citat.
Cu alte cuvinte, apreciază Curtea că, legal și temeinic instanța de fond a avut în vedere că, în cauză, ne aflăm într-o astfel de situație, cu atât mai mult cu cât, cererea dedusă judecății a fost formulată de intimată, în calitate de partener contractual al societății debitoare, fapt ce îi conferă, calitatea de creditor al SC T.M SRL, având îndreptățirea legală și atitudinea procesuală, de a formula cerere de admitere creanță.
Faptul revenirii asupra aprecierilor făcute anterior, a instanței de fond, în referire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a B.T – Sucursala Constanța, nu reprezintă una din situațiile care, ar fi de natură a determina, reformarea hotărârii recurate, odată ce, judecata fondului a fost legală și temeinică, la finalizarea procesului.
în acest sens, și suplimentând reținerile instanței de fond, referitor la excepția lipsei capacității procesuale de folosință, Curtea reține că, persoana care are capacitatea de folosință a drepturilor civile, are și capacitatea procesuală de folosință legitimatio ad processum , în legătură cu drepturile și obligațiile sale, iar în situația dată, capacitatea de folosință a persoanei juridice, este guvernată de, principiul specialității consacrate de art. 34 din Decretul nr. 31/1954.
Concluzionând, Curtea apreciază că, acest motiv de recurs este nefondat, și pe cale de consecință urmează a fi respins.
în ce privește motivul de recurs, referitor la contestarea creanței declarate, Curtea reține că, susținerile recurentei sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru că, așa după cum legal și temeinic a reținut instanța de fond, pentru realizarea creanței deținute față de debitoare, creditoarea are deschisă opțiunea, între următoarele căi:
executarea silită, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în C.proc.civ. și,
introducerea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței, în condițiile reglementate de Legea nr. 85/2006.
Sub acest aspect, Curtea reține că, nu există dispoziții legale care să oblige creditoarea să aleagă, vreuna din cele două căi menționate anterior, numai aceasta fiind cea care, poate aprecia asupra căii ce urmează a fi abordate, respectiv calea executării silite individuale sau calea colectivă, a procedurii insolvenței, cu condiția ca, în situația abordării celei din urmă căi, creanța să fie certă, lichidă și exigibilă și să aibă un cuantum superior valorii prag.
în speță, constată Curtea că, creanța reclamată de creditoare, are caracter cert, deoarece, potrivit art. 379 alin. (3) C.proc.civ. „Creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”.
Astfel, existența creanței rezultă din însuși contractul de credit nr. 268/21.04.2006, perfectat de părți, precum și din contractul de garanție reală mobiliară pe bunuri viitoare, înregistrat în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, acestea emanând de la debitor și fiind recunoscute de el.
Totodată, Curtea reține că creanța este lichidă, prin raportare la dispozițiile art. 379 alin. (4) C.proc.civ., potrivit cărora „Creanța este lichidă atunci când este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță, sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală”.
în speță, creanța este lichidă deoarece, este determinată prin însuși actul de creanță și în același timp determinabilă cu ajutorul acestuia, este recunoscută de debitoare care, a înregistrat creanța în contabilitatea sa, așa după cum, rezultă din evidența contabilă din 31.05.2010, fiindu-i astfel opozabilă.
în același sens, Curtea apreciază că, în speță este întrunită și cea din urmă condiție privind exigibilitatea creanței, și care rezultă din, ajungerea creanței/datoriei la scadență.
Cu alte cuvinte exigibilitatea creanței rezultă din rulajele de cont, putându-se reține că, debitoarea SC T.M SRL nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, în sensul achitării ratelor scadente, începând din luna mai 2008 și, prin urmare, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 5 lit. a) din contractul de credit nr. 268/21.04.2006, potrivit cărora, debitoarea avea obligația „Să plătească la scadență toate sumele datorate, conform contractului de creditor și accesoriilor acestora sau orice alte sume avute în vedere în Documentele de Finanțare”.
Prin urmare, declararea scadenței anticipate a creditorului, s-a efectuat în deplină concordanță cu clauzele contractuale asumate de părți, ca efect a neîndeplinirii obligațiilor de către debitoare, astfel că, atât timp cât, creanța era certă, lichidă și exigibilă, iar debitoarea nu a indicat nici un motiv legal, ce ar fi fost de natură a atrage nulitatea absolută parțială a contractului de credit, Curtea apreciază că, în mod legal și temeinic instanța de fond a respins contestația dedusă judecății, ca nefondată.
Cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând și dispozițiile art. 312 C.proc.civ., Curtea respinge recursul, ca nefondat.
