Contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanţe în condiţiile art.75 (1) din Legea nr.85/2006.
Interpretarea greşită a tezei finale.
Legea nr.85/200: art.73, art.75
Teza finală a articolului 75 (1) din Legea nr.85/2006, ce a stat la baza motivării sentinţei atacate, care se referă la descoperirea unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute, are în vedere situaţia premisă (condiţie de bază) de trecerea unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul definitiv de creanţă.
Ori, în speţă nu se regăseşte ipoteza prevăzută de art.75 (1) teza finală din Legea nr.85/2006 deoarece creanţa în discuţie a fost scoasă definitiv prin decizia CAB nr.2139/R/20.06.2006.
Ori, în speţă nu se regăseşte ipoteza prevăzută de art.75 (1) teza finală din Legea nr.85/2006 deoarece creanţa în discuţie a fost scoasă definitiv prin decizia CAB nr.2139/R/20.06.2006.
În atare situaţie admiţând cererea creditoarei, deşi în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile art.75 (1) teza finală din Legea nr.85/2006, instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare greşită a textului de lege menţionat, situaţie în care Curtea considerând că în speţă îşi au aplicabilitate dispoziţiile art.3049 Cod procedură civilă, a admis recursul. A modificat în tot sentinţa atacată în sensul că a respins contestaţia creditoarei, ca nefondată.
(Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială; decizia nr.519R din 03.04.2009 pronunţată în dosarul nr.898.1/3/2008 având ca obiect – procedura insolvenţei)
Prin sentinţa comercială nr.5565/17.12.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Comercială s-a admis contestaţia creditoarei SC T O C SA formulată la tabelul definitiv al creanţelor debitoarei SC N SA.
S-a dispus înscrierea creanţei creditoarei în acest tabel cu suma de 332.759,74 EURO şi dobânda legală conform legii greceşti, până la data deschiderii procedurii insolvenţei şi cheltuieli de judecată de 14.500 EURO.
În motivarea acestei sentinţe s-a reţinut că prin cererea înregistrată la 31.10.2007 creditoarea a formulat contestaţie la tabelul definitiv al obligaţiilor debitoarei şi c a urmare a respingerii contestaţiilor prin sentinţa comercială nr.442/09.03.2005, sentinţa comercială nr.1445/20.07.2005 şi sentinţa comercială nr.2382/23.11.2005, a cerut înscrierea în tabel a creanţei ce o deţine împotriva debitoarei în sumă de 1.875.582 lei reprezentând contravaloare mărfuri livrate efectiv debitoarei şi neachitate de aceasta, aşa cum rezultă din hotărârea nr.1847/2002 a Tribunalului din Pireu, Grecia, şi potrivit căreia debitoarea a fost obligată să-i plătească suma de 332.759,74 EURO.
Făcând un istoric al cererilor de înregistrare a creanţei mai sus arătată în tabelul creditorilor, instanţa de fond arată că la data de 30.01.2004 creditoarea a formulat declaraţie de creanţă pentru suma de 1.875.582 lei (contravaloarea în lei a sumei exprimată în EURO), prin sentinţa comercială nr.718/04.06.2004 instanţa a dispus înregistrarea în tabelul creditorilor sub condiţia suspensivă a recunoaşterii sentinţei comerciale nr.1847/2002, de către instanţele româneşti.
Prin sentinţa comercială nr.442/09.03.2005 a fost respinsă contestaţia debitoarei împotriva înscrierii acestei creanţe, ca tardiv formulată, iar prin sentinţa comercială nr.2382/23.11.2005 a fost respinsă declaraţia de creanţă a creditoarei, întrucât nu s-a îndeplinit condiţia suspensivă.
Soluţia a rămas irevocabilă prin decizia comercială nr.2139/R/20.06.2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Ulterior, prin sentinţa comercială nr.1276/19.10.2007 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, s-au recunoscut efectele sentinţei comerciale nr.1847/2002 pe teritoriul României, sentinţă ce a fost depusă la dosarul cauzei la 17.12.2008.
Ca urmare, instanţa constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.75 alin.1 din Legea nr.85/2006 cu privire la existenţa unor titluri hotărâtoare necunoscute până la data deschiderii procedurii şi în baza art.1169-1170 Cod civil, a considerat ca fiind dovedită şi fiind îndeplinită condiţia suspensivă şi a pronunţat sentinţa de mai sus.
Împotriva sentinţei comerciale nr.5565/17.12.2008 a declarat recurs debitoarea SC N SA prin lichidator judiciar AMD G E IPURL în temeiul art.3049 Cod procedură civilă, criticând sentinţa atacată pe care o consideră ca fiind netemeinică şi nelegală deoarece prin hotărârea nr.718/2004 Tribunalul Bucureşti a dispus înscrierea creanţei creditoare, sub condiţia suspensivă de recunoaştere a hotărârii străine pe teritoriul României.
Cum creditoarea nu a îndeplinit această condiţie, prin sentinţa civilă nr.2382/2005 Tribunalul Bucureşti a hotărât ca această creanţă a debitoarei să nu mai fie inclusă în tabelul definitiv al creanţelor N SA, sentinţă care a devenit irevocabilă prin decizia CAB nr.2139/R/20.06.2006.
Creditoarea a formulat astfel o primă contestaţie la tabelul definitiv, cerând reînscrierea creanţei sale, care i-a fost respinsă prin sentinţa civilă nr.1027/21.03.2007 a Tribunalului Bucureşti, pe motivul că nu mai are calitate procesuală activă deoarece creanţa a fost irevocabil scoasă din tabel, ori obiectul contestaţiei poate fi numai o creanţă trecută în tabel la data formulării contestaţiei. Consideră că această creanţă în discuţie a căpătat caracterul unei creanţe noi.
După obţinerea recunoaşterii hotărârii străine de către instanţele române, creditoarea formulează din nou contestaţie la tabelul definitiv de creanţe solicitând înscrierea creanţei sale în acest tabel invocând ca temei de drept teza finală a art.75 din Legea nr.85/2006, considerând că hotărârea străină recunoscută între timp prin sentinţa civilă nr.1276/2007 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, are caracterul unui titlu hotărâtor recunoscut, contestaţie ce i-a fost admisă prin sentinţa nr.5565/17.12.2008 ce a atacat-o cu recurs.
Arată că sentinţa este criticabilă sub aspectul interpretării şi aplicării greşite a textului de lege din art.75 alin.1 din Legea nr.85/2006, condiţia suspensivă nemaiexistând la data obţinerii recunoaşterii hotărârii străine, deoarece aceasta a fost desfiinţată prin sentinţa comercială irevocabilă nr.2382/2006 potrivit căreia s-a hotărât scoaterea creanţei din tabel.
În plus este vorba şi de o nouă creanţă a cărei înscriere creditoarea o cere, şi care nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art.75 alin.1 deoarece textul de lege se referă la o creanţă înscrisă deja în tabelul definitiv, şi nu o creanţă nouă, caracter pe care l-a căpătat această creanţă a creditoarei după scoaterea ei din tabel prin sentinţa nr.2382/2006.
Considerând că instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare greşită a legii, cere admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate şi pe cale de consecinţă respingerea contestaţiei creditoarei, ca nefondată. În drept îşi întemeiază cererea de recurs pe dispoziţiile art.3049 Cod procedură civilă.
Intimata nu a depus întâmpinare, dar prin reprezentantul său în instanţă cere respingerea recursului conform celor reţinute în practicaua prezentei decizii.
Recursul este fondat.
Faţă de cele de mai sus şi având în vedere actele depuse la dosarul cauzei, Curtea constată şi reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr.2382/23.11.2005 (pag.201 dosar fond) rămasă irevocabilă prin decizia comercială nr.2139/R/20.06.2006 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost respinsă declaraţia de creanţă a creditoarei pentru suma de 18.755.824.704 ROL, sumă ce a fost scoasă irevocabil din tabelul de creanţe, pe motivul că nu a fost îndeplinită condiţia suspensivă. În atare situaţie, la data la care creditoarea a prezentat instanţei sentinţa nr.1276/19.10.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă care atestă faptul că au fost recunoscute efectele sentinţei nr.1847/2002, pe teritoriul României, creditoarea intimată nu mai avea nicio creanţă înscrisă împotriva debitoarei.
Ori teza finală a articolului 75 (1) din Legea nr.85/2006, ce a stat la baza motivării sentinţei atacate, care se referă la descoperirea unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute, are în vedere situaţia premisă (condiţie de bază) de trecerea unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul definitiv de creanţă.
În atare situaţie admiţând cererea creditoarei, deşi în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile art.75 (1) teza finală din Legea nr.85/2006, instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare greşită a textului de lege menţionat, situaţie în care Curtea considerând că în speţă îşi au aplicabilitate dispoziţiile art.3049 Cod procedură civilă, a admis recursul.
A modificat în tot sentinţa atacată în sensul că respinge contestaţia creditoarei SC T O C SA, ca nefondată.
Văzând şi dispoziţiile art.312 Cod procedură civilă.
2
